Calificarea faptei contravenţionale drept acuzaţie în materie penală. Consecinţe


Calificarea faptei contravenţionale drept acuzaţie în materie penală presupune, prin esenţă, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei, iar hotărârea din cauza Anghel c. României nu consti

tuie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenţie, ci doar a modului de administrare a probelor.

Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului. A conferi forţă

probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 1387/2009, portal.just.ro

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 19 ianuarie 2009 sub nr. 381/303/2009, petentul I.F.A. a chemat în judecată intimata D.G.P.M.B., Brigada de Poliţie Rutieră, solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 1812554, exonerarea de la plata amenzii, înlăturarea măsurii complementare de reţinere a permisului de conducere, obligarea la restituirea permisului şi, în

subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment. In motivarea plângerii, petentul arată că, la data de 6 ianuarie 2009, se afla într-o coloană de maşini în zona bd. V. Milea, când un echipaj al Poliţiei Rutiere Bucureşti l-a oprit şi l-a amendat cu suma de 360 lei, dispunând totodată măsura reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. Petentul arată că în maşină se aflau câţiva clienţi carc trebuiau să ajungă în timp util la aeroportul Otopeni (în caz contrar pierdeau avionul), astfel că a fost nevoit să semneze procesul-verbal de contravenţie pentru a i se permite să plece. Petentul mai arată că sancţiunea aplicată trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei.

Prin serviciul registratură, la data de 6 februarie 2009, intimata a depus întâmpinare, prin care a arătat că, la data de 6 ianuarie 2009, petentul a condus autoturismul pe sensul opus de circulaţie. Intimata solicită respingerea plângerii ca nefondată, având în vedere că la data întocmirii procesului-verbal petentul nu a avut de făcut nicio obiec-ţiune, confirmând prin semnătură.

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 23 februarie 2009, instanţa a respins plângerea ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, prin procesul-verbal seria CC nr. 1812554, s-a reţinut că, la data de 6 ianuarie 2009, orele 08,50, petentul a condus auto

turismul pc sensul opus de circulaţie, faptă prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002, şi i s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 360 Ici şi reţinerea permisului de conducere, sancţiuni prevăzute de art. 101 alin. (3) şi art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002. La aceeaşi dată, petentului i-a fost eliberată dovada seria DDA nr. 597369, prin care i se acordă drept de circulaţie 15 zile.

In ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal seria CC nr. 1812554 din 6 ianuarie 2009, instanţa a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, pro-cesul-verbal conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, indicarca actelor normative incidente, termenul de excrcitarc a căii de atac şi organul la carc se depune plângerea. Plângerea a fost semnată de agentul constatator şi de cătrc petent, fiind astfel respectatc şi dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ. De asemenea, instanţa a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul instanţei la 19 ianuarie 2009.

In ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa a constatat că, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecarc caz în parte, în ce măsură fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o „acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenţia europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal; 2) natura

faptei; 3) natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate. In cauză, conducerea unui autoturism pe sensul opus de circulaţie reprezintă o faptă contravenţională, şi nu penală. De asemenea, tratamentul sancţio-nator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 360 lei, 6 puncte amendă, care nu prezintă o severitate deosebită, dar şi prin reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile, care, raportat la faptul că petentul îşi câştigă existenţa din activitatea de taximetrie, reprezintă o sancţiune severă. Pe de altă parte, raţiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranţei pe drumurile publice. Totodată, fapta de conducere pe contrascns poate genera atât o stare de pericol pentru siguranţa

pc drumurile publice, cât şi consecinţe deosebit de grave (urmările pot consta, de exemplu, în producerea unui accident de circulaţie cu vătămarea corporală a participanţilor la trafic sau chiar decesul acestora). Astfel, prin raportare la sancţiunea aplicată şi la natura faptei, instanţa a concluzionat că fapta reţinută în sarcina petentului reprezintă o „acuzaţie în materie penală”. Consecinţele calificării faptei drept „acuzaţie în materie penală” sunt: petentul se bucură de prezumţia de nevi-

novăţie, iar sarcina probei incumbă autorităţilor statului. Insă niciuna dintre aceste garanţii procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcţionează prezumţia de nevinovăţie şi conţinutul obligaţiei autorităţilor de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

