Din punct de vedere formal, Decizia Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut religioase din România a fost considerată nemotivată, contrar Rezoluţiei Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative, art. 3 alin. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, art. 721 şi 261 C. pr. civ., prin faptul că se limitează la enumerarea unor acte şi a unor texte legale, şi prezintă direct concluzia la care a ajuns.
Curtea a remarcat cu surprindere faptul că organul administrativ a omis să asculte partea al cărei drept actual de proprietate l-a înlăturat, ceea ce, alături de încălcări procedurale grave şi a stării de fapt precar, evaziv şi fără suport probator reţinute de Comisie, a sugerat caracterul unilateral al demersului organului administrativ.
Sentinta civilă nr. 338 din 15 iunie 2007
Prin acţiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul Grupul Şcolar F. Cluj-Napoca, a solicitat anularea Deciziei nr. 1106/12.12.2006 emisa de Guvernul României – Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu privire la retrocedarea imobilului construcţie şi teren, înscris în CF nr. 31822 Cluj-Napoca nr. top. 9069/2.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 1106/12.12.2006 emisa de Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a retrocedat imobilul, compus din construcţie împreună cu terenul aferent, situat în Cluj-Napoca, strada C., înscris în CF nr. 31822 Cluj-Napoca, nr. top. 9069/2, Eparhiei Reformate din Ardeal, judeţul Cluj, imobil care se află în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca şi are destinaţia de instituţie de învăţământ, respectiv Grupul Şcolar Forestier.
Mai arată reclamantul că prin decizia de retrocedare s-a stabilit, în sarcina titularului dreptului de proprietate, obligaţia menţinerii afectaţiunii de interes public de instituţie de învăţământ pe o perioada de 5 ani. Prin adresa nr. 29/24.01.2007 reclamantul a solicitat Primarului Municipiului Cluj-Napoca să comunice detalii despre statutul juridic al şcolii.
La această cerere s-a primit răspunsul înregistrat la Consiliul Local sub nr. 6687/303/19.02.2007, prin care se aduce la cunoştinţă că imobilul a fost retrocedat şi s-a comunicat o copie a Deciziei nr. 1106/12.12.2006, răspunsul fiind primit de reclamant la data de 26 februarie 2007.
Grupul Şcolar F. este, în Cluj-Napoca, singurul grup şcolar care pregăteşte peste 450 de elevi în domeniul prelucrării lemnului, silvicultura, protecţia mediului şi a prelucrării ceramice. Are săli de clasă moderne, laboratoare şi cabinete dotate, doua ateliere şcoală, bibliotecă, cantină, teren de sport şi internat. Cu privire la acest internat, s-a arătat că acesta nu face obiectul deciziei de retrocedare.
De asemenea, aceasta instituţie de învăţământ este inclusa în programe europene şi a primit numeroase distincţii şi premii.
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este ca, pe parcursul timpului, au fost făcute numeroase investiţii pentru asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii didactice.
Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, prin cererea de intervenţie în interesul reclamantului, a solicitat la rândul său anularea Deciziei nr. 1106/12.12.2006 emisa de către pârâtul Guvernul României – Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România. La termenul din 18 mai 2007, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie în conformitate cu art. 52 C. pr. civ., găsind-o introdusă în termen, de o persoană care justifică un interes şi având legătură cu acţiunea principală.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că în însuşi textul punctului 4 din Decizia 1106/2006 se precizează că “la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul se afla în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, în administrarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca şi are destinaţia de instituţie de învăţământ, respectiv sediul Grupului Şcolar F.”.
Faţă de acest considerent reţinut în motivare, intervenientul apreciază că decizia contestată este vădit nelegală prin simpla enunţare a principiului constituţional conform căruia proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale -art. 136 alin (2) din României. Mai mult, bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică, reglementări care sunt reţinute şi în textul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, care consacră inalienabilitatea şi insesizabilitatea bunurilor aparţinând domeniului public.
Intervenienta consideră că emiterea deciziei constituie un exemplu elocvent al superficialităţii Comisiei care, în baza unor scripte insuficiente, neconcludente pentru justa soluţionare a cererii de restituire, încalcă dreptul de proprietate al Consiliului local Cluj-Napoca.
Mai arată intervenienta că faţă de împrejurarea că se produce o gravă diminuare a patrimoniului, Comisia putea şi trebuia să opteze şi pentru alte variante, situaţie care demonstrează, o dată în plus abuzul săvârşit.
