În motivarea cererii a arătat că nu a desfăşurat activitate de poliţie politică şi că a desfăşurat activităţi informative în cadrul profesiei pe care o avea.
A mai precizat că nu a efectuat activităţi de supraveghere informativă a foştilor politicieni din partidele istorice, chiar socrul său fiind fost deţinut politic.
La dosar s-au depus decizia nr.249/2005, adresa P2457/05.2006, contestaţia reclamantului, decizia nr.181/2005, alte acte.
În cursul soluţionării cauzei de către Secţia Civilă a Curţii de Apel Craiova, în baza art.34 din OUG 24/2008 cauza a fost scoasă de pe rolul acestei secţii şi înaintată Secţiei Administrativ şi Fiscal.
S-au avut în vedere abrogarea Legii nr.187/1999 prin OUG 24/2008 şi împrejurarea că, dosarele aflate pe rolul instanţelor civile la data intrării în vigoare a ordonanţei se trimit spre competentă soluţionare instanţelor de contencios administrativ.
Cu ocazia soluţionării cauzei la instanţa civilă, reclamantul a invocat contrarietatea L187/1990 cu prevederile constituţionale, nulitatea absolută a deciziei consiliului întrucât din acest organism fac parte persoane care au avut de suferit de pe urma măsurilor luate de securitate.
Examinând acţiunea, probele administrate şi legislaţia aplicabilă, Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr.181/04.10.2005Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că reclamantul Pasă Lucian a desfăşurat activităţi de poliţie politică aşa cum sunt definite acestea în art.5 alin.1 şi 2 din L187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie, iar prin decizia nr.249/22.12.2005 a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a respins contestaţia acestuia.
În cursul soluţionării cauzei de către Curtea de Apel Craiova Secţia Civilă, prin decizia nr.51/31.01.2008 publicată în M.O. al României nr.95/06.02.2008, Curtea Constituţională a României a constatat că Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste modificată şi completată prin OUG 16/2006 sunt neconstituţionale .
În motivarea deciziei a arătat că a fost reglementată deconspirarea poliţiei comuniste şi a accesului la informaţii privind activitatea acesteia prin intermediul unei jurisdicţii extraordinare, de natură să aducă prejudicii demnităţii şi integrităţii persoanei, încălcându-se astfel prevederile art.1 alin.3 şi art.22 alin.1 din Constituţie.
În continuare Curtea va analiza motivul de nulitate a deciziei nr.249/22.12.2005 invocat de reclamant în precizarea la acţiune.
Decizia nr.249/22.12.2005 are caracterul unui act administrativ.
Potrivit teoriei care guvernează actele administrative, acestea îşi încetează efectele în momentul scoaterii lor din vigoare care se poate face, fie prin revocare de organul emitent, fie de instanţele judecătoreşti, pe calea unei acţiuni în anulare.
În speţa de faţă, cauzele care sunt de natură a conduce la anularea actului sunt concomitente cu emiterea acestuia, decizia adoptată de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, organul care a pronunţat decizia nu îndeplinea exigenţele de imparţialitate cerute de art.6 din CEDO.
Curtea arată că, prin Legea nr.30/18.05.1994 a fost ratificată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de către România.
În conformitate cu prevederile art.11 din României, statul român are obligaţia de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de Convenţie, care presupune atât respectarea acestora de către autorităţile naţionale, cât şi înlăturarea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecinţă, primul judecător al Convenţiei este judecătorul naţional, care urmează să aplice direct prevederile convenţionale, normele juridice internaţionale privitoare la protecţia drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Aşa cum s-a enunţat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituţia României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenţia a devenit parte integrantă a sistemului român de drept şi a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispoziţiile Convenţiei având forţă constituţională şi supralegislativă.
Art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă competentă şi imparţială care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
În speţa de faţă au fost nesocotit prevederile convenţionale citate mai sus deoarece acelaşi organ respectiv Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a adoptat atât decizia nr.181/04.10.2005 prin care s-a stabilit că reclamantul a desfăşurat activităţi de poliţie politică, dar şi decizia nr.249/22.12.2005 prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantului
Curtea arată că, între organul care a stabilit calitatea şi cel care a soluţionat contestaţia există identitate, situaţie în care, având în vedere şi practica CEDO respectiv, cauza Procola contra Luxemburgului, a avut loc o încălcare a prevederilor art.6 din CEDO.
Astfel, în cauza enunţată mai sus, CEDO a stabilit că în situaţia în care aceiaşi membrii ai unei autorităţi exercită succesiv şi în privinţa aceloraşi decizii, ambele competenţe cea de decizie şi cea de examinare a legalităţii , are loc o confuzie a funcţiilor în gândirea membrilor componenţi ai organului respectiv.
În această situaţie exercitarea succesivă de către acelaşi organ a ambelor competenţe, este de natură să pună în discuţie imparţialitatea structurală a instituţiei.
În speţă, aşa cum s-a arătat şi în cazul Procola, în mod legitim reclamantul se teme că membrii colegiului sunt legaţi de soluţia dată anterior, iar această simplă îndoială oricât de puţin justificată ar fi ea este suficientă pentru a altera imparţialitatea organului în cauză.
Aşa încât, Curtea reţine că a avut loc o încălcare a prevederilor art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţie în care, remediul îl constituie anularea actului adoptat cu încălcarea exigenţelor textului convenţional amintit.
Alături de argumentul decurgând din exercitarea unor atribuţiuni de decizie şi de control de către aceeaşi autoritate, Curtea arată că şi modul de numire al Colegiului Consiliului, respectiv compunerea acestuia dintr-un reprezentant al Preşedintelui României, al Primului ministru, ş.a sunt de natură a pune în discuţie încrederea pe care o jurisdicţie trebuie să o inspire într-o societate democratică.
A arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Sramek contra Austriei, în care a decis asupra încălcării art.6 paragraful 1, ca urmare a componenţei unei autorităţi regionale de tranzacţii imobiliare că, din moment ce într-o autoritate decizională se află o persoană care este subordonată ca funcţie şi sarcini faţă de una din părţi, justiţiabili pot să se îndoiască în mod legitim de independenţa acelei persoane.
Având în vedere că în cauză a avut loc o încălcare a art.6 din CEDO, încălcare invocată implicit de către reclamant în precizarea la acţiune şi, ţinând seama şi de faptul că în totalitate Legea nr.187/1999 a fost declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că există o confuzie între funcţia de anchetă, cea de judecată şi cea de soluţionarea căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, Curtea va anula decizia nr.249/22.12.2005.
Se impune anularea actului administrativ întrucât aşa cum s-a arătat şi mai sus, acesta produce efecte juridice în continuare şi după declararea ca neconstituţională a legii în baza căreia a fost adoptat.
Curtea apreciază, alături de considerentele enunţate în prezenta hotărâre că, actul administrativ supus examinării este expres în contradicţie cu situaţia de drept creată prin declararea ca neconstituţională a Legii nr. 187/1999 dar şi cu abrogarea acestei legi prin art.38 din OUG 24/2008 context în care, se impune anularea actului, acesta devenind ilegal, iar sancţiunea ilegalităţii este nulitatea actului.
În consecinţă în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 R acţiunea se va admite şi se va anula decizia nr. 249/22.12.2005.
??
??
??
??
1
