Legea nr. 554/2004, art. 7, art. 14 alin. (1)
Susţinerea referitoare la încălcarea Legii urbanismului prin schimbarea destinaţiei unei construcţii aflate într-o zonă protejată, fără avizul Ministerului Culturii şi , este neîntemeiată, în condiţiile în care la dosarul cauzei există avizul Ministerului Culturii şi Cultelor referitor la lucrările ce urmează a se executa la constructie.
C.A. Bucureşti, s. a VII l-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1759 din 19 august 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1039 din 29 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâţii B.A. şi Primarul Sectorului 1 Bucureşti. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul are calitatea de proprietar al unui apartament din imobilul cu destinaţia de situat în Bucureşti, str. F., Sector 1.
Pârâta B.A. are calitatea de proprietară a imobilului situat la aceeaşi adresă poştală, înscris în Cartea funciară nr. 57794 a localităţii Bucureşti, Sector 1, compus din garaj în suprafaţă construită la sol de 40,51 mp cu o suprafaţă utilă de 30,29 mp, precum şi cota-parte indiviză de 100% din părţile şi dependinţele comune ale imobilului, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comună, perpetuă şi forţată a tuturor coproprietarilor şi terenul în proprietate, în suprafaţă indiviză de 38,49 mp, teren situat sub construcţie. Prin actul administrativ supus prezentei proceduri de suspendare a executării, emis de pârâta 2 la solicitarea pârâtei 1, s-a autorizat executarea lucrărilor de
construire pentru consolidarea garajului parter (corp B) mai sus descris, realizarea unei subpante în volumul existent şi transformarea acestuia în locuinţă cu instalaţiile interioare aferente. Imobilul la care se execută lucrările de construire anterior menţionate este situat într-o zonă construită protejată, respectiv în zona protejată nr. 16 – V. (…).
Prima instanţă a reţinut faptul că la baza emiterii autorizaţiei de construire au stat, printre altele: a) certificatul de urbanism nr. 683/ 21/F/5711 din 29 februarie 2008; b) avizul nr. 513/Z din 15 mai 2009 emis de Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional a Municipiului Bucureşti. Prin certificatul de urbanism preoperaţional, eliberarea autorizaţiei de construire a fost condiţionată de obţinerea acordului notarial al vecinilor pentru lucrări la limita de proprietate, dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări etc.).
Potrivit memoriului tehnic privind cerinţa „Rezistenţă şi stabilitate”, parte a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, verificat de un verificator tehnic atestat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, lucrările propuse de pârâta
B.A. nu afectează rezistenţa şi stabilitatea clădirilor vecine. Propunerea acestei pârâte privind consolidarea, recompartimentarea, reamena-jarea şi mansardarea podului imobilului, fară modificarea cotelor la coamă şi la cornişă, a primit aviz favorabil din partea autorităţii competente. La data de 17 decembrie 2009, printr-o cerere transmisă Primăriei Sectorului 1 prin poştă electronică, invocând prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat revocarea autorizaţiei de construire.
Prima instanţă arată că suspendarea executării actului administrativ, definită ca operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui astfel de act, este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească. Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege, şi anume: declanşarea procedurii prealabile administrative; existenţa unui caz bine justificat; necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Instanţa de fond consideră că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii primei condiţii (de ordin procedural), însă în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie (de fond), cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului
administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Dacă s-ar pronunţa asupra aprecierilor referitoare la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, instanţa ar realiza o prejudecare a fondului, ceea ce excede cadrului procesual al cererii de suspendare a executării actului administrativ. Chiar aşa fiind, examinarea sumară a aparenţei dreptului conduce la concluzia ca niciuna din împrejurările legate de starea de fapt şi de drept invocate de reclamant nu justifică temporizarea executării autorizaţiei de construire.
Astfel, pretinsa lipsa de identitate dintre imobilul vizat de autorizaţia de construire în litigiu şi imobilul la care pârâta B. efectuează lucrări de construire în baza acestei autorizaţiei este infirmată de datele relevate de materialul probator administrat în cauză. Nici amplasarea construcţiei într-o zonă construită protejată nu constituie un caz bine justificat din moment ce documentaţia prezentată de către pârâtă autorităţii competente din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor a fost avizată favorabil.
