Este adevărat că prin O.U.G. nr.215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA s-a extins sfera de aplicare incluzând în rândul plătitorilor de TVA liber profesionişti autorizaţi indiferent de modul de exercitare a profesiei, persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate să desfăşoare activităţi pe baza liberei iniţiative, însă avocaţii nu sunt liber profesionişti indiferent de modul de exercitare a profesiei, ci, potrivit Legii nr.51/1995, avocatul promovează şi apără drepturile şi libertăţile omului, iar activitatea sa nu se realizează prin acte care să intre în sfera de aplicare a .
De altfel, şi prin O.U.G. nr,17/2000-art.6, cu aplicabilitate începând cu data de 15 martie 2000 se prevede că notarii şi avocaţii, indiferent de forma de exercitare a profesiei nu sunt plătitori de TVA, iar analiza conţinutului O. U.G. nr.215/1999 pe calea interpretării logice duce la concluzia că s-a urmărit scutirea avocaţilor de la plata taxei pe valoarea adăugată astfel că nu există temei legal pentru menţinerea obligaţiei de plată pentru reclamant a TVA-ului şi a majorărilor aferente calculate, obligaţia stabilită de Direcţia Finanţelor Publice Sibiu prin soluţia de respingere a contestaţiei reclamantului.
(Tribunalul Sibiu, Secţia Comercială şi de Administrativ, sentinţa civilă nr.1135/C/10 septembrie 2001)
TRIBUNALUL,
Constată că prin plângerea înregistrată sub nr.3167 din 30 mai 2001, B.D., domiciliat în Mediaş,
a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Finanţelor Publice Sibiu anularea deciziei nr.89/7.05.2001 a
Administraţiei Financiare Mediaş, precum şi restituirea sumelor reţinute în baza acestor acte.
în motivarea plângerii se arată în esenţă că obligarea cabinetelor de avocatură la plata TVA şi a majorărilor aferente era nelegală şi netemeinică.
Procesul-verbal de constatare s-a încheiat prin aplicarea greşită şi retroactivă, înainte de data de 1 ianuarie 2000, a unei Ordonanţe care prevedea expres că intră în vigoare numai la data de 1 ianuarie 2000 deşi legea dispune numai pentru viitor, potrivit Codului civil, Constituţiei şi CEDO.
Prin procesul-verbal s-a dat efect retroactiv unei legi, pe de o parte, iar, pe de altă parte, s-a dat efect unei legi abrogate şi, în plus, s-a aplicat abuziv chiar legea abrogată.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Conform art.1 din O.G. nr.3/1992 republicată, este un impozit indirect care se stabileşte asupra operaţiunilor privind transferul proprietăţii bunurilor, precum şi asupra celor privind prestările de servicii.
Valoarea adăugată, în sensul Ordonanţei, este echivalentă cu diferenţele dintre vânzările şi cumpărările în cadrul aceluiaşi stadiu al circuitului economic.
Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată nu este un impozit stabilit pe averea ori pe venitul unui contribuabil, ci un impozit indirect asupra vânzării bunurilor ori prestării serviciilor, deci un impozit asupra consumului care, în final, este suportat de consumator deoarece se adaugă la costul produsului sau serviciului pe care este aplicat.
Avocaţii îndeplinesc o misiune socială pusă în slujba adevărului şi a justiţiei, iar scopul profesiei
de avocat îl constituie apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
Este adevărat că prin O.U.G. nr.215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA s-a extins sfera de aplicare incluzând în rândul plătitorilor de TVA liber profesionişti autorizaţi indiferent de modul de exercitare a profesiei, persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate să desfăşoare activităţi pe baza liberei iniţiative, însă avocaţii nu sunt liber profesionişti indiferent de modul de exercitare a profesiei, ci, potrivit Legii nr.51/1995, avocatul promovează şi apără drepturile şi libertăţile omului, iar activitatea sa nu se realizează prin acte care să intre în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
De altfel, şi prin O.U.G. nr.17/2000-art.6, cu aplicabilitate începând cu data de 15 martie 2000 se prevede că notarii şi avocaţii, indiferent de forma de exercitare a profesiei nu sunt plătitori de TVA, iar analiza conţinutului O.U.G. nr.215/1999 pe calea interpretării logice duce la concluzia că s-a urmărit scutirea avocaţilor de la plata taxei pe valoarea adăugată astfel că nu există temei legal pentru menţinerea obligaţiei de plată pentru reclamant a TVA-ului şi a majorărilor aferente calculate, obligaţia stabilită de Direcţia Finanţelor Publice Sibiu prin soluţia de respingere a contestaţiei reclamantului.
