Legea nr. 350/2001(l), art. 32 alin. (1) lit. b), art. 37, art. 39 alin. (1), art. 56, art. 64 alin. (2), Anexa nr. 2
Avizarea prealabilă a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) este o operaţiune administrativă obligatorie, în lipsa căreia documentaţia de urbanism nu poate fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti (C.G.M.B.). Eventuala aprobare de către C.G.M.B., în lipsa avizului favorabil al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism, atrage nulitatea hotărârii.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 539 din 26 februarie 2009, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a, în data de 1 iulie 2008, reclamanţii Facultatea de Drept, Z.D.S.O. şi C.L. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia generală de urbanism şi amenajare a teritoriului, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să
dispună obligarea pârâtei la prelungirea cu 5 ani a termenului de valabilitate a avizului de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003.
în fapt, reclamanţii au afirmat că prin avizul de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003 le-a fost avizat prealabil PUZ, „str. (…) Sector 1 Bucureşti’’, urmând ca planul să fie aprobat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, lucru care nu s-a întâmplat, din culpa exclusivă a acestuia din urmă, astfel încât în prezent avizul de urbanism a expirat. Reclamanţii au mai afirmat că prin cererea înregistrată sub nr. 729083 din 24 aprilie 2008, au solicitat pârâtei prelungirea valabilităţii avizului de mai sus, Iară a primi însă răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 3385 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să emită un nou aviz de urbanism favorabil pentru PUZ „str. (…), Sector 1”.
In motivare, instanţa de fond a arătat că este adevărat că Legea nr. 350/2001 nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului de
valabilitate a avizului de urbanism. In aceste condiţii însă, instanţa a constatat că atât cererea nr. 729083 din 24 aprilie 2008 adresată de reclamanţi pârâtei, cât şi acţiunea de faţă, prin care se solicită prelungirea avizului de urbanism, trebuie interpretate ca reprezentând cereri
de emitere a unui nou aviz de urbanism. In interpretarea voinţei reale a solicitantului, pârâta avea obligaţia de a califica cererea reclamanţilor şi de a o soluţiona în termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002.
In ceea ce priveşte caracterul de act administrativ al avizului de urbanism, instanţa a constatat următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1), lit. b), art. 37, art. 39, alin. (1), art. 56, art. 64, alin. (2) şi anexei nr. 2 din Legea nr. 350/2001, avizarea prealabilă a Planului Urbanistic Zonal este o operaţiune administrativă obligatorie, în lipsa căreia, documentaţia de urbanism nu poate fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti, eventuala aprobare în lipsa avizului favorabil atrăgând nulitatea hotărârii. Rezultă, deci, că avizul de urbanism este un act administrativ care produce efectele juridice prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv naşte dreptul petentului de a cere forului deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, discutarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism.
Faţă de aceste motive, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată.
Din înscrisurile de depuse la dosar rezultă că reclamanţii sunt coproprietari ai unei suprafeţe de teren de 13.270 mp, situată în Bucureşti, str. (…), Sector 1. Din susţinerile pârâtei (adresa nr. 43546 din 17 octombrie 2008), Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000 încadrează terenul de mai sus în zona spaţiilor verzi amenajate – sub-zona VI A – parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice. Pentru a putea deroga de la prevederile Planului Urbanistic General, prin schimbarea, fie şi numai parţial, a folosinţei şi destinaţiei terenului, în vederea edificării unui imobil, reclamanţii au întocmit prin intermediul SC O.P.C SRL, în baza art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 350/2001, PUZ „str. (…), Sector 1 Bucureşti”. Potrivit acestui plan, suprafaţa actuală a spaţiilor verzi, de 13.270 mp, va fi diminuată la 4.000 mp, restul terenului urmând a fi ocupat de construcţii (5.300 mp) şi alei, terase şi parcaje (3.970 mp).
Din înscrisul depus la dosar, rezultă că, în vederea aprobării ulterioare a PUZ sus-menţionat, reclamanţii au obţinut avizul favorabil de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003 a cărui valabilitate a fost stabilită de emitent la 5 ani, până în data de 14 mai 2008, fară însă ca între timp planul să fie aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. După cum s-a arătat mai sus, în lipsa unei prevederi legale exprese care să consacre posibilitatea prelungirii valabilităţii avizului, cererea nr. 729083 din 24 aprilie 2008 depusă de reclamanţi trebuia interpretată de pârâtă drept o cerere de emitere a unui aviz nou, în baza aceleiaşi documentaţii.
