Certificat de atestare fiscală. Conţinutul rubricii „Alte menţiuni”


– O.M.F. nr. 752/2007: art. 1, art. 7

Dispoziţiile O.M.F. nr. 752/2006, în ansamblul lor au în vedere doar modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată la buget a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri (art. 1 coroborat cu art. 7), de unde se desprinde concluzia că organul fiscal nu este abilitat să menţioneze în acest certificat alte sarcini. Faţă de redarea strictă a conţinutului certificatului potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.M.F. nr. 752/2006, rubrica de la lit.f) „alte menţiuni are în vedere tot acelaşi conţinut fiscal precizat la lit. a)-g) din textul indicat, în strânsă corelaţie cu scopul pentru care se eliberează certificatid de atestare fiscală.

(Decizia nr. 277/R-CONT din 3 martie 2010)

Prin sentinţa nr. 424/CA din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Argeş a admis acţiunea restrânsă formulată de reclamant SC M.P. SRL şi a anulat certificatele de atestare fiscală nr. 7657 din 5 decembrie 2008 şi nr. 31 din 6 ianuarie 2009, obligându-i pe pârâţi la eliberarea unui certificat fiscal care să cuprindă numai menţiunile prevăzute de

O.M.F. nr. 752/2006, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 740 lei.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că la data de 5 decembrie 2009 s-a eliberat certificatul de atestare fiscală nr. 7657/2008, care cuprinde între alte menţiuni şi „teren grevat de sarcini, fiind în litigiu suprafaţa solicitată este pusă în posesie prin procesele verbale de punere în posesie (…)”. Ca urmare a inserării acestor menţiuni, reclamanta a solicitat la 15 decembrie 2008 anularea actului administrativ respectiv, însă pârâtul a dispus eliberarea certificatului de atestare fiscală nr. 31 din 6 ianuarie 2009, care cuprinde aceleaşi menţiuni. Constatând îndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că autoritatea administrativă pârâtă a dat dovadă de exces de putere şi a încălcat legea prin emiterea celor două certificate – art. 7 din O.M.F. nr. 752/2006 întrucât „alte menţiuni” are în vedere doar caracterul fiscal, fără posibilitatea inserării altor date.

împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs Primarul Comunei S. şi Consiliul Local al Comunei S. care au criticat-o prin aceea că efectele certificatului fiscal se întind pe o perioadă de 30 de zile de la eliberare, astfel că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, apărare asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat. De asemenea, greşit s-a apreciat că ar fi îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 faţă de cererea de anulare a certificatului de atestare fiscală nr. 7657 din 5 decembrie 2008. Prin cererea înregistrată sub nr. 7820 din 15 decembrie 2008, asociatul unic al reclamantei a solicitat anularea certificatului de atestare fiscală nr. 7657/2008, pe motivul că răspunsul s-a acordat la cererea unei persoane care nu are atribuţiuni în societate iar nu pentru că ar avea menţiuni abuzive, astfel că acţiunea trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei s-a susţinut că instanţa interpretează greşit prevederile art. 7 din O.M.F. nr. 752/2006, noţiunea de alte menţiuni referindu-se la orice alte date, acestea neputând fi interzise, pentru că nu vatămă societatea reclamantă.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a analizat necesitatea anulării ambelor certificate de atestare fiscală, pentru a nu fi încălcat principiul libertăţii accesului la justiţie prevăzut de art. 6 din Convenţie, în condiţiile în care autoritatea administrativă a dat dovadă de exces de putere când a precizat că reclamanta poate solicita oricând eliberarea unui nou certificat, iar constant a inserat la rubrica „alte menţiuni” că terenul ar fi grevat de sarcini, fiind în litigiu potrivit celor arătate în cuprinsul celor două certificate. Excepţia lipsei obiectului primului petit a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19 mai 2009, despre al cărui conţinut reclamanta a luat cunoştinţă potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă din 25 mai 2009, astfel că nu se poate susţine că nu ar fi fost pusă în discuţia părţilor.

în ceea ce priveşte cea de a doua critică, se constată netemeinicia ei, în condiţiile în care în plângerea adresată autorităţii administrative privind certificatul de atestare fiscală nr. 7657 din 5 decembrie 2008 s-a arătat, dincolo de greşita indicare a persoanei căreia i se eliberează, şi faptul că în cuprinsul acestuia trebuie inserate doar date legate de situaţia fiscală a solicitantului.

Şi cel de al doilea motiv de recurs, ce vizează fondul cauzei, este nefondat, întrucât instanţa a dat o interpretare legală şi temeinică prevederilor art. 7 din O.M.F. nr. 752/2006.

Dispoziţiile O.M.F. nr. 752/2006, în ansamblul lor, au în vedere doar modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată la buget a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri (art. 1 coroborat cu art. 7), de unde se desprinde concluzia că organul fiscal nu este abilitat să menţioneze în acest certificat alte sarcini. Faţă de redarea strictă a conţinutului certificatului potrivit dispoziţiilor art. 7 din O.M.F. nr. 752/2006, rubrica de la lit. f) „alte menţiuni” are în vedere tot acelaşi conţinut fiscal precizat la lit. a)-g) din textul indicat, în strânsă corelaţie cu scopul pentru care se eliberează certificatul de atestare fiscală.

în concluzie, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ.