Tribunalul MEHEDINŢI Hotărâre nr. 4005 din data de 05.06.2013
Acte ale autorităților publice
Tribunalul Mehedinți – sentință din 05.06.2013. Caracterul legal al stabilirii și aplicării sancțiunii disciplinare
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 08.03.2013 și înregistrată sub nr. 4103/101/2013 reclamantul ST în contradictoriu cu pârâtul prefectul județului a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună anularea Ordinului Prefectului nr. X privind aplicarea sancțiunii disciplinare “mustrare scrisă”, reclamantului, consilier superior în cadrul Serviciului Y din Instituția Prefectului – județul Mehedinți.
În motivarea acțiunii a arătat că prin Ordinul Prefectului județului Mehedinți a fost sancționat disciplinar, potrivit prevederilor art.77 alin.(l), alin.(2) lit. k, alin.(3) lita și alin.(4)-(5), art.78 alin.(2) și (3) și art.80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art.50 și art.51 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare, cu “mustrare scrisă”.
La baza emiterii acestuia a stat Raportul întocmit de Comisia de disciplină din cadrul Instituției Prefectului-județul Mehedinți cu privire la sesizarea înregistrată la Instituția Prefectului sub nr.A și la Comisia de disciplină sub nr.B.
Astfel, prin sesizarea înregistrată la Instituția Prefectului sub nr. C se menționează nerespectarea termenelor impuse de Ordinul Prefectului nr. D privind constituirea comisiilor de inventariere, respectiv de casare a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din patrimoniul Instituției Prefectului-județul Mehedinți.
Prin ordinul mai sus amintit reclamantul a fost desemnat ca membru în comisia de casare a obiectelor de inventar și mijloacelor fixe din cadrul instituției.
Nu numai reclamantul, dar și ceilalți membri ai comisiei nu au putut proceda la casarea obiectelor de inventar și mijloacelor fixe, deoarece nici până la data introducerii prezentei acțiuni comisia de inventariere nu a încheiat procesul-verbal de finalizare a acestei acțiuni.
Nu numai reclamantul, dar și ceilalți membri ai comisiei nu au putut proceda la casarea obiectelor de inventar și mijloacelor fixe, deoarece nici până la data introducerii prezentei acțiuni comisia de inventariere nu a încheiat procesul-verbal de finalizare a acestei acțiuni.
Mai mult, propunerile privind scoaterea din funcțiune a activelor fixe/ declasare a bunurilor materiale de natura obiectelor de inventar și mijloacelor fixe se fac de către comisiile de inventariere, administrator, gestionar sau alte persoane care gestionează patrimoniul unității.
Mai mult, propunerile privind scoaterea din funcțiune a activelor fixe/ declasare a bunurilor materiale de natura obiectelor de inventar și mijloacelor fixe se fac de către comisiile de inventariere, administrator, gestionar sau alte persoane care gestionează patrimoniul unității.
Printre atribuțiile comisiei de casare a bunurilor aflate în patrimoniul instituției, reclamantul exemplifică: verifică starea bunurilor propuse pentru casare de către comisia de inventariere; verifică încadrarea bunurilor in termenul de folosință conform Legii patrimoniului; hotărăște casarea acelor bunuri care au depășit termenul de folosință și scoaterea din uz a acelor bunuri care au suferit o deteriorare prematură; întocmește referate care vizează casarea anumitor bunuri.
Astfel, procesul de inventariere, nefiind finalizat, membrii comisiei de casare nu și-au putut îndeplini atribuțiile prevăzute prin Ordinul Prefectului nr.351/2012.
Astfel, procesul de inventariere, nefiind finalizat, membrii comisiei de casare nu și-au putut îndeplini atribuțiile prevăzute prin Ordinul Prefectului nr.351/2012.
De asemenea, se invocă faptul că procedura de casare trebuia să respecte prevederile Ordinului M.A.I. nr.231/2012, pe baza căruia cele două comisii de inventariere, respectiv de casare trebuiau să-și desfășoare activitatea.
