Legea nr. 350/2001, art. 29
Cenzurarea legalităţii actului administrativ contestat se face în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii acestuia, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2004 din 15 octombrie 2009, ne publicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a de administrativ şi fiscal, reclamanta E.E. în contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, Serviciul urbanism -autorizaţii de construire şi pârâtul E.E., inspector în cadrul Serviciului urbanism – autorizaţii de construire, a solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 1438/125 din 4 mai 2005 pentru terenul situat în Bucureşti, Str. B.T. nr. 9N, Sector 1 şi eliberarea unui certificat de urbanism, astfel cum a solicitat prin cererea nr. 5391 din 15 mai 2005, precum şi obligarea la plata despăgubirilor materiale şi morale în cuantum de 73.300 de Euro, respectiv 40.000 de Euro.
In motivare, reclamanta a învederat instanţei că la data de 15 februarie 2005 a solicitat Primăriei Sectorului 1 Bucureşti eliberarea
certificatului de urbanism pentru imobilul situat în Bucureşti, Str. B.-T. nr. 9N, Sector 1, dobândit de către aceasta în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 53 din 14 ianuarie 2005 autentificat la BNP
N.J. In vederea achiziţionării imobilului a fost emis certificatul de urbanism nr. 3069/319 din 4 noiembrie 2004, în care se specifică la regimul economic că terenul este situat în subzona LI a – locuinţe individuale şi colective mici în regim de înălţime E.E., situate în afara perimetrelor de protecţie. Certificatul de urbanism emis ulterior, la data de 12 mai 2005, menţionează că acelaşi teren face obiectul dosarului 1285/2003 aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor
E.E.F. şi E.H., iar la regimul economic faptul că „terenul este cuprins în zona V4 – T. verzi pentru protecţia cursurilor de apă şi a zonelor umede”, precum şi că „în prezent terenul este liber de construcţii şi este în circuitul agricol”.
In condiţiile în care cele două certificate cuprind diferenţe majore în ceea ce priveşte regimul juridic şi cel economic, reclamanta apreciază că a fost indusă în eroare prin certificatul de urbanism emis iniţial şi, încrezându-se în informaţiile furnizate, a cumpărat terenul.
In acest context, reclamanta arată că paguba suferită reprezintă diferenţa dintre preţul integral de achiziţionare al casei la data contractării şi cel din prezent. Paguba este de 40.000 de Euro, deoarece aceasta a comandat o casă din prefabricate pe care nu o poate poziţiona pe teren în lipsa autorizaţiei de construire.
Prin sentinţa civilă nr. 3551 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că legalitatea unui act se verifică în raport de dispoziţiile legale în vigoare, şi nu prin raportare la menţiunile altui act emis de autoritatea publică. Reiese, aşadar, că reclamanta înţelege să invoce nulitatea unui certificat de urbanism emis ulterior pentru neconcordanţa dintre menţiunile cuprinse în acesta şi cele ale unui certificat de urbanism emis anterior şi apreciat totuşi, ca nelegal, aspect ce nu a fost primit de instanţa de fond.
împotriva sentinţei, reclamanta a formulat recurs în termen legal, criticând-o pentru următoarele motive: întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat atât anularea certificatului de urbanism, cât şi despăgubiri, iar instanţa a hotărât că nu se poate emite certificat de urbanism în condiţiile solicitate, cererea de acordare a despăgubirilor devenea admisibilă; deşi instanţa de fond s-a pronunţat prin încheiere
interlocutoric în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a funcţionarului E.E., odată cu respingerea primului capăt de cerere, nu a admis cererea de acordare a despăgubirilor potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004; motivarea instanţei de fond în sensul că certificatul de urbanism „constituie o formalitate procedurală prealabilă autorizaţiei de construire”, ce nu are nicio valoare, este greşită, întrucât caracterul de informare prevăzut de art. 29 din Legea nr. 350/2001 este foarte important în cazul achiziţionării unui teren; instanţa de fond nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, întrucât motivarea instanţei se referă la o inadmisibilitate a acţiunii pentru că nu s-a formulat un petit al acţiunii cu privire la anularea certificatului de urbanism nr. 3069/319 din 4 noiembrie 2004.
Examinând sentinţa, prin prisma motivelor invocate ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 1438/125 din 4 mai 2005 emis de Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi eliberarea unui certificat de urbanism pentru construire pe terenul proprietatea sa, astfel cum a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 5391 din 15 februarie 2005, precum şi obligarea pârâţilor la despăgubiri materiale de 73.300 de Euro şi despăgubiri morale de 40.000 de Euro, pentru daune suferite ca urmare a eliberării actelor incorecte de către pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti. Cauza de nulitate invocată de reclamantă este neconcordanţa cu menţiunile primului certificat de urbanism emis cu prilejul cumpărării bunului imobil.
Curtea reţine că cenzurarea legalităţii actului administrativ contestat se face în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii acestuia, iar nicidecum prin raportare la o situaţie de fapt de natură să afecteze legalitatea actului, datorită incidenţei unor neregularităţi
procedurale. In mod corect instanţa de fond a reţinut că nu poate fi primită o astfel de cauză de nulitate, prin raportare la menţiunile altui înscris. De altfel, chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată face vorbire despre nelegalitatea primului certificat de urbanism elaborat la data de 14 noiembrie 2004, de vreme ce la regimul economic se menţionează existenţa unui PUZ ce nu mai era în vigoare, însă nu acesta este actul a cărui nulitate se solicită a fi constatată.
Cu privire la reţinerea instanţei de fond, în sensul că certificatul de urbanism constituie o formalitate procedurală prealabilă autorizaţiei
de construire, de vreme ce nu conferă titularului dreptul la construire, Curtea o apreciază ca întemeiată, aceasta rezultând din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 350/2001. Instanţa de fond nu a reţinut că certificatul de urbanism constituie o formalitate procedurală prealabilă autorizaţiei de construire, care nu ar avea nicio valoare, ci faptul că menţiunile referitoare la împrejurarea că terenul este afectat în întregime de circulaţiile aprobate prin PUZ, cu consecinţa imposibilităţii construirii locuinţei propuse, apar ca irelevante sub aspectul legalităţii actului atacat.
In ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor ca urmare a anulării certificatului de urbanism, instanţa de fond a reţinut că, în raport de soluţia pronunţată pe primul capăt de cerere şi având în vedere argumentaţia reclamantei şi faptul că aceasta nu a solicitat anularea primului certificat de urbanism, această cerere este neîntemeiată.
Obligarea pârâţilor Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi E.E., în calitate de persoană ce a întocmit actul vătămător, putea fi dispusă eventual în situaţia în care reclamanta ar fi sesizat instanţa cu anularea certificatului de urbanism iniţial, eliberat la data de 14 noiembrie 2004 sub nr. 3069/319, cu ocazia vânzării terenului în suprafaţă de 500 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua B-T nr. 9N, întrucât acesta a fost actul ce a indus-o în eroare cu privire la situaţia regimului economic, juridic şi tehnic al imobilului achiziţionat. Cum însă recurenta nu a atacat acest act, ci certificatul de urbanism eliberat ulterior, ca urmare a cererii formulate la data de 15 februarie 2005 şi a cărei legalitate a fost reţinută, în mod corect judecătorul fondului a respins cererea de obligare a celor doi pârâţi la plata de despăgubiri.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
