Legea nr. 50/1991, republicată
Potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, organul executiv Primarul, împreună cu aparatul său tehnic, constituit de Primărie, cu serviciile acesteia, au competenţa de a elibera actul solicitat, certificatul de urbanism emis deja solicitantului figurând ca fiind emis şi el de Primărie, sub semnătura Primarului.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2202 din 25 octombrie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia administrativ şi fiscal sub nr. (…) şi precizată ulterior, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti, prin primar, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea autorizaţiei de construire în conformitate cu cererea nr. 21816 din 6 mai 2007, depusă de reclamantă. In drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991, republicată, Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1), art. 242 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 481 din 10 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar şi a admis pe fond acţiunea, obligând pârâta să elibereze reclamantei autorizaţia de construire solicitată prin cererea nr. 21816 din 6 mai 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţiile invocate, că reclamanta a precizat cadrul procesual, arătând că înţelege să formuleze cererea în contradictoriu cu Primăria Sectorului 5, prin primar, iar în materia contenciosului administrativ, capacitatca procesuală şi legitimarea procesuală pasivă presupun o corespondenţă în plan procesual cu aptitudinea organelor administraţiei publice de a fi subiect în raporturile de drept administrativ reclamate de realizarea competenţei lor, fiind lipsit de relevanţă faptul că primăria nu are patrimoniu propriu, nici personalitate juridică.
A apreciat instanţa de fond că dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 215/2001 nu realizează în niciun caz o delimitare între structura funcţională fară personalitate juridică denumită „primărie” şi primar, ci, potrivit acestora, primarul – autoritate executivă care este, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, şi emitentul actului care constituie pretenţia dedusă judecăţii – face parte din structura pârâtă.
Pe fondul cererii, Tribunalul a reţinut din examinarea înscrisurilor de la dosar că, la momentul depunerii cererii de eliberare a autorizaţiei de construire, dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicată – art. 7 alin. (1), în forma în vigoare la acea dată, prevedeau că autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentaţiei depuse, care va cuprinde: certificatul de urbanism, dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism, dovada privind achitarea taxelor legale.
In cererea de eliberare a actului administrativ se efectuează menţiunea expresă a depunerii, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, astfel încât, dacă pârâta, care susţine că nici în prezent nu se regăsesc la dosar copiile legalizate ale sentinţelor pronunţate de instanţa civilă care atestă proprietatea reclamantei (sentinţa civilă nr. 2085 din 23 iulie 1990 şi sentinţa civilă nr. 1372 din 16 martie 2004 ale Judecătoriei Sectorului 5), ar fi constatat nedepunerea dovezii titlului asupra imobilului, nu se explică de ce a notificat reclamanta în vederea depunerii acestor înscrisuri abia la data de 14 septembrie 2009, şi nu
în termenul legal de soluţionare a cererii ori cel puţin cu celelalte ocazii, anterioare datei de 14 septembrie 2009, în care a solicitat reclamantei completarea dosarului administrativ. Prin aceeaşi adresă nr. 32283 din 14 septembrie 2009, pârâta a mai solicitat reclamantei depunerea documentului privind radierea privilegiului copărtaşilor sau acordul acestora conform extrasului de carte funciară, act pc care reclamanta nu îl depune în dosarul administrativ.
Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că documentul solicitat nu era prevăzut de certificatul de urbanism nr. 1785-G din 17 octombrie 2006 şi, prin urmare, nici de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, care dispune în sensul depunerii acordurilor legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism.
In consecinţă, Tribunalul a apreciat că solicitarea pârâtei este lipsită de suport legal, în condiţiile în care în dispoziţiile citate se prevede expres numai depunerea acordurilor stabilite de actul de informare emis prealabil obţinerii autorizaţiei de construire şi nu se face nicio menţiune privind dovada radierii eventualelor privilegii instituite terţilor, cu titlu de sultă, asupra imobilului.
De asemenea, în condiţiile în care nu s-a solicitat autorizarea unei extinderi sau a altor lucrări din care să rezulte modificarea amplasamentului actual al construcţiei, nu se justifică interesul pârâtei în modul în care reclamanta îşi reglementează situaţia fiscală în ce priveşte terenul, iar impunerea condiţiei analizate este o sarcină inutilă şi care nu poate explica nesoluţionarea cererii de eliberare a autorizaţiei.
Din punct de vedere al cererii cu care reclamanta a învestit instanţa, de obligare la emiterea autorizaţiei de construire, interesează că pârâta se află în posesia tuturor actelor necesare din punct de vedere legal pentru a proceda la soluţionarea favorabilă a cererii reclamantei, depunerea documentului privind radierea privilegiului copărtaşilor sau acordul acestora, respectiv a dovezii privind reglementarea situaţiei fiscale a terenului nefiind necesare în opinia Tribunalului, pentru considerentele deja arătate. Aşa fiind, neexistând la momentul actual niciun motiv pentru care pârâta să refuze eliberarea autorizaţiei, Tribunalul a constatat că acţiunea reclamantei îndeplineşte cerinţele art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti, prin primar, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive.
în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ale
recurentei-pârâte, ignorând prevederile dispoziţiilor art. 41 alin. (I) C. proc. civ., potrivit cărora orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată. Având în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare (…)”, Primăria nu are capacitate civilă şi, pe cale de consecinţă, nici capacitate procesuală de folosinţă, nici prin raportare la dispoziţiile art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice, deoarece nu are un patrimoniu propriu, acesta aparţinând unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, care defineşte autorităţile administraţiei: „consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive”. Conform art. 91 din acelaşi act normativ, primăria este o structură funcţională, fară personalitate juridică şi, neavând personalitate juridică, nu poate fi subiect de drept, titular de drepturi şi obligaţii.