Conform art.10 lit. c din Ordinul M.A.I. nr.231/2012:,,Comisia de inventariere trebuie să stabilească dacă bunurile materiale îndeplinesc condițiile legale pentru a fi scoase din funcțiune, declasate si casate”, iar lit. e din același ordin statuează:. Comisia de inventariere trebuie să întocmească documentele de inventariere în mod corect si la timp și să le prezinte conducătorului instituției pentru aprobare.”;
Aceste aspecte legale au fost aduse, în apărare, la cunoștința comisiei de disciplină, dar care deși nu le-a putut înlătura, a considerat că nu sunt relevante, întrucât “domnul ST nu a luat nici o măsură de a informa conducerea instituției cu privire la imposibilitatea desfășurării activității respective, Comisia de disciplină a considerat că acesta se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare”.
Inadecvat, aceeași comisie de disciplină a calificat abaterea disciplinară în baza prevederilor art.77 alin.2 lit. k din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora constituie abatere disciplinară alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Inadecvat, aceeași comisie de disciplină a calificat abaterea disciplinară în baza prevederilor art.77 alin.2 lit. k din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora constituie abatere disciplinară alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Or, acestea nu au fost descrise și nici încadrate într-un alt act normativ de exercitare al funcției publice pentru a constitui abatere disciplinară.
Or, acestea nu au fost descrise și nici încadrate într-un alt act normativ de exercitare al funcției publice pentru a constitui abatere disciplinară.
În mod eronat Comisia de disciplină, tendențios, văzând că nu poate califica fapta ca abatere disciplinară (aceea de a informa conducătorul instituției despre imposibilitatea desfășurării activității comisiei de casare), a încadrat abaterea, cu titlu generic, pe dispozițiile actului normativ susmenționat.
Mai mult în raportul comisiei de disciplină se consemnează faptul că deși Prefectul a emis în mod repetat, membrilor Comisiei de inventariere constituită prin Ordinul Prefectului nr. 351/2012, adrese prin care li s-a pus în vedere acestora să îndeplinească atribuțiile de serviciu stabilite prin ordinal de mai sus.
Mai mult în raportul comisiei de disciplină se consemnează faptul că deși Prefectul a emis în mod repetat, membrilor Comisiei de inventariere constituită prin Ordinul Prefectului nr. 351/2012, adrese prin care li s-a pus în vedere acestora să îndeplinească atribuțiile de serviciu stabilite prin ordinal de mai sus.
Sancțiunile au fost date selective doar la doi din cei șapte membrii ai Comisiei de inventariere, dar au fost sancționați gratuit trei membrii ai Comisiei de casare.
Sancțiunile au fost date selective doar la doi din cei șapte membrii ai Comisiei de inventariere, dar au fost sancționați gratuit trei membrii ai Comisiei de casare.
În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.l alin.(l) și urm. din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art.80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: Ordinului Prefectului nr. D, Ordinului Prefectului nr.X, adresa nr. 9670/2012, raportul nr. 43/2013, notă de relații nr. 21/2013, adresa nr. 10638/2012, sesizare nr. 10810/2012, proces verbal de audiere nr. 17/2013, citație nr. 13/2013.
La data de 03.04.2013 pârâtul Prefectul Județului Mehedinți a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamantul ST.
În motivare, pârâtul a arătat că necesitatea aplicării consecințelor neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ar putea atrage sancțiuni contravenționale aplicabile (conform art.41 din Legea contabilității nr.82/1991) instituției pentru nerealizarea inventarierii anuale, analiza, avizarea și valorificarea bunurilor ce urmează a 11 scoase din funcțiune, prin urmare învederează următoarele:
– Sesizarea Comisiei de disciplină s-a făcut la 19 decembrie 2012, după ce au fost emise adresele nr. 9670/05.11.2012 și nr. 10638/14.12.2012, anexate alăturat.