Cât priveşte ultima din condiţiile de fond, respectiv necesitatea prevenirii unui pagube iminente, suspendarea unei autorizaţii de construire este un mijloc de prevenire a unei asemenea pagube ori de câte ori executarea actului ar conduce la realizarea unei construcţii care, prin caracteristicile sale sau influenţa asupra proprietăţilor învecinate, ar aduce atingere dreptului la protecţia proprietăţii. Asemenea cazului bine justificat, şi paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie dove-
dită de reclamant. In cauză, paguba iminentă invocată de reclamant, constând în periclitarea siguranţei corpului de clădire în care locuieşte, nu a fost demonstrată, iar potrivit documentaţiei tehnice în baza căreia a fost eliberată autorizaţia, lucrările propuse de pârâta B.A. nu sunt de
natură a afecta rezistenţa şi stabilitatea clădirilor vecine. împrejurarea că această ultimă menţiune constituie o adăugire la textul iniţial al memoriului tehnic nu poate crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului a cărui se solicită a fi suspendată în condiţiile în care, pe de o parte, adăugirea a fost însuşită de redactorul memoriului prin semnătură şi aplicarea ştampilei, iar pe de altă parte, nu există niciun fel de dovezi din care să rezulte că această menţiune nu ar fi făcut obiectul verificării efectuate de verificatorul atestat. Prin urmare,
a apreciat instanţa de fond, suspendarea executării autorizaţiei atacate nu este necesară, neputându-se justifica de către reclamant producerea unei pagube materiale, previzibilă în mod evident şi, totodată, imposibil ori dificil de înlăturat, în eventualitatea anularii acesteia.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate şi netemcinicie, pentru următoarele considerente:
In conformitate cu documentele depuse la dosarul cauzei şi cu recunoaşterea pârâtului Primarul Sectorului 1, reclamantul a depus cerere prealabilă pentru anularea actului administrativ, respectiv a autorizaţiei de construire emise cu încălcarea legislaţiei urbanistice în vigoare. Paguba iminentă ce s-ar preveni prin suspendarea executării actului administrativ este legată de siguranţa corpului de clădire în care locuieşte reclamantul, având în vedere că s-au efectuat lucrări de subzidire la fundaţia imobilului ce îşi schimbă destinaţia din garaj în corp de clădire locuibil şi că această pagubă subzistă încă, conform planşelor foto care atestă starea imobilului în care locuieşte recu-rentul-reclamant.
Recurentul-reclamant arată că nu a pretins că ar fi o lipsă de identitate între imobilul vizat de autorizaţie şi imobilul la care pârâta B.A. efectuează lucrări, ci a susţinut că se încalcă Legea urbanismului, schimbându-se destinaţia unei construcţii aflate într-o zonă protejată, cu modificări ce depăşesc cu mult normele urbanistice, precum cea a coeficientului de utilizare a terenului – CUT (conform autorizaţiei, suprafaţa existentă este de 40,51 mp, iar prin adăugarea planşeului se ajunge la 53,41 mp, ceea ce reprezintă o creştere a coeficientului de utilizare a terenului de 32%, în condiţiile în care maximul este de 20%). Acest aspect nu a fost luat în considerare de către instanţa de fond, care nu a făcut referire la situaţia de fapt şi de drept, ce este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţi actului administrativ. De asemenea, arată recurentul-reclamant, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că pentru efectuarea lucrărilor în zona protejată există aviz favorabil din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, atâta vreme cât nu este specificată schimbarea destinaţiei iniţiale a clădirii,
cu modificarea volumetriei interioare. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, Primarul Sectorului 1 Bucureşti a solicitat respingerea recursului, considerând că acesta este inadmisibil, în considerarea motivelor invocate de reclamant, care sunt suplimentare motivelor de nelegalitate cuprinse în cererea introductivă.
