– Codul de procedură civilă: art. 322 pct. 1 şi 3
Este nefondată cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 şi 3 C. pr. civ., dacă hotărârea judecătorească nu conţine dispoziţii contrarii sau care nu se pot executa.
(Decizia civilă nr. 1078 din 25 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 şi 3 C. pr. civ., revizuentul Consiliul Local Reşiţa a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 547 din 6 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 3062/115/2009 al Curţii de Apel Timişoara.
Tribunalul Caraş-Severin s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1636 din 9 decembrie 2009, în sensul admiterii în parte a acţiunii formulată de reclamanta persoană juridică, anulând parţial H.C.L. nr. 183 din 23 iunie 2009, respectiv aspectele „cu privire la obligaţia titularului reţelei subterane ca, în cazul altor zone afectate (carosabil, spaţii verzi) să fie refăcute în numele şi pe seama autorităţii publice, iar titularul reţelei subterane va reface în echivalent trotuarele în condiţiile alin. (1)”.
Pentru a dovedi întrunirea condiţiei art. 322 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. se arată că în şedinţa ordinară din data de 15 decembrie 2009, Consiliul Local a adoptat o hotărâre nouă, respectiv, H.C.L. nr. 443 din 15 decembrie 2009 privind aprobarea „Normelor privind lucrările tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public” a „Permisului de Spargere/Intervenţie” şi a „Procesului-verbal de predare primire amplasament pentru spargere”, prin care se revocă art. 2 din H.C.L. nr. 183/2009 privind completarea şi modificarea Anexelor I, IV şi V la H.C.L. nr. 273/2008 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reşiţa, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Capitolul E, pct. 1-4 şi Capitolul F, art. 10 lit. f) alin. (1)-(3) din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 273/2008. Mai mult decât atât, prin H.C.L. nr. 1/2010 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reşiţa a fost revocată în totalitate H.C.L. nr. 273/2008.
Astfel, la art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 443/2009 se prevede: „la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă cap. E, art. 9, pct. 1-4 şi cap. F, art. 10 lit. f) alin. (1)-(3) din Anexa nr. I la H.C.L. nr. 273/2008, precum şi art. 2 din H.C.L. nr. 360/2008, Hotărârea Consiliului Local nr. 22/2009, H.C.L. nr. 409/2009 şi art. 2 din H.C.L. nr. 183/2009”.
Totodată, se arată că sentinţa civilă nr. 1636, a fost pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin în data de 9 decembrie 2009, iar Consiliul Local a adoptat
H.C.L. nr. 443/2009 în data de 15 decembrie 2009.
Astfel, se poate observa că sentinţa nr. 1636 pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin în data de 9 decembrie 2009, nu mai poate fi dusă la îndeplinire de către instituţie atât timp cât prevederea din H. C. L. nr. 183/2009 a fost revocată, mai mult, Curtea de Apel Timişoara, judecând cauza, a reţinut acest aspect, dar, totuşi, a admis recursul formulat de reclamanta recurentă, încălcând astfel principiul prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra unui act normativ în vigoare, şi nu asupra unui act revocat sau abrogat de către emitentul acestuia.
S-a mai susţinut de revizuent că, văzând prevederile art. 322 pct. 3, decizia nu poate fi dusă la îndeplinire atâta timp cât la momentul promovării recursului de către reclamantă, precum şi la momentul pronunţării deciziei nr. 547 din 6 mai 2010 de către Curtea de Apel Timişoara, dispoziţiile a căror anulare se cere prin acţiunea principală, au fost revocate prin H.C.L. nr. 443 din 15 decembrie 2009, astfel obiectul pricinii „nu se mai află în fiinţă”.
Prin decizia civilă nr. 1078 din 25 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 611/ 59/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată cererea de revizuire, reţinând că prin decizia civilă nr. 547 din 6 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3062/115/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 1636 din 9 decembrie 2009 pronuntată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 3062/115/2009.
A modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis în totalitate acţiunea reclamantei şi în consecinţă a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa nr. 183 din 23 iunie 2009, respectiv art. 2, pentru modificarea şi completarea art. 9 alin. (1) pct. 3 lit. c) din Anexa I pct. E – „Intervenţii pe Domeniul Public şi Privat” la H.C.L. nr. 273/2008, cu privire la obligaţia ca după terminarea lucrării trotuarele „să fie refăcute cu pavele şi borduri”, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Art. 322 pct. 1 C. pr. civ. prevede că se poate solicita revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Deci cerinţa legală impune ca dispozitivul unei decizii pronunţate în recurs să conţină dispoziţii contradictorii şi care nu se pot executa.
Cererea revizuentului nu este fondată pe acest text legal, pentru că nu evidenţiază în ce constau dispoziţiile potrivnice, menţionate în decizia Curţii de Apel Timişoara, arătându-se doar că acţiunea a rămas fără obiect pentru că s-a revocat art. 2 din H.C.L. nr. 183/2009, aspect sub care cererea se respinge.
Privitor la cel de al doilea motiv de revizuire invocat, şi anume art. 322 pct. 3 C. pr. civ., se prevede că revizuirea hotărârii pronunţate în recurs se poate face dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă.
în analiza acestui motiv de revizuire trebuie invocate şi prevederile art. 324 pct. 2 C. pr. civ., care dispune că termenul de revizuire este de o lună, şi se socoteşte, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare.
Din coroborarea acestor două texte legale, rezultă că revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 3 C. pr. civ. vizează numai hotărâri judecătoreşti susceptibile de a fi puse în silit, pe calea dreptului comun, ceea ce nu este aplicabil în cauză pentru că în contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004, executarea hotărârilor judecătoreşti se realizează de regulă după procedura instituită prin art. 24 şi 25 din această lege, deci nu se poate pune problema ultimului act de executare silită, cu excepţia ipotezei când acţiunea în contencios administrativ are ca obiect şi cereri cu caracter patrimonial, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.
