Competenţa exclusivă a organelor de poliţie pentru aplicarea sancţiunii de blocare a roţilor autoturismului, de plată a amenzii aplicate şi a taxei speciale.


Nelegalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei întocmit de o societate comercială

H.G. nr. 1391/2006, art. 216 alin. (1)

Potrivit art. 216 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, procesul-verbal de constatare a contravenţiei fiind astfel nelegal încheiat, deoarece excede competenţelor şi atribuţiilor societăţii comerciale care a aplicat sancţiunea.

Trib. Olt, dec. nr. 326 din 15 mai 2008, în Eurolex

Prin cererca înregistrată sub nr. 739/207/2008 la Judecătoria Caracal, petentul P.G. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatarc nr. 4933 din 10 februarie 2008, întocmit de SC M.A.S. SRL Caracal, considerându-1 netemeinic şi nelegal, întrucât menţiunile din acesta nu corespund realităţii. A arătat că s-au consemnat greşit atât numele agentului constatator, cât şi culoarea autoturismului, care este neagră, şi nu albastră, şi a solicitat admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal ca nelegal încheiat. Instanţa de fond a reţinut că, la 10 februarie 2008, autoturismul petentului era oprit în zona Şcolii Generale nr. 2 Caracal, unde exista indicatorul „oprirea interzisă”, însă cauza opririi o constituia o defecţiune tehnică a autoturismului, ce facea imposibilă deplasarea acestuia în condiţii de siguranţă. Reţinând fapta, instanţa de fond a constatat însă că la întocmirea procesului-verbal de contravenţie contestat nu au fost respectate dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. Instanţa a reţinut temeinicia susţinerilor petentului cu privire la împrejurările de fapt în care s-a produs fapta şi a constatat că acestea sunt altele decât cele menţionate în actul de control.

Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 17 martie 2007, a fost admisă plângerea contravenţională a petentului P.G. şi s-a anulat procesul-verbal nr. 4933 din 10 februarie 2008, emis de SC M.A.S. SRL Slatina, punct

de lucru Caracal. împotriva acestci sentinţe a formulat recurs intimata SC M.A.S. SRL, considerând-o nelegală şi neîntemeiată prin faptul că motivarea instanţei de fond nu este concludentă şi pertinentă, întrucât, deşi face vorbire despre dovedirea unei alte situaţii de fapt decât cea menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, aceasta nu

este explicată şi prezentată în motivare. In ceea ce priveşte susţinerea că autoturismul ar fi fost defect şi nu s-ar fi putut deplasa, recurenta a arătat că petenta nu a adus probe şi nu a dovedit această susţinere. A solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.

Instanţa de recurs a reţinut următoarele: prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 4933 din 10 februarie 2008, SC M.A.S. SRL Slatina, punct de lucru Caracal, a obligat petentul, în baza hotărârii Consiliului local nr. 93/2005, la plata unei taxe speciale în sumă de 75 lei, pe motiv că autoturismului petentului i s-au blocat roţile conform H.G. nr. 147/1992, întrucât staţiona într-un loc unde oprirea era interzisă. Dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice au fost modificate implicit prin dispoziţiile art. 216 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care stabilesc competenţa exclusivă a organelor de poliţie pentru aplicarea acestei sancţiuni. Cum sancţiunea de blocare a roţilor autoturismului, de plată a amenzii aplicate şi a taxei speciale era în sarcina organelor de poliţie, fapt neîntâmplat în cauză, procesul-verbal de constatare a contravenţiei este nelegal încheiat, deoarece execde competenţelor şi atribuţiilor acestei societăţi comerciale, iar, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.