CURTEA DE APEL PITEŞTI
SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DOSAR NR_DECIZIENR. 813/R-C
Şedinţapublicădin 26 T. 2008
S-au luat în examinare, pentru soluţionare, recursurile declarate de reclamantulE. N. O., domiciliat în Rm.V,_, nl.N.5, .A, .3, judeţul V, împotriva încheierilor de şedinţă din 6 martie 2007, 11 martie 2008 şi a sentinţei nr.641 din 06 mai 2008, pronunţate de Tribunalul V â l c e a, Secţia comercială şi administrativ, în dosarul nr(…).
La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns recurentul- reclamant E. N. O. şi intimatul- pârât prin DGFP V prin consilier jr. C-tin U., în baza împuternicirii de la dosar, lipsind ceilalţi intimaţii- pârâţi.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Recurentul- reclamant E. N. depune la dosar concluzii scrise, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, pune în discuţia părţilor excepţia de imposibilitate a admiterii recursurilor formulate împotriva încheierilor de şedinţă, până la soluţionarea cauzei.
Recurentul- reclamant E. N. O., având cuvântul, solicită admiterea recursurilor aşa cum sunt formulate în scris.
Reprezentantul intimatei- pârâte DGFP V, având cuvântul, lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare al recursurilor.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, rămâne în pronunţare asupra excepţiei.
CURTEA
Constată că prin sentinţa nr.641 din 6 mai 2008 a Tribunalul u i V â l c e a – Secţia comercială şi de contencios administrativ a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Cancelaria Primului Ministru şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul E. N. O. împotriva pârâţilor Cancelaria Primului Ministru, Seful Cancelariei Primului Ministru, Directorul Directiei Generale Juridice şi de Control din Cadrul Cancelariei Primului Ministru şi Ministerul Economiei şi Finantelor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Şeful Serviciului de Aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor. Totodată, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamant, aşa cum a fost precizată şi completată, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, Preşedintele Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor, Seful Serviciului de aplicare a Legii nr.9/1998, U. A H., S. E., E. J. şi G E. şi a fost obligată pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 să plătească reclamantului suma de 200 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, actualizată cu indicele de inflaţie ce se va calcula începând cu 11 noiembrie 2004 şi până la data plăţii efective. De asemenea, au fost respinse ca inadmisibile capetele de acţiune privind constatarea nulităţii E. din 16.09.1940, a Primăriei Comunei B., judeţ E. şi de emitere a unui înscris prin care să i se confere reclamantului dreptul la compensaţii pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodăreşti, împrejmuiri, utilaj agricol şi
2050 m.p. teren intravilan.
2050 m.p. teren intravilan.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 26 mai 2005, reclamantul E. N. O. a formulat cerere reconvenţională în dosarul nr.10825/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, având ca obiect contestaţia la formulată de Cancelaria Primului Ministru, intimat fiind E. N. O., cerere reconvenţională prin care acesta din urmă a solicitat obligarea Cancelariei Primului Ministru la plata despăgubirilor civile în valoare de 2.790.439.793 lei ROL pentru suprafaţa de 2.050 m.p. teren construcţii, o casă cu trei camere şi anexe gospodăreşti şi cheltuieli de judecată, despăgubiri materiale în sumă de 255.000.000 lei ROL, reprezentând pierderea indemnizaţiei de consilier pe 4 ani, cheltuieli de transport şi a însoţitorului la procese, despăgubiri morale pentru vătămare corporală gravă, ireversibilă, în valoare de 500.000 EURO de la membrii celor două comisii centrale şi de la şeful cancelariei, 100.000 EURO de la D. M. şi 10.000.000.000 lei ROL de la E. G pentru plata însoţitorului şi a medicamentelor; că prin sentinţa civilă nr.4351 din 5.05.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B a fost respinsă contestaţia la executare şi a fost disjunsă cererea reconvenţională având ca obiect compensaţii reactualizate începând cu 20.09.2002; că prin sentinţa civilă nr.6527 din 23.006.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B a fost declinată competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalul u i Bucureşti – Secţia civilă, motivat de faptul că potrivit art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă,cererea ce are ca obiect peste 1.000.000.000 lei se soluţionează de tribunal în primă instanţă;că prin încheierea din 11.10.2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o la Secţia a VIII-a a aceleiaşi instanţe pe considerentul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.554/2004 şi că pretenţiile solicitate de reclamant sunt legate de executarea necorespunzătoare de către pârâtă a atribuţiilor conferite de Legea nr.9/1998 şi astfel, în temeiul art.7 A.4 din această lege ca şi a art.1 din Legea nr.554/2004, competenţa aparţine Secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
Tribunalula mai constatat că la această din urmă instanţă, reclamantul şi-a reformulat acţiunea, aşa cum va fi arătat mai jos şi că, prin sentinţa nr.1632/29.03.2006 a Secţiei a VIII-a a Tribunalul u i Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalul u i V â l c e a, cauza fiind înregistrată la Secţia comercială şi de contencios administrativ a acestui din urmă tribunal sub nr(…).
Tribunalula mai constatat că, în acest din urmă dosar, reclamantul şi-a modificat şi completat acţiunea de mai multe ori, capetele de cerere ale acestei cauze fiind sintetizate aşa cum va fi arătat mai jos.