– nota de relații nr.21/26.01.2013, a fost înaintată în urma audierii care a făcut parte din procedurile specifice de cercetare a abaterilor disciplinare de către Comisia de disciplină, această notă neconstituind un referat sau un alt mod de sesizare a faptului că membrii comisiei respective nu își pot desfășura activitatea specifică;
– Comisia de Disciplina nu are în atribuții, așa cum menționează reclamantul, sarcina de a informa conducerea asupra faptului că nu se poate desfășura o activitate ci are obligația de a cerceta acest lucru și de a propune măsurile corespunzătoare;
– Ordinul Prefectului nr. D nu a fost contestat niciodată și nici nu a fost informat sau sesizat emitentul acestuia de faptul că nu pot fi duse la îndeplinire operațiunile respective;
Sancțiunile acordate sunt minime și nu pot acoperi gravitatea și consecințele ce ar fi putut cade în sarcina instituției.
Se arată că sancțiunile nu au fost aplicate selectiv ci tuturor membrilor comisiei, așa cum reiese din raportul Comisiei de disciplină înaintat prin adresa 10810/19 decembrie 2012, respectiv pentru întreaga comisie de casare, în cazul de față, PCI, UG, ST;
Ceilalți doi membri ai comisiei de casare și anume CM și RS, fac parte din rândul personalului cu statut special (polițiști) și nu intră în competența de analiză a comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor săvârșite de funcționarii publici de la nivelul Instituției Prefectului-județul Mehedinți, ei fiind cercetați de către comisiile specifice din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor și Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Precizează că s-a făcut distincția, în momentul cercetării și aplicării sancțiunilor de către comisia de disciplină și conducătorul instituției, între gradul de responsabilitate a membrilor celor două comisii, în sensul că membrii comisiei de inventariere au fost sancționați mai drastic și anume: au fost aplicate sancțiuni de suspendare a dreptului de promovare în grad sau funcție (BC), rețineri salariale în cuantum și durată maximă (UV), un alt membru al comisiei (CI) este în cercetare la comisia de disciplină (așa cum reiese din citațiile anexate în copie), OA nu a mai fost cercetată întrucât au încetat raporturile de serviciu cu aceasta, iar ceilalți 2 membri GV și VF fac parte din personalul cu statut special și vor fi analizați de alte structuri așa cum am menționat mai sus.
Unul dintre membri comisiei sancționat și anume UG prin nota de relații nr.24/28.01.2013 chiar a recunoscut că avea obligația de a informa conducătorul instituției asupra faptului că nu își poate desfășura activitatea.
De asemenea, se subliniază reaua credință a reclamantului, întrucât conform art.82 alin(l) lit. a din Legea nr. 188/1999, sancțiunea mustrare se radiază în termen de 6 luni de la aplicare, ori procedura desfășurată în instanța de fond și instanța de recurs poate dura mai mult de 6 luni, și probabil la un moment dat cererea introductivă va rămâne fără obiect prin radierea de drept a sancțiunii.
În drept, pârâtul își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 din Codul de procedură civilă.
A anexat la întâmpinare, în copie, adresa nr.9670/05.11.2012, adresa nr.10638/14.12.2012 și nota de relații nr. 24/28.01.2013.
La data de 15.04.2013 reclamantul ST a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se dispună înlăturarea apărărilor formulate de pârâtul DN având în vedere următoarele considerente:
Prin Ordinul Prefectului județului Mehedinți nr.X a fost sancționat disciplinar, potrivit prevederilor art.77 alin.(l), alin.(2) lit. k, alin.(3) lit.a și alin.(4)-(5), art.78 alin.(2) și (3) și art.80 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art.50 și art.51 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare, cu “mustrare scrisă”.
La baza emiterii acestuia a stat Raportul întocmit de Comisia de disciplină din cadrul Instituției Prefectului-județul Mehedinți, nr.43/05.02.2013 cu privire la sesizarea înregistrată la Instituția Prefectului sub nr.10810/19.12.2012 și la Comisia de disciplină sub nr.40/20.12.2012.
