Art.99 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea nr.188/1999
HG nr.566/2011
1. În vreme ce obiectul cererii de chemare în judecată, asupra căruia s-a pronunţat tribunalul prin sentinţa recurată, l-a constituit suspendarea executării deciziei nr.48/22.07.2011 emisă de comisarul şef al Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, motivele de recurs invocate de Comisariatul General al Gărzii Financiare critică sentinţa din perspectiva anulării deciziei respective
2. În privinţa motivelor invocate la pct.1 din recurs, relativ la lipsa capacităţii de folosinţă a Secţiei Judeţene Vâlcea la data formulării cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea nu sunt fondate. Chiar dacă Secţia Judeţeană Vâlcea a pierdut personalitatea juridică în temeiul modificărilor legislative intervenite prin HG nr.566/2011, capacitatea de folosinţă a structurii respective continuă să existe câtă vreme structura va exista şi, în temeiul art.41 alin.1 Cod procedură civilă, Secţia Judeţeană Vâlcea poate fi parte în judecată. Cât priveşte calitatea procesuală pasivă într-o cauză ca cea din speţă, Curtea constată că în materia contenciosului administrativ autoritatea publică are o astfel de calitate câtă vreme a emis acte administrative ce sunt contestate. Lipsa personalităţii juridice nu poate fi argument pentru a se invoca lipsa calităţii procesuale pasive în condiţiile în care art.41 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că structurile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Întrucât Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea este emitenta actului a cărui suspendare s-a solicitat în cauză şi are organe proprii de conducere, aceasta are calitate procesuală într-un litigiu de administrativ al cărui obiect îl constituie actul respectiv, chiar dacă la data sesizării instanţei a pierdut personalitatea juridică.
(Decizie NR. 142/R-CONT/25.01.2012)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 12.08.2011, reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâtele Garda Financiară – Comisariatul General şi Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării deciziei nr.48/22.07.2011 emisă de Comisarul şef al Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin HG nr.566/2011 s-a procedat la reorganizarea instituţiei şi crearea unei noi structuri de organizare. În principal, Secţiile Judeţene ale Gărzii Financiare şi-au pierdut personalitatea juridică, fiind subordonate Comisariatului General al Gărzii Financiare. Ca urmare a noii structuri organizatorice, numărul de posturi s-a redus de la 1805 la 1092.
În art.II al HG nr.566/2011 s-a dispus ca în termen de 45 de zile de la data publicării hotărârii, personalul instituţiei să fie încadrat în noua structură organizatorică.
La data de 23.06.2011, prin adresa nr.803192, Secţia Judeţeană Vâlcea a Gărzii Financiare i-a fost adus la cunoştinţă reclamantului faptul că i se acordă un preaviz de 30 de zile în temeiul art.99 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea nr.188/1999, deoarece postul său s-a desfiinţat ca urmare a reorganizării, faptul că nu face obiectul art.100 alin.1 şi 2 din Legea nr.188/1999, precum şi faptul că are dreptul să opteze pentru o funcţie publică vacantă din lista publicată pe site-ul instituţiei.
Deşi, iniţial, s-au comunicat preavize tuturor funcţionarilor din cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea, ulterior unele dintre acestea au fost anulate, anumite posturi nefiind scoase la concurs. Reclamantul a formulat plângere prealabilă faţă de preavizul emis, solicitând revocarea actului, deoarece acesta a fost emis cu încălcarea legii. Modul în care instituţia publică a înţeles să aplice prevederile HG nr.566/2011 este profund nelegal şi inechitabil, producând discriminări fără motiv între funcţionarii publici.
La data de 22.07.2011 s-a emis decizia nr.48/22.07.2011 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de execuţie, comisar clasa I, grad profesional superior în cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, începând cu data de 27.07.2011, în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999.