În fine,tribunalula mai constatat că pârâţii au depus întâmpinări solicitând respingerea acţiunii pe fond ca şi pe excepţii. Astfel, Cancelaria Primului Ministru (C.P.M.) a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivat pe faptul că prin sentinţa civilă nr.1429/2003 a Tribunalul u i V â l c e a, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.463/R/2004 a Curţii de APEL PITEŞTI a fost menţinută hotărârea nr.6/2002 a Comisiei Judeţene de Aplicarea Legii nr.9/1998 V şi i-au fost acordate reclamantului despăgubiri în valoarea de 1.255.407.993 lei, aceasta fiind pusă în executare prin plata făcută cu OP nr.2495/27.12.2004 în sumă de 503.163.197 lei, reprezentând 40% din valoarea compensaţiei acordate şi prin plata sumei de 792.413.500 lei făcută la 14.10.2005, reprezentând restul de 60% din valoarea compensaţiilor, actualizată pe perioada cuprinsă între momentul validării şi cel al plăţii, plata în două tranşe fiind conformă dispoziţiilor art.8 din Legea nr.9/1998 şi art.5 din HG nr.286/2004; iar pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia ca şi a pârâţilor Şeful D. şi Directorul Direcţiei Generale Juridice, motivat pe prevederile art.6 A.1 din OUG nr.25/2007, modificată şi completată prin OUG nr.42/2007, care a înfiinţat Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor (A.N.R.P.), organ de specialitate al Administraţiei Publice Locale; că, de asemenea, şi B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Preşedintelui B. şi a Şefului Serviciului de aplicarea Legii nr.9/1998, invocând faptul că B. are personalitate juridică; că Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii îndreptată împotriva acesteia pentru lipsa calităţii procesuale pasive a ei, deoarece acest din urmă minister nu are raport juridic cu reclamantul, ci doar B. are această calitate; toate aceste excepţii fiind unite de instanţă cu fondul prin încheierea din 6.05.2008.
Tribunalul,analizând acţiunea, aşa cum a fost reformulată, precizată şi completată prin prisma motivelor invocate, a reţinut că aceasta este parţial întemeiată.
Tribunalula reţinut că acţiunea formulată în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.554/2004 are ca obiect obligarea pârâţilor, autorităţi publice şi funcţionari publici la plata de despăgubiri materiale şi morale pentru prejudicii încercate de reclamant urmare a actelor administrative emise, a refuzului de a rezolva cererile reclamantului, constatarea că E. din 16.09.1940 este falsă şi eliberarea unui înscris oficial care să confirme dreptul reclamantului la compensaţii pentru o casă cu trei camere, anexe gospodăreşti, împrejmuiri, utilaj agricol şi
I.Tribunalula reţinut că,în drept, potrivit art.8 A.1, 18 A.3 şi 19 A.l şi 2 din Legea nr.554/2004,persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică sau prin nesoluţionarea în termen ori prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere de către o autoritate publică, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea actului, rezolvarea cererii, repararea pagubei cauzate şi reparaţii pentru daune morale; căîn cazul soluţionării acţiunii, instanţa poate hotărî şi asupra despăgubirilor materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a cerut acest lucru; că,în situaţia în care reclamantul a cerut anularea actului administrativ fără a solicita în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri materiale şi morale este de 1 an de la data de la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; că, acţiunea reclamantului de obligare a autorităţilor publice la plata unor despăgubiri materiale şi morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea, anularea sau întârzierea nejustificată în eliberarea unui act administrativ este condiţionată de plângerea prealabilă a acestuia şi că în lipsa acestei proceduri administrative, acţiunea reclamantului este inadmisibilă.
Analizând fiecare capăt de cerere,tribunalula constatat următoarele:
1. Referitor la primul capăt de acţiune prin care s-a cerut obligarea Comisiei Centrale de Aplicare a Legii nr.9/1998, actualmente Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 din subordinea B., la plata de despăgubiri materiale în valoare de un miliard lei ROL, deoarece prin Hotărârea nr.201/5.X.2001 a invalidat Hotărârea Comisiei Judeţene V nr.6 din 21.03.2000 şi a emis această hotărâre cu o întârziere de 561 zile şi nu în termenul legal de 60 de zile, instanţa a decis respingerea ca neîntemeiată a acestei pretenţii, întrucât potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.554/2004 mai sus menţionate, reclamantul nu a făcut dovada că anterior formulării acţiunii în despăgubiri, acesta s-a adresat instanţei de contencios administrativ cerând anularea Hotărârii nr.201 din 5.X.2001 şi că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost dispusă anularea acestui act administrativ.
2. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea Comisiei Centrale de Aplicare a Legii nr.9/1998 la plata de despăgubiri morale în valoare de cinci miliarde lei ROL, pentru că prin Hotărâre nr.397 din 6.06.2005 a invalidat Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii 9/1998 – V nr.6/20.09.2002; că nu i-a acordat compensanţii pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodăreşti şi
2050 m.p. teren construcţii; şi pentru că a emis această hotărâre după 259 zile şi nu în termenul de 60 zile prevăzut de art.7 din Legea nr.9/1998,tribunalula decis că potrivit art. 4 A.1 şi 3 din aceeaşi lege, republicată,compensaţiile pentru terenuri, construcţii, recolte neculese şi plantaţii de pomi fructiferi se acordă în baza cererilor formulate de persoanele îndreptăţite, însoţite de actele doveditoare şi de declaraţia autentificată, pe proprie răspundere, din care să rezulte suprafeţele de teren, construcţiile şi recoltele pentru care se consideră îndreptăţite să primească compensaţii; şi că, în speţă, prin cererea înregistrată
la ComisiaJudeţeanăV de aplicarea Legii nr.9/1998 la nr. 736 din 26.03.1998, reclamantul a solicitat compensaţii pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, anexând actele doveditoare (filele 3 – 11 dosar nr. 10825/2005) la care a ataşat declaraţia autentificată, prin care a cerut compensaţii pentru o suprafaţă de teren de 10 ha., un teren loc de casă de
2450 m.p., una casă de locuit compusă din 3 camere şi teren-C de
600 m.p. şi pentru recoltele de porumb, E. şi G. soarelui neculese în anul 1940 (fila 12 dosar 10825/2005) şi că la această cerere reclamantul a revenit cu adresa înregistrată la nr.2006 din 1.XI.2002, solicitând compensaţii numai pentru
10 ha. teren agricol,
1000 m.p. teren construcţii, recolte neculese de porumb de pe
3 ha. şi G. soarelui de pe un ha. şi a cerut să fie eliminată din calcul casa de locuit (fila 18 dosar 10825/2005); că, prin Hotărârea nr.6 din 20.09.2002, Comisia Judeţeană V a aprobat cererea reclamantului şi a acordat compensaţii în valoare totală de 1.255.407.993 lei ROL pentru
1.000 m.p. teren construcţii,
10 ha.teren agricol, recolta de porumb de pe
3 ha. şi de G. soarelui de pe l ha.(fila 19 dosar 10825/2005); că prin Hotărârea nr.397 din 6.06.2003, Comisia Centrală a invalidat Hotărârea Comisiei Judeţene nr.6/2002, iar prin sentinţa nr.1429/C/29.09.2003 a Tribunalul u i V â l c e a, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, a fost anulată hotărârea nr.397/2003, fiind menţinută hotărârea nr. 6/2002 emisă de comisia judeţeană şi a fost respins capătul de cerere privind obligarea comisiei centrale la validarea hotărârii nr.6/2002 a comisiei judeţene şi la plata amenzii civile ( fila 31 dosar 10825/2005 ).
Având în vedere aceastăsituaţie de fapt,tribunalula reţinut că pretenţia reclamantului trebuie respinsă deoarece el nu a fost vătămat prin neacordarea compensaţiilor pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodăreşti şi 2050 m.p.teren, căci reclamantul nu a cerut comisiei judeţene compensaţii pentru aceste bunuri; că la 14.XI.2005, reclamantul a formulat acţiune în instanţă, prin care a cerut obligarea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr.9/1998, din cadrul Prefecturii V, la plata de despăgubiri pentru o casă, anexe gospodăreşti şi
2050 m.p. teren intravilan, iar prin sentinţa nr.19 din 10.01.2006, pronunţată în dosarul nr.1685/CAF/2005 –Secţia comercială şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalul u i V â l c e a a respins acţiunea ca nefondată, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că a cerut scris comisiei judeţene compensaţii pentru aceste bunuri, la care, de altfel, a renunţat (filele 52–55 dosar nr.8578/2005); că, termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la data de 7.09.1940; a fost prelungit prin Legile nr.97/2005 şi nr.348/2006 până la data de 28.07.2006, iar reclamantul nu a dovedit că s-a adresat, cu cerere scrisă şi acte doveditoare a proprietăţii, comisiei judeţene pentru a solicita compensaţii pentru aceste bunuri; că, relativ la pretenţiile izvorâte din întârzierea cu 259 de zile a emiterii hotărârii, termenul prevăzut de art.7 A.3 din Legea nr.9/1998, republicată, în care pârâta trebuia să valideze sau să invalideze hotărârea comisiei judeţene, este de recomandare şi nu de decădere.
3. Cu privire la capătul relativ la daunele morale de 5.000.000.000 lei, cerute pentru faptul că pârâta prin Hotărârea nr.397/2005 a invalidat Hotărârea comisiei judeţene nr.6/2002,tribunalula reţinut că reclamantul nu a dovedit în ce constau aceste daune şi potrivit art.1169 şi 1170 Cod civil, cel ce face o cerere în faţa instanţei trebuie să o dovedească prin înscrisuri sau martori.
4. Cu privire la capătul de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea comisiei centrale la plata de daune în cuantum de 10 miliarde lei ROL, aplicarea unei penalităţi pe zi de întârziere conform art.18 A.5 din Legea nr.554/2004 şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de două milioane lei ROL la care a fost obligată prin sentinţa nr. 1429/2003, precum şi a onorariului de avocat de 6 milioane lei ROL, reactualizaţi,tribunalula reţinut că cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 200 lei (două milioane ROL) este întemeiată, întrucât prin sentinţa nr.1429/C din 29.09.2003, Tribunalul V â l c e a a obligat comisia centrală la plata către reclamant a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată (filele 30 – 31 dosar nr.10825/2005), iar prin decizia nr. 463 din 11.X.2004, Curtea de APEL PITEŞTI a respins recursul declarat de recurenta Comisia centrală împotriva sentinţei arătate şi a obligat-o la plata sumei de 500 lei (5 milioane ROL), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (filele 34-35 dosar nr.10825/2005); că, prin ordinul de plată nr. 3144 din 14.X.2005, pârâta a plătit reclamantului numai cheltuielile de judecată din recurs, respectiv 5 milioane lei ( fila 67 dosar ) şi în consecinţă,tribunalula decis să admită acest capăt de cerere şi să oblige pe pârâta A.N.R.P. – Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie, calculat de la data de 11.XI.2004, când sentinţa nr.1429/2003 a devenit irevocabilă, şi până la data plăţii efective; iar cu privire la suma de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, pretinsă de reclamant, s-a reţinut că acesta nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, nedepunând la dosar vreun înscris (chitanţă) din care să rezulte că a plătit acest onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată în recurs în sumă de 500 lei, acordate prin decizia nr.463 din 11.X.2004, au fost plătite reclamantului de către pârâtă cu ordinul de plată nr. 3144 din 14.X.2005 .
