Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1101 din 28 aprilie 2010
Prin încheierea din 18.12.2009 a Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de suspendare a efectelor actului administrativ – hotărârea nr.7360/VI/14/2009 a Colegiului de Conducere din Cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că sunt întrunite cerinţele cerute de legea contenciosului cu privire la suspendare respectiv cazul bine justificat /aparenţa de nelegalitate derivă din modalitatea în care actul a fost emis cu încălcarea unor acte normative cu forţă juridică superioară iar paguba iminentă este determinată de achitarea parţială a chiriilor, veniturilor reclamanţilor înregistrând o diminuare parţială.
Împotriva soluţiei arătate a declarat recurs pârâtul arătând în esenţă că nu sunt întrunite cerinţele legii. Astfel în argumentare se arată că în practica şi literatură se reţine că nu poate fi argumentat cazul bine justificat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului. Dacă s-ar pronunţa asupra unor astfel de reţineri instanţa ar realiza o prejudiciere a fondului ceea ce excede de suspendare a executării actului administrativ.
Tot astfel arată recurentul că invocarea unui prejudiciu pur material nu prezintă un motiv suficient şi concludent pentru a considera că sunt întrunite cerinţele cerute pentru suspendare. Pentru a se dispune suspendarea executării trebuie în principiu ca prejudiciu să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizaţie ulterioară.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate a dispoziţiilor legale incidente şi a art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea reţine că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Un prim argument adus de recurent constă în aceea că instanţa prin analiză ar fi antamat fondul. Acest argument nu poate fi reţinut
Astfel este cunoscut că suspendarea executării actelor administrative intervine atunci când legea o prevede în limitele şi condiţiile, instituite de aceasta. În acest sens legea contenciosului pe care se fundamentează cererea introductivă de instanţă prevede prin dispoziţiile art.14 că „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate cere instanţei suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei pe fond”.
Acelaşi act normativ cu privire la paguba iminentă în art.2 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor dar previzibil”. Din prevederile enunţate se poate deduce că poate fi dispusă măsura suspendării actului administrativ ori de câte ori există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă pe care executarea actului autorităţii ar produce-o reclamantului.
Cu alte cuvinte suspendarea se poate dispune în situaţia în care exista o îndoială asupra legalităţii actului, o aparenţă de nelegalitate care atestă un caz bine justificat şi un prejudiciu material previzibil ce relevă o pagubă iminentă.
Aceste cerinţe a reţinut prima instanţă că sunt întrunite, argumentând astfel că măsura trebuie să fie una de conservare care să justifice în acele situaţii în care executarea actului cu privire la care există îndoiala ar fi de natură să producă paguba iminentă. Împrejurarea evocată de reclamanţi referitoare la nelegalitate reţine prima instanţă poate fi apreciată ca un caz nejustificat o aparenţă de nelegalitate este dată de modalitatea emiterii actului iar prejudiciul rezidă din diminuarea profiturilor a veniturilor în contextul achitării parţiale a chiriei. Din cele expuse se observă că se relevă doar o aparenţă în contextul conservării dreptului ori în aceste circumstanţe nu se poate vorbi de o evocare a fondului în sensul reţinut de recurent.
Nici argumentul că în condiţiile analizei cerinţei prejudiciului ca acesta ar trebui să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizaţie ulterioară nu poate fi primit. Dispoziţiile legii contenciosului au în vedere doar existenţa unei pagube iminente fără o altă cerinţă. În cauză s-a relevat existenţa acestuia în cazul diminuării veniturilor raportat la chiria reţinută în contextul actului administrativ atacat şi ca atare reţinerile primei instanţe nu pot fi considerate greşite.
Prin urmare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va respinge recursul declarat. (Judecător Floarea Tămaş)
