Cerere de anulare a Hotărârii emise de Consiliul Local privind încetarea de drept a mandatului de consilier local


Fond administrativ. Cerere de anulare a Hotărârii emise de Consiliul Localprivind încetarea de drept a mandatului de consilier local.Conform dispoziţiilor art. 9 alin. 2 litera d) din Legea nr. 93/2004, calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul lipsei nemotivate de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale Consiliului.Pentru incidenţa acestui text de lege este necesar a se face dovada certă a convocării consilierilor locali pentru fiecare dintre şedinţele Consiliului Local la care se impută lipsa nemotivată a consilierului.La data de 10.11.2008, pe rolul Tribunalului Giurgiu, a fost înregistrată sub nr. 2700/122/2008, acţiunea formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Prundu, solicitând anularea Hotărârii nr. 59/29.10.2009 a Consiliului Local Prundu.În baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 59/29.10.2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 29.10.2008, la data de 29.10.2008, Consiliul Local Prundu a adoptat Hotărârea nr. 59 prin care în baza art. 9 alin. 2 litera d) din Legea nr. 393 din 2004, …(2) Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:…d) Lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului”; considerând şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus arătat.Menţionează reclamanta că hotărârea nu i-a fost comunicată personal luând la cunoştinţă de hotărârea respectivă la data de 03.11.2008, când la sediul Organizaţiei PSD Giurgiu, a fost trimisă pe fax din partea Primăriei comunei Prundu, adresa nr.9317/03.11.2008, prin care se solicita să fie comunicate către Primăria comunei Prundu, numele persoanelor aflate pe lista de supleanţi.A solicitat anularea Hotărârii nr. 59 din data de 29.10.2009 a Consiliului Local Prundu pentru următoarele motive:

Potrivit art. 39 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale: (3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ – teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată ci notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locale materialele înscrise pe ordinea de zi”, (5) în invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia”.Acest text de lege nu a fost respectat de către secretarul Consiliului Local, acesta neprocedând la convocarea ei la şedinţele Consiliului Local Prundu, conform textului legal mai sus menţionat, pentru nici una dintre şedinţele anterioare datei de 29.10.2008, la care se spune că a lipsit nemotivat.Prin întâmpinarea formulată la data de 04.12.2008, pârâtul Consiliul Local Prundu, a solicitat respingerea acţiunii, învederând că Primarul comunei Prundu, a convocat în şedinţă ordinară de lucru membrii Consiliului Local Prundu, pentru datele de 30.06.2008, 09.07.2008, 19.08.2008 şi 29.10.2008.La aceste şedinţe reclamanta P.L. a fost lipsă.Ca urmare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor Locali, care prevede la punctul d) cazul în care calitatea de Consiliul Local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în situaţia lipsei menţionate la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutiv ale Consiliului.Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată acţiunea întemeiată pentru următoarele considerente:Conform dispoziţiilor art. 9 alin. 2 litera d) din Legea nr. 393/2004, calitatea de consilier local sau consilier judeţean încetează în cazul lipsei nemotivate de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale Consiliului.Potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, convocarea Consiliului Local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ – teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile, înaintea şedinţelor extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţia consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.

Din actele aflate la dosar rezultă că reclamanta P.L. a fost convocată şi a semnat, luând cunoştinţă de şedinţele ordinare din datele de 29.10.2008 (fila 14), 09.07.2008 (fila 27) şi 30.06.3008 (fila 31).Reclamanta a lipsit de la aceste şedinţe, conform proceselor verbale.Pentru şedinţa din data de 19.08.2008 nu s-a probat că reclamanta a luat cunoştinţă de convocarea făcută, convocatorul nr. 4567/11.08.2008 (fila 18), nefiind semnat de reclamantă, iar scrisoarea recomandată, ce i-a fost trimisă în acest sens, nu este confirmată la primire, ci dimpotrivă pe plicul aflat la dosar în copie, se află menţiunea expresă: Expirat termen păstrare. Se aprobă înapoierea”.Ca atare, pentru această din urmă şedinţă, lipsa reclamantei este motivată, ea neavând cunoştinţă de convocarea făcută.În speţă, nu sunt astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 alin. 2 litera d) din Legea nr. 393/2007 privind lipsa nemotivată la mai mult de 3 şedinţe consecutive ale consiliului, pentru a opera încetarea de drept a calităţii de consilier local.Hotărârea nr. 59/29.10.2009 a Consiliului Local Prundu, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, ales pe lista Partidului Social Democrat şi declararea ca vacant a locului de consilier local, este aşadar nelegală.Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 59/29.10.2009 a Consiliului Local Prundu, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze, se constată că în raport de judecarea pe fond a cauzei, sentinţa fiind irevocabilă, conform art. 9 alin. 4 din Legea nr. 393/2004, cererea de suspendare este rămasă fără obiect.