Civil – anulare decizie adunare generala a asociatiei de proprietari – declinare competenta


Dosar nr. 3015/88/2008R O M Â N I ATRIBUNALUL TULCEASecţia Civilă, Comercială şi de AdministrativSENTINŢA CIVILĂ NR. 324Şedinţa publică din 27 februarie 2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 3015/88/22 decembrie 2008, reclamantul “…” a chemat în judecată pe pârâtul “…” -Şef birou coordonare şi control din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, ce a viciat alegerile din data de 16 decembrie 2008, solicitând obligarea acestuia să prezinte documentul ce certifică prezenţa sa la şedinţa extraordinară din 10 decembrie 2008 şi la şedinţa Adunării Generale din 16 decembrie 2008.

In motivare, reclamantul arată că, la 16 decembrie 2008, a fost convocată Adunarea Generală a Proprietarilor Asociaţiei nr. 39 M, cu toate că nu erau îndeplinite condiţiile pentru desfăşurarea sa, s-a dat curs şedinţei şi s-a trecut la alegerea unui nou comitet executiv al asociaţiei şi respectiv la alegerea noului preşedinte al asociaţiei, fiind propuse trei persoane, iar cele mai multe sufragii le-a întrunit, respectiv 22 voturi.

Se mai susţine că s-a încălcat legea atât la întocmirea procesului verbal cât şi la calcularea voturilor deoarece în procesul verbal au fost trecute alte cifre, iar tabelele de împuterniciri nu sunt reale, pe lângă faptul că nu a fost convocat pentru Adunarea Generală din 10 decembrie 2008, concluzionându-se că se contestă decizia luată în această şedinţă.

In drept, reclamantul a invocat art. 23 – 26 din Legea nr. 230/2007.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, cererea nr.112/17 decembrie 2008, anexe cu împuterniciri, proces verbal, listă de semnături şi alte înscrisuri.

La data de 3 februarie 2009, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare prin care învederează că înţelege să cheme în judecată Asociaţia de nr. 39 – Tulcea, solicitând anularea procesului verbal al Adunării Generale a Asociaţiei, repunerea sa în funcţie şi aprobarea remuneraţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte, pe toată durata suspendării, deoarece a fost prima convocată de conducerea de drept a asociaţiei şi nu a avut cvorumul de 1/2 plus 1 din totalul membrilor asociaţiei.

La termenul de judecată din 27 februarie 2009, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială.

Relativ la excepţia invocată, este de relevat că obiectul acţiunii îl constituie anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari nr. 36 Tulcea din 16 decembrie 2008, cu consecinţa repunerii în funcţie a reclamantului şi plata drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada suspendării.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 zile de la adoptarea acesteia.

Cum actul normativ incident nu instituie expres competenţa tribunalului în soluţionarea acestui tip de cauze, devin aplicabile prevederile art. 1 pct. 1 Cod proc. civ., conform cu care judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege, în competenţa altor instanţe.

Aşa fiind, făcând aplicarea prevederilor legale arătate, instanţa urmează a admite excepţia invocată şi, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod proc. civ., a declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.????????1