Astfel, prin cererea iniţială, astfel cum a fost modificată, reclamantul a invocat, ca motive de nelegalitate a autorizaţiei de construire, faptul că are ca obiect un corp de clădire care nu există şi că lucrările se execută de fapt la un alt corp de clădire situat la aceeaşi adresă, precum şi situarea imobilului din str. F (…) în zona construită protejată V. (…) (fapt care oricum nu poate constitui în sine un motiv de nulitate, câtă vreme nu există o interdicţie legală şi generală de construire în zonele protejate). Aceste două motive au fost avute în vedere şi de instanţa de fond, care le-a respins pentru considerentele cuprinse în hotărârea recurată.
In ceea ce priveşte paguba iminentă constând în periclitarea corpului de clădire în care locuieşte reclamantul-recurent, această susţinere
a fost de asemenea respinsă de instanţa de fond, ca nedovedită. In schimb, în cadrul cererii de recurs, reclamantul G.V. revine asupra acţiunii iniţiale şi nu mai susţine că se efectuează lucrări de construcţii la un alt corp de clădire decât cel autorizat, ci că se încalcă coeficientul de utilizare a terenului şi că nu există un aviz favorabil al Ministerului Culturii şi Cultelor. Şi în ceea ce priveşte paguba iminentă asupra clădirii proprietatea reclamantului, aceasta nu mai este invocată, recurentul invocând în schimb lucrările de subzidire ale corpului de clădire proprietate a co-pârâtei şi lipsa toaletelor pentru muncitori. Prin urmare, intimatul-pârât consideră că motivele de recurs reprezintă o veritabilă acţiune nouă, aspectele de drept şi de fapt invocate de reclamantul-recurent fiind altele decât cele asupra cărora s-a pronunţat instanţa de fond.
De asemenea, intimatul-pârât consideră că în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul-recurent nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la cazul bine justificat, după cum a arătat şi instanţa de fond, acesta reprezintă doar o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ, care se constată în urma unei examinări sumare a dreptului; în consecinţă, în cazul unei autorizaţii de construire se va putea verifica respectarea procedurii instituite de Legea nr. 50/1991, existenţa actelor şi studiilor de specialitate prevăzute ca minime de lege, precum şi încadrarea în general în documentaţiile de urbanism
care reglementează zona în care este situat imobilul. In speţa de faţă, autorizaţia de construire a fost emisă ca urmare a prezentării de către proprietarul tabular al imobilului a tuturor înscrisurilor şi studiilor
tehnice solicitate prin certificatul de urbanism, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991. Din analiza acestor documente a reieşit că propunerea de intervenţie formulată de beneficiar este posibilă din punct de vedere legal şi urbanistic şi că nu aduce atingere vreunei proprietăţi învecinate, după cum a rezultat şi din concluziile expertizei tehnice întocmite. Aceste afirmaţii ale recurentului sunt în concordanţă şi cu concluziile expertizei tehnice, elaborate de un expert atestat, în care se arată că nu se va afecta nicio clădire din vecinătate. Prin urmare, executarea lucrărilor de construire autorizate nu a periclitat şi nici nu va periclita în viitor siguranţa şi stabilitatea clădirii recurentului.
In ceea ce priveşte afirmaţia că pe şantier ar lucra 8 muncitori care nu beneficiază de un grup sanitar, acest aspect excede prevederilor Legii nr. 50/1991 şi Legii nr. 350/2001 şi, prin urmare, nu poate face obiectul autorizaţiei de construire. In consecinţă, acest aspect nu poate constitui un criteriu al aprecierii legalităţii actului administrativ. Reclamantul-recurent avea posibilitatea să se adreseze autorităţilor publice competente în domeniul sănătăţii publice, în cazul în care i s-ar fi produs o daună ireparabilă prin lipsa grupului sanitar dedicat muncitorilor.
