Prin încheierea de şedinţă din data de 4.08.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ în dosarul nr. 6224/62/2010 s-a admis cererea formulată de reclamantul S.T.C.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.şi în consecinţă s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr.768/17.05.2010 privind soluţionarea contestaţiei şi a Deciziei de impunere nr.11/03.03.2010 emise de pârâta, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond ce face obiectul Dosarului nr. 6224/62/2010 al Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Din interpretarea coroborată a prevederilor art.1 alin.1 şi art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 rezultă că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Cele două condiţii, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.
În speţă, măsura provizorie solicitată de reclamantul S.T.C.A se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiţii rezultă în cauză din motivele de netemeinicie invocate în acţiune. Tribunalul nu a detaliat motivele invocate de reclamant, deoarece acestea vor fi analizate pe fondul cauzei, însă a reţinut totuşi aparenţa de nelegalitate a Deciziilor a căror suspendare se solicită, cu privire la perioada supusă controlului şi pentru care s-au stabilit obligaţii fiscale, precum şi cu privire la calificarea reclamantului ca persoană impozabilă, invocate de reclamant. Această aparenţă de nelegalitate creează o îndoială în ceea ce priveşte actul contestat şi a cărei legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
S-a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din faptul că reclamanta trebuie să plătească o sumă importantă de bani, a cărei certitudini este pusă la acest moment sub semnul întrebării.
Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită în art. 2 alin.1 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public. Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente şi la faptul că reclamantul trebuie să plătească o sumă importantă de bani, iar legalitatea deciziei prin a fost impusă este pusă la îndoială, s-a apreciat că punerea în a acestei decizii afectează activitatea reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 şi, văzând că a fost achitată cauţiunea în cuantum de 40.097 lei, s-a admis cererea de suspendare.
Încheierea a fost îndreptată în sensul că termenul stabilit pentru judecata în fond a cauzei este pentru data de 07.09.2010, CAF 2, ora 10,00 şi nu 6.10.2010 cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P.criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că numărul deciziei de impunere ce s-a dispus a fi suspendat la executare este greşit, pe fondul cererii reclamantul a susţinut, dar nu a dovedit prin mijloace de probă îndeplinirea condiţiilor legale privind acordarea suspendării actului administrativ fiscal. Nu poate fi identificată o încălcare flagrantă a legii, aprecierea e subiectivă fără probe. Instanţa a analizat doar teoretic cauza fără a reţine în mod concret cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube în cazul particular supus evaluării. Consideră că nu reprezintă pagubă iminentă cuantumul sumei sau luarea unor măsuri asiguratorii pentru recuperarea creanţelor fiscale. În situaţia nedovedirii unui prejudiciu nerecuperabil în mod greşit s-a dispus suspendarea executării actului.
A anexat şi practică judiciară.
Intimatul reclamant S.T.C.A a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului. Consideră că a făcut din plin dovada existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente. A depus de asemenea un set de inscrisuri pentru a dovedi întrunirea cerinţelor privind suspendarea.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, încheierea recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamantul S.T.C.A a solicitat suspendarea executării unor acte administrative, respectiv Decizia nr.768/17.05.2010 privind soluţionarea contestaţiei şi a Deciziei de impunere nr.11/03.03.2010 emise de pârâta D.G.F.P.în condiţiile art.14, 15 din Legea 554/2004.
Potrivit articolului menţionat “în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Art.14 din Legea 554/2004 reglementează posibilitatea suspendării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei de fond în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul., art. 15 reglementează situaţia posibilităţii suspendării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei pe cererea de anulare a acestora după promovarea acestei acţiuni.
În speţă, reclamantul S.T.C.A a contestat actele administrativ fiscale a căror anulare o solicită şi a arătat că plata la acest moment a sumelor apreciate de el ca nedatorate sau executarea silită l-ar pune în situaţia de a nu-şi putea realiza obligaţiile contractuale asumate şi de a rămâne fără bunurile pe care le are. Contestaţia reclamantului a fost respinsă prin Decizia nr. 768/17.05.2010.
Reclamantul a formulat acţiune înregistrată în dosar nr. 6224/62/2010 prin care a solicitat anularea deciziei nr. 768/17.05.2010 privind soluţionarea contestaţiei şi anularea deciziei de impunere nr. 11/03.03.2010 precum şi suspendarea executării deciziei nr. 11/03.03.2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului litigiu.
Reclamantul a achitat şi cauţiunea stabilită de instanţă. Deci cerinţele prealabile prevăzute de lege – plângerea prealabilă, acţiune în anulare şi plata cauţiunii – sunt îndeplinite.
Se vor analiza în consecinţă întrunirea celorlalte două cerinţe respectiv, existenţa “cazului bine justificat şi a pagubei iminente”.
Sunt cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art.2 alin.1 lit.t din Legea 554/2004). Paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (art.2 alin.1 lit.ş).
Se reţine deci că admiterea cererii de suspendare este condiţionată de dovedirea unor motive bine justificate şi a unei pagube iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamantei sau ar perturba grav funcţionarea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, logic neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers nu poate fi vorba despre iminenţa pagubei când cazul nu este bine justificat. Cele susţinute de recurentă sunt corecte din acest punct de vedere.
În speţă, prin actele administrativ – fiscale contestate reclamantul S.T.C.A a fost obligată la plata sumei de 132.068 lei TVA suplimentar şi majorări de întârziere în valoare de 68.471 lei.
Reclamantul a susţinut pe calea contestaţiei şi apoi prin cererea de chemare în judecată că sunt nelegale constatările organelor fiscale, perioada controlului depăşeşte 5 ani, s-a extins aria controlului şi se calculează obligaţii bugetare pentru tranzacţii efectuate în afara perioadei legale de 5 ani, nu are calitatea de producător, comerciant sau prestator de servicii pentru a fi obligat la plata TVA, operaţiunea efectuată nu a avut caracter de continuitate şi nu au rezultat din exploatarea bunurilor imobile în înţelesul normelor fiscale, a vândut terenuri , acţiunea se desfăşoară uno ictu nu continuu, operaţiunile efectuate au caracter civil şi nu comercial, nu a colectat TVA la vânzări.
Toate aceste aspecte sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative atacate. Pe calea suspendării nu se soluţionează fondul cauzei ci doar « se pipăie »
Prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului, plata la acest moment a sumelor apreciate de el ca nedatorate sau executarea silită l-ar pune în situaţia de a nu-şi putea realiza obligaţiile contractuale asumate şi de a rămâne fără bunurile pe care le are. La dosar s-au depus probe în acest sens constând în poprirea tuturor conturilor pe care le are, înscrierea în Arhiva electronică de Garanţii Reale Mobiliare, somaţii de plată, sechestru asigurător pe bunurile imobile etc. Este de notorietate faptul că preţul bunurilor vândute prin executare silită este mai scăzut decât preţul pieţei. O înstrăinare a imobilelor în acest moment când se verifică legalitatea şi temeinicia titlului emis de organul fiscal ar produce un prejudiciu nerecuperabil reclamantului şi la imposibilitatea întoarcerii executării în situaţia în care pe fond acţiunea acestui ar fi admisă. Pe de altă parte organul fiscal are luate toate măsurile asiguratorii necesare unei recuperări a creanţei bugetare la finalizarea litigiului.
Raportat la circumstanţele cauzei, apreciem că în speţă condiţia “pagubei iminente” se verifică. De asemenea, am arătat că există “cazul jusitificat”. Reclamantul a probat cele arătate anterior , dovezile fiind depuse la dosar. Într-adevăr nu reprezintă pagubă iminentă cuantumul sumei, situaţia de criză sau alte obligaţii ale reclamantului, dar toate acestea împreună raportate la situaţia concretă a reclamantului pot forma convingerea instanţei de judecată că există riscul producerii unei pagube ce nu s-ar mai putea repara în situaţia admiterii pe fond a acţiunii.
Pentru a pronunţa o soluţie cu privire la cererea dedusă judecăţii se va avea în vedere şi recomandarea nr.R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.
Pentru toate considerentele arătate apreciind că sunt întrunite condiţiile art.14, 15 din Legea 554/2004 Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă a respins recursul declarat şi a menţinut încheierea recurată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
DECIZIA Nr. 953/R /22.10.2010 red. M.C.DOSAR Nr. 6224/62/2010
??
??
??
??
4
