Competenţă materială. Amenzi aplicate de organe ale Ministerului Finanţelor. Aplicarea dreptului comun în materie de contravenţii


O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2)

în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2001 -în vigoare la momentul soluţionării cauzei] -, căile de atac privind amenzile aplicate prin acte ale organelor Ministerului Finanţelor Publice se supun dreptului comun. Aceasta înseamnă că, în speţă, sunt incidente prevederile normative generale ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. în materie de competenţă, acest act normativ cadru dispune, în art. 32 alin. (2), regula potrivit căreia plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 309 din 30 ianuarie 2002, în Eurolex

Prin obiecţiunilc formulate în temeiul Legii nr. 105/1997 (în vigoare la acel moment) şi înregistrate la Garda Financiară Centrală la data de 17 mai 2000, petenta SC I.B.C. SA Bucureşti a solicitat anularea procesului-verbal de control din 10 mai 2000 încheiat de Garda Financiară Centrală, suspendarea executării silite a plăţii impozitului pe dividende şi a majorărilor de întârziere aferente stabilite în sarcina sa prin acest act, precum şi anularea procesului-verbal de constarea şi sancţionare a contravenţiilor seria B nr. 0138834 din aceeaşi dată, încheiat de acelaşi organ, prin care i-a fost aplicată o amendă de 2.000.000 lei în temeiul Legii nr. 87/1994. Ulterior, în soluţionarea recursului ierarhic, , prin decizia nr. 780 din 28 mai 2001, a respins ca neîntemeiată contestaţia agentului economic pentru capetele de cerere reprezentând impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente, indicând expres calea de atac şi instanţa competentă ca fiind Curtea de Apel Bucureşti şi a

desfiinţat capitolul referitor la penalităţi. In ceea ce priveşte capătul de cerere privind amenda contravenţională, s-a dezînvestit şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti. Urmare a acestei decizii, prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 10 iulie 2001, intimata agent constatator Garda Financiară Centrală a trimis spre soluţionare plângerea contravenţională formulată de contestatoarea SC

I.B.C. SA Bucureşti împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria B nr. 0138834 din 10 mai 2000. Judecătoria sectorului 5 a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/1995. Prin sentinţa civilă nr. 5778 din 15 august 2001, Judecătoria sectorului 5 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de administrativ. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001, căile de atac privind amenzile se supun dispoziţiilor dreptului comun, fiind corectă soluţia dată de Ministerul Finanţelor Publice prin decizia nr. 70 din 28 mai 2001 referitoare la trimiterea plângerii spre soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, Sccţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1275 din 4 octombrie 2001, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria sectorului 5 Bucureşti. Curtea Supremă, asupra conflictului negativ de competenţă, a reţinut următoarele: în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2001 – în vigoare la momentul soluţionării recursului ierarhic de către Ministerul Finanţelor Publice -, căile de atac privind amenzile aplicate prin acte ale organelor Ministerului Finanţelor Publice se supun dreptului comun. Aceasta înseamnă că, în speţă, sunt incidente prevederile normative generale ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravenţiilor. In materie de competenţă, acest act normativ cadru dispune, în art. 32 alin. (2), regula potrivit căreia plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Prin urmare, curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.