O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2) C. proc. civ., art. 19, art. 159 pct. 3
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Or, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ. (care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinate cu dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. (potrivit cărora necompetenţă teritorială este de ordine publică, deci părţile nu o pot înlătura), se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este şi cazul plângerilor contravenţionale) competenţa teritorială este exclusivă.
Jud. Tulcea, sent. civ. nr. 958 din 26 martie 2009,
portal.just.ro
Prin plângerea contravenţională înregistrată la data de 12 februarie 2009 sub dosar nr. 945/327/2009, petentul, în contradictoriu cu intimatul, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal seria CC nr. 1384071, încheiat
la data de 5 februarie 2009 de către intimat. In motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost înregistrat cu viteza de 103 km/h. Acesta arată că nu a avut viteza precizată anterior, având aparat antiradar, iar agentul constatator nu a menţinut în permanenţă antena radar pornită, aşa cum prevede legea. De asemenea, nu s-a ţinut seama de valoarea de 4 km/h cât reprezintă toleranţa specifică, conform Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005. Petentul invocă şi faptul că autoturismul este dotat cu limitator de viteză, fiindu-i imposibil să atingă viteza cu care a fost detectat. Petentul şi-a motivat cererea în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, O.U.G. nr. 69/2007. Intimata nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă prin reprezentant. La cererea instanţei a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 26 martie 2009, petentul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tulcea în raport cu locul săvârşirii faptei şi declinarea competenţei către Judecătoria Măcin. Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul
cxcepţici invocate, instanţa a reţinut următoarele: potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatarc a contravenţiei şi aplicarc a sancţiunii aparţine judecătorici în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Or, din interpretarea per a conirario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ. (care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinate cu dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. (potrivit cărora necompetenţa teritorială este de ordine publică, deci părţile nu o pot înlătura), se desprinde concluzia ca în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este şi cazul plângerilor contravenţionale), competenţa teritorială este exclusivă.
Din procesul-verbal de contravenţie contestat în cauză rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei este localitatea Garvan. Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională, instanţa a apreciat ca întemeiată cxcepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tulcea în soluţionarea prezentei plângeri, faţă de dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. raportate la art. 32 alin. (2) din
O.G. nr. 2/2001, admiţând-o ca atare. In consecinţă, în temeiul art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Măcin, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.