De asemenea, imobilul în litigiu situat administrativ în Cluj-Napoca, str. Cimpeni nr. 1, înscris iniţial în C.F. nr. 22634, nr. serial A+1, nr. top. 9069/2 şi transcris în baza planurilor de împărţire şi unificare a terenurilor în CF nr. 31822 Cluj, a trecut în proprietatea Statului Roman, în
folosinţa Ministerului Învăţământului Public, în baza Decretului nr. 176/1948. Prin urmare, aşa cum s-a reţinut şi în decizia atacata la punctul 3, Statul Roman a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu cu titlu.
Acest imobil este ocupat de o instituţie de învăţământ, respectiv de Grupul Şcolar Forestier şi a fost preluat în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 520/17.07.2002, privind aprobarea OUG nr. 184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului nr. 84/1995. Potrivit art. 41 din acest act normativ “terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat – grădiniţe, şcoli generale, primare şi gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri şcolare, şcoli de arte şi meserii şi şcoli postliceale – fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror raza teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin delegare către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ…” Grupul Şcolar Forestier este singura instituţie de învăţământ din Municipiul Cluj-Napoca şi printre puţinele din ţară, care va pregăti elevi în specialitatea “protecţia mediului”.
Intervenienta consideră că suprafaţa de teren retrocedată trebuie în mod categoric specificată în actul de retrocedare, fiind inadmisibilă dispoziţia din actul de retrocedare prin care terenul disponibil aferent imobilului retrocedat va fi evidenţiat în schiţa cadastrală care va fi întocmită de părţi.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a arătat că la data de 13 ianuarie 2003, prin cererea înregistrată pe rolul său sub nr. 139, a fost depusă solicitarea de restituire, în temeiul actelor normative amintite, a Eparhiei Reformate din Ardeal având ca obiect restituirea imobilului situat în Municipiul Cluj-Napoca, strada Câmpeni nr. 1, judeţul Cluj, înscris în cartea funciară nr.6150 a localităţii Cluj-Napoca, nr. top.9069, transcris în cartea funciară nr.22634 a localităţii Cluj-Napoca, nr. top. 9069/1 şi în cartea funciară nr. 31822 a localităţii Cluj-Napoca, nr. top. 9069/2.
Mai arată că analizând înscrisurile depuse de către solicitantă s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 209/2005, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 263/2006 şi, în consecinţă, s-a dispus, prin decizia ce formează obiectul prezentului litigiu retrocedarea în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal, judeţul Cluj, a imobilului în discuţie, instituindu-se în sarcina titularului deciziei (beneficiarul retrocedării) obligaţia de a menţine afectaţiunea specială a imobilului pe o perioadă de 5 ani.
În opinia pârâtei, la adoptarea Deciziei cu nr. 1106/12.12.2006, Comisia specială, făcând aplicarea prevederilor art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe celor ale pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare acestui articol, a avut în vedere următoarele: copia legalizată a cărţii funciare nr. 6150 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069; copia legalizată a cărţii funciare nr. 22634 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069/2; – copia legalizată a cărţii funciare nr. 31822 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069/2; – raportul de expertiză tehnică imobiliară; – adresa nr. 42896/452/30.06.2004 emisă de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca – Direcţia Fondului Imobiliar de Stat, Serviciul Evidenţă Imobile, Carte Funciară, privind situaţia juridică şi locativă actuală a imobilului solicitat.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la faptul că imobilul în cauză face parte din domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca şi are destinaţia de instituţie de învăţământ, pârâta arată că actele normative care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România vizează restituirea bunurilor obiect al acestor acte normative şi care constituie proprietate publică, proprietatea acelor entităţi de stat, de drept public, neconţinând, în privinţa restituirii, nici o distincţie privind apartenenţa bunului obiect al solicitării la una sau alta dintre entităţile amintite. Mai mult decât atât, actele normative care reglementează retrocedarea
unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nu conţin, în privinţa restituirii, nici o distincţie privind apartenenţa bunului obiect al solicitării, la domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Prin urmare, pârâta apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 209/2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 263/2006, au caracter special în raport cu alte acte normative anterioare şi, în măsura în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile actului normativ amintit se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri, având un caracter special, derogatoriu.
Pârâta consideră deci că potrivit regulilor de interpretare specialia generalibus derogant şi generalia specialibus non derogant, prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.94/2000, republicată, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 209/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 263/2006 se aplică cu prioritate faţă de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Mai arată pârâta că la emiterea Deciziei nr. 1106/12.12.2006, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere destinaţia de utilitate publică a imobilului retrocedat, motiv pentru care s-a dispus menţinerea afectaţiunii speciale a acestuia pe o perioadă 4-5 ani.