Reclamantul a susţinut că decizia este nelegală în primul rând pentru că a fost emisă şi semnată de o persoană care nu avea competenţă să facă acest lucru. Potrivit art.97 alin.1 din Legea nr.188/1999, încetarea raporturilor de serviciu ale se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa de numire a funcţionarului public. După intrarea în vigoare a HG nr.566/2011, Secţiile Judeţene şi-au pierdut personalitatea juridică, iar Comisariatul General a devenit singura persoană care are competenţa să numească şi să elibereze din funcţie personalul de execuţie din cadrul Gărzii Financiare (art.3 alin.4 din HG nr.1324/2009, modificată prin HG nr.566/2011). În plus, potrivit art.III alin.2 din HG nr.566/2011, de la data intrării în vigoare a HG nr.566/2011 toate procedurile vor fi desfăşurate de Comisariatul General al Gărzii Financiare, iar nu de Secţiile Judeţene.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că Legea nr.188/1999 face distincţie între cele două forme de reorganizare a instituţiilor publice în materia funcţiei publice astfel: A) – reorganizarea activităţii prin reducerea posturilor, fără crearea unei noi structuri, situaţie care este reglementată de art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999 şi art.100 alin.4 şi 5 din aceeaşi lege; B) – reorganizarea instituţiei, prin crearea unei noi structuri organizatorice, situaţie care este reglementată prin art.100 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.188/1999.
Reorganizării prevăzute de HG nr.566/2011 este o reorganizare prin crearea unei noi structuri organizatorice, fapt ce este direct exprimat în art.II din HG nr.566/2011: „Personalul va fi numit în noua structură în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”. Prin urmare, tot personalul, fără excepţie, era supus reorganizării instituţiei, nu numai unii dintre funcţionarii publici.
Intimatele au încălcat legea atunci când au emis preavizul şi decizia contestată în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, deoarece în felul acesta au omis etapa obligatorie a numirii întregului personal în noua structură prin organizarea concursului pentru noua structură, acolo unde funcţiile sunt mai puţine decât funcţionarii existenţi. În realitate, s-a ajuns la alegerea arbitrară, abuzivă şi nelegală a funcţionarilor care să rămână şi a celor care să plece, cu încălcarea criteriilor legale obligatorii prevăzute de art.100 alin.2 din Legea nr.188/1999. În felul acesta – a susţinut reclamantul – i s-a încălcat dreptul de a putea opta pentru o funcţie publică, chiar şi inferioară, din cadrul Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, cele două funcţii din cadrul acestui compartiment fiind excluse abuziv de la reorganizarea instituţiei.
Faptul că procedura aleasă de intimate este nelegală, este confirmată şi de Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici, care prin adresa nr.895704/13.07.2011 confirmă că procedura prevăzută de HG nr.566/2011 este o reorganizare conform art.100 din Legea nr.188/1999 şi că numai după epuizarea procedurii numirii întregului personal în noua structură organizatorică se poate proceda la emiterea de preavize şi decizii de eliberare din funcţie în temeiul art.99 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999. Or procedura de numire în noua structură nu a mai avut loc şi s-a trecut direct la eliberarea din funcţii.
Reclamantul a mai susţinut că şi concursul organizat de intimate a fost nelegal, deoarece nu a avut ca obiect toate posturile din noua structură organizatorică, iar Ordinul prin care s-a organizat acest concurs era suspendat printr-o hotărâre judecătorească executorie.
La data emiterii dispoziţiei existau funcţii publice vacante atât în cadrul instituţiei, cât şi în alte instituţii publice din judeţul Vâlcea, aşa cum rezultă din adresa nr.895631/21.07.2011 a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, comunicată către Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea la data de 21.07.2011. Prin urmare, intimatele trebuiau să procedeze fie la numirea în funcţia publică vacantă din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Vâlcea, fie la transferul în interes de serviciu pe alte funcţii publice vacante corespunzătoare din cadrul celorlalte instituţii publice din judeţul Vâlcea. Numai în lipsa acestor funcţii publice vacante intimatele puteau proceda la eliberarea din funcţia respectivă.
În final, reclamantul a susţinut că prin emiterea deciziei de eliberare din funcţie în temeiul art.99 din Legea nr.188/1999 i s-a încălcat dreptul la numirea în funcţie în noua structură organizatorică, potrivit criteriilor prevăzute de art.100 alin.2 din Legea nr.188/1999, sau la numirea în funcţiile publice vacante din celelalte instituţii publice, finalitatea fiind încetarea raporturilor de serviciu. Prejudiciul produs prin preavizul contestat este viitor şi previzibil şi are un caracter material (lipsa salariului şi a celorlalte drepturi cuvenite).
