O.U.G. nr. 91/2003, art. 1, art. 7 lit. c)
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară are personalitate juridică şi se află în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ca urmare, chiar dacă notarii publici nu au obligaţia de a transmite date în mod direct Gărzii Financiare, ci doar admi-
nistratiei fiscale, aceasta nu exclude exercitarea controlului în ce priveşte activitatea desfăşurată potrivit dispoziţiilor legale; astfel, art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 91/2003 stabileşte printre atribuţiile Gărzii Financiare şi verificarea legalităţii activităţii desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative şi în prestările de servicii şi nu se poate nega că activitatea notarială nu este un serviciu public, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 36/1995.
Trib. Vrancea, s. com., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 472 din 27 octombrie 2009, în Jurindex
Petentul BNP E.B.N. Focşani a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie din 9 aprilie 2009, întocmit de Garda
Financiară. In motivarea plângerii, a arătat că, la data de 16 februarie 2008, Garda Financiara a solicitat transmiterea până la data de 26 februarie 2009 a unei situaţii privind tranzacţiile având ca obiect înstrăinarea de imobile în perioada 2006-2008. Pentru că petenta nu a îndeplinit această dispoziţie, a fost sancţionată contravenţional la data de 9 aprilie 2009. Petenta a solicitat admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal de contravenţie, deoarece acesta a fost în mod netemeinic şi nelegal întocmit. Prin întâmpinare, Garda Financiară a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenţie fiind temeinic şi legal întocmit. A arătat că petenta a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, pentru că nu a prezentat organelor de control documentele solicitate. Conform art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, constituie contravenţie nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 56 şi art. 57 alin. (2). Potrivit art. 56 alin. (2), organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanelor obligate să se prezinte. De asemenea, intimata a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 şi art. 102 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, motivele invocate de petentă nu sunt aplicabile în cauză.
In cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul petentei Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, în temeiul art. 27 din Legea notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995, potrivit căreia Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România este o organizaţie profesională cu personalitate juridică, iar potrivit art. 107 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 35/1995, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România este organul reprezentativ al acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 3693/2009 a Judecătoriei Focşani, au fost admise plângerea contravenţională şi cererea de intervenţie în principiu şi în fond şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus anularea proce-sului-verbal de contravenţie, cu exonerarea de plata amenzii. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, deşi prin art. 56 şi art. 57 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 se prevede că organul fiscal poate solicita contribuabilului punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său sau la domiciliul fiscal, notarul nu are această obligaţie faţă de Garda Financiară, ci către Administraţia Fiscală, prima având acces la date, în baza art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 91/2003. A mai reţinut instanţa de fond că art. 6 stabileşte operaţiunile de control pe care le efectuează, însă controlul efectuat nu a avut un caracter operativ, inopinat sau tematic, deoarece nu a fost precedat de un ordin al Ministerului de Finanţe sau al Comisariatului General. S-a mai reţinut că furnizarea datelor complete cu privire la tranzacţiile imobiliare în perioada 2006-2008, fără acordul persoanelor, aduce atingere art. 36 din Legea nr. 36/1995, care impune obligaţia păstrării secretului profesional.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Garda Financiară, apreciind-o ca nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente: în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu ar avea competenţa de a aplica sancţiunea contravenţională. Obligaţia petentei de a pune la dispoziţie situaţia privind tranzacţiile imobiliare se înscrie printre obligaţiile acesteia de contribuabil, potrivit art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. A susţinut că nu a fost vorba de o inspecţie fiscală, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 101, art. 102 din O.G. nr. 92/2003.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs şi BNP E.B.N. Nu a depus motivele şi nu a fost prezentă pentru a Ie susţine oral. A solicitat judecarea în lipsă.
Recursul Gărzii Financiare este fondat, având în vedere art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea greşită a legii, astfel: s-a reţinut de către prima instanţă că procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa Gărzii Financiare de a solicita punerea la dispoziţie a anumitor documente la sediul său sau la domiciliul persoanei obligate şi inexistenţa acestei obligaţii în sarcina notarului, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia păstrării secretului profesional. S-a prevalat prima instanţă de dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 91/2003, care stabilesc operaţiunile de control pe care le efectuează Garda şi că ar avea acces la informaţiile necesare de la A.N.A.F. Este de reţinut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară are personalitate juridică şi se
află în subordinea A.N.A.F. Ca urmare, chiar dacă notarii publici nu au obligaţia de a transmite date în mod direct Gărzii Financiare, ci doar Administraţiei Fiscalc, aceasta nu exclude exercitarea controlului în ce priveşte activitatea desfăşurată potrivit dispoziţiilor legale; astfel, art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 91/2003 stabileşte printre atribuţiile sale şi verificarea legalităţii activităţii desfăşurate, existenţa şi autenticitatea documentelor justificative şi în prestările de servicii; nu se poate nega că activitatea notarială nu este un serviciu public, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 36/1995.
In acest sens a formulat Garda Financiară adresa din 2008, solicitând petentei transmiterea unei situaţii privind tranzacţiile imobilelor în perioada 2006-2008. Această solicitare se înscrie în cadrul unei operaţiuni de control tematic, iar susţinerea că nu rezultă că ar fi fost ordonat de către Ministerul de Finanţe nu poate fi primită, deoarece acest aspect nu poate să rezulte din conţinutul procesului-verbal de control şi nici al adresei prin care se solicită punerea la dispoziţie a situaţiei tranzacţiilor, ci doar dintr-un ordin dat de conducerea Autorităţii Naţionale de Control sau de Comisariatul General [art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 91/2003]. Acest act nu a fost solicitat de părţile interesate, aşa încât instanţa consideră că exista şi, pe cale de consccinţă, nu se poate reţine că cxerciţiul de control efectuat de organul constatator a fost viciat.
Nu se poate retine că a fost încălcată nicio dispoziţie în ce priveşte încălcarea secretului profesional, dacă interpretăm corect art. 36 din Legea nr. 36/1995, „notarii publici au obligaţia să păstreze secretul profesional cu privire la actele şi faptele despre carc au luat cunoştinţă în cadrul activităţii lor, cu excepţia cazurilor în carc legea sau părţile interesate îi eliberează de această obligaţie”. Aşa după cum se observă, legiuitorul a prevăzut o excepţie de la regulă, respectiv „când legea
sau părţile îi eliberează de aceasta”. In speţă, legea, prin art. 7 lit. c) din O.U.G. nr. 91/2003, dar şi prin art. 56 din O.G. nr. 92/2003, prevede obligaţia contribuabilului de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente etc. în vederea stabilirii situaţiei de fapt fiscale şi pentru verificarea legalităţii activităţii desfăşurate.
Tribunalul a reţinut că procesul-verbal încheiat de Garda Financiară a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în ce priveşte competenta sa, iar sub aspectul temeiniciei, a respectat principiul proporţionalităţii dintre gradul de pericol social al faptei şi sancţiunea aplicată. In baza art. 312 alin. (1) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a
admis recursul, a modificat sentinţa, iar în rejudecare a respins plângerea ca neîntemeiată.
