Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) şi (6)1)
în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitu-ţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Din acest text de lege rezultă că una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea sesizării cu excepţia privind neconstituţionalitatea unei prevederi legale este aceea ca textul de lege criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, dând astfel în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale activitatea de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate.
în mod nelegal a procedat prima instanţă în condiţiile în care, fiind învestită, în cadrul soluţionării unei plângeri contravenţionale, cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor prevederi legale, a examinat ea însăşi excepţia de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, nelegal a procedat instanţa şi atunci când a analizat numai o parte dintre dispoziţiile arătate ca fiind neconstituţionale, deoarece, conform legii, este obligată să cerceteze toate susţinerile părţilor.
C.A. laşi, s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 514/CA din 17 noiembrie 2008,
în Jurindex
Tribunalul Iaşi, prin încheierea de şedinţă din data de 3 septembrie 2008, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul B.E. Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederi legale care nu au legătură cu aspecte relevante pentru soluţionarea cauzei şi care se referă la dispoziţii cuprinse în H.G. nr. 1391/2006, act administrativ ce nu poate face obiectul unei astfel de excepţii.
împotriva încheierii indicatc mai sus a declarat recurs B.E. In motivarea recursului său, acesta a invocat excepţia de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, susţinând că nu poate declara recurs în termen util dacă termenul pentru declararea recursului nu curge de la comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. A mai susţinut recurentul că prevederile legale a căror neconstituţionalitate a invocat-o au legătură cu soluţionarea cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele: în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind ne-constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Din acest text de lege rezultă că una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia privind neconstituţionalitatea unei prevederi legale este aceea ca textul de lege criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Având în vedere că din înscrisurile din dosar reiese că recursul a fost declarat înăuntrul termenului stabilit de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, acest text de lege neavând legătură cu soluţionarea recursului.
întemeiată este însă critica privind soluţia dată de Tribunalul Iaşi, prin încheierea ce constituie obiectul prezentului recurs, cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 95 până la art. 117, art. 121 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 131-136 C. proc. fisc., Capitolul VII din H.G. nr. 1391/2006 şi Capitolul 7 din O.U.G. nr. 195/2002. S-a constatat, astfel, că Tribunalul Iaşi, contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care dă în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale activitatea de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, deşi avea de soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a soluţionat excepţia invocată de recurent, respingând-o ca inadmisibilă. Atât timp cât Curtea Constituţională este singura instanţă competentă să soluţioneze acest tip de excepţii, curtea a considcrat că încheierea atacată a fost pro
nunţată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat.
S-a mai constatat, pc de altă parte, că instanţa nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei toate dispoziţiile legale criticatc de recurentul
B.E. ca fiind neconstituţionale, aceasta limitându-se doar la examinarea prevederilor din H.G. nr. 1391/2006. Constatând, deci, că tribunalul în mod greşit a considerat că are competenţa de a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate şi că a soluţionat cauza fară a intra în cercetarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza la Tribunalul laşi în vederea rejudecării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Tribunalul va avea în vedere că nu a fost învestit cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate. La verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite în Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, tribunalul va avea în vedere toate dispoziţiile legale considerate de recurent ca fiind neconstituţionale.