Pentru considerentele arătate, urmează a se admite plângerea formulată şi, în consecinţă, se va dispune anularea Deciziei nr.89/2001 a D.G.F.P. Sibiu şi a procesului-verbal din 19 martie 2001 al Administraţiei Financiare Mediaş şi, totodată, se va dispune restituirea sumelor reţinute în baza acestor acte.
NOTĂ
Soluţia pronunţată de Tribunalul Sibiu şi menţinută de Curtea de Apel Alba-lulia este legală şi temeinică.
Problema esenţială care s-a pus în speţă a fost aceea în legătură cu neretroactivarea legii, principiu care, spre deosebire de Constiuţia din 1923, a devenit principiu consacrat de actuala Constituţie.
Procesul-verbal de control încheiat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Mediaş a încălcat principiul neretroactivităţii legii înscris în Constituţie deoarece a dat efect retroactiv O.G. nr.215 din 29 decembrie 1999.
Astfel, avocaţii nu au fost obligaţi la plata TVA. Ulterior, prin O.U.G. nr.215/1999 nu au fost exceptaţi de la plata TVA.; implicit, au devenit plătitori de TVA. A intervenit însă O.U.G. nr.17 din 14 martie 2000, prin care în baza art.6 lit.a) s-a stabilit că sunt scutite de plata TVA-ului serviciile pe care le prestează avocaţii şi notarii, indiferent de forma de exercitare a profesiei.
în art.37 al acestei din urmă Ordonanţe se menţioneză că ea intră în vigoare la data de 15 martie 2000 şi se arată : „Pe data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă se abrogă O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, cu completările şi modificările ulterioare”.
Articolul II al O.G. nr.215 din 29 decembrie 1999 precizează : „Prezenta Ordonanţă de Urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000”.
Deoarece, până la data de 1 ianuarie 2000, reclamantul nu era plătitor de TVA, era greşită logica din procesul-verbal care lua în calcul anul 1999 şi îl considera pe acesta ca fiind plătitor de TVA până la data de 1 februarie 2000.
în cea mai rea interpretare posibilă, dar şi aceasta cu efect retroactiv, se putea considera că, în ipoteza în care în luna ianuarie a anului 2000, reclamantul ar fi realizat o sumă mai mare de 50.000.000 de lei încasări devenea plătitor de TVA, pentru că numai cu data de 1 ianuarie a intervenit Ordonanţa care nu-i excepta pe avocaţi de la plata TVA, situaţie în care obligaţia plătitorului este prevăzută în art.25din O.U.G. nr.17 din 14 martie 2000 şi anume : „Contribuabilii care devin plătitori de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a depăşirii plafonului de scutire prevăzut la art.6, ale căror condiţii de desfăşurare a activităţii s-au modificat ori au intervenit modificări legislative în sensul trecerii activităţii desfăşurate de la regimul de scutire la cel de impozitare, ulterior înregistrării fiscale, sunt obligaţi să depună declaraţie de menţiuni în termenul de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, în vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera „R” care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.Atribuirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată se face cu data de întâi a lunii următoare”.
Ori încasările reclamantului aferente anului 2000 nedepăşind suma de 50.000.000 de lei pentru întreaga perioadă de la 1 ianuarie 2000 până la 15 martie 2000 când a intervenit O.G. nr.17 din 14 martie 2000 care arată expres că serviciile avocaţilor şi notarilor sunt scutite de plata TVA-ului, acesta nu avea nici obligaţia să facă declaraţie la Administraţia Financiară ca plătitor şi nici să facă celelalte formalităţi ca plătitori prevăzute în articolul sus-indicat.
Este, deci, clar ca prin procesul-verbal de control al Administraţiei Financiare a Municipiului Mediaş s-a dat efect retroactiv unor dispoziţii legale şi în mod corect acesta a fost anulat prin sentinţa Tribunalului Sibiu, menţinută prin decizia Curţii de Apel Alba-lulia care a respins recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Jud. Sibiu.