La data de 31.08.2011 pârâta Garda Financiară – Secţia Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă faţă de momentul formulării cererii de chemare în judecată – 12.08.2011, motivat de faptul că nu are personalitate juridică. De asemenea, a arătat că la data de 23.07.2011 avea competenţa de a emite decizia a cărei suspendare se solicită.
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.11.2011, pârâta Garda Financiară – Comisariatul General a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, motivând că nu există nici caz bine justificat pentru suspendare, nici pagubă iminentă.
Prin sentinţa nr. 2293/18.11.2011, Tribunalul Vâlcea. Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Garda Financiară – Secţia Vâlcea şi a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea executării deciziei nr. 48/22.07.2011 până la soluţionarea de către instanţa de fond a contestaţiei formulate împotriva respectivei decizii.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 48/22.07.2011 s-a dispus de către pârâta Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea eliberarea reclamantului din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior, începând cu data de 27.07.2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare conform art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. 1 lit. b, alin. 2, alin. 5, art. 103 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
La dosar s-a depus cererea de revocare a deciziei de eliberare din funcţie, adresată de reclamant Gărzii Financiare – Comisariatul General, fiind astfel îndeplinită condiţia contestării actului a cărui suspendare se solicită.
Sub aspectul cazului bine justificat, tribunalul a apreciat că argumentele invocate de reclamant relative la nelegalitatea procesului de restructurare se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, în sensul urmărit de legiuitor. În acest context, s-a arătat că motivele de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, în special cel relativ la modalitatea de reorganizare a instituţiei publice, sunt, în aparenţă, întemeiate. S-a mai arătat că deşi verificarea legalităţii şi temeiniciei tuturor acestor argumente nu face obiectul prezentei cauze, fiind de competenţa instanţei investite cu acţiunea în anularea Deciziei nr. 41/22.07.2011, argumentele sunt de natură a contura în aparenţă un „caz bine justificat”, în consens cu art. 14 din Legea nr.554/2004.
Sub aspectul ,,pagubei iminente”, tribunalul a constat că măsura eliberării din funcţie a reclamantului are un caracter sancţionator, punitiv, prin lipsirea în totalitate a acesteia de drepturile salariale, aspect care este de natură a demonstra caracterul iminent al pagubei materiale care poate fi suferită de reclamantă şi, posibil, membrii familiei acesteia. Pe de altă parte, conform Recomandării nr.89/8/13 09 2009 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, se impun a fi luate măsuri corespunzătoare de către autoritatea judecătorească atunci când executarea unei decizii administrative ar fi de natură să provoace daune particularilor, în scopul evitării acestora. Prin urmare, concluzia suspendării actului se impune si prin prisma acestor dispoziţii comunitare, care se aplica cu prioritate faţă de dreptul naţional.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi că este întemeiată cererea de suspendare.
În ce priveşte excepţia invocată, tribunalul a constatat că lipsa personalităţii juridice a Secţiilor judeţene ale Gărzii Financiare, conform art. 5 din HG nr. 566/2011, nu atrage şi lipsa capacităţii de folosinţă, în condiţiile în care aceste entităţi au organe de conducere şi atribuţii proprii. În plan procesual, conform art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, aşa cum este situaţia şi în cazul de faţă.
Tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.
Împotriva sentinţei au formulat recurs pârâtele, în termen legal.
I. Pârâta Garda Financiară – Comisariatul General, invocând dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 şi art.3041 Cod procedură civilă, a arătat următoarele:
1. Instanţa de fond a susţinut că emiterea deciziei de eliberare din funcţie nr.48/2011 este nulă având în vedere că, efectele O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011 erau suspendate prin sentinţa civilă nr.220/13.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Sub acest aspect, recurenta a învederat faptul că prin sentinţa respectivă instanţa a menţionat, în mod expres, că va dispune suspendarea O.P.A.N.A.F nr.2253/2011 numai faţă de pârâtul care a formulat acea cerere de suspendare, respectiv faţă de C. G.
Potrivit sentinţei nr.220/2011, „pentru motivele arătate mai sus, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/2004 va dispune suspendarea efectelor Ordinului nr.2253/2011 emis de A.N.A.F. Bucureşti, faţă de petentul din prezenta cauză, suspendarea care va exista până la soluţionarea acţiunii în anulare a ordinului”.
Mai mult, din lecturarea considerentelor hotărârii pe care instanţa de fond din prezenta cauză şi-a întemeiat soluţia, rezultă că motivele avute în vedere sunt unele personale, care au legătură doar cu reclamantul din acea cauză, şi nu vizează strict legalitatea Ordinului nr.2253/2011.
Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că o hotărâre judecătorească de suspendare a unui act administrativ nu poate produce efecte „erga omnes”, ci doar faţă de persoana care a formulat respectiva cerere de chemare în judecată.
În atare situaţie, nu poate fi reţinută opinia instanţei de fond potrivit căreia A.NA.F. ar fi trebuit să sisteze orice procedură ce avea drept temei O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011, ci avea obligaţia de a sista aplicarea acestui ordin numai în ceea ce îl priveşte pe reclamantul din acea cauză, motivat şi de faptul că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr.220/13.07.2011 a avut în vedere doar motivele cu caracter personal invocate prin cererea de suspendare cu care a fost investită şi doar în ceea ce îl privea pe reclamantul din acel dosar.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond nu motivează prin propriile argumente existenţa cazului bine justificat, ci îşi motivează soluţia prin trimitere la o altă hotărâre judecătorească pronunţată într-o speţă ce are ca obiect suspendarea efectelor ordinului nr.2253/2011.
Mai mult, suspendarea efectelor ordinului sus amintit nu atrage nelegalitatea deciziei de eliberare din funcţie nr.48/22.07.2011, întrucât sunt două administrative distincte ale căror legalitate şi temeinicie se analizează separat. De altfel, suspendarea efectelor ordinului a fost dispusă ulterior emiterii deciziei de eliberare din funcţie şi astfel hotărârea pronunţată cu privire la acesta nu are nicio relevanţă asupra legalităţii deciziei nr.48/2011.
Recurenta a mai arătat că în speţe având ca obiect suspendarea executării O.P.A.N.A.F nr.2253/2011, în care susţinerile reclamanţilor sunt similare cu susţinerile reclamantului din prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.648/2011, prin decizia nr.5650/24.11.2011, a admis recursurile şi a casat sentinţa atacată şi a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, iar în dosarul nr.772/39/2011, prin decizia nr.5570/23.11.2011, a respins recursul ca nefondat.
În consecinţă, acest motiv nu poate crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, astfel că, în mod eronat, făcându-se o greşită aplicare a legii, instanţa de fond a considerat că această primă condiţie impusă de art.14 din Legea nr.554/2004 este îndeplinită.
2. În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a arătat că nici această condiţie nu este îndeplinită şi nu a fost dovedită de către reclamant, având în vedere că simpla susţinere a unei presupuse pagube nu-şi găseşte ecoul în legislaţia aplicabilă atâta timp cât singurele „limitări” ale dreptului la muncă în ceea ce priveşte corpul funcţionarilor publici se regăsesc în dispoziţiile art.92 alin.(2) lit.C şi art.94 alin.3 din Legea nr.188/1999.
Potrivit textelor de lege menţionate anterior, funcţionarii publici sunt în imposibilitate de angajare în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public pentru o perioadă de 3 ani, în condiţiile în care au desfăşurat activităţi de control la acele persoane juridice. Această limitare este impusă de legislaţia în vigoare pentru a proteja secretul fiscal şi sunt un risc asumat de către orice funcţionar public încă de la cooptarea acestuia în cadrul corpului funcţionarilor publici.