Astfel, prin sesizarea înregistrată la Instituția Prefectului sub nr. 10810/19.12.2012 se menționează nerespectarea termenelor impuse de Ordinul Prefectului nr. 351/08.10.2012 privind constituirea comisiilor de inventariere, respectiv de casare a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din patrimoniul Instituției Prefectului-județul Mehedinți.
Prin ordinul mai sus amintit a fost desemnat ca membru în comisia de casare a obiectelor de inventar și mijloacelor fixe din cadrul instituției .
Printre atribuțiile comisiei de casare a bunurilor aflate în patrimoniul instituției, exemplifică: verifică starea bunurilor propuse pentru casare de către comisia de inventariere; verifică încadrarea bunurilor in termenul de folosință conform Legii patrimoniului; hotărăște casarea acelor bunuri care au depășit termenul de folosință și scoaterea din uz a acelor bunuri care au suferit o deteriorare prematură; întocmește referate care vizează casarea anumitor bunuri.
De asemenea, se solicită să se observe că procedura de casare trebuia să respecte prevederile Ordinului MAI. nr.231/2012, pe baza căruia cele două comisii de inventariere, respectiv de casare trebuiau să-și desfășoare activitatea.
Conform art.10 lit. c din Ordinul MAI. nr.23l/2012:”Comisia de inventariere trebuie să stabilească dacă bunurile materiale îndeplinesc condițiile legale pentru a fi scoase din funcțiune, declasate si casate”, iar lit. e din același ordin statuează:, Comisia de inventariere trebuie să întocmească documentele de inventariere in mod corect si la timp si să le prezinte conducătorului instituției pentru aprobare.”
Aceste aspecte legale au fost aduse, în apărare, la cunoștința comisiei de disciplină, dar care deși nu le-a putut înlătura, a considerat că nu sunt relevante, întrucât “domnul ST nu a luat nici o măsură de a informa conducerea instituției cu privire la imposibilitatea desfășurării activității respective. Comisia de disciplină a considerat că acesta se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare “.
Se invocă faptul că în mod eronat Comisia de disciplină, văzând că nu poate califica fapta ca abatere disciplinară (aceea de a informa conducătorul instituției despre imposibilitatea desfășurării activității comisiei de casare), a încadrat abaterea, cu titlu generic, pe dispozițiile actului normativ susmenționat.
Deci Prefectul avea cunoștință de faptul că reclamantul și Comisia de casare nu putea să-și îndeplinească atribuțiile serviciu stabilite prin Ordinul Prefectului nr. 351/2012.
De asemenea, declarația unuia dintre membrii comisiei care consideră că avea obligația de informare a prefectului despre faptul că nu putea să ducă la îndeplinire atribuțiile de membru al comisiei de casare pentru că această obligație nu este menționată în sarcinile de serviciu și ar fi nerelevant să informezi conducerea despre faptul că altă comisie nu-și îndeplinește obligațiile din moment ce nu puteam să procedăm la casare în lipsa raportului de inventariere care putea în mod ipotetic să nu cuprindă bunuri ce trebuiau supuse casării și atunci comisia nu avea nici o atribuțiune.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Prin Ordinul nr.X al Prefectului județului Mehedinți s-a dispus sancționarea disciplinară cu “mustrare scrisă”; a reclamantului, consilier superior în cadrul Serviciului controlul legalității, administrativ, relația cu autoritățile locale, apostilă și aplicarea actelor cu caracter reparatoriu din Instituția Prefectului județului Mehedinți pentru fapta de a nu fi respectat termenul impus prin Ordinul nr.351/08.10.2012 și de a nu fi adus la îndeplinire sarcinile stabilite prin ordinul susmenționat.
La baza emiterii ordinul de sancționare s-a aflat raportul nr.43/05.02.2013 întocmit de Comisia de disciplină din cadrul Instituției Prefectului județului Mehedinți cu privire la sesizarea înregistrată la Instituția Prefectului sub nr.10810/19.12.2012 și la Comisia de disciplină sub nr.40/20.12.2012.
