O.U.G. nr. 119/2007, art. 2, art. 10 C. proc. civ., art. 84
Clauza penală trebuia stabilită convenţional, fiind obligatoriu acordul debitoarei. Simpla menţionare pe factură a cuantumului penalităţilor în caz de întârziere nu atrage concluzia că debitoarea a acceptat această prevedere contractuală; acceptarea facturii nu are altă semnificaţie decât confirmarea primirii produselor în cantitatea şi calitatea descrisă în factură, fără a putea fi extrapolată la penalităţi.
Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 6986 din 19 octombrie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.06.2010, creditoarea SC T.B.D. SRL a solicitat emiterea ordonanţei de plată împotriva debitoarei SC K.G. SRL pentru suma de 5.518,26 lei, din care 3.684,04 lei reprezintă rest de plată pentru mărfuri achiziţionate, iar 1.794,92 lei reprezintă penalizări.
Legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări.
Analizând probatoriul, instanţa a reţinut că între părţi s-au desfăşurat raporturi comerciale, creditoarea vânzând debitoarei diverse produse (cafea, dulciuri, lactate, tutun) conform facturilor sus enumerate, acceptate de debitoare şi pentru care aceasta din urmă nu a efectuat decât plăţi parţiale. Ca atare, pentru produsele achiziţionate conform facturilor debitoarea mai datorează în prezent creditoarei o sumă totală de 3.684,04 lei.
în ceea ce priveşte procedura aplicabilă, s-a reţinut aplicabilitatea O.U.G. nr. 119/2007 obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale, dispoziţii care abrogă implicit O.G. nr. 5/2001, dar numai în ceea ce priveşte contractele încheiate între comercianţi (acte de comerţ bilaterale), nu şi în privinţa contractelor dintre comercianţi.
In consecinţă, constatând că, în speţă, creditoarea deţinea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 3.684,04 lei, constatată prin facturi acceptate, în baza art. 2 şi art. 10 din O.U.G. nr. 119/2007, a fost admisă în parte cererea.
In ceea ce priveşte penalităţile, acestea au fost respinse, întrucât clauza penală trebuia stabilită convenţional, fiind obligatoriu acordul debitoarei. Simpla menţionare pe factură a cuantumului penalităţilor
în caz de întârziere nu atrage concluzia că debitoarea a acceptat această prevedere contractuală; acceptarea facturii nu are altă semnificaţie decât confirmarea primirii produselor în cantitatea şi calitatea descrisă în factură, fară a putea fi extrapolată la penalităţi.