5. Cu privire la capătul de cerere privind daunele de 10 miliarde lei ROL, pentru abuzul făcut de comisia centrală, prin trimiterea recursului
la Curteade APEL PITEŞTI în loc să-l înainteze
la InaltaC de Casaţie şi Justiţie,tribunalula reţinut că,în drept,potrivit art.302 Cod pr.civilă,recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii, iar instanţa de fond primind cererea de recurs, o înaintează împreună cu dosarul instanţei de control judiciar competente;că, în consecinţă, nu se poate reţine pretinsa culpă a pârâtei în înaintarea recursului la o instanţă de recurs necompetentă, astfel că pretenţia a fost considerată neîntemeiată.
6. Cu privire la penalitatea prevăzută de art.18 A. 5 din Legea nr.554/2004 şi cerută de reclamant a fi aplicată pârâtei,tribunalula reţinut că, potrivit acestui text de lege,atunci când instanţa de contencios administrativ pronunţă o hotărâre prin care anulează un act administrativ, obligă o autoritate publică să emită un act administrativ sau să se elibereze un înscris ori să încheie un contract administrativ sau să îndeplinească o anumită obligaţie, aceste obligaţii pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere;şi că această regulă nu se aplică în speţă, deoarece prin sentinţa nr. 1429 din 2003 a Tribunalul u i V â l c e a, Comisia Centrală nu a fost obligată să emită vreun act, să elibereze vreun înscris sau să efectueze vreo obligaţie sub sancţiunea aplicării unei penalităţi pe zi de întârziere în caz de neexecutare, astfel cătribunalula decis respingerea şi a acestui capăt de cerere ca nefondat.
7. Cu privire la capătul (4 al acţiunii), prin care reclamantul a cerut despăgubiri în valoare de 10 miliarde lei ROL de
la C.P.M. şi aplicarea art.24 A.3 din Legea nr.554/2004, persoanelor vinovate de neexecutarea şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, motivat de faptul că prin Notificarea din 22.XI.2004 a cerut acestei pârâte să îi achite suma de 1.255.499.993 lei şi 7.000.000 lei cheltuieli de judecată în termenul de 30 zile stabilit prin sentinţa nr.1429/2003, iar prin adresa nr.1406/20.12.2004, pârâta a cerut să-i trimită cele două hotărâri în original, pe care le-a depus la data de 24.XII.2004, însă plata sumei nu s-a făcut integral, într-o singură tranşă, ci doar 40 %, sumă neindexată, a fost plătită la 29.XII.2004, iar 60 % în anul următor,tribunalula reţinut că,în drept, potrivit art.24 din Legea nr.554/2004,executarea hotărârilor definitive şi irevocabile se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă în cuprinsul acesteia nu s-a prevăzut alat termen,iarîn cazulîn care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, neexecutarea hotărârii şi după aplicarea acestei amenzi constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare sau cu amendă;şi că prin art.8 A.2 din Legea nr.9/1998, republicată, privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului semnat la data de 07.09.1940, între România şi Bulgaria, se prevede o derogare de la regula generală arătată mai sus, specificându-se căîn funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează a se acorda, prin hotărâre de Guvern se vor stabili modalităţile de eşalonare a compensaţiilor acordate;că,dacă compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, ele se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar atunci când se plătesc în anul următor se vor actualiza cu indicele de inflaţie, eşalonarea plăţilor nu poate depăşi doi ani consecutivi;această regulă fiind concretizată în dispoziţiile art.9 din Normele metodologice de aplicare a O.G.nre.94/2004, aprobate prin HG. 1643/2004, care stipulează căîn baza ordinului de validare sau a hotărârilor judecătoreşti definitive, Direcţia economică din cadrul C.P.M. efectuează de îndată plata compensaţiilor băneşti; şi prin dispoziţiile art.5 din HG. Nr.286 din 22.03.2004, care prevădcă acele compensaţii stabilite prin hotărâri de validare a comisiei centrale se achită beneficiarilor eşalonat,pe parcursul a doi ani, 40% în primul an şi 60% în anul următor, cota de 60 % din cuantumul compensaţilor se actualizează în condiţiile Legii nr.9/1998.
În speţă,tribunalula reţinut că,înfapt, sentinţa nr. 1429 din 29.09.2003, prin care au fost menţinute dispoziţiile hotărârii nr.6/2002, emisă de Comisia Judeţeană de aplicarea Legii nr.9/1998 şi care a stabilit valoarea compensaţiilor cuvenite reclamantului la suma de 1.255.407.993 lei ROL, a devenit irevocabilă la data de 11.XI.2004; că prin O.P. nr. 2495 /29.XII.2004, pârâta C.P.M. a plătit reclamantului suma de 502.163.197 lei ROL (40 % din valoarea compensaţiilor – fila 16 dosar 8578/2005), iar cu O.P. nr. 3125/14.X.2005 diferenţa de 60 % actualizată, respectiv suma de 792.413.500 lei ROL (fila 15 dosar 8578/2005) şi că, în consecinţă, executarea sentinţei nr. 1429/2003 s-a făcut corect de către pârâtă, astfel că a fost decisă respingerea acest capăt de cerere ca nefondat.