Cu privire la cea de-a doua excepţie, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţa de fond a pierdut din vedere că această calitate procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, or, Primăria Sectorului 5 Bucureşti nu poate avea calitatea de pârât în prezenta cauză, având în vedere că există o lege specială, respectiv Legea nr. 50/1991, care stabileşte organul emitent al certificatului de urbanism. A mai arătat recurenta că intimata-recla-mantă a făcut referire doar la refuzul instituţiei de a emite autorizaţia de construire, refuz pe care instanţa l-a apreciat ca nejustificat, însă nu reţine neglijenţa de care intimata-reclamantă a dat dovadă în ceea ce priveşte obligaţia sa de a depune întreaga documentaţie în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, aşa cum prevede Legea nr. 50/1991, republicată.
Un alt aspect reţinut de instanţă în mod nefondat ar fi acela că documentaţia necesară ar fi completă ca urmare a depunerii cererii de completare a dosarului administrativ, înregistrată sub nr. 44101 din 18 decembrie 2009, prin care s-au depus următoarele documente: copie legalizată a sentinţei civile nr. 2085 din 23 iulie 1990, emisă de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti; copie legalizată a sentinţei civile nr. 1372 din 16 martie 2004, emisă de Judecătoria Sectorului 5 Bucu-
reşti. Insă, prin adresa nr. 32283 din 14 septembrie 2009 s-a solicitat intimatei-reclamante completarea dosarului cu copiile celor două hotărâri, dar şi radierea privilegiului copărtaşilor cu titlu de sultă sau acordul acestora, conform extrasului de carte funciară, care nu a fost depus. în aceste condiţii, instanţa de fond nu putea obliga pârâta la emiterea autorizaţiei de construire, aceasta însemnând încălcarea prevederilor dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, republicată. Un alt aspect învederat instanţei de recurs este acela că intimata-reclamantă a şi executat lucrările pentru care solicită autorizaţie, fiind sancţionată prin procesul-verbal de sancţionare şi constatare a contravenţiei nr. 45 din 21 iunie 2006, dispunându-se, totodată, intrarea în legalitate până Ia data de 1 septembrie 2006.
întrucât intimata-reclamantă nu s-a conformat măsurilor dispuse, Primăria Sectorului 5 Bucureşti a formulat acţiune, în sensul desfiinţării lucrărilor, acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 2132 din 19
martie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. împotriva acestei sentinţe intimata-reclamantă a formulat apel, care însă a fost respins de către Tribunalul Bucureşti.
în drept, recurenta a invocat prevederile art. 3041, art. 304 pct. 9, art. 41 C. proc. civ., Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, H.C.G.M.B. nr. 269 din 21 decembrie 2000, Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte critica adusă de recurentă soluţiei de respingere a excepţiilor lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta este neîntemeiată, recurenta-pârâtă făcând confuzie între personalitatea juridică şi capacitatea de drept administrativ. Condiţia esenţială pentru ca o structură administrativă să intre într-un raport juridic de drept administrativ o reprezintă competenţa (în cazul organelor administraţiei publice, aceasta fiind constituită de ansamblul atribuţiilor publice conferite pentru a acţiona pe baza şi în executarea legii, efectuând acte administrative şi operaţiile administrative şi materiale necesare). Pentru a avea calitate procesuală pasivă în contenciosul administrativ, este necesar şi suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept admi
nistrativ, adică să aibă competenţă. Or, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată şi modificată, organul executiv Primarul Sectorului 5 împreună cu aparatul său tehnic, constituit de Primărie, cu serviciile acesteia, au competenţa de a elibera actul solicitat, certificatul de urbanism emis deja reclamantei figurând ca fiind emis şi el de Primăria Sectorului 5, sub semnătura primarului. Prin urmare, raţionamentul expus de prima instanţă şi care a condus la respingerea excepţiilor este temeinic şi legal, soluţia urmând a fi menţinută.
Critici le formulate de recurenta-pârâtă cu privire la soluţia de admitere a acţiunii nu pot fi nici ele reţinute ca întemeiate, având în vedere că, aşa cum corect a arătat prima instanţă, pârâta-recurentă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica reclamantei în termenul legal de la primirea cererii ce acte mai erau necesare pentru eliberarea autorizaţiei, astfel că nu se poate imputa acesteia din urmă completarea cu întârziere a documentaţiei, iar în condiţiile în care din actele dosarului s-a constatat că reclamanta a întregit dosarul administrativ, în mod temeinic şi legal prima instanţă a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a emite autorizaţia.
Cât priveşte radierea privilegiului copărtaşilor, corect s-a reţinut că o astfel de obligaţie nu era stipulată drept condiţie legală pentru emiterea autorizaţiei, iar referitor la existenţa hotărârii judecătoreşti de obligare a reclamantei la desfiinţarea lucrărilor neautorizate, aceasta nu este irevocabilă, dosarul de recurs fiind suspendat până la soluţionarea prezentului dosar.
Faţă de aceste împrejurări de fapt şi de drept, în baza art. 312 raportat şi la art. 3041 C. proc. civ., Curtea a respins recursul pârâtei ca nefondat.