În drept, ordinul de sancționare a fost întemeiată pe dispozițiile art.77 alin.2 lit.k din legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici potrivit cărora “constituie abateri disciplinare și alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici”;.
Din raportul nr.43/05.02.2013 întocmit de Comisia de disciplină din cadrul Instituției Prefectului județului Mehedinți se reține că Prefectul județului Mehedinți a formulat o sesizare la comisia de disciplină din cadrul Instituției Prefectului județului Mehedinți cu privire la fapta săvârșită de către mai mulți funcționari publici din cadrul Instituției Prefectului, printre care și reclamantul, constând în nerespectarea termenelor impuse de Ordinul Prefectului nr.351/08.10.2012.
Cu privire la fapta ce i se impută, reclamantul a dat o notă de relații în care a precizat că întrucât nu s-a finalizat procesul de inventariere, membrii comisiei de casare nu își puteau îndeplini atribuțiile prevăzute de ordinul prefectului.
Comisia de disciplină a reținut însă că reclamantul nu a luat nicio măsură de a informa conducerea instituției cu privire la imposibilitatea desfășurării activității respective, considerând astfel că acesta se face vinovat în mică măsură de săvârșirea unei abateri disciplinare.
În concluzie, comisia a propus aplicarea sancțiunii prevăzute de art.77 alin.3 lit. a din Legea nr.188/1999, respectiv “mustrare scrisă”; constatând că s-au încălcat prevederile art.77 alin.1 și alin.2 lit.k din legea nr.188/1999.
Pe de altă parte, se constată că art.77 alin.1 din Legea nr.188/1999, încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Conform art.77 alin.(2) lit.k din același act normativ constituie abatere disciplinară și alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.
Instanța apreciază că reclamantul nu a săvârșit abaterea disciplinară menționate în ordinul atacat în prezenta cauză pentru următoarele considerente:
În alin.2 al.art.77 din Legea nr.188/1999 se determină sfera faptelor calificate drept abateri disciplinare. Cu toate acestea, textul nu are caracter limitativ în sensul că nu epuizează sfera acestor abateri, făcând trimitere la alte abateri disciplinare prevăzute de lege, așa cum este cazul dispozițiilor art.77 alin.2 lit.k din legea nr.188/1999 care conțin o normă de trimitere la alte acte normative în materia funcției publice și a funcționarilor publici prin care pot fi stabilite abateri disciplinare.
Instanța reține astfel că, în materia răspunderii disciplinare a funcționarului public se regăsește caracterul legal al abaterii disciplinare în sensul că, numai legiuitorul stabilește în mod expres și limitativ faptele ce constituie abateri disciplinare și sancțiunile ce se pot aplica de către autoritățile competente.
În cauză, se constată că reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.77 alin.2 lit. k din Legea nr.188/1999, fără ca ordinul de sancționare sau raportul comisie de disciplină să facă trimitere la vreun alt act normativ care să prevadă ca și abatere disciplinară faptele reținute în sarcina reclamantului.
Astfel, se apreciază că, pârâtul, prin emiterea ordinului de sancționare în baza art.77 alin.2 lit. k din Legea nr.188/1999, fără a preciza în mod concret care sunt dispozițiile legale ce prevăd abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului a încălcat principiul legalității abaterilor disciplinare.
Pe de altă parte, se reține că prin Ordinul nr.351/08.10.2012 al Prefectului jud. Mehedinți s-au constituit comisia de inventariere anuală a patrimoniului Instituției Prefectului județului Mehedinți și comisia de analiză, avizare și valorificare a bunurilor ce urmează a fi scoase din funcțiune, de casare a bunurilor ce urmează a fi scoase din funcțiune, precum și de casare a bunurilor de mică valoare din patrimoniul Instituției Prefectului jud. Mehedinți, stabilindu-se ca inventarierea să se desfășoare în perioada 10.10.2012-31.10.2012, iar casarea în perioada 07.11.2012-22.11.2012.
