Legea nr. 9/1998
Legea nr. 9/1998 nu prevede că despăgubirile se acordă numai pentru bunurile care se situează în mediul rural, ci se referă şi la bunurile care se află în mediul urban. Această situaţie rezultă atât din dispoziţiile art. 1 din lege, cât şi din cele al art.’ 2 alin. (1) lit b), care prevăd: „comisia prevăzută la art. 6 va putea majora cu până la 50 % compensaţia bănească prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b), în raport cu valoarea deosebită a unor construo-ţii sau terenuri intravilane-urbane sau rurale (…)”.
Decizia nr. 295/R din 21 noiembrie 2006 – B.M.G.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială şi de administrativ a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii P.A. şi P.D. în contradictoriu cu pârâta Cancelaria Primului Ministru, având ca obiect cererea de anulare a ordinului nr. 5646/27 octombrie 2005, emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în baza art. III al Tratatului încheiat Ia Craiova între România şi Bulgaria, la 7 septembrie 1940, la aceeaşi dată s-a încheiat între cele două state şi„Acordul privitor la schimbul de populaţiune română şi bulgară”.
Potrivit art. IV din „Acord”, alin. (1) şi (2), numai proprietăţile imobiliare rurale care aparţin românilor obligaţi să părăsească, în virtutea ,Acordului”, teritoriile transferate Bulgariei (considerate bunuri abandonate), au devenit proprietatea statului bulgar.
în alineatul ultim al art. IV se prevede expresis verbis că „proprietatea imobiliară urbană aparţinând populaţiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor şi, în consecinţă, supusă legilor ţării unde se află situată”.
De asemenea, prin art. V din ,Acord” se prevede că „Statul Român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei (….)”.
în art. IX-X1V din „Acord” se prevede instituirea unui organ administrativ intitulat „Comisiunea mixtă”, printre atribuţiile căreia figurează verificarea inventarului fiecărui interesat (cu referire la imobilele prevăzute de art. VIII), obligaţia de a determina în ce constau proprietăţile imobiliare clădite şi neclădite ale emigranţilor, iar la art. XII alin. (3) se prevede că această comisie mixtă va stabili soldul general rezultat din situaţiile individuale relative la proprietăţile imobiliare rurale.
Acest sold va fi considerat ca o creanţă de la stat la stat şi va fi achitat în conformitate cu dispoziţiile Acordului Financiar anexat Tratatului (Anexa D).
în consecinţă, prin Tratat s-au stabilit despăgubiri numai pentru proprietăţile imobiliare (clădiri şi terenuri) situate în mediul rural, nu şi pentru cele situate în mediul urban, despăgubirile urmând a fi acordate exclusiv pentru proprietăţile rurale care, prin art. IV din ,Acord”, au fost declarate bunuri abandonate, devenind proprietatea statului bulgar, în timp ce proprietatea urbană a rămas în continuare în proprietatea aceloraşi proprietari, fiind supusă în continuare legilor statului unde sunt situate imobilele.
Ca urmare, imobilele casă şi curte situate în oraşul Silistra, aparţinând tatălui reclamanţilor, au rămas şi după încheierea tratatului dintre România şi Bulgaria în proprietatea autorului reclamanţilor şi în consecinţă, nedevenind proprietatea statului bulgar, reclamanţii nu au dreptul la compensaţii în baza Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.
Având în vedere considerentele reţinute, instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor având ca obiect anularea ordinului nr. 5646/27 octombrie 2005, emis de pârâta Cancelaria Primului Ministru, prin care s-a invalidat hotărârea nr. 1164/13 noiembrie 2001 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
împotriva primei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P.A. şi P.D.
Recursul este fondat.
Conform art. 1 din Legea nr. 9/1998 republicată, cetăţenii români, prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, au dreptul la compensaţiile stabilite potrivit legii, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parţial compensaţii ori despăgubiri pentru bunurile imobile – construcţii şi terenuri — pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostar şi Caliacra, cedate Bulgariei, precum şi pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui.
La art. 5 alin. (1) din lege se prevede că dreptul de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicită compensaţii se face cu înscrisuri, iar conform art. 6 din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin înscris, în sensul art. 5 din Legea nr. 9/1998, se înţelege orice dovadă eliberată de instituţii – arhive, primării, notariate, instanţe judecătoreşti — în legătură cu fostele proprietăţi, cum ar fi: chitanţe de plată a impozitelor, extrase din cărţile de imobil, planuri şi autorizaţii de construire, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare – cumpărare, hotărâri judecătoreşti şi orice alte documente care se referă la existenţa bunurilor din anexa la Tratatul de la Craiova.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor pe motivul că Tratatul dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la data de 7 septembrie 1940, a stabilit despăgubiri numai pentru proprietăţile imobiliare situate în mediu rural, nu şi pentru cele situate în mediul urban, fără a avea însă în vedere dispoziţiile Legii nr. 9/1998 care reglementează drepturile cuvenite persoanelor în cauză şi care stabileşte cadrul legal în materia supusă judecăţii.
Legea cu numărul mai sus arătat nu prevede că despăgubirile se acordă numai pentru bunurile care se situează în mediul rural, ci se referă şi la bunurile care se află în mediul urban. Această situaţie rezultă atât din dispoziţiile art. 1 din lege, cât şi din cele al art. 2 alin. (1) lit. b), care prevăd: „comisia prevăzută la art. 6 va putea majora cu până la 50 % compensaţia bănească prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b), în raport cu valoarea deosebită a unor construcţii sau terenuri intravilane-urbane sau rurale (…)”.
Se poate aprecia că prima instanţă, apreciind greşit dispoziţiile legale, a respins cererea reclamanţilor pe motive de inadmisibilitate, fără a analiza cauza pe fondul acesteia.
Prima instanţă era obligată să verifice înscrisurile de la dosar depuse de reclamanţi, pe baza cărora aceştia solicită despăgubirile prevăzute de lege şi, în consecinţă, să aprecieze dacă prin ordinul nr. 5646/27 octombrie 2006 emis de Cancelaria Primului Ministru s-a invalidat în mod corect hotărârea nr. 1164/13 noiembrie 2001 a Comisiei Municipiului Bucureşti.
Faţă de aceste considerente, curtea a admis recursul reclamanţilor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