În cauză, nici instanţa de fond şi nici reclamantul, nu au arătat care sunt acele motive de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative a căror suspendare se solicită, iar în ceea ce priveşte motivele reţinute de instanţa de fond, aşa cum s-a menţionat anterior, sunt în afara situaţiei de fapt şi de drept şi nu se poate reţine îndeplinirea acestei prime condiţii.
3. Recurenta a mai susţinut şi faptul că îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrative trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere faptul că măsura suspendării actelor administrative este o măsură provizorie.
Însă, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă, motivat de faptul că sentinţa civilă nr.220/2011 nu poate produce efecte erga omnes, iar ordinul prin care Preşedintele ANAF a dispus cu privire la organizarea instituţiilor subordonate nu are un caracter normativ şi nu există obligativitatea publicării sale în Monitorul Oficial.
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond că în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Recomandării nr.R (89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei din data de 13.09.1989, se solicită înlăturarea acesteia şi, totodată, să se observe că nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, atâta vreme cât nu se poate reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de lege pentru a se dispune suspendarea; în caz contrar, apreciindu-se că s-ar lipsi de efecte dispoziţiile legale imperative.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art.14 din Legea nr.554/2004 privind Legea contenciosului administrativ, respectiv prevenirea unei pagube iminente, se arată că reclamantul trebuia să fie ameninţat cu producerea unei pagube iminente şi ireparabile, precum şi să facă dovada acestui aspect.
Însă, nici intimatul şi nici instanţa de fond nu arată care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nicio dovadă în acest sens, ci aceştia se rezumă la o simplă afirmaţie potrivit căreia executarea i-ar crea grave prejudicii având în vedere diminuarea veniturilor şi a nivelului de trai, lipsa susţinerii din alte venituri, din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţilor legate de funcţia deţinută, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, această limitare se referă doar la societăţile ce au fost controlate de reclamant, condiţie pe care o cunoştea şi pe care şi-a asumat-o la momentul în care a intrat în corpul funcţionarilor publici.
Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.
Simplele afirmaţii, neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat al cererii de suspendare şi iminenţa producerii unei pagube, nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actului contestat.
Mai mult decât atât, în prezent există practică a instanţelor de judecată în speţele privind deciziile de eliberare din funcţie, în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Se mai menţionează că există practică a instanţelor în speţe privind cererile de anulare a deciziilor de eliberare din funcţia publică, în sensul respingerii acestora ca nefondate.
II. Pârâta Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea, în motivarea recursului, a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă la data judecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. V.
1. Astfel, invocând Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, art.41 alin.1 Cod procedură civilă şi art.I pct.4 din HG nr.566/2011 pentru modificarea şi completarea HG nr.1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, solicită să se constate că, neavând capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, neavând personalitate juridică, nu poate avea calitatea de parte în proces şi, prin urmare, se impune să se dispună respingerea capătului de cerere privind chemarea sa în judecată.
HG nr.566/2011 nu numai că abrogă vechile prevederi din HG nr.1324/2009 ce atribuiau personalitate juridică secţiilor judeţene ale Gărzii Financiare, dar şi precizează că aceste secţii sunt unităţi teritoriale, fără personalitate juridică, în subordinea Comisariatului General. „Pentru litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, Comisariatul General al Gărzii Financiare se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale secţiilor judeţene şi ale Secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare şi dobândeşte calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată la art.III pct.3 din HG nr.566/2011.
2. Recurenta a invocat, de asemenea, lipsa calităţii sale procesuale şi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G. E. M.
Din argumentele prezentate la punctul anterior şi celelalte prevederi ale HG nr.566/2011 rezultă că eventuala reîncadrare în muncă a reclamantei în cazul admiterii acţiunii acesteia se poate face numai de Comisariatul General care trebuie să asigure fondurile bugetare necesare şi să achite reclamantei, în cazul admiterii acţiunii acesteia drepturile salariale după prezentarea la locul de muncă. Statele de plată se întocmesc, iar drepturile salariale se achită de Comisariatul General şi nu de secţiile judeţene.