Consideră pârâta că un argument în sprijinul faptului că încadrarea în domeniu public a bunului solicitat nu constituia un impediment la retrocedare îl reprezintă art. 1 alin. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 209/2005, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 263/2006. Astfel, conform acestei prevederi legale, “în situaţia în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare”.
Referitor la susţinerile reclamantei potrivit cărora s-au făcut numeroase investiţii pentru asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii didactice, pârâta arată că potrivit art. 1 alin. 3, teza a III-a, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se includ în categoria adăugiri la construcţia iniţială, lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea; totodată, aceste investiţii ar reprezenta cheltuieli de întreţinere destinate a asigura buna desfăşurare a activităţilor din imobilul respectiv şi de natură a conserva starea imobilului.
Eparhia Reformată din Ardeal, prin cererea de intervenţie în interes propriu, a solicitat menţinerea Deciziei nr. 1106/12.12.2006 dată de Comisia Specială de Retrocedare ca fiind temeinică şi legală. La termenul din 18 mai 2007, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie în conformitate cu art. 52 C. pr. civ., apreciind că este introdusă în termen, de o persoană care justifică un interes şi că are legătură cu acţiunea principală.
În motivare, intervenienta a arătat că din cărţile funciare ar reieşi în mod indubitabil că Eparhia Reformată din Ardeal este fostul proprietar al acestui imobil naţionalizat de către Statul Român în baza Decretului nr. 176/1948. Întrucât la construcţie nu au existat adăugiri care să depăşească 50% din aria desfăşurată actuală, fapt care să justifice neretrocedarea în natură, decizia de retrocedare în natură cu obligaţia menţinerii afectaţiunii de interes public de învăţământ pe o perioadă de 5 ani este pe deplin întemeiată şi legală.
Intervenienta mai arată că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 3 din OUG 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu se includ în categoria adăugirilor lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea. Dacă fostul deţinător a efectuat asemenea investiţii, sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 4. conform căruia: “Litigiile legate de eventualele îmbunătăţiri aduse imobilelor care se retrocedează în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă de către foştii deţinători, precum şi cele
legate de aplicarea alin. (3) vor fi soluţionate în condiţiile legii.” În nici un caz acestea nu pot constitui motiv de anulare a deciziei de retrocedare în natura, aşa cum nici celalalt motiv invocat de reclamantă Grupul F. Cluj-Napoca în cererea introductivă – cum că acest grup şcolar este singurul în Cluj-Napoca care pregăteşte peste 450 de elevi în domeniul prelucrării lemnului, silvicultură, protecţia mediului şi a prelucrării ceramice – nu poate constitui motiv de anulare a deciziei de retrocedare în natură. Dimpotrivă, conform legislaţiei în vigoare, imobilele afectate unor activităţi de interes public din învăţământ sau sănătate, finanţate sau cofinanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se retrocedează în natura, noul proprietar având obligaţia de a menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Ca o precizare prealabilă, având în vedere că în cauză s-a formulat cerere de intervenţie în favoarea reclamantului, precum şi cerere de intervenţie în interes propriu, tinzând înspre respingerea acţiunii, şi că, potrivit art. 53 C. pr. civ., intervenientul are, de la momentul intervenţiei, aceleaşi drepturi şi obligaţii cu oricare altă parte, argumentele prezentate de fiecare litisconsorţiu (reclamant plus intervenient în favoarea sa, respectiv pârâtă plus intervenient în interes propriu) urmează, din raţiuni de uşurinţă a exprimării şi facilitare a demersului logic, să fie adresate şi analizate unitar, fără a se specifica de fiecare dată cui îi aparţine în concret o anume susţinere.
Acţiunea este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
1. În fapt, Curtea reţine că Prin Decizia nr. 1106/12.12.2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a retrocedat imobilul, compus din construcţie împreună cu terenul aferent, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 31822 Cluj-Napoca, nr. top. 9069/2, Eparhiei Reformate din Ardeal, judeţul Cluj, imobil aflat în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, cu destinaţia de instituţie de învăţământ, respectiv Grupul Şcolar F.
Totodată, s-a instituit în sarcina beneficiarului deciziei obligaţia de a menţine afectaţiunea specială a imobilului pe o perioadă de 5 ani, în schimbul chiriei legale de achitat de către utilizatorul actual al imobilului.
