Calitatea de terţ poprit a persoanei angajată cu contract de muncă.


Nu poate avea calitatea de terţ poprit o persoană fizică angajată (şef de fermă), în baza unui contract de muncă, a debitorului, care, potrivit fişei postului are ca atribuţii, printre altele, încasarea taxei de pescuit sportiv – recreativ, preluarea banilor de la personalul din subordine şi predarea lor către casieria societăţii, sumele astfel obţinute fiind în realitate vizate prin adresa de înfiinţare a popririi.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR. 15765/211/2010

SENTINTA CIVILA NR. 1144/2011

Şedinţa publică din data de 25.01.2011
Instanţa constituită din: JUDECĂTOR: ..
GREFIER: ..

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile având ca obiect contstatie la formulata de contestatoarea MM in contradictoriu cu intimatii MD, SC si BE.
La apelul nominal făcut în cauza se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca la data de 20.01.2011 şi 21.01.2010 s-
au depus concluzii scrise de către intimatul MD şi de către intimata SC .
Mersul dezbaterilor si concluziile partilor prezente au fost consemnate în încheierea din
18.01.2011 încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitatea intimatului MD să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea pentru acest termen, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.05.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca
contestatoarea MM a formulat în contradictoriu cu intimaţii MD, SC şi BE contestaţia la executare împotriva măsurii popririi înfiinţate de judecătoresc MB în dos. de executare nr. 90/2010, solicitând admiterea contestaţiei, anularea măsurii popririi, restituirea taxei de timbru şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că la data de 11.05.2010, executorul judecătoresc Mircea Boloş a dispus înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani pe care acesta a
considerat că trebuie să le achite debitoarei SC până la concurenţa sumei de 47804,05 lei. Contestatoarea a arătat că nu datorează nicio sumă debitoarei SC neavând calitatea de terţ datornic al acesteia, Ferma Piscicola Geaca a cărei este neavând personalitate juridică, fiind doar un punct de lucru al debitoarei şi nu terţ datornic. Astefl, potrivit at. 452 alin 1 c.pr.civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care acesta le va datora în temeiul unor raporturi juridice existente. Contestatoarea are calitate de şef de fermă al Fermei Piscicole Geaca şi nu are drept de dispoziţie asupra sumelor încasate, acest drept aparţinînd conducerii societăţii debitoare care o reprezintă din punct de vedere legal, ci dimpotriva are obligaţia de serviciu de transmite integral sumele încasate de acest punct de lucru, în caz contrar ar încălca sarcinile stabilite prin fişa postului şi ar putea fi acuzată de furt sau gestiune frauduloasă. Mai mult, potrivit at. 452 alin 2 lit c c.pr.civ. sumele necesare achitării drepturilor salariale nu sunt supuse executării silite şi nici sumele cu destinaţie specială cf. art. 452 alin 2 lit a c.pr.civ., cel mult executarea s-ar putea realiza după contabilizarea şi reţinerea acestor sume, însă aceste lucruri trebuiau lămurite cu contabilitatea societăţii debitoare şi nu prin poprirea pucntului de lucru şi cu atât mai mult a unui angajat al punctului de lucru.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi urm. c.pr.civ.
Intimata SC a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat admiterea contestaţiei, întrucât contestatoarea nu datorează nicio sumă de bani debitoarei, iar Ferma Piscicola Geaca este un punct de lucru al societăţii fara personalitate juridică, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 452 alin 1 c.pr.civ. şi ale art. 452 alin 2 lit c c.pr.civ.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi urm. c.pr.civ.
Intimatul MD nu a depus întâmpinare la dosar însă s-a prezentat în faţa instanţei arătând că în mod corect s-a dispus poprirea asupra contestatoarei întrucât aceasta îndeplineşte atribuţia
de şef de fermă şi casier al Fermei Piscicole Geaca calitate în care încasează sume din taxele de pescuit încasate de la pescarii sportivi, precum şi cele din exploatarea prin vânzare a peştelui.
La solicitarea instanţei s-a depus copia certificată a dos. ex. nr. 90/2010 al BE (f. 21-138)
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea de executare silită depusă la data de 16.02.2010 creditorul MD a solicitat executarea silită a titlului executoriu constând în sent.civ. nr. 62/14.01.2010 pronunţată de
Tribunalul Cluj – Secţia Mixta de Administrativ şi Fiscal, Coflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dos.nr. 5188/117/2009 împotriva debitoarei SC privind plata sumelor
datorate cu titlu de despăgubiri, derivate din raporturile de muncă dintre contestator şi debitoare.
Prin înch. civ. nr. 3988/04.03.2010 Judecătoria Cluj Napoca a dispus încuviinţarea executării silite a sent.civ. nr. 62/14.01.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj.
Prin adresa emisă la data 11.05.2010 executorul juecătoresc MB a dispus înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate de contestatoarea MM, în calitate de şef de fermă al Fermei Piscicole Geaca, debitoarei SC, până la concurenţa sumei de 47804,05 lei.
În drept, instanţa reţine dispoziţiile art. 452 alin 1 c.pr.civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o
a treia persoană sau pe care acesta le va datora în temeiul unor raporturi juridice existente. Prin urmare, raportul juridic dintre debitor şi terţul poprit reprezintă o condiţie esenţială a înfiinţării popririi.
În speţă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (f. 152 -157), Ferma Piscicola
Geaca este un punct de lucru al debitoarei SC, fără personalitate juridică, făcând parte din
mijloacele fixe ale debitoarei, alături de alte puncte de lucru cu acelaşi regim. Astfel cum rezultă din precizarea depusă de reprezentantul legal al debitoarei (f. 187), Ferma Piscicola Geaca nu
realizează venituri proprii, din încasarea de taxe su de orice altă natură, neputând emite facturi sau chitanţe.
Conform contractului de muncă nr. 66/26.08.2009 contestatoarea MM are calitatea de şef de fermă al Fermei Piscicola Geaca, iar confom fişei postului (f. 11-13) pe lângă alte atribuţii,
răspunde de încasarea corectă a taxei de pescuit sportiv –recreativ, de preluarea zilică a banilor încasaţi de către personalul din subordine şi predarea lor la casieria societăţii.
Faţă de dispoziţiile art. 452 alin 1 c.pr.civ. instanţa apreciază că în mod nelegal s-a dispus înfiinţarea popririi asupra contestatoarei MM în virtutea calităţii speciale de serviciu şi atribuţiilor specifice în cadrul punctului de lucru al debitoarei. Calitatea de terţ poprit al unei persoane juridice, decuge din raporturi juridice obligaţionale între terţul poprit şi debitor, în temeiul cărora terţul poprit are calitatea de debitor al debitorului urmărit, ori între contestatoare şi debitoarea urmărită silit în dos. ex. nr. 90/2010 nu există decât raporturi juridice de muncă, obligaţia de a încasa anumite sume de bani revenindu-i în calitate de angajat/salariat al societăţii şi nu de creditor al societăţii SC. Terţul poprit este terţul datornic în temeiul unor raporturi juridice clasice între creditor şi debitor şi nu persoana care are ca şi îndatorire de serviciu manipularea unor sume de bani în favoarea unei persoane juridice faţă de carea este ţinută a răspunde în temeiul raporturilor de muncă. Ori, popririle se înfiinţează asupra societăţii însăşi şi nu asupra persoanei care are dreptul de dispoziţie materială asupra unor sume care aparţin în toate cazurile societăţii.

