Stabilirea competenţei materiale se realizează în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice, autorităţi centrale sau locale, respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 lei.
Existând două modalităţi distincte de determinarea a competenţei, în funcţie de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, competenţa se stabileşte după valoare, iar nu după poziţionarea organului emitent.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 205 din 6 mai 2010
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 1.04.2010, reclamanta SC D.F. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulat în tot actul administrativ Înştiinţare de Plată nr. 4154/28.01.2010 emis de pârâtă şi a înscrisului Titlu executoriu 258 nr. 13748/10.03.2010 emis în temeiul înştiinţării de plată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În dezvoltarea motivelor acţiunii, reclamanta arată că obligaţiile de plată restante la bugetul Fondului de Mediu la care face referire înştiinţarea de plată nr. 4154/28.01.2010 sunt aferente declaraţiile lunilor aprilie 2009, iulie 2009, august 2009, decembrie 2009.
În urma analizei interne a evidentei gestiuni deşeurilor precum şi a facturilor fiscale, au fost întocmite declaraţii rectificative. Aceste declaraţii rectificative au fost trimise şi înregistrate la AFM Bucureşti sub nr. 9767/23.02.2010. Totuşi până la data de 30.03.2010 ele nu au fost luate în evidenta informatizata a AFM, reclamanta primind somaţie şi titlu executoriu pentru declaraţiile găsite ca fiind greşite şi anulate prin declaraţiile rectificative.
Prin adresa 9667/25.03.2010 fiindu-i solicitate date suplimentare, acestea au fost trimise şi înregistrate la AFM cu nr. 18953/31.03.2010.
Acest dosar cuprinde toate adresele între reclamanta şi pârâta AFM Bucureşti, evidenţa gestiunii deşeurilor pe anii 2007-2009, facturile fiscale pe anii 2008, 2009, declaraţiile privind obligaţiile la fondul pentru mediu din 2006-2010 şi, separat declaraţiile rectificative neluate în evidenţele AFM Bucureşti, contractele cu firmele care preiau în vederea reciclării deşeurile conform declaraţiilor, notele de constatare cu măsurile decise în urma controalelor pe linie Mediu, Predarea dosarului s-a făcut cu delegat în persoana dlui M.P., angajat al firmei SC D.F. SRL, la sediul pârâtei, delegat căruia nu i s-a comunicat nici o decizie de luare în considerare sau nu a acestor declaraţii rectificative, de anulare sau nu a înştiinţării de plată şi a titlului executoriu emis de A.F.M. Bucureşti.
Ca urmare a fost înmânată A.F.M. adresa nr. 18954 către Direcţia venituri, Compartimentul Venituri şi Recuperări prin care solicită un răspuns şi până la primirea acestuia, suspendarea termenului de plată.
Reclamanta solicită instanţei a constata că pârâta refuză nejustificat să-i rezolve cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv rectificarea declaraţiilor.
În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta, Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în raport de art. 10 din Lega nr. 554/2004 având în vedere că obligaţiile contestate sunt în sumă de 7278 lei.
Curtea, în aplicarea art. 137 C.proc.civ., va analiza excepţia necompetenţei materiale invocate prin întâmpinare, reţinând următoarele: reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acţiunii în cadrul căruia urmează să se soluţioneze procesul, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil instanţa fiind obligată să respecte aceste limite ale învestirii sale, iar reclamantul a invocat incidenţa prevederilor art. 8din Legea contenciosului administrativ care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
În considerarea dispoziţiilor art. 129 C.proc.civ., care consacră şi principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 C.proc.civ., instanţa este obligată doar să dea acţiunii calificarea juridică exactă, în funcţie de scopul urmărit, ea nefiind ţinută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, iar judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acţiunea priveşte un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură.
Subsecvent determinării naturii juridice a actului atacat se determină instanţa competentă în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Interpretarea textului legal relevă că stabilirea competenţei materiale se realizează în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice, autorităţi centrale sau locale, respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 lei.
Existând două modalităţi distincte de determinarea a competenţei, în funcţie de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, competenţa se stabileşte după valoare, iar nu după poziţionarea organului emitent.
Actul de impunere atacat a fost emis de către o autoritate publică situată la nivelul central, însă litigiul are ca obiect o valoare mai mică de 500.000 lei şi în consecinţă competenţa va aparţine Tribunalului, iar nu curţii de apel, în cauză neavând relevanţă calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actelor administrative contestate.
Argumentele evidenţiate confirmă că excepţia invocată este întemeiată astfel că în temeiul art. 137 şi 158 C.proc.civ., coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti şi va declina, în favoarea Tribunalului Maramureş, competenţa de soluţionare a cauzei.
(Judecător Augusta Chichişan)