In materia faptelor scoase din sfera dreptului penal şi incluse în sfera abaterilor contravenţionale, Curtea Europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi. Prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. Dat fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancţionate este extrem de mare, Curtea Europeană a reţinut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunţate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenţii şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată. Jurisprudenţa Curţii Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forţă probantă, mai largă sau mai restrânsă, pro-cesului-verbal de contravenţie şi, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanţelor naţionale este de a respecta principiul proporţionalităţii între, pe de o parte, scopul urmărit de autorităţile statului de a sancţiona faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. Aceasta presupune, prin esenţă, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Hotărârea în cauza Anghel c. României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenţie, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi poate constitui o dovadă suficientă a vinovăţiei con testatorului. A conferi forţă probantă unui înscris nu cchivalcază cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate

fi considcrat o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 din Convenţia europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

In această ordine de idei, instanţa a observat că petentul critică nu atât temeinicia procesului-verbal de contravenţie, cât proporţionalitatea sancţiunilor aplicate. Astfel, acesta a recunoscut că, la data de 6 ianuarie 2009, se afla într-o coloană de maşini în zona bd. V. Milea, aşa cum s-a reţinut şi în procesul-verbal de contravenţie, ceea ce duce la concluzia că înscrisul cuprinde constatările personale ale agentului de poliţie. Totodată, petentul a arătat că în maşină se aflau câţiva clienţi care trebuiau să ajungă în timp util la aeroportul Otopeni (în caz contrar pierdeau avionul), fară a preciza dacă a depăşit sau nu coloana circulând pe contrasens, însă a semnat procesul-verbal fară obiecţiuni. De asemenea, în aprecierea temeiniciei procesului-verbal, instanţa a luat în considerare şi prezumţia de legalitate şi temeinicie de

care se bucură acest înscris constatator. In acest sens, Curtea Europeană a constatat deja că orice sistem juridic cunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept; Convenţia nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. în special art. 6 parag. 2 cere statelor să includă aceste prezumţii în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei şi păstrând dreptul la apărare. Prin raportare la cauza de faţă, instanţa a considerat că aplicarea prezumţiei de legalitate şi temeinicie nu depăşeşte aceste limite rezonabile, atâta timp cât propriile susţineri ale petentului şi lipsa obiecţiunilor se coroborează cu constatările personale ale agentului de poliţie. Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că procesul-verbal este temeinic întocmit, petentul facându-se vinovat de săvârşirea contravenţiei de conducere pe sensul opus de circulaţie.

In ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunilor aplicate, instanţa a constatat că organul constatator a individualizat în mod corect sancţiunea. Astfel, conform art. 101 alin. (3), art. 98 alin. (1) şi alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru fapta de conducere pe sensul opus sancţiunea principală este amenda contravenţională, care se stabileşte în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate conform clasei a IlI-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte penalizare). Pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 zile a fost aplicată prin raportare la art. 111 lit. c) şi art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că sancţiunile

complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege. Raportat la cele două critcrii legale prevăzute de art. 98 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, gravitatea faptei şi pericolul social, instanţa a reţinut că sancţiunile sunt proporţionale. Astfel, instanţa a avut în vedere că fapta de conducere pe contrasens are o anumită gravitate raportat la urmările care s-ar fi putut produce, motivat şi de împrejurarea că petentul se afla într-o coloană de maşini şi se grăbea să ajungă la aeroport. Totodată, instanţa a apreciat că gradul de pericol este sporit prin aceea că petentul este taximetrist, prin fapta sa periclitând atât siguranţa sa şi a celorlalţi participanţi la trafic, cât şi a clienţilor săi.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins plângerea formulată de petentul I.F.A. ca neîntemeiată.