Dispoziţiile art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 cod proc. civilă, normele de competenţă teritorială alternativă fiind înlăturate şi reclamantul nemaiavând posibilitatea de a alege instanţa pentru soluţionarea litigiului, cât timp legea specială instituie numai competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Decizia nr.2229 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.1970/105/2010 reclamanta SC O. D. SRL a chemat în judecată pe pârâta COMUNA I. prin primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.004.029,18 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de proiectare executate şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între părţi s-au încheiat contractele nr.4188/18.12.2006, care a avut ca obiect elaborarea de către reclamantă a proiectului „Asfaltare drum judeţean şi drumuri adiacente localităţii I.”, în valoare de 481.057,50 lei (cu TVA inclus) şi nr. 4288/22.12.2006, ce a avut ca obiect elaborarea de către societate a proiectului „Reţea canalizare menajeră localitatea I.”, în valoare de 665.771,68 lei (cu TVA inclus).
A mai arătat că, în ceea ce priveşte proiectul realizat în temeiul contractului nr.4188/18.12.2006, l-a predat pârâtei la data de 28.11.2007, situaţie ce rezultă din procesul-verbal de predare-primite încheiat între părţi şi, deşi a primit lucrarea, pârâta nu a înţeles să plătească integral suma datorată pentru efectuarea şi predarea lucrării, respectiv suma de 481.057,50 lei, din care reclamanta a recuperat în parte suma datorată, respectiv suma de 142.800 lei, astfel încât pârâta mai datorează suma de 338.257,50 lei, reprezentând partea rămasă neachitată din valoarea lucrării executate.
De asemenea, a arătat că, în ceea ce priveşte proiectul „Reţea canalizare menajeră localitatea I.”, în valoare de 665.771,68 lei, efectuat în temeiul contractului nr.4288/22.12.2006, lucrarea a fost predată pârâtei la data de 28.12.2007, situaţie care rezultă din procesul-verbal de primire încheiat între părţi la data de 28.12.2007; factura nr.OPD 019/26.01.2010 în valoare de 665.771,68 lei a fost refuzată la plată şi, pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, reclamanta a convocat pârâta la conciliere directă pentru data de 17.03.2010, orele 13,00, când pârâta a refuzat în continuare achitarea sumelor datorate.
A menţionat reclamanta că pârâta a refuzat plata pe motivul că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale, însă pârâta nu a precizat care obligaţii nu au fost îndeplinite şi a omis cu rea-credinţă faptul că proiectele contractate au fost întocmite şi predate, fără a exista de la data predării şi până la acest moment vreo obiecţie cu privire la lucrările întocmite.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.004.029,18 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de proiectare executate şi neachitate de pârâtă şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Comuna I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, arătând că, potrivit dispoziţiilor art.7 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a unei persoane juridice de drept privat, instituţia pârâtei fiind asimilată în această materie cu o astfel de entitate juridică, se introduce la instanţa în circumscripţia căreia această persoană îşi are sediul, respectiv la Tribunalul Dâmboviţa.
A mai susţinut că în cuprinsul contractelor de care reclamanta înţelege să se folosească în probaţiune nu rezultă nici locul încheierii sau executării acestora şi nici locul executării obligaţiilor de plată, iar referitor la locul plăţii dispoziţiile art.59 alin.2 C.com. stabilesc locul plăţii la sediul debitoarei, astfel încât şi prin prisma acestor considerente instanţa competentă teritorial este tot Tribunalul Dâmboviţa.
Pe cale de cerere reconvenţională arată că suma solicitată de reclamantă are la bază două convenţii, respectiv contractul nr.4188/18.12.2006 şi contractul nr.4288/22.12.2006, încheiate conform O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
A mai arătat că, în realitate, pârâta se află în faţa ipotezei de a fi acţionată în judecată ca urmare a conduitei infracţionale însuşite de fostul primar al comunei I., Jud. Dâmboviţa, ce a înţeles să încheie contractele atacate nesocotind prevederile O.U.G. nr.34/2006.
Mai arată că P. G. a folosit o ştampilă falsificată a instituţiei pârâte spre a confirma primirea documentelor la a căror concepţie societatea reclamantă s-a obligat în temeiul contractelor atacate, astfel că a formulat plângere penală împotriva lui P. G. şi, în prezent, plângerea se află spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, Jud. Dâmboviţa.
Menţionează pârâta că, urmare a constatării nulităţii absolute a celor două contracte şi în aplicarea principiului restitutio in integrum, se impune obligarea societăţii reclamante la restituirea sumei de 142.800 lei ce a fost încasată în temeiul actelor invalidate.
În drept au fost invocate dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr.34/2006.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa nr. 383 din 4 octombrie 2010 Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia comercială.
Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, a reţinut că cele două contracte, nr. 4188/18.12.2006 şi nr.4288/22.12.2006, au fost încheiate în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, iar în speţă se solicită de către reclamantă anumite pretenţii băneşti şi pârâta solicită constatarea nulităţii absolute a celor două contracte, astfel că pârâta este asimilată unei persoane juridice de drept privat.
Potrivit dispoziţiilor art.7 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a unei persoane juridice de drept privat se introduce la instanţa în circumscripţia căreia această persoană îşi are sediul, respectiv în cauza de faţă la Tribunalul Dâmboviţa.
S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.10 pct.1 şi 4 Cod procedură civilă, se stabileşte o competenţă teritorială alternativă şi în favoarea instanţei în circumscripţia căreia s-a prevăzut în contract locul executării în parte a obligaţiei, respectiv în circumscripţia căreia obligaţia comercială a luat naştere, însă prin contractele încheiate, părţile au stipulat expres la articolele nr.9.2 din ambele contracte că „în cazul în care divergenţele continuă, acestea vor fi supuse spre rezolvare instanţelor de drept să judece astfel de litigii”.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Prahova a formulat recurs reclamanta SC O. D. SRL , care susţine că a investit Tribunalul Prahova cu o acţiune în pretenţii, în temeiul competenţei teritoriale alternative dată de prevederile art. 10 pct. 1 şi 4 Cod procedură civilă, raportate la art. 59 Cod comercial, iar potrivit prevederilor art. 59 Cod comercial, obligaţiile comerciale trebuie executate la locul prevăzut în contract sau la locul rezultat tacit din natura operaţiunii ori din intenţia părţilor sau la locul unde debitorul are sediul său comercial la data încheierii contractului.
Părţile nu au prevăzut în contract locul executării obligaţiei/locul plaţii, însă acestea rezultă fără dubiu din natura operaţiunii, intenţia părţilor şi acţiunile ulterioare încheierii contractelor, recurenta reclamantă obligându-se la întocmirea unor proiecte tehnice care nu puteau fi efectuate decât la sediul acesteia din Ploieşti, iar intimata pârâtă s-a obligat la plata unor sume ce nu puteau fi achitate cu numerar la sediul intimatei pârâte, ci numai prin virament în contul recurentei reclamante, deschis la Trezoreria Ploieşti. Că este aşa rezultă din chiar faptul intimatei pârâte, care la data de 6.12.2007 a virat în contul recurentei-reclamante deschis la Trezoreria Ploieşti suma de 19.000 lei, reprezentând plata parţială a facturii nr. 4811895 din data de 30.11.2007, emisă în baza aceloraşi contracte, ce constituie temeiul pretenţiilor cu a căror soluţionare a fost investit Tribunalul Prahova.
În opinia recurentei, prin plata efectuată, intimata pârâtă a confirmat că părţile au stabilit implicit că plata este portabilă şi nu cherabilă, iar Tribunalul Prahova s-a mai pronunţat anterior pe o altă cerere a societăţii formulată în contradictoriu cu intimata pârâtă, dispunând obligarea la plata sumei de 123.800 lei, reprezentând parte din c/val lucrărilor executate în baza aceloraşi contracte.
Faptul că intimata pârâtă a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor în baza cărora se solicită obligarea la plata sumei datorate nu este de natură să altereze competenţa Tribunalului Prahova, întrucât în cauză a intervenit prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 Cod procedură civilă.
Susţine recurenta că intimata – pârâtă, reclamanta în cererea reconvenţională, investise Tribunalul Prahova cu soluţionarea cererii reconvenţionale, deşi putea să se adreseze Tribunalului Dâmboviţa, situaţie în care aceasta nu mai putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Faţă de cele arătate, apreciază că Tribunalul Prahova a pronunţat o soluţie greşită, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul constatării competenţei teritoriale a Tribunalului Prahova în soluţionarea litigiului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Curtea a reţinut că acele contracte invocate de reclamanta – recurentă drept temei al obligaţiei de plată a intimatei-pârâte au fost încheiate în baza OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, iar conform dispoziţiilor art. 286 alin. 1 din ordonanţă procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
În aceste condiţii, dispoziţiile speciale menţionate înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă invocat de recurentă, normele de competenţă teritorială alternativă fiind înlăturate şi reclamantul nemaiavând posibilitatea de a alege instanţa pentru soluţionarea litigiului, cât timp legea specială instituie numai competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Totodată, nu sunt aplicabile nici dispoziţiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi nici dispoziţiilor art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă şi art. 59 cod comercial, care se referă la obligaţii comerciale, procesele şi cererile în materie de achiziţii publice intrând în domeniul de reglementare al OUG nr. 34/2006, argumentele aduse de recurentă în susţinerea locului de a contractelor şi a locului de efectuare a plăţii fiind, în consecinţă, nerelevante.
De asemenea, practica judiciară invocată nu constituie izvor de drept, astfel încât Curtea, constatând că nu se impune modificarea sentinţei recurate, nefiind incident nici unul din motivele de modificare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