S-a precizat că terenul disponibil aferent imobilului retrocedat se va evidenţia în schiţa cadastrală întocmită de către beneficiarul deciziei şi utilizatorul actual.
În decizie se menţionează că s-a adoptat în temeiul art. 1 alineatele 1, 10 şi 11, precum şi art. 3 alin. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 209/2005, avându-se în vedere următoarele acte:
– copia legalizată a cărţii funciare nr. 6150 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top.
9069;
– copia legalizată a cărţii funciare nr. 22634 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top.
9069/2;
9069/2;
– copia legalizată a cărţii funciare nr. 31822 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top.
– raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către dr. Ing. B.G.;
– adresa nr. 42896/452/30.06.2004 emisă de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca – Direcţia Fondului Imobiliar de Stat, Serviciul Evidenţă Imobile, Carte Funciară, privind situaţia juridică şi locativă actuală a imobilului solicitat.
Se mai precizează că în conformitate cu copia cărţii funciare nr. 6150 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069, imobilul era la momentul deposedării abuzive proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal şi că a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 176/1948.
2. Această decizie este atât nelegală, procedural şi material, cât şi nesusţinută de suport probator.
3. Din punct de vedere formal, Decizia Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România nr. 1106/12.12.2006 este nemotivată.
Prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul şi practica lor administrativă de anumite principii enunţate în rezoluţie, în scopul protecţiei persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerinţele unei administraţii bune şi eficiente, precum şi interesele terţilor şi interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.
Principiul IV din Rezoluţie impune ca atunci când actul administrativ este de o aşa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertăţile sau interesele persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.
La rândul său, art. 3 alin. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prevede obligaţia Comisiei speciale de retrocedare de a analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi de a dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază ca aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.
Potrivit art. 721 C. pr. civ., dispoziţiile Codului de procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu cuprinde astfel de dispoziţii potrivnice în privinţa motivării actului administrativ, ci dimpotrivă, prin art. 28 alin. 1, trimite de asemenea, pentru completare, la Codul de procedură civilă.
Aşadar, în privinţa conţinutului motivării, art. 261 C. pr. civ. impune ca hotărârea să cuprindă, inter alia, obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor; motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; cel puţin aceste elemente trebuie aplicate mutatis mutandis şi în cazul motivării actului administrativ.
Procesul de deliberare al administraţiei nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speţă, având în vedere faptul că în discuţie sunt drepturi ocrotite de Convenţie şi că standardul intern de motivare nu diferă de cel al CEDO, se pot prelua servatis servandis cerinţele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a stabilit pentru motivarea hotărârilor judecătoreşti. De altfel, prin punctul III al Recomandării Rec(2004) 5 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilităţii proiectelor de legi, legilor în vigoare şi practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se cere statelor membre să asigure adaptarea, cât de rapid posibil, a legilor şi practicii administrative în scopul prevenirii încălcării Convenţiei. Prin urmare, atât după dreptul intern, cât şi potrivit angajamentelor internaţionale asumate de România obligaţia de motivare a administraţiei nu diferă esenţial sub aspectul conţinutului de cea a autorităţii judecătoreşti, cel puţin nu atunci când este vorba despre un drept ocrotit de Convenţie.
Din această perspectivă, Curtea Europeană consideră că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligaţie presupune, totuşi, ca partea vătămată să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit faţă de elementele decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (cauza Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, 1994, cauza Dulaurans împotriva Franţei, 2000, şi cauza Liakopoulou împotriva Greciei, 2006). În cazul unui element cu incidenţa decisivă, este necesar elaborarea unui răspuns special şi explicit.
Decizia atacată se limitează la enumerarea unor acte şi a unor texte legale, şi prezintă direct concluzia la care a ajuns, că imobilul era la momentul deposedării abuzive proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal şi că a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 176/1948, fără să analizeze în nici un mod mijloacele de probă şi susţinerile petentei.
Astfel, o decizie motivată efectiv şi nu doar formal ar fi presupus ca organul administrativ, Comisia specială de retrocedare, să adreseze cel puţin următoarele chestiuni, prevăzute a fi analizate de OUG nr. 94/2000: care este situaţia actuală a imobilului, sub aspectul întinderii şi configuraţiei, faţă de momentul preluării; dacă există adăugiri aduse construcţiilor iar în caz afirmativ, dacă acestea depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală; care este suprafaţa de teren efectivă actuală a parcelei în discuţie şi cât este evidenţiată în CF; care este procentul de ocupare a terenului de către construcţii şi care era acesta la momentul preluării, dacă există construcţii noi pe teren (art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 94/2000); cum a ajuns imobilul din CF nr. 6150 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069 în CF nr. 31822 a localităţii Cluj-Napoca, judeţul Cluj, nr. top. 9069/2; dacă odată cu imobilele retrocedate în natură se restituie şi bunurile mobile aferente, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv şi dacă acestea mai există la data depunerii cererii de retrocedare; de ce trebuie dispusă retrocedarea în natură şi nu măsuri reparatorii prin echivalent.
Aşa cum arată intervenienta accesorie, care critică decizia pentru superficialitate, nici măcar suprafaţa de teren retrocedată nu este specificată în actul de retrocedare.
Prin urmare, Curtea reţine că organul administrativ emitent era legal obligat să îşi motiveze decizia şi, în speţă, nu şi-a îndeplinit această obligaţie. În dreptul administrativ nulităţile sunt în principiu absolute, în cazul de faţă aceasta este şi expresă.
4. Prin art. 3 alin. 6 din OUG nr. 94/2000, se prevede obligaţia Comisiei speciale de retrocedare de a analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil. În lipsa motivării, nu se poate stabili dacă Comisia a efectuat o astfel de analiză a cererii şi doar a omis să o prezinte în scris, sau nu a efectuat-o deloc. Oricum, cel puţin sub un aspect esenţial nu a fost efectuată analiza solicitării: care este situaţia actuală a imobilului, sub aspectul întinderii şi configuraţiei, faţă de momentul preluării; dacă există adăugiri aduse construcţiilor, iar în caz afirmativ, dacă acestea depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală (expertiza extrajudiciară depusă la comisie de solicitant nu adresează chestiunea; oricum, relevanţa acesteia este nesemnificativă având în vedere că a fost comandată şi plătită de una din părţi, iar partea adversă nu a avut nici un mijloc de control al obiectivităţii; de asemenea, expertiza se limitează la o simplă cercetare documentară, fără a verifica faptic şi concret situaţia fizică a parcelei şi construcţiei aferente). În cazul în care există astfel de adăugiri şi ele depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală, imobilul se consideră nou şi nu se retrocedează, aşa cum prevede expres art. 1 din OUG nr. 94/2000. Lipsind acest element hotărâtor, lipseşte analiza temeiniciei pretenţiilor solicitantului. Mai mult chiar, documentaţia nu prevede nimic sub acest aspect, iar Comisia a omis în mod superficial şi inexplicabil să lămurească aspectul.
5. Principiul I din Rezoluţia Consiliului Europei nr. (77)31 consacră dreptul de a fi ascultat: în cazul unui act administrativ de o aşa natură încât este posibil să afecteze în mod negativ drepturile, libertăţile sau interesele, persoana vizată poate să prezinte fapte şi argumente şi, în cazurile potrivite, să facă solicitări în probaţiune care să fie luate în considerare de către autorităţile administrative.
În cazuri adecvate persoana vizată este informată, în timp util şi într-o manieră adecvată cazului, cu privire la aceste drepturi.
Curtea apreciază că speţa de faţă reprezintă un caz adecvat în accepţiunea rezoluţiei, informarea persoanei împotriva căreia decizia urmează să fie pronunţată trebuind să se realizeze din oficiu. La aprecierea oportunităţii ascultării persoanelor afectate de actul administrativ trebuie luate în considerare dreptul afectat, cel de proprietate, dimensiunea cantitativă a acestui drept, destinaţia actuală a obiectului dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate este protejat prin art. 1 alin. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi garantat de Constituţia României.
Pe de altă parte, în repetate rânduri (exempli gratia, Lopez Ostra împotriva Spaniei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Hatton şi alţii împotriva Regatului Unit, hotărârea din 2 octombrie 2001, Taşkin şi alţii împotriva Turciei, hotărârea din 10 noiembrie 2004), Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a subliniat că dreptului persoanelor la viaţă privată şi de familie, consacrat de art. 8 din Convenţie, îi corespunde obligaţia corelativă a statului de a lua toate măsurile pentru asigurarea unui mediu sănătos, care să nu dăuneze exerciţiului acestui drept.