Reclamantul a fost numit prin ordinul sus-menționat ca membru al comisiei de inventariere, din comisie făcând parte 5 persoane.
Reclamantul susține că membrii comisie de casare nu și-au îndeplinit obligațiile întrucât, nici până la data introducerii acțiunii, comisia de inventariere nu a încheiat procesul-verbal, aspect necontestat de altfel de către pârât.
Instanța reține că potrivit art. 10 lit.c din Normele Metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului în unitățile Ministerului Administrației și Internelor aprobate prin Ordinul MAI nr. 231/2012, acte normativ ce a stat la baza desemnării celor două comisii, membrii comisiei de inventariere au obligația să stabilească dacă bunurile materiale îndeplinesc condițiile legale pentru a fi scoase din funcțiune, declasate și casate. Conform art.31 alin.1 lit.e) din Normele Metodologice, procesul-verbal de inventariere conține propunerile de scoatere din funcțiune, declasare și casare.
Se constată astfel că, comisia de casare din care face parte reclamantul își putea desfășura activitatea numai după întocmirea de către comisia de inventariere a procesului-verbal de inventariere care să conțină propunerile de scoatere din funcțiune, declasare și casare. Ori, cum acest proces-verbal nu a fost întocmit, nu erau îndeplinite condițiile pentru a se trece la analizarea propunerilor de casare.
Astfel, se apreciază că nu se poate reține vinovăția reclamantului în săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin ordinul de sancționare (nu a respectat termenul impus prin Ordinul nr.351/08.10.2012 și nu a dus îndeplinire sarcinile stabilite prin ordinul susmenționat) în condițiile în care activitatea comisiei de casare nu se putea desfășura fără ca în prealabil să fie întocmit procesul-verbal de inventariere de către comisia corespunzătoare.
Faptul că reclamantul nu a informat conducătorul instituției cu privire la imposibilitatea desfășurării activității comisiei de casare nu poate constitui un motiv de înlăturare a apărărilor formulate de către acesta cu privire la imposibilitatea de a îndeplini sarcinile stabilite prin Ordinul nr.351/2012, așa cum se reține în ordinul contestat, în condițiile în care, așa cum rezultă din adresa nr.9670/15.11.2012(fila 9), Prefectul județului Mehedinți avea cunoștință, la data formulării sesizării, de faptul că a fost depășit termenul privind finalizarea operațiunii de inventariere.
Recunoașterea de către unul dintre membrii comisiei de casare a existenței unei obligații de a informa conducătorul instituției asupra faptului că nu își poate desfășura activitatea nu este de natură a duce la concluzia că reclamantul avea această obligație ținând cont de faptul că activitatea comisiei din care făcea acesta parte era subsecventă celei a comisiei de inventariere, iar conducătorul instituției publice cunoștea situația existentă.
În concluzie, instanța consideră că reclamantul nu a săvârșit, cu vinovăție, vreo faptă prevăzută ca abatere disciplinară într-un act normativ din domeniul funcției publice și al funcționarilor publici și în consecință, în mod nelegal, s-a dispus sancționarea sa.
În această situație se apreciază că, sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantului cu privire la faptul că au fost sancționați numai doi dintre membrii comisie de inventariere și trei membrii ai comisiei de casare.
În ceea ce privește susținerea pârâtului referitoare la reaua-credință a reclamantului motivată pe faptul că sancțiunea mustrării se radiază în 6 luni de la aplicare și până la finalizarea procedurii judiciare se va împlini acest termen, iar cererea va rămâne fără obiect, instanța o apreciază ca neîntemeiată în condițiile în care, intervenirea radierii de drept în baza art.82 alin.1 lit. a din legea nr.188/1999 nu înlătură efectele produse până la data respectivă de către actul administrativ de sancționare.
Pentru aceste considerente, se apreciază că acțiunea este întemeiată și prin urmare, va fi admisă și se va dispune anularea Ordinului Prefectului jud. Mehedinți nr. X prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu “mustrare scrisă”;
Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți.