Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991, republicată: „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii (…) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective”.
De asemenea, potrivit art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, „administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: (…) c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere”.
Or, pârâta U.M.A. a îndeplinit funcţia de administrator al debitoarei, revenindu-i astfel răspunderea pentru ţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, în temeiul art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 şi art. 10 din Legea nr. 82/1991.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2795 din 14 decembrie 2011
Prin cererea formulată la data de 1.10.2010, s-a înregistrat cererea de antrenare răspundere personală formulată de G.A. IPURL Rm. Vâlcea împotriva pârâtei U.M.A., solicitându-se antrenarea răspunderii personale pentru suma de 103.494 lei (datoria firmei pârâtei către DGFP Vâlcea și Primăria Rm. Vâlcea).
în motivarea cererii, reclamantul a precizat că prin sentința nr. 191/2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a deschis procedura falimentului firmei SC R. SRL Rm. Vâlcea.
Pârâta a fost administratorul firmei și se face vinovată de faptele prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006. Aceasta a folosit bunurile firmei în interes propriu și nu a ținut contabilitatea conform legii.
în dovedirea cererii reclamantul a depus la dosarul cauzei raportul privind cauzele insolvenței firmei SC R. SRL Rm. Vâlcea, precum și alte acte.
Prin sentința comercială nr. 1367/09.06.2011, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și administrativ fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamant și în consecință a obligat pe pârâtă la plata sumei de 66.073 lei, pasivul firmei SC R. SRL Rm. Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile ale firmei, însă această omisiune nu poate conduce la concluzia că pârâta a încălcat legea contabilității.
în lipsa unor probe concludente, nu s-a reținut în sarcina pârâtei fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Din actul existent la dosar – datat 2.11.2010 – s-a reținut că societatea are o datorie de 66.073 lei (64.583 lei la DGFP Vâlcea și 1.490 lei la Primăria Rm. Vâlcea), sumă pentru care a fost antrenată răspunderea personală a pârâtei.
S-a mai reținut că societatea a deținut active imobilizate ce nu au fost predate lichidatorului, fiind aplicabil în speță art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
în consecință, s-a admis în parte cererea reclamantului și a fost obligată pârâta la plata sumei de 66.073 lei, reprezentând pasivul societății în faliment (sumă ce se va depune în contul debitoarei).
împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamantul G.A. IPURL, în calitate de lichidator al SC R. SRL Rm. Vâlcea, cât și pârâta U.M.A.
Reclamantul G.A. IPURL, în calitate de lichidator al SC R. SRL Rm. Vâlcea, își întemeiază cererea pe art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041C.proc.civ. pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond a interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv atât înscrisul de la dosar, cât și cererea de antrenare a răspunderii, care a avut ca fundament tabelul creditorilor, necontestat de către pârâtă.
Prin urmare, suma la care trebuia să fie obligată pârâta era cea solicitată, de 103.494 lei, alcătuită din datoria către DGFP Vâlcea în cuantum de 102.004 lei compusă din 37.421 lei debit (pe care instanța de fond l-a ignorat) și 64.583 lei reprezentând accesorii ale debitului principal și suma de 1.490 lei reprezentând datoria către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea.
2. Instanța de fond a apreciat greșit atât dispozițiile legale aplicabile în speță, cât și probele administrate atunci când a concluzionat că „pârâta nu ar fi săvârșit faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea insolvenței”.
Se susține că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, republicată, „răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor … care au obligația gestionării patrimoniului”, fiind evident că fostul administrator se află în culpă, raportat și la dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
3. în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) din și anume „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane”, întrucât activul societății, în sumă de 188.504 lei, nu a fost predat lichidatorului.
Având în vedere aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea soluției instanței de fond în sensul admiterii cererii privind antrenarea răspunderii personale a fostului administrator al falitei, în totalitate, urmând ca acesta să fie obligat să aducă în patrimoniul societății debitoare pasivul reprezentat de creanțele față de DGFP Vâlcea și Primăria Rm. Vâlcea și să plătească suma de 103.494 lei.
în recursul său, pârâta U.M.A. a susținut că sentința tribunalului este neîntemeiată și solicită anularea ei în totalitate, pentru următoarele motive:
Pârâta a susținut că nu a contribuit la falimentul societății și nu a folosit bunurile acesteia în interes personal.
De asemenea, a susținut că nici în cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de reclamant, acesta nu a putut demonstra vinovăția sa, neavând nici o bază legală, nu a dovedit faptele invocate și nu a arătat care este legătura de cauzalitate între faptele invocate și starea de insolvență, rezumându-se la prezentarea unor aspecte teoretice ale răspunderii, fără a arăta în concret care sunt faptele ce se încadrează în dispozițiile legale invocate.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat următoarele:
I. Este nefondat, fiind respins, recursul formulat de pârâta U.M.A., pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență a debitoarei SC R. SRL, debitoarea nu a mai condus niciun fel de evidență contabilă începând cu anul 2006.
De asemenea, se arată că nu au fost predate administratorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991, „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității (…) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective”.
De asemenea, potrivit art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, „administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: (…) c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere”.
Or, pârâta U.M.A. a îndeplinit funcția de administrator al debitoarei, revenindu-i astfel răspunderea pentru ținerea contabilității în conformitate cu legea, în temeiul art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 și art. 10 din Legea nr. 82/1991.
în cauză, ultima raportare contabilă care a fost depusă la DGFP Vâlcea este bilanțul întocmit la data de 31.12.2005.
Ulterior acestei date și până la deschiderea procedurii falimentului în data de 3.12.2009, când s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului și preluarea sarcinilor și îndatoririlor acestuia de către lichidator, nu au mai fost depuse raportările prevăzute de lege, prezumându-se neîntocmirea acestora în conformitate cu legea, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale cazului de răspundere prevăzut de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 C.proc.civ., a fost respins recursul pârâtei ca nefondat.
II. Este însă fondat, fiind admis, recursul formulat de lichidatorul reclamant G.A. IPURL.
Astfel, în mod nefondat, judecătorul sindic a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina pârâtei fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile antrenării răspunderii personale a fostului administrator prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, astfel:
a) Fapta prejudiciabilă rezultă din neîntocmirea contabilității în conformitate cu legea, ultima raportare contabilă fiind întocmită la data de 31.12.2005, după cum s-a arătat în mod detaliat mai sus, în argumentarea respingerii recursului pârâtei;
b) Prejudiciul rezultă în mod clar din faptul că au rămas creditori neachitați, cuantumul acestui prejudiciu fiind reprezentat tocmai de pasivul rămas neacoperit, în sumă de 103.494 lei;
c) Culpa pârâtei rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora răspunderea pentru neținerea contabilității în conformitate cu legea revine administratorului, în speță pârâta U.M.A.;
d) Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este prezumată, ea rezultând tocmai din situația patrimonială deficitară în care a fost adusă societatea prin nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează gestiunea acesteia.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost admis recursul lichidatorului G.A. IPURL și, apreciindu-se ca fiind întrunite condițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, a fost angajată răspunderea pârâtei pentru întreaga sumă reprezentând pasivul neachitat, respectiv 103.494 lei.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