Din punctul de vedere exprimat de Serviciul de urbanism din subordinea pârâtei rezultă că, deşi neemis încă, răspunsul la cererea reclamanţilor nu va fi decât unul negativ, cu motivarea că prin PUZ solicitat se propune schimbarea funcţiunii terenului din spaţiu verde în spaţiu parţial construibil, încălcându-se astfel interdicţia expresă prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005. Instanta a constatat că
temeiul juridic invocat de pârâtă nu este de natură, în această etapă de analiză a PUZ, să ducă prin el însuşi la blocarea de plano a posibilităţii de aprobare ulterioară a acestuia. Astfel, potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută. Se observă că art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 nu face referire
expresă la o anumită documentaţie de urbanism, ci la documentaţiile de urbanism în general.
Or, potrivit art. 45 din Legea nr. 350/2001, documentaţiile de urbanism sunt următoarele: a) Planul Urbanistic General şi regulamentul local aferent acestuia; b) Planul Urbanistic Zonal şi regulamentul local aferent acestuia; c) Planul Urbanistic de Detaliu.
Este adevărat că, potrivit PUG, terenul în cauză este considerat spaţiu verde, însă ceea ce reclamanţii solicită în cauză nu este simpla schimbare a destinaţiei terenului, ci tocmai întocmirea unei alte documentaţii de urbanism care ar reprezenta temeiul juridic pentru schimbarea viitoare a destinaţiei terenului, în concret. Instanţa a constatat că Legea nr. 350/2001 nu instituie o scară a forţei juridice a celor trei tipuri de documentaţii de urbanism, toate având aceeaşi forţă juridică şi acelaşi caracter obligatoriu pentru destinatarii săi. Ceea ce diferenţiază cele trei tipuri de documentaţii este numai gradul de detaliere a reglementărilor. Rezultă, deci, că documentaţia de urbanism întocmită ulterior (PUZ sau PUD), prin care se derogă de la documentaţia de urbanism întocmită iniţial (PUG), va avea aceeaşi forţă juridică cu documentaţia iniţială.
Actele administrative a căror emitere este interzisă de art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu pot consta în chiar documentaţiile originare de urbanism, documentaţiile modificatoare de acelaşi nivel sau în documentaţiile de urbanism derogatorii întocmite ulterior, ci se referă numai la acte administrative de altă natură, cu un alt obiect de reglementare, dar care prin prevederile concrete conţinute ar modifica folosinţa spaţiului verde (de exemplu, o autorizaţie de construire emisă pe un teren – spaţiu verde). Dacă ar fi interzisă emiterea chiar a documentaţiilor de urbanism ar însemna să se interzică inclusiv modificarea ulterioară a Planului Urbanistic General, ceea ce ar reprezenta lipsirea organului deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale de singurul mijloc de reglementare urbanistică, intenţie care nu a fost vizată de legiuitor.
Având în vedere că, în principiu, este posibilă schimbarea destinaţiei unui spaţiu verde prin întocmirea unei documentaţii noi de urbanism, derogatorie de la cea iniţială şi ţinând seama de faptul că singurul motiv invocat de pârâtă în respingerea cererii este interdicţia de principiu instituită de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, instanţa a constatat că, în speţă, reclamanţii trebuie să aibă deschisă calea discutării PUZ propus, în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucu
reşti, urmând ca acesta din urmă să aprecieze în ce măsură solicitarea este oportună sau nu.
în ceea ce priveşte durata de valabilitate a noului aviz, instanţa a constatat că Legea nr. 350/2001 nu stabileşte o anumită perioadă, precizând însă în art. 56 alin. (4) că perioada de valabilitate a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale abilitată să aprobe documentaţia, în conformitate cu gradul de complexitate şi cu prevederile acesteia. Deşi textul se referă la valabilitatea documentaţiilor de urbanism, şi nu la cea a avizelor prealabile, instanţa a constatat că, pentru identitate de raţiune, acelaşi principiu trebuie aplicat şi în cazul acestora din urmă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, arătând că: instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii având drept obiect prelungirea valabilităţii avizului de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003 şi a dat mai mult decât s-a cerut, pronunţându-se pe o cerere inexistentă, fapt care atrage casarea sentinţei civile nr. 3385 din 3 decembrie 2008; reclamanta a formulat cererea înregistrată la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti sub nr. 729083 din 24 aprilie 2005 şi sub nr. 2241 din 25 aprilie 2008 la D.U.A.T., prin care solicită prelungirea valabilităţii avizului de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003, emis de D.U.A.T., fară a ataşa documente în susţinerea acesteia; totodată, reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu acţiune având drept obiect prelungirea valabilităţii avizului de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003, iar instanţa de fond nu a soluţionat cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, ci a obligat pârâta să emită un nou aviz de urbanism favorabil; luând în considerare cele expuse, apreciază că se impune casarea sentinţei civile, care a nesocotit dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Din punct de vedere procedural, pârâta reiterează excepţia invocată în faţa instanţei de fond, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că solicitarea reclamantei nu are temei legal, dispoziţiile Legii nr. 350/2001, respectiv ale art. 37 alin. (1), (2), (4) şi (5), sta-
tuând că: „(1) In scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea preşedinţilor consiliilor judeţene şi a primarilor de municipii şi oraşe, respectiv a Primarului General al Municipiului Bucureşti, se constituie Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism, ca organ consultativ cu atribuţii de avizare, expertizare tehnică şi consultanţă; (2) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism este formată din specialişti din
domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea arhitec-tului-şef; (4) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi studiile de fundamentare sau cercetările prealabile; (5) Avizele date de Comisia tchnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz”; prin urmare, faţă de prevederile legale precizate, este admisibilă doar o cerere de eliberare a avizului de urbanism de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive: potrivit anexei 2 din Legea nr. 350/2001, prin aprobare se înţelege „opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii”, iar termenul de avizare semnifică procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu”; în consecinţă, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism emite un aviz de urbanism care poate fi favorabil sau nefavorabil, obligarea pârâtei de către instanţă la emiterea unui aviz de urbanism favorabil fiind nelegală, instanţa neputându-se substitui acestui organism şi dispune în locul acestuia.