Calitatea procesuală se verifică din oficiu de instanţă şi poate fi invocată în orice stadiu procesual. Dispoziţiile art.III pct.3 din HG nr.566/2011 prevăd expres că subrogarea Comisariatului General în drepturile şi obligaţiile secţiilor judeţene, preluând calitatea procesuală a acestora. Rezultă astfel neîndoielnic că de la data intrării în vigoare a HG nr.566/2011 secţiile judeţene nu au calitate procesuală.
Prin decizia nr.142/R-CONT din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâte.
Pentru a hotărî astfel, curea a reţinut următoarele:
I. În privinţa recursului formulat de Garda Financiară – Comisariatul General, Curtea constată că acesta conţine în mare parte motive care sunt străine de cauza de faţă. Astfel, în vreme ce obiectul cererii de chemare în judecată, asupra căruia s-a pronunţat tribunalul prin sentinţa recurată astăzi, l-a constituit suspendarea executării deciziei nr.48/22.07.2011 emisă de comisarul şef al Secţiei Judeţene Vâlcea a Gărzii Financiare, motivele de recurs invocate de Comisariatul General al Gărzii Financiare critică sentinţa din perspectiva anulării deciziei respective.
De asemenea, motivele critică sentinţa prin prisma unor argumente care nu au fost invocate de către tribunal şi care, deci, nu formează considerentele sentinţei recurate. Astfel, în vreme ce Tribunalul Argeş şi-a argumentat soluţia reţinând că există caz bine justificat de suspendare întrucât argumentele invocate de reclamant relative la nelegalitatea procesului de restructurare se circumscriu noţiunii de caz bine-justificat în sensul urmărit de legiuitor şi că sunt aparent întemeiate argumentele de nelegalitate privitoare la modalitatea de reorganizare a instituţiei publice, Comisariatul General critică sentinţa prin prisma reţinerii nefondate de către instanţa de fond a faptului că efectele Ordinului preşedintelui ANAF nr.2253/2011 au fost suspendate prin sentinţa civilă nr.220/2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi. De asemenea, Comisariatul General critică sentinţa arătând că motivele avute în vedere de Tribunalul Argeş la pronunţarea sentinţei sunt unele personale în legătură cu reclamantul din cauza anterior arătată, iar nu din speţa de faţă, nefiind motive ce vizează strict legalitatea Ordinului nr.2253/2011. Or, astfel de argumente nu au fost folosite de Tribunalul Olt în motivarea soluţiei sale.
În acelaşi fel, Comisariatul General critică sentinţa în sensul că este greşită opinia instanţei de fond potrivit căreia ANAF ar fi trebuit să sisteze orice procedură ce avea temei în Ordinul nr.2253/2011, însă, un astfel de argument nu se regăseşte în sentinţa recurată.
Sub acelaşi aspect al cazului bine justificat de suspendare, Comisariatul General critică sentinţa în sensul că nici reclamantul, nici instanţa de fond nu au arătat care sunt motivele de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii „actelor administrative” a căror suspendare se solicită, or, în speţă, atât reclamantul cât şi prima instanţă au expus argumentele de fapt şi de drept pe care şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată şi respectiv sentinţa.
Sub aspectul condiţiei pagubei iminente, recurentul Comisariatul General a criticat sentinţa prin prisma argumentului referitor la greşita reţinere de către instanţa de fond a dispoziţiilor Recomandării nr.R (89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989. Astfel, recurentul a arătat că un astfel de argument nu are relevanţă în prezenta cauză câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ. S-a susţinut că prin reţinerea respectivelor dispoziţii sunt lipsite de efecte dispoziţii legale imperative.
Motivul de recurs are legătură cu sentinţa recurată, însă, nu este fondat. Tribunalul Argeş a argumentat soluţia sa sub aspectul pagubei iminente şi pe alte argumente decât cele rezultate din Recomandarea sus menţionată, iar recurentul nu a criticat sentinţa sub aspectul acelor considerente.
În aceste condiţii şi în condiţiile în care nu sunt criticate argumentele primei instanţe referitor la cazul bine justificat şi toate argumentele referitoare la paguba iminentă, referirea instanţei la Recomandarea sus menţionată rămâne valabilă.
