Comunicarea procesului-verbal prin înmânare. Depunerea prin poştă a plângerii contravenţionale. Consecinţe


O.G. nr. 2/2001, art. 31 alin. (1)

în speţă, procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat contravenientei la data întocmirii, prin înmânare către reprezentantul acesteia, dată de la care curge termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 pentru formularea plângerii contravenţionale. Plângerea nu poate fi respinsă ca tardiv formulată, în condiţiile în care se face dovada că a fost trimisă prin poştă

la organul constatator, data depunerii situându-se în interiorul termenului mentionat anterior.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 3227/R/2008,

nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 462/1748/2008, petenta SC N.M.C. SRL, în contradictoriu cu intimata Garda Financiară Ilfov, a solicitat anularea procesului-verbal

seria G nr. 0033909 din 9 ianuarie 2008, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că nu este vinovată de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. Prin sentinţa civilă nr. 616 din 13 martie 2008, pronunţată de Judecătoria Cornetu, s-a admis excepţia tardivităţii plângerii, iar plângerea a fost respinsă în consecinţă, reţinându-se că a fost formulată cu depăşirea termenului imperativ de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, în condiţiile în care acesta a fost comunicat la data de 9 ianuarie 2008, iar plângerea a fost formulată la 29 ianuarie 2008. Petenta a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, motivând că data la care a depus plângerea la poştă este 23 ianuarie 2008, depunând în recurs înscrisuri doveditoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria G nr. 0033909 din 9 ianuarie 2008, s-a aplicat petentei sancţiunea avertismentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 12/1990, reţinându-se că a efectuat acte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu a fost dovedită. Procesul-verbal a fost comunicat contravenientei prin înmânarc către reprezentantul acesteia la data întocmirii – 9 ianuarie 2008 -, dată de la care curge termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 pentru formularea plângerii contravenţionale

Plângerea a fost trimisă prin poştă la organul constatator de către petentă la data de 23 ianuarie 2008, conform dovezii depuse la dosar în recurs, iar nu la data de 29 ianuarie 2008, reţinută de către instanţa de fond, în lipsa unei dovezi pe care contravenienta să o fi prezentat în primă instanţă şi din care să rezulte o altă dată decât cea în care a fost înregistrată efectiv plângerea la intimată. Instanţa de fond a fost în eroare cu privire la data la care plângerea a fost formulată. Recurenta a dovedit că plângerea a fost depusă la poştă în data de 23 ianuarie 2008, deci în mod eronat plângerea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Prin urmare, recursul a fost apreciat ca întemeiat şi a fost admis, tribunalul trimiţând cauza spre rejudcearc la aceeaşi instanţă, în

conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pricina fiind soluţionată fară a se intra în cercetarea fondului.