Prin întâmpinare intimata-pârâtă B.A. a solicit respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că lucrările de consolidare ale imobilului s-au finalizat din luna februarie 2010, iar cele de finisaj exterior din luna mai 2010. Singurul motiv pentru care nu se poate realiza recepţia lucrării este existenţa acestui litigiu pe rolul instanţei judecătoreşti. Intimata-pârâtă consideră că recurentul dă dovadă de rea-credinţă prin plângerile şi cererile în instanţă, lucrările fiind finalizate de mult timp şi nedemonstrându-se existenţa vreunui prejudiciu rezultat din realizarea acestora. Imobilul ce face obiectul prezentului litigiu este situat în strada F. (…), adresă la care pot fi identificate următoarele: teren aflat în proprietatea privată a statului şi construcţiile edificate pe acesta. Construcţia-garaj aflată în proprietatea sa nu are nicio legătură cu construcţia (D+P+M) din care face parte apartamentul reclamantului, nu reprezintă o extindere a acesteia din urmă şi nici nu există o limită de proprietate comună între cele două construcţii.
Toate documentele ataşate la dosarul cauzei demonstrează că proprietatea sa (construcţia-garaj) şi apartamentul reclamantului situat în construcţia (D+P+M) sunt două proprietăţi al căror singur element comun este că sunt edificate pe un teren proprietatea privată a statului. Rezultă că este proprietara unei clădiri distincte şi independente, pe
care îşi poate exercita dreptul de proprietate şi drepturile derivând din dreptul de proprietate, garantate de României.
Intimata-pârâtă arată că a obţinut în conformitate cu prevederile legale o autorizaţie de construire (autorizaţia de construire nr. 684/18/ F/32100 din 6 octombrie 2009), pentru transformarea în locuinţă a garajului, consolidarea acestuia şi recompartimentarea spaţiului interior prin realizarea unei mansarde permisă de înălţimea iniţială a garajului, fară afectarca în niciun fel a volumetrici sau înălţimii acestui garaj şi fară modificarea structurii exterioare a acestuia. De asemenea, menţionează că nu a produs niciun prejudiciu şi nici nu a tulburat în vreun fel proprietarii din construcţia (D+P+M), dovadă fiind faptul că niciun alt vecin nu a fost deranjat.
Lucrările şi situaţia de pe teren au fost verificate de către autorităţile publice ca urmare chiar a sesizărilor recurentului şi atât Primăria Sector 1 Bucureşti, cât şi Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Mediului i-au comunicat reclamantului că toate prevederile legale au fost respectate.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea dispune suspendarea executării autorizaţiei de construire nr. 684/18/F/32100 din 6 octombrie 2009, prin care s-a aprobat consolidarea garajului parter (Corp B), realizarea unei subpante în volumul existent şi transformarea acestuia în locuinţe cu instalaţiile aferente, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada cazului bine justificat întemeiat pe argumentul de nelegalitate a actului administrativ şi a pagubei iminente pe care reclamantul ar suferi-o prin executarea acestuia.
Motivul de recurs referitor la încălcarea Legii urbanismului prin schimbarea destinaţiei unei construcţii aflate într-o zonă protejată, fară avizul Ministerului Culturii şi Cultelor este neîntemeiat, în condiţiile în care la dosarul cauzei există avizul nr. 513 din 15 mai 2009 al Ministerului Culturii şi Cultelor referitor la lucrările ce urmează a se executa la Corpul B., situat în str. F. Autorizaţia de construire contestată în cauză a avut în vedere la menţionarea lucrărilor autorizate avizul acestei autorităţi, în condiţiile în care nu a autorizat lucrări de construcţii suplimentare, ci doar a avizat consolidarea unor lucrări într-o zonă cu funcţiune de locuinţă.
In ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente pe care reclamantul ar suferi-o prin executarea actului, nici aceasta nu a fost dovedită, nici cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, nici în faţa instanţei de recurs, neexistând vreo probă care să conducă la concluzia că prin executarea autorizaţiei de construire reclamantul ar suferi vreun prejudiciu cert şi previzibil. Nici periclitarea siguranţei corpului de clădire în care reclamantul locuieşte nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât documentaţia tehnică în baza căreia a fost eliberată autorizaţia de construire, necontestată de altfel de către reclamant, menţionează că lucrările autorizate nu sunt de natură să afecteze rezistenţa şi stabilitatea clădirilor învecinate.
Neexistând alt motiv care să afecteze legalitatea sentinţei civile recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