Printre aceste măsuri trebuie neîndoios să se numere şi formarea de specialişti în protecţia mediului, iar Grupul Şcolar Forestier este singura instituţie de învăţământ din Municipiul Cluj-Napoca şi printre puţinele din ţară, care urmează să pregătească elevi în specialitatea “protecţia mediului”. Mai mult chiar, din adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj nr. 3356/20.04.2007 rezultă că s-a aprobat schimbarea denumirii unităţii de învăţământ din Grupul Şcolar Forestier în Grupul Şcolar de Protecţia Mediului, urmând a fi îndeplinite toate formalităţile rămase în acest sens.
De asemenea, Grupul Şcolar Forestier a dobândit statutul de „şcoală europeană” pentru perioada 2007-2010 (f. 69), având în vedere dimensiunea europeană a educaţiei oferite.
Comisia specială în mod evident a cunoscut destinaţia de utilitate publică a imobilului retrocedat, arătând expres în întâmpinare că a avut-o în vedere la luarea deciziei, însă a încălcat dreptul reclamantului de a fi informat şi ascultat.
Curtea remarcă cu surprindere că organul administrativ a omis să asculte partea al cărei drept actual de proprietate l-a înlăturat, ceea ce sugerează, o dată în plus, caracterul unilateral al demersului Comisiei.
6. Cu toate că temeiuri suficiente de anulare a deciziei atacate au fost prezentate deja şi că o analiză a chestiunilor de drept incidente nu este, în prezenţa încălcărilor procedurale grave prezentate şi a stării de fapt precar, evaziv şi fără suport probator reţinute de Comisie, necesară, câteva remarci se impun.
Este adevărat, aşa cum susţine pârâta, că O.U.G. nr. 94/2000 nu împiedică retrocedarea bunurilor aflate în proprietatea publică a municipiilor, ba chiar o permite expres, prin art. 1 alin. 7 care arată că “în situaţia în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare”.
Nu este mai puţin real că această dispoziţie este flagrant neconstituţională, contravenind cel puţin art. 136 alin. 2 din Constituţia României – proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
Unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică proprie şi patrimoniu propriu, fiind pe deplin asimilate, din acest punct de vedere, oricărei persoane fizice sau juridice, iar statul nu poate plasa proprietatea acestora, publică sau privată, în dezavantaj faţă de oricare alte persoane. De altfel, pentru o chestiune absolut analogă, pentru un act normativ cu aceeaşi carenţă, Curtea de Apel Cluj, într-un complet de recurs, a sesizat recent Curtea Constituţională.
Sesizarea nu este necesară în cauza de faţă numai pentru motivul că anularea deciziei este posibilă şi fără discutarea acestei neconstituţionalităţi, existând numeroase alte temeiuri în acest sens, legate de procedură şi stare de fapt, prioritare în analiză.
Subsecvent pe firul logic, chiar dacă, prin ipoteză, bunul s-ar scoate din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, această operaţiune ar avea ca efect trecerea sa în domeniul privat, însă tot al unităţii administrativ-teritoriale. Nu poate fi obligată autoritatea locală nici din acest domeniu să îşi cedeze bunul care îi aparţine în proprietate privată, deoarece se opune art. 44 alin. 2 şi 3 din Constituţie, care prevăd că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi că nimeni, nici măcar o unitate administrativ-teritorială care este şi ea o persoană juridică, nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, care nu a fost realizată în acest caz.
Sub alt aspect, printre domeniile în care se legiferează pe cale de lege organică, art. 73 alin. 3 lit. m din Constituţie include regimul juridic general al proprietăţii. Dacă legiuitorul simţea nevoia
să modifice Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, lege organică, trebuia să o fi făcut tot printr-un act normativ de nivel egal, aşa cum se desprinde din principiul rangului actelor normative şi din interpretarea per a contrario a art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu printr-un act normativ echivalent unei legi ordinare (toate legile care au aprobat fie OUG nr. 94/2000, fie acte care au modificat-o, au fost legi ordinare).
Prin urmare, fără a fi neapărată nevoie de a verifica compatibilitatea textelor incidente cu Constituţia, pe baza simplei analize a naturii juridice a actelor normative implicate, se poate reţine inaplicabilitatea art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobat prin lege ordinară, care nu poate să se imixtioneze în câmpul de aplicare al Legii nr. 213/1998.
7. Faţă de cele de mai sus, în baza art. 3 alin. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 şi 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa urmează să admită acţiunea şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului şi să anuleze decizia nr. 1106/12.12.2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Corelativ, va respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Eparhia Reformată din Ardeal. (Judecător Sergiu-Leon Rus)