Pentru identitate de raţiune, nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond că trebuia să interpreteze cererea reclamantei ca fiind una de emitere a unui nou aviz de urbanism, deoarece: potrivit adresei nr. 4504/2008, a D.U.A.T., înregistrată sub nr. 43546 din 17 octombrie 2008 la D.J.C.L., avizul de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003 nu a fost supus aprobării Consiliului local Sector 1, astfel că acesta nu produce efecte juridice; potrivit H.C.G.M.B. nr. 169/2004,
C.G.M.B. este autoritatea competentă să aprobe PUZ în speţă; cum reclamanţii nu au transmis documentaţia necesară aprobării, în perioada de valabilitate a avizului de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003, fapt ce reiese din cererea adresată D.U.A.T., acesta nu mai poate fi avut în vedere; totodată, potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) din
O.U.G. nr. 195/2005, „Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actcle administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”; cum documentaţia PUZ – Str. (…) are ca obiect schimbarea destinaţiei unei suprafeţe de teren ce este cuprinsă în PUG aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, ca spaţiu verde amenajat, în subzona VI A – parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice, rezultă că se încalcă dispoziţiile legale precizate; luând în considerare aceste susţineri, apreciem că afirmaţiile instanţei cu privire la faptul că art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 s-ar referi la acte administrative de altă natură, cum ar fi autorizaţia de construire emisă pe un teren – spaţiu verde este contrazisă chiar de prevederile anexei 2 din Legea nr. 350/2001 în privinţa noţiunii de avizare; de asemenea, nu poate fi reţinută motivaţia instanţei cu privire la împrejurarea că reclamanţii trebuie să aibă deschisă calea discutării Planului Urbanistic Zonal propus în C.G.M.B., atâta timp cât emiterea unui aviz favorabil ar încălca prevederi legale, iar supunerea aprobării de către C.G.M.B. a unui aviz de urbanism nefavorabil ar atrage incidenţa art. 64 din Legea nr. 350/2001, care statuează că „Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate fară avizele prevăzute de reglementările în vigoare sunt nule”; totodată, nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fond cu privire la durata avizului de urbanism pentru aceleaşi motive expuse mai sus; în ceea ce priveşte obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în cauză pretenţiile fiind nelegale, astfel că în mod greşit a apreciat instanţa că a căzut în pretenţii.
Din probele administrate, Curtea reţine prin avizul de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003 că le-a fost avizat prealabil PUZ „str. (…) Sector 1 Bucureşti”, urmând ca planul să fie aprobat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, lucru care nu s-a întâmplat, aceasta din culpa exclusivă a acestuia din urmă, astfel încât în prezent avizul de urbanism a expirat.
Prin cererea înregistrată sub nr. 729083 din 24 aprilie 2008, s-a solicitat pârâtei prelungirea valabilităţii avizului de mai sus, fară a primi însă răspuns din partea acesteia. Potrivit art. 84 C. proc. civ., instanţa de judecată poate da calificarea juridică corectă a cererii de chemare în judecată dacă constată că aceasta este greşit calificată, în raport de motivele invocate de reclamant în cuprinsul acesteia. Este tocmai situaţia din speţă, în care reclamanţii au calificat greşit obiectul cererii, solicitând prelungirea termenului de valabilitate a avizului de urbanism. Din motivele de fapt invocate în cerere rezultă neîndoielnic că această cerere trebuia formulată ca o cerere de emitere a unui nou aviz de urbanism. De aceea, în mod legal instanţa de fond a dat calificarea juridică corectă cererii reclamanţilor.
