Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003
Art. 2 din HG nr. 1239/2004 de aprobare a Normelor
metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială,
persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, după
luna martie 1944, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii
şi că bunurile în cauză nu au fost înstrăinate prin convenţii civile, încheiate prin
liber acord de voinţă între fostul proprietar sau moştenitorul legal al acestuia şi
terţă persoană.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 687/20 aprilie 2010
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 683/3/2008, în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtele ANRP şi Instituţia Prefectului Hunedoara – Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003 solicitând anularea Hotărârii nr. 33/2007 emisă de pârâta de ord. 2 şi obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri pentru bunurile rămase în Ucraina.
În motivarea acţiunii, continuată de moştenitori, după decesul antecesoarei reclamante, s-a susţinut că aceasta împreună cu soţul său au luat hotărârea în anul 1943 de a se refugia din Bucovina, localitatea Rapcea – Storojineţ în România, ca urmare a instaurării regimului dictatorial comunist, stabilindu-se în Municipiul Deva.
În ceea ce priveşte bunurile pentru care solicită despăgubiri, se arată că sunt formate din bunuri comune, respectiv, pădure în suprafaţă de 4475 mp cumpărată la 30.11.1943, precum şi din bunuri proprii moştenite de la părinţii săi, în temeiul testamentelor autentificate sub nr. 702/13.05.1943 şi nr. 1269/19.05.1943.
În drept, prevederile Legii nr. 290/2003 şi ale Legii nr. 554/2004.
Prin concluziile scrise înregistrate la 9.03.2009 reclamanţii au solicitat şi anularea Ordinului nr. 146/2008 emis de pârâta de ord. 1.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea acţiunii întrucât reclamanta nu are calitatea de refugiat, părăsind de bună voie teritoriul Bucovinei de Nord care în perioada 1941-1944 a reintrat în componenţa României, iar părinţii reclamantei nu au calitatea de refugiaţi, nu li se cunoaşte data decesului, aceştia putând opta să devină cetăţeni ai URSS.
Prin sentinţa nr. 635/CA/2009, îndreptată prin încheierea Camerei de Consiliu din 25.09.2009, Tribunalul Hunedoara a admis contestaţia formulată de reclamanta(decedată) şi continuată de moştenitori şi a anulat Hotărârea nr.33/15.10.2007 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Ordinul nr. 146/2008 emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constatând că reclamanta îndeplineşte condiţia de persoană îndreptăţită pentru a i se acorda despăgubiri conform Legii nr. 290/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod greşit, pârâtele au ajuns la concluzia că reclamanta nu îndeplineşte această condiţie de vreme ce din actele depuse la dosar şi declaraţiile martorilor reiese că s-a refugiat în anul 1944 din Bucovina de Nord datorită războiului, unde deţinea o avere mobilă şi imobilă împreună cu soţul ei, iar, prin Hotărârea nr. 80/2002 Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara Deva i-a constatat calitatea de refugiată, acordându-i o indemnizaţie în baza O.G. nr.105/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care a solicitat modificarea hotărârii cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului se susţine că antecesoarea reclamanţilor nu a făcut dovada nici a refugiului său în România în perioada de referinţă a Legii nr. 290/2003 şi, nici dovada că a avut în proprietate la acel moment bunurile pentru care solicită despăgubiri, necunoscându-se data decesului părinţilor săi ce au rămas în Bucovina de Nord.
În drept, dispoziţiile art. 114 şi art. 304 pct. 9 C.pr.civ., art. 696 şi urmat. C.civ., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006.
Recursul este scutit de timbraj.
Intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului întrucât nu i se poate nega antecesoarei lor calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru bunurile părăsite în urma refugiului din anul 1944, ca urmare a iminenţei invadării teritoriului de către armata sovietică.
Verificând sentinţa atacată din prisma motivelor invocate, raportat şi la dispoziţiile art. 304 ind. 1 C.pr.civ., curtea reţine următoarele:
Antecesoarea reclamanţilor, numita M.I, decedată în cursul procesului, a solicitat la data de 18.07.2003, prin cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Hunedoara – Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, sub nr. 5036/2003, acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 4475 mp pădure cumpărată împreună cu soţul său M.V. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 30.11.2003, precum şi pentru bunurile care fac obiectul testamentelor întocmite de părinţii săi, B.I. şi B.M., autentificate sub nr. 702/13.05.1943 şi nr. 1269/19.05.1943.
Contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 33/15.10.2007 emisă de Instituţia Prefectului Hunedoara -Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii 290/2003, prin care a fost respinsă cererea petentei a fost respinsă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin Ordinul nr. 146/2008.
Coroborând probele administrate în cauză, respectiv, declaraţiile martorelor cu Adeverinţa nr. 146/14.01.1944 eliberată de Şcoala Primară Mixtă de Stat din comuna Carapciu pe Şiret, curtea apreciază că susţinerile recurentei privind deplasarea reclamantei în România, în anul 1943, sunt nefondate.
În măsura în care apropierea frontului celui de-al Doilea Război Mondial de teritoriul României, din care făcea parte şi Bucovina de Nord, a determinat începerea operaţiunilor de evacuare a acestui teritoriu cu luna februarie 1944, este confirmat scopul invocat de reclamantă pentru deplasarea în România, respectiv, refugierea din faţa ofensivei trupelor sovietice la sfârşitul iernii anului 1944.
Astfel, instanţa consideră că, în mod temeinic, s-a reţinut de către prima instanţă, calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia eventual de dispoziţiile Legii nr. 290/2003 a reclamantei, fiind dovedite condiţiile art. 1 alin. 1 din acest act normativ care se referă la cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
În conformitate cu dispoziţiile invocate, această categorie de cetăţeni români au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2 din HG nr. 1239/2004 de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 impune condiţia ca, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, după luna martie 1944, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii şi că bunurile în cauză nu au fost înstrăinate prin convenţii civile, încheiate prin liber acord de voinţă între fostul proprietar sau moştenitorul legal al acestuia şi o terţă persoană.
Întrucât reclamanta a dovedit cu Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 30.11.1943 dreptul de proprietate comună împreună cu soţul său asupra terenului de 4475 mp reprezentând pădure situat în Comuna Rapcea, parcela nr. 1118/47, faţă şi de dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, recunoaşterea dreptului său la despăgubiri pentru acest bun imobil prin sentinţa atacată este la adăpost de orice critică.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru bunurile ce fac obiectul celor două testamente ale părinţilor reclamantei, B.I. şi B.M., instanţa reţine că antecesorii acesteia au decedat la 4.10.1962, respectiv, 5.12.1969 în localitatea Rapcea din Ucraina.
Având în vedere această împrejurare, instanţa apreciază că, în luna martie 1944, reclamanta avea doar vocaţie succesorală, iar cum succesiunile se deschid prin moarte în condiţiile art. 651 C.Civ., doar în raport de data decesului părinţilor săi se determină capacitatea sa succesorală precum şi compunerea masei succesorale.
Întrucât pentru bunurile menţionate în cele două testamente autentice reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 2 din HG nr. 1239/2004 pentru a beneficia de măsuri reparatorii, în mod greşit fiind reţinută calitatea sa de persoană îndreptăţită în privinţa acestora, sub acest aspect recursul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este fondat, iar în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va fi admis cu consecinţa modificării hotărârii atacate în parte conform distincţiilor precizate.
