Legea nr. 50/1991, republicată, art. 6 alin. (2)
în condiţiile în care certificatul de urbanism nu conferă prin el însuşi vreun drept pentru a opera puterea de apreciere a autorităţii publice, refuzul autorităţii publice de eliberare a acestuia în termenul de 30 de zile prevăzut de lege este nejustificat.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 522 din 23 februarie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2932/2008 a Tribunalului Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta (…) F.J. SRL în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sector 5 şi Primarul Sectorului 5, pârâta fiind obligată să emită reclamantei certificatul de urbanism solicitat de către aceasta prin cererea adresată cu nr. 20657 din 27 mai 2008. Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut nerespectarea de către pârâtă
a termenului legal de 30 de zile pentru eliberarea certificatului solicitat, motivul invocat de pârâtă ca temei al refuzului nefiind justificat din punct de vedere legal.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Primăria Sectorului 5 şi Primarul Sectorului 5, solicitând modificarea ei în sensul
respingerii acţiunii reclamantei. In motivarea recursului lor, aceştia învederează instanţei că motivul refuzului de eliberare a certificatului de urbanism este acela că, în prezent, PUZ pentru Zona U.E. Sector 5, în care se află situat imobilul în discuţie, se află în studiu la Primăria Municipiului Bucureşti, iar până la aprobarea acestuia nu se poate elibera certificatul de urbanism.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în şedinţă publică, intimata (…) F.J. SRL s-a opus admiterii prezentului recurs, invocând, în susţinerea poziţiei sale procesuale, natura certificatului de urbanism de act de informare a reclamantei cu privire la regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente Ia data solicitării. Cu alte cuvinte, certificatul de urbanism nu se eliberează în scopul construirii unui imobil, după cum susţin recurenţii, ci exclusiv în scopul informării.
Examinând cauza sub toate aspectele sale, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi cu precădere prin prisma motivului de recurs invocat de pârâţi, Curtea reţine următoarele:
1. Pentru lămurirea problemei de interpretare pe care o au recurenţii, se impune mai întâi redarea textului de lege care statuează implicit asupra naturii şi regimului juridic al certificatului de urbanism. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii: „Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii, care sunt informaţii de interes public, potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite prin documentaţia tehnică (D.T.) în funcţie de specificul amplasamentului, lista cuprinzând avizele şi acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcţii, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1), inclusiv obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cu privire la evaluarea iniţială a investiţiei şi stabilirea necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra
mediului în vederea obţinerii actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului”.
2. Prin urmare, fiind un act de informare, el trebuie să reflecte situaţia imobilului vizat la momentul formulării cererii sau, mai exact, a eliberării acestuia. Informaţiile pe carc acesta le cuprinde, potrivit legii, constituie, în fapt, clementele carc conturează dreptul de proprietate din perspectiva limitărilor acestuia, a eventualelor servituţi urbanistice pe care le comportă imobilul, astfel că informarea proprietarului sau a oricărei persoane interesate cu privire la sfera acestui drept constituie unul din instrumentele de exercitare corectă şi în cunoştinţă de cauză a acestui drept.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ: „Certificatul de urbanism se emite de autorităţile prevăzute la art. 4, abilitate să autorizeze lucrările de construcţii, şi se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia”. Or, în speţă, acest termen a fost total nesocotit de pârâţi, trecând mai bine de 6 luni de la formularea cererii reclamantei.
4. Rămâne de verificat dacă motivul invocat de pârâţii-recurenţi drept temei al refuzului de liberare constituie unul justificat în accepţiunea legii contenciosului administrativ. Recurenţii pretind că PUZ în care se încadrează imobilul în cauză se află în studiu la Primăria Municipiului Bucureşti, astfel că până la aprobarea lui nu se poate emite certificat de urbanism. Pe lângă faptul că acest element nu a fost probat de recurenţi şi că un atare motiv de refuz nu a fost niciodată comunicat reclamantei şi nici invocat măcar în faţa instanţei de fond, el nici nu susţine refuzul pârâţilor. Reclamanta nu este interesată (certificatul de urbanism fiind un act de informare) de eventualul regim urbanistic viitor al imobilului, ci de cel actual, astfel că o eventuală modificare prin PUZ nu este relevantă în cauză.
Certificatul de urbanism nu conferă prin el însuşi vreun drept pentru a opera puterea de apreciere a autorităţii publice, fie şi în baza anumitor reglementări legale, emiterea lui, desigur, cu conţinutul impus de şi în limitele reglementărilor urbanistice în vigoare la momentul eliberării lui.
In lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea a apreciat recursul pârâţilor ca neîntemeiat, respingându-1 în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