Comisariatul General a criticat sentinţa arătând şi că, nici reclamantul, nici instanţa de fond nu au arătat care este paguba iminentă care se pretinde că s-ar produce, or un astfel de motiv nu este întemeiat, de vreme ce şi reclamantul şi prima instanţă şi-au expuse argumentele cu privire la existenţa condiţiei iminente.
Comisariatul General a criticat sentinţa arătând şi că sunt lipsite de relevanţă simplele afirmaţii ale reclamantului şi ale instanţei de fond potrivit cărora executarea actului administrativ ar crea grave prejudicii reclamantului prin diminuarea veniturilor şi a nivelului de trai, întrucât acesta, din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţilor legate de funcţia deţinută, nu ar putea avea venituri din alte surse. Recurentul a arătat că limitarea în ce-l priveşte pe reclamant se referă doar la societăţile care au fost controlate de acesta. Însă, pe de o parte, reclamantul şi prima instanţă nu au făcut referire la faptul că reclamantul nu poate avea alte venituri din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţilor rezultate din funcţia publică anterior deţinută anterior eliberării, iar pe de altă parte argumentele referitoare la existenţa unei pagube iminente prin lipsirea totală a reclamantului de drepturile salariale, printr-o măsură cu caracter sancţionator, punitiv, nu sunt criticate în mod concret de către Comisariatul General. Simpla afirmaţie că motivele primei instanţe sunt „lipsite de relevanţă” nu poate constitui un motiv de recurs concret prin care să fie criticate argumentele primei instanţe şi este în acelaşi timp şi nefondată, întrucât lipsa veniturilor are relevanţă în susţinerea existenţei condiţiei pagubei iminente.
II. În privinţa recursului formulat de Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea, Curtea constată, de asemenea, că acesta este nefondat în privinţa argumentelor de la pct.1 şi este străin de sentinţa recurată în privinţa argumentelor de la pct.2.
Astfel, în privinţa motivelor invocate la pct.1 din recurs, relativ la lipsa capacităţii de folosinţă a Secţiei Judeţene Vâlcea la data formulării cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea nu sunt fondate. Chiar dacă Secţia Judeţeană Vâlcea a pierdut personalitatea juridică în temeiul modificărilor legislative intervenite prin HG nr.566/2011, capacitatea de folosinţă a structurii respective continuă să existe câtă vreme structura va exista şi, în temeiul art.41 alin.1 Cod procedură civilă, Secţia Judeţeană Vâlcea poate fi parte în judecată. Cât priveşte calitatea procesuală pasivă într-o cauză ca cea din speţă, Curtea constată că în materia contenciosului administrativ autoritatea publică are o astfel de calitate câtă vreme a emis acte administrative ce sunt contestate. Lipsa personalităţii juridice nu poate fi argument pentru a se invoca lipsa calităţii procesuale pasive în condiţiile în care art.41 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că structurile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Întrucât Garda Financiară – Secţia Judeţeană Vâlcea este emitenta actului a cărui suspendare s-a solicitat în cauză şi are organe proprii de conducere, aceasta are calitate procesuală într-un litigiu de contencios administrativ al cărui obiect îl constituie actul respectiv, chiar dacă la data sesizării instanţei a pierdut personalitatea juridică.
În privinţa motivelor invocate la pct.2 din recurs, Curtea constată că prin acestea a fost invocată lipsa calităţii procesuale a Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Vâlcea în dosarul în care reclamant figurează numita G. E. M., persoană care însă nu are nicio legătură cu cauza de faţă.
De asemenea, respectivele motive critică sentinţa prin prisma imposibilităţii reîncadrării în muncă de către Secţia Judeţeană Vâlcea a susnumitei, în sensul că doar Comisariatul General asigură fondurile necesare pentru plata salariului acesteia.
Privind, însă, argumentele referitoare la calitatea procesuală invocată de Secţia Judeţeană Vâlcea prin raportare la reclamantul din cauza de faţă P. V., Curtea a constatat că acestea nu sunt fondate pentru motivele expuse anterior cu referire la pct. 1 din recurs.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursurile ca nefondate.