8. Cu privire la capătul (5 al acţiunii), prin care au fost cerute daune morale şi materiale în valoare de 15 miliarde lei ROL, de
la C.P.M. şi Direcţia Juridică şi Control din cadrul C.P.M. pentru faptul că deşi nu aveau calitate procesuală în dosarul având ca obiect contestaţie la executare, au formulat această acţiune şi au depus la dosar acte care, având în vedere viciul grav de procedură amintit, sunt nule; şi că, la data formulării contestaţiei la executare, calitate procesuală avea Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998 din cadrul A.N.R.P.,tribunalula reţinut că,în drept,potrivit art.6 A.3 din Legea nr.9/1998,prin Hotărâre de Guvern se constituie Comisia Centrală pentru aplicarea acestei legi, care să funcţioneze în cadrul Ministerului Finanţelor Publice,această comisie fiind înfiinţată prin HG.nr.379/1998; că, ulterior, prin art.28 din O.G.nr.94/2004, s-a constituit în structura C.P.M. un compartiment, fără personalitate juridică, ce a preluat atribuţiile comisiei centrale, respectiv, prin art.1 din HG.nr.1643 din 7.X.2004 a fost constituit Departamentul de aplicare a Legii 9/1998, structură fără personalitate juridică din cadrul C.P.M.; că, ulterior, prin art.1 din HG.nr.361/2005 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate fără personalitate juridică în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care a preluat activitatea şi personalul care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Departamentului de aplicare a Legii nr.9/1998 şi că, în fine, prin art.6 A.1 din O.U.G.nr.25/2007, aşa cum a fost modificată prin O.U.G.nr. 42/2007, a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin preluarea activităţii A.N.R.P., strictură fără personalitate juridică din cadrul C.P.M., care s-a desfiinţat, iar prin art.35 din HG. nr.1277/2007 a fost constituit Serviciul de aplicare a Legii nr.9/1998, care funcţionează în cadrul A.N.R.P., activitatea acestui serviciu fiind coordonată de vicepreşedintele A.N.R.P.
În raport de aceste dispoziţii legale,tribunalula reţinut că, la data de 07.02.2005, când a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului l B contestaţia la executare formulată de C.P.M. (fila 120 dosar 10825/2005) şi până la finalizarea acestui proces, C.P.M. a avut calitate procesuală, Departamentul de aplicare a Legii 9/1998 şi, respectiv, A.N.R.P. neavând personalitate juridică şi funcţionând în cadrul pârâtei C.P.M., A.N.R.P. dobândind personalitate juridică abia în anul 2007 .
În consecinţă,tribunalula decis respingerea şi a acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat.
9. Cu privire la pretenţia (capătul 6 de acţiune), prin care reclamantul a solicitat obligarea Comisiei centrale, a Direcţiei juridice şi de control din cadrul C.P.M., a C.P.M. şi a Departamentului pentru aplicarea Legii 9/1998, la plata de despăgubiri în valoare de 25 miliarde lei ROL, pentru necomunicarea oficială a Ordinului nr.5233/10.XII.2004, care i s-a înmânat la 23.06.2005,tribunalula decis respingerea şi acestui capăt de cerere, ca neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a dovedit că a formulat acţiune în anularea acestui act administrativ unilateral în cadrul căreia să fi cerut despăgubiri pentru necomunicarea oficială a ordinului sau pentru înmânarea cu întârziere a acestuia şi în care instanţa de contencios administrativ să fi pronunţat o hotărâre de anulare a Ordinului nr. 5233 /2004; că înmânarea la data de 23.06.2005 a Ordinului nr. 5233/2004, nu l-a împiedicat pe reclamant se solicite anulare acestuia în termenul de 1 an prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004.
10. Cu privire la capătul de acţiune prin care s-a cerut declararea ca nulă (falsă) a E. din 16.09.1940 a Primăriei comunei B., judeţ E.,tribunalula reţinut că potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.554/2004,orice persoană care se consideră vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ unilateral se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actuluişi că, în cauză, E. dată de autorul reclamantului, E. G, la data de 16.09.1940, certificată de notarul comunei B., judeţul E. ( fila 4 dosar 15825/2005) nu este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii, ci un act sub semnătură privată, motiv pentru care instanţa va respinge acest capăt de acţiune ca inadmisibil.
11. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat emiterea unui înscris (o hotărâre), prin care să confere reclamantului dreptul la compensaţii pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodăreşti, împrejmuiri, utilaj agricol şi
2050 m.p. teren intravilan,tribunalula constatat că,în drept, potrivit art.7 A.1, 3 şi 4 din Legea nr.9/1998, republicată,cererile formulate de persoanele îndreptăţite să primească compensaţii pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar se rezolvă de către comisiile judeţene de la locul de domiciliu al solicitantului prin emiterea de hotărâri care sunt validate ori invalidate de comisia centrală, hotărârile comisiei centrale fiind supuse controlului judecătoresc;şi că, în speţă, reclamantul nu a dovedit că a cerut, în termenul prevăzut de lege, Comisiei judeţene de aplicare a Legii 9/1998 V compensaţii pentru bunurile mai sus nominalizate şi, deci, nu poate solicita direct instanţei să-i acorde aceste compensaţii şi nici să oblige vreo autoritate publică (comisie judeţeană sau centrală) la plata de despăgubiri materiale şi morale pentru că nu i-a acordat compensaţiile pentru bunurile respective, atâta timp cât nu le-a solicitat.
12. Cu privire la capătul de acţiune prin care reclamantul a cerut obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata de despăgubiri morale în valoare de 1.500.000 lei RON. şi materiale în sumă de 2.100.000 lei, pentru evacuarea forţată şi pierderea tuturor bunurilor materiale trecute în proprietatea statului bulgar pentru o casă cu 3 camere, anexe gospodăreşti şi inventar agricol, pentru aplicarea diametral opusă a hotărârilor nr.6 şi nr.10 din anul 2002, emise de Comisia judeţeană prin hotărârile nr.392 şi 397 din 2003, pentru cheltuieli de judecată, de transport, onorariu de avocat, timp pierdut şi pentru refuzul de a cere de
la ArhiveleNaţionale actele necesare soluţionării cererilor reclamantului,tribunalula decis respingerea acestor pretenţii, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reclamantul nedovedind că a fost prejudiciat de acest pârât prin emiterea vreunui act administrativ unilateral sau prin refuzul de nesoluţionare a vreunei cereri şi că există hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să fi fost anulat un act administrativ emis de această autoritate publică, ori prin care pârâtul să fi fost obligat să efectueze anumite operaţiuni; singura autoritate publică ce are calitate procesuală în litigiile având ca obiect compensaţii acordate în temeiul Legii nr.9/1998, republicată, fiind A.N.R.P. urmare preluării tuturor atribuţiilor, personalului şi disponibilităţilor băneşti de la C.P.M.; tot pentru acest considerent,tribunalula admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.P.M., Sefului C.P.M. şi Directorului Direcţiei Generale Juridice şi de Control din cadrul C.P.M., aceştia nefiind părţi în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii urmare a desfiinţării Comisiei Centrale de aplicare a Legii nr.9/1998, a Departamentului pentru aplicarea Legii nr.9/1998 şi a preluării personalului şi a întregii activităţi a acestor structuri din cadrul C.P.M. de către A.N.R.P. autoritate publică a administraţiei centrale, cu personalitate juridică, conform O.U.G.nr.25/2007.
În consecinţă,tribunalula admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea în ceea ce îi priveşte pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, Cancelaria Primului Ministru, Şeful Cancelariei Primului Ministru şi Directorul Direcţiei Generale Juridice şi de Control din cadrul C.P.M.
13. Cu privire la capătul de acţiune prin care a fost solicitată obligarea A.N.R.P. la plata de despăgubiri în valoare de 1.000.000.000 lei RON, pentru că nu a elaborat un proiect de lege prin care să fie anulate art.12 A.2 şi 3 şi art.28 A.2 şi 3 din HG.nr.753/1998, care contravin art.154 A.l din Constituţie şi a preşedintelui şi vicepreşedintelui B. la plata de daune materiale de 500.000 lei RON fiecare pentru că au emis adresa nr. 10484 din 17.Xi.2006,tribunalulareţinut că este nefondată, deoarece reclamantul nu a dovedind prejudiciul suferit, urmare emiterii de către pârâte a unor acte administrative; iar cu privire la adresa nr.10484 din 17.XI.2006,tribunalula constatat că numărul arătat este, de fapt, număr de înregistrare
la PrefecturaJudeţuluiV a adresei nr.6377 din 27.06.2006, emisă de Arhivele Naţionale ( fila 216 dosar ) .
14. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui A.N.R.P. şi Şefului Serviciului de aplicare a Legii 9/1998 din cadrul A.N.R.P.,tribunalula decis respingerea acesteia, sub motiv că pârâţii arătaţi au preluat atribuţiile Şefului Cancelariei Primului Ministru şi Şefului Departamentului de aplicare a Legii 9/1998, având calitate procesuală în litigiile ce au ca obiect compensaţii pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar şi despăgubiri civile solicitate în temeiul Legii nr.9/1998, chiar dacă nu au personalitate juridică, potrivit art.2 din Legea nr.554/2004,prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat sau al unei unităţi administrativ teritoriale care acţionează în regim de putere .
La 7 aprilie 2008, E. N. O. a declarat recurs împotriva încheierilor din 6 martie 2007 şi din 11 martie 2008, pronunţate în dosarul nr(…) al Tribunalul u i V â l c e a – Secţia contencios şi administrativ, invocând nelegalitate şi netemeinicia acestora.
În motivare se susţine că aceste încheieri sunt nelegale, fiind contrare art.105 A.1, a sentinţei nr.1632 din 29.03.2006, a deciziei nr.1215/16.10.2006 şi a sentinţei civile nr.149/29.03.2003. Mai arată că reclamantul este acelaşi cu SC „T. E.” SRL, iar pârâta Cancelaria Primului Ministru este aceeaşi cu_ _ . De asemenea, arată că are calitatea de beneficiar al Legii nr.9/1998, dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor făcând-o cu înscrisuri: contract de vânzare cumpărare din 19 martie 1936, act de vânzare cumpărare din 30 T. 1936.
Se mai susţine că, greşit i-a fost respinsă proba cu expertiză grafologică a E. din 14 T. 1940.
La 9 iunie 2008, E. N. O. a declarat recurs împotriva sentinţei nr.641/2008 a Tribunalul u i V â l c e a, ca şi împotriva încheierilor din 6 noiembrie 2007, 6 martie 2007 şi 11 martie 2008.
Se susţine că sentinţa este nulă ca şi încheierile arătate, invocând drepturile fundamentale ale omului.
Se mai susţine că obiectul acţiunii este fundamentat pe sentinţa nr.1633/29.03.2006, pretenţiile reclamantului fiind generate de modul în care pârâţii au pus în aplicare sentinţa nr.149/2003 a Tribunalul u i V â l c e a; că reclamantul, prin recursul înaintat împotriva celei din urmă sentinţe, a solcitat să fie judecat de Curtea de APEL PITEŞTI în temeiul Legii nr.554/2004 şi că a fost judecat de Curtea de A p e l Bucureşti, care a emis decizia nr.1215/16.10.2006; că sentinţa nr.149/C/2003, soluţionează cererea formulată de SC T. E. SRL din Berbeşti, în contradictoriu cu_ _ din aceeaşi localitate, în baza contractului nr.24/7.01.2002, având ca obiect asanarea şi îndepărtarea gunoaielor, salubritate şi activităţi asimilate şi că prin această sentinţă se poate asimila/opune egalitate ca reclamant între SC T. E. SRL şi E. N. O. şi ca pârât_ _ cu Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Naţională de Restituirea Proprietăţilor din B; că un număr de 8 judecători ai Secţiei a VIII-a U., Secţia contencios administrativ a Curţii de A p e l Bucureşti şi Secţia contencios administrativ a Tribunalul u i V â l c e a sunt incompetenţi şi, în consecinţă, în temeiul art.105 A.1 Cod pr.civilă actele jurisdicţionale arătate sunt nule.