In privinţa excepţiei inadmisibilităţii, Curtea reţine că avizarea prealabilă a Planului Urbanistic Zonal este o operaţiune administrativă obligatorie, în lipsa căreia documentaţia de urbanism nu poate fi suspusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti, eventuala aprobare în lipsa avizului favorabil atrăgând nulitatea hotărârii. Rezultă deci că avizul de urbanism este un act administrativ care produce efectele juridice prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv naşte dreptul petentului de a cere forului deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale, adică Consiliului General al Municipiului Bucureşti, discutarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism. De aceea, excepţia este neîntemeiată.
Planul Urbanistic General aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000 încadrează terenul de mai sus în zona spaţiilor verzi amenajate – sub zona VIA – parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice. Pentru a putea deroga de la prevederile Planului Urbanistic General, prin schimbarea, fie şi numai parţial, a folosinţei şi destinaţiei terenului, în vederea edificării unui imobil, reclamanţii au întocmit prin intermediul SC O.P.C. SRL, în baza art. 32 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 350/2001, PUZ „str. (…), Sector 1 Bucureşti”. Potrivit acestui plan, suprafaţa actuală a spaţiilor verzi, de 13.270 mp, va fi diminuată la 4000 mp, restul terenului urmând a fi ocupat de construcţii (5300 mp)
şi alei, terase şi parcaje (3970 mp). In vederea aprobării ulterioare a PUZ de mai sus, reclamanţii au obţinut avizul favorabil de urbanism nr. 3CA25/2 din 14 mai 2003, a cărui valabilitate a fost stabilită de emitent la 5 ani, până în data de 14 mai 2008, fară însă ca între timp planul să fie aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Din punctul de vedere exprimat de Serviciul de urbanism din subordinea pârâtei rezultă că, deşi neemis încă, răspunsul la cererea
reclamanţilor nu va fi decât unul negativ, cu motivarea că prin PUZ solicitat se propune schimbarea funcţiunii terenului din spaţiu verde în spaţiu parţial construibil, încălcându-se astfel interdicţia expresă prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005. Instanţa a constatat că temeiul juridic invocat de pârâtă nu este de natură, în această etapă de analiză a PUZ, să ducă, prin el însuşi, la blocarea de plano a posibilităţii de aprobare ulterioară a acestuia. Astfel, potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută. Se observă că art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 nu face referire expresă la o anumită documentaţie de urbanism, ci la documentaţiile de urbanism în general. Or, potrivit art. 45 din Legea nr. 350/2001, documentaţiile de urbanism sunt următoarele: a) Planul Urbanistic General şi regulamentul local aferent acestuia; b) Planul Urbanistic Zonal şi regulamentul local aferent acestuia; c) Planul Urbanistic de Detaliu.
Este adevărat că, potrivit Planului Urbanistic General, terenul în cauză este considerat spaţiu verde, însă ceea ce reclamanţii solicită în cauză nu este simpla schimbare a destinaţiei terenului, ci tocmai întocmirea unei alte documentaţii de urbanism care ar reprezenta temeiul juridic pentru schimbarea viitoare a destinaţiei terenului, în concret. Documentaţia de urbanism întocmită ulterior (PUZ sau PUD), prin care se derogă de la documentaţia de urbanism întocmită iniţial (PUG), va avea aceeaşi forţă juridică cu documentaţia iniţială.
Actele administrative a căror emitere este interzisă de art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu pot consta în înseşi documentaţiile originare de urbanism, documentaţiile modificatoare de acelaşi nivel sau în documentaţiile de urbanism derogatorii întocmite ulterior, ci se referă numai la acte administrative de altă natură, cu un alt obiect de reglementare, dar care prin prevederile concrete conţinute ar modifica folosinţa spaţiului verde (de exemplu o autorizaţie de construire emisă pe un teren – spaţiu verde). Dacă s-ar accepta ideea că ar fi interzisă emiterea chiar a documentaţiilor de urbanism ar însemna să se interzică inclusiv modificarea ulterioară a Planului Urbanistic General, ceea ce ar reprezenta lipsirea organului deliberativ al unităţii
administrativ-teritoriale de singurul mijloc de reglementare urbanistică, intenţie care nu a fost vizată de legiuitor.
Având în vedere că, în principiu, este posibilă schimbarea destinaţiei unui spaţiu verde prin întocmirea unei documentaţii noi de urbanism, derogatorie de la cea iniţială, şi ţinând scama de faptul că singurul motiv invocat de pârâtă în respingerea cererii este interdicţia de principiu instituită de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, Curtea constată că, în speţă, reclamanţii trebuie să aibă deschisă calea discutării Planului Urbanistic Zonal propus, în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, urmând ca acesta din urmă să aprecieze în ce măsură solicitarea este oportună sau nu.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat. De asemenea, în baza art. 3041 C. proc. civ., Curtea a respins excepţia nulităţii recursului, deoarece recursul nu este limitat la motivele stabilite de art. 304 C. proc. civ., de vreme ce împotriva hotărârii atacate nu se putea declara apel.