În speţă, scopul creditorului urmăritor putea fi atins prin instituirea popririi asupra Fermei
Piscicole Geaca însăşi, ca şi punct de lucru al debitoarei SC, fara personalitate juridică, însă chiar
şi în aceasta situaţie se ridica problema popririi înfiinţate asupra unei subunităţi fara personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu, practica şi literatura fiind unanime în a aprecia că măsura de
executare se dispune asupra societăţii primare care numai ea are personalitate juridică.
Ori, analizând adresa de înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc, rezultă că poprirea a fost înfiinţată asupra contestatoarei şi nu asupra Fermei Piscicole Geaca, situaţie în care, raportat la dispoziţiile art. 452 alin 1 c.pr.civ., instanţa apreciază că măsura popririi este nelegal înfiinţată.
Pentru aceste motive, raportat la dispoziţiile art. 404 alin 1 c.pr.civ. instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatoare şi va dispune anularea popririi înfiinţate prin adresa emisă la data 11.05.2010 în dos. ex. nr. 90/2010 al BE.
Faţă de dispoziţiile art. 23 alin 1 lit e din Legea nr. 146/1997 va dispune restituirea taxei de timbru achitate de contestatoare cf. chitanţei nr. 671013546/31.08.2010 (f. 140)

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea MM în contradictoriu cu intimaţii MD ,SC şi BE.
Anulează poprirea înfiinţată prin adresa emisă la data 11.05.2010 în dos. ex. nr. 90/2010 al
BEJ Mircea Boloş asupra contestatoarei ca nelegală.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru achitate conform chitanţei nr. 671013546/31.08.2010.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2011