Se mai solicită ca instanţa să decidă dacă Departamentul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru a respectat dispoziţiile Secţiei a VIII-a – Contencios administrativ, din cadrul U., dispusă prin încheierea din 11.01.2006, de a face dovada comunicării Ordinului nr.5233/2004, ordin care a fost comunicat prin adresa nr.11618/2.11.2007 (fila 166) şi că, deci, comunicarea nu a fost făcută la termenul stabilit de instanţă, încălcând astfel art.13 A.4 din Legea nr.554/2004. Că aplicarea acestui ordin impune plata unor compensaţii în două tranşe, din care prima neindexată cu indicele de inflaţie sau această plată ar fi trebuit să fie făcută în integralitate la un singur termen.
Se mai susţine că greşit Comisia Centrală a pronunţat hotărârea nr.392 de validare a hotărârii nr.397, de invalidare a hotărârii nr.10, respectiv nr.6 din 20.09.2002 a Comisiei Judeţene.
Se mai susţine că pentru a dovedi nulitatea sentinţei nr.641/2008, invocă adresa nr.1233/S/12 T. 2005 a Curţii de A p e l Bucureşti, care a primit spre rezolvare memoriul adresat Ministrului Justiţiei şi prin care se arată că desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti se face printr-o altă hotărâre judecătorească.
Se mai solicită să se ceară de la Prefectura V procesul verbal ale Comisiei de aplicare a Legii nr.9/1998 din 10 octombrie 2005, înregistrat sub nr.10887/10.10.2005, şi că E. din 16.09.1940 a fost un act sub semnătură privată şi se solicită să se admită proba cu expertiză grafologică constatată prin raportul de expertiză grafologică din 22.08.2008 al expertului B. T..
La dosar recurentul a anexat actele de care înţelege să se prevaleze în soluţionarea recursului, aşa cum au fost enumerate în recurs.
La termenul din data în care au fost puse concluzii pe fond, recurentul a depus concluzii scrise şi un act de evaluare psihologică emis de Laboratorul de Sănătate N..
În şedinţa din 26 T. 2008, instanţa a pus în discuţie inadmisibilitatea recursului separat, formulat împotriva încheierilor premergătoare, cum ar fi cele din 6 martie 2007 şi din 11 martie 2008.
I. Cu privire la recursul împotriva încheierilor premergătoare soluţionării cauzei pe fond, încadrat din oficiu de C în moitvul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că în dosarul nr(…) nu există încheierea din 6 martie 2007.
Cu privire la încheierea din 11 martie 2008, curtea constată că prin încheierea arătată că tribunalul a respins proba cu expertiză grafologică depusă la dosar, solicitată de reclamant, ca fiind irelevantă şi a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Curtea constată că, potrivit art.282 A.2 Cod pr.civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazurile în care ele ar întrerupe cursul judecăţii, iar potrivit art.299 A.1, dispoziţiile art.282 A.2 Cod pr.civilă, sunt aplicabile şi în recurs. Având în vedere textele de mai sus, curtea constată că încheierea din 11 martie 2008 este o încheiere premergătoare, că prin ea nu a fost întrerupt cursul judecăţii, şi că, în consecinţă, nu puteau fi atacate separat cu recurs. Pentru aceleaşi motive se va respinge recursul şi împotriva încheierii din 6 noiembrie 2007 şi 31 martie 2008.
II. Cu privire la recursul împotriva sentinţei nr.641 din 6 mai 2008, încadrat din oficiu de C în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Sintetizând şi structurând criticile formulate, curtea răspunde la acele critici care au legătură cu prezenta cauză.
1. Curtea a fost învestită să se pronunţe asupra respectării dispoziţiei de comunicare de către Departamentul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Cancelariei Primului Ministru a Ordinului nr.5233/2004, dată de către Secţiei a VIII-a – Contencios administrativ, din cadrul U., dispusă prin încheierea din 11.01.2006, ordin care a fost comunicat prin adresa nr.11618/2.11.2007 (fila 166) şi că, deci, comunicarea nu a fost făcută la termenul stabilit de instanţă, încălcând astfel art.13 A.4 din Legea nr.554/2004.Curtea constată că verificarea respectării dispoziţiei dată de instanţă de a face dovada comunicării, nu face obiectul prezentei cauze, ea fiind invocată pentru prima dată în recurs. Judecătorul instanţei de fond a pus în vedere pârâtului să facă dovada comunicării şi nu să comunice ordinul.
2. Curtea a mai fost învestită să se pronunţe dacă aplicarea acestui ordin a fost făcută corect prin plata compensaţiilor în două tranşe, din care prima neindexată cu indicele de inflaţie sau această plată ar fi trebuit să fie făcută în integralitate la un singur termen.
