Analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi aparenţa legalităţii actului a cărui suspendare s-a cerut
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.3101 din 29 noiembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr.2690 din 2 septembrie 2010 a Tribunalului Maramureş, s-a respins cererea formulată de reclamanţii M.O. şi M.L. având ca obiect suspendarea efectelor dispoziţiei nr. 558 din 4.06.2010 emisă de Primarul oraşului Şomcuta Mare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 558 din 4.06.2010, Primarul oraşului Şomcuta Mare a dispus desfiinţarea construcţiei P + 1 edificată sub forma unei extinderi ridicată în mod abuziv
fără autorizaţie de construcţie de către reclamanţii M.O. şi M.L. pe terenul aparţinând domeniului privat al oraşului Satu Mare str. N., înscris în c.f. nr. 3431 nr. cadastral 4069.
La baza emiterii actului administrativ a stat referatul de specialitate întocmit de tehnicianul R.I., procesul verbal de contravenţie nr. 1 din 26.02.2008, hotărârea Comisiei locale nr. 60/2004.
Împotriva acestei dispoziţii reclamanţii au formulat plângere prealabilă trimisă prin fax în ziua 22 iunie 2010, respinsă de către pârâtul emitent prin adresa nr. 6392 din
24.06.2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate.
Reclamantul a făcut dovada înregistrării plângerii prealabile în ziua de 28 iunie 2010 iar pârâtul a depus la dosar dovada comunicării răspunsului din 24.06.2010 însă reclamantul nu a dovedit împrejurarea că ar fi promovat acţiune în contencios administrativ la această instanţă.
În lipsa dovezii privind promovarea acţiunii în contencios administrativ, existenţa plângerii prealabile reglementată de art. 7 constituie o condiţie insuficientă pentru admisibilitatea cererii de suspendare, care nu poate fi dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare întrucât în materia contenciosului administrativ admisibilitatea instituţiei suspendării este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe, ipoteză în care cererea a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.O. şi M.L. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, suspendarea efectelor dispoziţiei nr. 558 din 04.06.2010 emisă de primarul oraşului Şomcuta Mare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii arată că este vădit nelegală sentinta atacată, iar motivarea acestei lipsită de suport juridic. Recurenţii susţin că din economia acestor prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că singura condiţie de admisibilitate este formularea anterioară a plângerii prealabile împotriva actului administrativa căror efecte se solicită a fi suspendate, şi în situaţia admiterii cererii, formularea acţiunii în contencios administrativ în termen de 60 de zile de la data admiterii cererii de suspendare. Pe fond, dispoziţia atacată este nelegală, deoarece prevederile Legii nr. 50/1991-republicată nu sunt aplicabile, construcţia ce se doreşte a fi desfiinţată fiind edificată în temeiul autorizaţiei de construire nr. 75 din 6 septembrie 1990, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/1991, iar aceasta nu poate retroactiva, potrivit art. 15 alin.
(2) din României.
Prin întâmpinarea depusă la data de 26 noiembrie 2010 Primarul oraşului Şomcuta Mare solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea în vigoare a sentinţei Tribunalului Maramureş arătând că prima instanţă a soluţionat corect cererea reclamanţilor respingându-le cererea.
Analizând recursul declarat de către recurenţii M.O. şi M.L. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce
acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Rezultă, prin urmare, că în această etapă şi fundamentat pe dispoziţiile art.14 din Legea contenciosului administrativ, persoana vătămată care s-a adresat autorităţii publice care a emis actul administrativ vătămător poate cere suspendarea executării acestuia până la pronunţarea instanţei de fond, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, condiţiile impuse a fi dovedite la promovarea cererii care vizează suspendarea executării actului administrativ sunt: existenţa cazului bine justificat, paguba iminentă care se impune a fi prevenită şi depunerea contestaţiei la autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător.
În speţă, reclamanţii au făcut dovada faptului că s-au adresat autorităţii publice emitente a actului administrativ vătămător, însă, nu au dovedit îndeplinirea celorlalte condiţii.
Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală statuând că pentru soluţionarea cererii de suspendare fundamentată pe prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 este necesar ca reclamanţii să se fi adresat în prealabil instanţei de judecată cu o acţiune în anularea actului administrativ vătămător, confundând dispoziţiile enunţate cu cele ale art.15 din acelaşi act normativ.
În consecinţă, Curtea nu va achiesa la considerentele cuprinse în motivarea hotărârii recurate şi va proceda la analizarea pe fond a cererii de suspendare formulată.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
De aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Din probele administrate în cauză, Curtea reţine că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ.
Astfel, reclamantul a arătat prin chiar conţinutul acţiunii promovate că actul administrativ contestat a fost adoptat cu încălcarea atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute de pârât, că imobilul în litigiu a fost supus unor lucrări de reparaţii şi restaurare în baza unei autorizaţii deţinute de către deţinătorul anterior al spaţiului iar desfiinţarea administrativă a construcţiei este posibilă doar pentru cele provizorii nu şi definitive. Apoi, reclamanţii au arătat că desfiinţarea construcţiei le creează un prejudiciu material evident care nu ar putea fi ulterior reparat.
Procedând la cercetarea motivelor invocate prin prisma dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/2004, Curtea, fără a analiza fondul cauzei, va constata că toate aceste situaţii nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat, apreciat ca circumscris noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului întrucât printre atribuţiile primarului astfel cum sunt ele reglementate de dispoziţiile art.63 alin.1 din Legea nr.215/2001 se află şi aceea de a emite dispoziţii astfel că din această perspectivă limitele sale de competenţă
nu au fost depăşite. Apoi, aparenta existenţei unei autorizaţii emise anterior pentru deţinătoarea spaţiului nu este exactă întrucât se constată că la data de 26.02.2008 s-a procedat la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale constatându-se edificarea unei construcţii fără autorizaţie de construire.
Iată, aşadar, că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ contestat nu a fost dovedită din perspectiva condiţiilor impuse prin art.14 din Legea contenciosului administrativ, astfel că instanţa va constata că, analizând sumar aparenţa dreptului, situaţiile de fapt şi de drept evidenţiate nu sunt în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat în măsură să justifice adoptarea măsurii suspendării acestuia astfel că cererea de suspendare a actului administrativ formulată este nefondată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că cererea de suspendare formulată de către reclamanţi este nefondată iar în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 o va respinge şi în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 va respinge şi recursul declarat. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
