Litigiile de competenţa instanţei de administrativ se judecă după procedura reglementată prin legea cadru a contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, şi nu după procedura comună a dreptului procesual civil, completată cu regulile care se găsesc în legile speciale, care stabileşte în mod excepţional competenţa instanţelor de drept comun de a soluţiona litigii de contencios administrativ.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.2290/17 noiembrie 2010
Reclamantul a solicitat, prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 3315/97/2010, în contradictoriu cu pârâtul IPJ H., să se dispună suspendarea procesului verbal de reţinere a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare nr. 52297/09.06.2010 şi obligarea pârâtului la restituirea acestora, până la soluţionarea dosarului nr.3039/97/2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că procesul verbal de reţinere a certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare este subsecvent procesului verbal de contravenţie, care face obiectul plângerii înregistrate sub dosarul nr. 5355/221/2010, că a contestat pe fond şi procesul verbal de reţinere a certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare şi că orice proces verbal este suspendat de drept până la soluţionarea irevocabilă a plângerii, astfel că plăcuţele şi certificatul de înmatriculare trebuiau să-i fie restituite.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Pârâtul I.P.J. H. a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii, învederând că reclamantul nu a respectat prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 şi nici nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, măsura reţinerii plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare fiind legal luată.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr.1290/CA/2010, a admis cererea reclamantului şi a dispus suspendarea executării procesului verbal până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii întemeiate pe neparcurgerea procedurii prealabile, că dispoziţiile art. 58 ind. 1 din Legea nr.38/2003 permit adresarea cererii de suspendare direct instanţei de contencios administrativ, dispoziţiile art. 7 din Legea nr.554/2004 nefiind incidente în acest caz.
Măsura ridicării plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare este o sancţiune complementară, care s-a aplicat alături de sancţiunea principală a amenzii pentru contravenţia prevăzută de art. 7 şi 8 din Legea nr.38/2003.
În ceea ce priveşte această sancţiune complementară există în materie de suspendare dispoziţiile art. 32 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravenţională, şi potrivit cărora formularea plângerii contravenţionale are ca efect suspendarea tuturor sancţiunilor aplicate prin procesul verbal contestat, deci inclusiv a sancţiunii reţinerii plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare.
Cum, reclamantul a făcut dovada că a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se impune suspendarea tuturor sancţiunilor aplicate prin procesul verbal de contravenţie, inclusiv a reţinerii plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare, nemaifiind necesară examinarea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.P.J. H aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi respingerea cererii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susţine că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât reclamantul nu a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr.554/2004 şi nici că a parcurs procedura prealabilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299 şi art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, precum şi din oficiu conform art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 14 alin. 1 din Legea nr.544/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
Din cele de mai sus, rezultă că suspendarea unui act administrativ se poate dispune dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: autoritatea publică care a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară a fost sesizată în condiţiile art. 7 din Legea nr.554/2004, există un caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t din lege, şi măsura suspendării este necesară în vederea prevenirii unei pagube iminente, definite de art. 2 lit. s din acelaşi act normativ.
În speţă, se constată că reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea procesului verbal de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, acţiune ce face obiectul dosarului nr.3039/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, iar până la soluţionarea acestei acţiuni a solicitat, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, suspendarea executării acestui act.
În mod greşit instanţa de fond a aplicat în speţă dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, atâta timp cât art. V din O.U.G. nr.34/2010 stabileşte că împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui vehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Aceasta întrucât litigiile de competenţa instanţei de contencios administrativ se judecă după procedura reglementată prin legea cadru a contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004, şi nu după procedura comună a dreptului procesual civil, completată cu regulile care se găsesc în legile speciale, care stabileşte în mod excepţional competenţa instanţelor de drept comun de a soluţiona litigii de contencios administrativ, cum este, spre exemplu, situaţia OG nr.2/2001.
Aşadar, în vederea soluţionării cererii cu care a fost investită, instanţa de fond ar fi trebuit să examineze în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv dacă reclamantul a formulat plângere prealabilă anterior sesizării instanţei, dacă există un caz bine justificat şi dacă măsura suspendării executării actului este necesară în vederea prevenirii unei pagube iminente.
Procedând la examinarea actelor de la dosar, instanţa constată că reclamantul s-a adresat direct instanţei de contencios administrativ solicitând anularea actului pretins a fi vătămător, fără ca în termenul prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004, să formuleze plângere prealabilă prin care să solicite autorităţii emitente revocarea procesului verbal de reţinere a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare, situaţie în care cererea privind suspendarea executării acestui proces verbal nu poate fi admisă, nefiind îndeplinită condiţia sesizării autorităţii emitente în vederea revocării actului, anterior depunerii cererii de suspendare.
Ca atare, analiza existenţei celorlalte două condiţii prevăzute de art.15 din Legea nr.544/2004 nu se mai impune, dat fiind că pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ cele trei condiţii stabilite de lege trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Pentru considerentele expuse, recursul s-a constatat a fi fondat, sentinţa instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, acesta va fi admis, iar sentinţa recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantului.
