Potrivit dispoziţiilor art. 215 C. proc. fisc., introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, fără ca acest lucru să aducă însă atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
C.A. Suceava, secţia comercială, administrativ şi fiscal,
decizia nr. 157/04.02.2010
Prin ccrcrca adresată Tribunalului Suceava la data de 30.11.2009, reclamanta H.N. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale I., suspendarea deciziei de impunere nr. 12049 din 4.08.2009 emisă de pârâtă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei depuse la aceasta.
Prin sentinţa nr. 2288 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada existenţei actului administrativ contestat, respectiv a deciziei de impunere nr. 12409/4.08.2009, şi că, deşi afirmă că acesta a stat la baza emiterii somaţiei nr. (…)/13/22 din cuprinsul acesteia, rezultă un alt titlu executoriu, respectiv nr. 4657/1.10.2009, instanţa fiind astfel în imposibilitate de a analiza condiţiile prevăzute de lege pentru a opera suspendarea executării acestuia.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa nu a fost sesizată cu o cerere de anulare a titlului executoriu în temeiul art. 141 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, iar cererea reclamantei este de fapt o veritabilă contestaţie la executare, dar că nu poate fi calificată ca atare pentru că s-ar încălca principiul disponibilităţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, arătând că hotărârea primei instanţe este greşită, întrucât se află în faţa unei pagube iminente, deoarecc un punct de lucru le-a fost închis abuziv, iar societatea suferă zilnic pierderi considerabile.
Recursul este întemeiat.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 12049 din
4.08.2009, prin care i s-au stabilit obligaţii fiscale reprezentând accize pentru produse petroliere, decizie care nu i-a fost comunicată, dar despre existenţa căreia a aflat ca urinare a începerii executării silite şi împotriva căreia a formulat contestaţie.
In consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta este în culpă, prin faptul că nu a depus la dosar decizia dc impunere, atâta timp cât aceasta era într-o imposibilitate obiectivă dc a depune un înscris despre carc a arătat că nu i-a fost comunicat. Pe de altă parte, dovada existenţei accstei dccizii de impunere a fost făcută, reclamanta depunând la dosar titlul executoriu în carc se arată că titlul dc crcanţă îl constituie dccizia dc impunere nr. 12049 din 4.08.2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 C. proc. fisc., introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, fară ca acest lucru să aducă însă atingere dreptului contribuabilului dc a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Rezultă, deci, că pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale este necesar să fie îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi condiţia depunerii unei cauţiuni.
Reclamanta a depus la dosar dovada depunerii unei cauţiuni în cuantum de 22.146 lei, ceea ce reprezintă mai mult de 20% din suma contestată, de 110.072 lei, determinată potrivit menţiunilor din titlul
executoriu.
In ccea ce priveşte celelalte condiţii, prevăzute dc art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtca apreciază că existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzci ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei dc legalitate, carc constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, condiţie ce este îndeplinită în speţă, atâta timp cât dccizia dc impunere este rezultatul săvârşirii unor contravenţii constatate printr-un proces-verbal care a fost contestat. Este dc asemenea îndeplinită şi condiţia necesităţii prevenirii producerii unei pagube iminente atâta timp cât prin dccizia de impunere s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă de 110.072 lei, iar cxecutarea reclamantei pentru rccupcrarea acesteia ar fi de natură să producă disfuncţionalităţi în activitatea sa, cu consecinţa producerii de pagube ce ar fi dificil de recuperat, mai ales că reclamanta aduce argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului, suma respectivă repre
zentând, aşa cum s-a arătat şi mai sus, accize la diferite cantităţi de carburant pentru care s-a dispus confiscarea prin procese-verbale de contravenţie atacate în instanţă.
Ca urmare, curtea constată că în cauză sunt date cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa primei instanţe în sensul admiterii acţiunii şi suspendării executării deciziei de impunere nr. 12049 din 4.08.2009, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei la această decizie.
Notă: Decizia a cărei suspendare se solicită, aşa cum o defineşte art. 41 C. proc. fisc. (şi anume că actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale), intră în categoria actelor administrativ-fiscale prevăzute de art. 215 C. proc. fisc., pentru suspendarea cărora se stabileşte cauţiune.
„Obligarea contribuabilului la plata unei cauţiuni în cuantum de 20% din suma contestată constituie o situaţie împovărătoare pentru acesta şi îi obstrucţionează posibilitatea de a solicita măsuri de protecţie provizorie, cu atât mai mult cu cât este cunoscută posibilitatea organului fiscal de a calcula majorări şi penalităţi de întârziere în caz de neplată la termen a obligaţiilor fiscale. A impune contribuabilului, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare în condiţiile Legii nr. 554/2004, şi plata unei cauţiuni în cuantum de 20% din suma contestată înseamnă a crea o situaţie mai grea persoanei vătămate printr-un act administrativ oarecare, cât şi o şi o încălcare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vătămate prin aceste acte. Mai mult, şi accesul la controlul jurisdicţional este îngrădit”