Curtea constată că prin sentinţa civilă nr.1429/2003 a Tribunalul u i V â l c e a, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.463/R/2004 a Curţii de APEL PITEŞTI, a fost menţinută hotărârea nr.6/2002 ce stabilea despăgubiri în valoare de 1.255.407.993 lei şi a fost respins capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale la validarea hotărârii nr.6/2002 a Comisiei Judeţene, iar dispozitivul acestei sentinţe nu conţine menţiuni privind modalitatea de plată a sumei acordate cu titlu de despăgubiri. În consecinţă, curtea constată că prin menţinerea hotărârii nr.6/2002 a Comisiei Judeţene V, instanţele de judecată au constatat doar legalitatea acestei hotărâri, fără să dispună asupra modului de executare a ei. În lipsa unor dispoziţii privind modalitatea de executare, autorităţile administrative nu puteau să execute hotărârea arătată decât potrivit regulilor prevăzute de art.8 din Legea nr.9/1998 şi a celor prevăzute de art.5 din HG nr.286/2004, care dispun caplata despăgubirilor să se facă în două tranşe, de 40%, plătită în anul în care a fost emisă decizia, şi respectiv 60%, cea de-a doua tranşă, plătită în al doilea an, şi cu aplicarea indicelui de inflaţie,condiţii care au fost respectate în speţă.
În concluzie, pârâtele au făcut plata cu respectarea legii, având în vedere că cele două tranşe au fost plătite în termen legal, ultima cu indexarea sumei datorată. De asemenea, curtea constată că prima tranşă a fost plătită legal, fără să fie indexată, având în vedere că a fost efectuată într-un termen rezonabil faţă de momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi faţă de momentul la care autorităţile administrative au avut cunoştinţă de faptul că hotărârea nr.6/2002 a fost menţinută de către instanţele de judecată .
3. Curtea constată că în cazul acestui litigiu, nu poate să se pronunţe asupra greşitei aplicări a legii prin emiterea hotărârii nr.392 de validare a hotărârii nr.397 şi de invalidare a hotărârii nr.10, respectiv nr.6 din 20.09.2002 a Comisiei Judeţene, iar invocarea de către recurent a adresei nr.1233/S din 12 T. 2005 a Curţii de A p e l Bucureşti, care a primit spre rezolvare memoriul adresat Ministrului Justiţiei şi prin care se arată că desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti, se face printr-o altă hotărâre judecătorească nu poate fi primită, deoarece această regulă este corectă în principiu, însă nu se poate aplica în speţă.
Curtea constată că această verificare a fost făcută prin sentinţa nr.1429/2003 a Tribunalul u i V â l c e a, rămasă definitivă prin decizia nr.463/2004 a Curţii de APEL PITEŞTI.
Pe de altă parte, curtea constată că autorităţile administrative centrale, învestite cu atribuţii în aplicarea Legii nr.9/1998, pot decide asupra legalităţii hotărârilor comisiilor judeţene prin care sunt soluţionate cererile de acordarea despăgubirilor şi că, aceste hotărâri sunt supuse cenzurii instanţelor de judecată, aceasta fiind singura cale de verificare a legalităţii hotărârilor arătate, eventuala anulare a unui act al autorităţilor centrale arătate, în speţă hotărârile arătate emise de pârâte, nu pot fi calificate ca fiind acte abuzive pentru simplul fapt că ele au fost anulate de către instanţă.
În concluzie, nici această critică nu poate fi reţinută.
3. Se mai solicită să se ceară de la Prefectura V procesul verbal ale Comisiei de aplicare a Legii nr.9/1998 din 10 octombrie 2005, înregistrat sub nr.10887/10.10.2005, şi să se constate că E. din 16.09.1940 a fost un act sub semnătură privată şi să se admită proba cu expertiză grafologică constatată prin raportul de expertiză grafologică din 22.08.2008 al expertului B. T..
În legătură cu învestirea instanţei de a solicita relaţii de la Prefectura V în legătură cu aplicarea Legii nr.9/1998, curtea constată că această cerere nu poate fi primită în recurs, având în vedere că această cale de atac este o cale extraordinară şi că în cadrul acestei procedurii se poate admite proba cu acte, solicitată de părţi, însă, sub condiţia ca aceste acte să fie deţinute de aceştia. În acest sens, potrivit art.305 Cod pr.civilă,în instanţa de recurs nu se pot depune probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Cu privire la admiterea probei cu expertiză grafologică extrajudiciară, curtea constată că o astfel de probă nu este pertinentă cauzei, întrucât obiectul litigiului este verificarea legalităţii executării sentinţei nr.1429/2003 a Tribunalul u i V â l c e a şi nu priveşte pretenţia reclamantului asupra altor bunuri pretinse a se fi aflat în patrimoniul autorului recurentului. Aşa cum rezultă din sentinţa instanţei de fond, ca şi din actele dosarului, prin hotărârea nr.6/2002 a Comisiei Judeţene V i-au fost acordate despăgubiri reclamantului pentru bunurile imobile, ca şi pentru recoltele solicitate de acesta. Pentru alte bunuri, la care iniţial reclamantul renunţase, instanţele nu se pot pronunţa direct asupra dreptului recurentului de alocare a despăgubirilor, căci altfel instanţele s-ar substitui atribuţiilor autorităţilor administrative învestite cu abilitarea de a decide asupra dreptului şi întinderii acestui drept la despăgubiri.
Mai mult, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond, în cadrul jurisdicţiei contenciosului administrativ nu se poate verifica legalitatea unui act juridic civil.
Văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, se va respinge recursurile ca insamidisibil, pentru încheierile premergătoare şi, ca nefondat, împotriva sentinţei nr.641 din 6 mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de reclamantulE. N. O., domiciliat în Rm.V,_,_ .5, .A, .3, judeţul V, împotriva încheierilor de şedinţă din 6 martie 2007 şi din 11 martie 2008 şi a sentinţei nr.641 din 6 mai 2008, pronunţate de Tribunalul V â l c e a – Secţia comercială şi contencios administrativ, în dosarul nr(…).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 T. 2008, la Curtea de APEL PITEŞTI – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
