Condiţia instituită prin prevederile art. 145 pentru ca persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de să aibă dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată poate fi apreciată ca fiind îndeplinită doar în măsura în care bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi acestea devin astfel doar în măsura în care pot fi circumscrise sferei art. 21 alin.1,2, şi 3 din Legea 571/2003 în sensul că pot fi considerate ca fiind incluse în categoria cheltuielilor deductibile sau a celor cu deductibilitate limitată.
Decizia nr. 639 din 19 martie 2007
Contestatoarea S.C. „O.G.” S.R.L. prin contestaţia promovată a solicitat anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite de inspecţia fiscală nr. 4.052 din data de 25.09.2005, anulare raportului de inspecţie fiscală pentru rambursarea soldului negativ T.V.A., cu control ulterior din data de 22.09.2005 şi anularea deciziei nr. 8 din data de 17.04.2006 a D.G.F.P. Sălaj, dată în soluţionarea contestaţiei împotriva primelor două acte emise .
Motivarea contestaţiei promovate s-a realizat prin invocarea dispoziţiilor art. 21 arătând că acest text este de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse efectele acestuia asupra T.V.A., iar interpretarea corectă a dispoziţiilor textului menţionat relevă că acesta se referă doar la transportul salariaţilor şi a membrilor familiilor acestora la tratament şi odihnă.
Invocând dispoziţiile art. 145 – 148 Cod fiscal, contestatoarea a învederat că în cuprinsul acestor texte de lege nu se prevede condiţionarea luării în calcul a cotei de T.V.A. solicitate pentru rambursare a impozitului pe profit sau a cotelor speciale, cu regim special, derogator de la normele generale aplicabile impozitului pe profit.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj prin decizia nr. 8 din 17.04.2006 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către S.C. „O.G.” S.R.L. ZALĂU înregistrată sub nr. 14.230/27.10.2005 a respins în totalitate contestaţia reţinând că obiectul contestaţiei îl reprezintă diferenţa de taxă pe valoarea adăugată şi accesoriile aferente stabilite prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere nr. 4.052/23.09.2003.
Intimata a reţinut în cuprinsul deciziei că din raportul de inspecţie fiscală înregistrat la Activitatea Controlului Fiscal sub nr. 4.052/23.09.2005 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 4.052/23.09.2005 s-a reţinut că societatea a desfăşurat activitate de producţie pentru export în sistem lohn în perioada controlată, a fost scutită de T.V.A. cu drept de deducere, iar în urma verificării realităţii şi legalităţii dreptului de deducere a pentru perioada aprilie – septembrie 2004, soldul T.V.A. de rambursat la 30.09.2004 este în sumă de 8.092 lei şi provine, în special, din achiziţii de piese de schimb pentru utilaje, energie electrică, convorbiri telefonice, chirii, combustibil, transport şi alte cheltuieli aferente întreţinerii locurilor de muncă.
Analizându-se cheltuielile efectuate cu deplasarea la locul de muncă şi de la locul de muncă în perioada de referinţă, a rezultat că societatea nu s-a încadrat în cota de 2 % aplicată asupra fondului de salarii, aceste cheltuieli fiind cu deductibilitate limitată, iar depăşirea acestor cheltuieli reprezentând o cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, astfel că T.V.A. aferentă depăşirilor de cheltuieli cu transportul este de 3.806 lei, iar această sumă s-a respins la rambursare din taxa pe valoarea adăugată stabilită la data de 30.09.2004, procedându-se la calcularea dobânzilor de întârziere şi a penalităţilor aferente.
În considerentele deciziei s-a reţinut că potrivit art. 21 alin. 3 lit. c din Legea nr. 571/2003, cheltuielile efectuate de societate peste limita de 2 % sunt nedeductibile fiscal şi nu se încadrează în categoria cheltuielilor efectuate pentru realizarea veniturilor, fiind incidente dispoziţiile art. 145 Cod fiscal, astfel că în mod legal organul de inspecţie fiscală a stabilit că taxa pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor cu transportul salariaţilor peste limita stabilită de lege este nedeductibilă.
Decizia de impunere emisă sub nr. 4.052/23.09.2005 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală cuprinde la obligaţiile fiscale suplimentare diferenţa de T.V.A. pentru perioada 01.04.2004 – 31.07.2005 în cuantum de 5.059 lei şi dobânzile şi penalităţile aferente.
Raportul de inspecţie fiscală pentru rambursarea soldului negativ T.V.A. cu control ulterior încheiat la 22.09.2005 confirmă că în capitolul referitor la constatări fiscale – rambursare T.V.A. cu control ulterior s-a reţinut că în perioada verificată societatea a beneficiat de o singură rambursare de T.V.A., iar din situaţia cheltuielilor cu transportul salariaţilor la şi de la locul de muncă s-a reţinut depăşirea acestor cheltuieli, care reprezintă cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, astfel că T.V.A. aferent depăşirilor de cheltuieli cu transportul salariaţilor este în sumă de 38.062.581 lei, sumă care se respinge la plata din T.V.A. în sold la 30.09.2004 urmând a fi calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru aceasta.
Invocarea împrejurării că obiectul contestaţiei îl formează anularea a trei acte, iar instanţa de fond aminteşte doar unul dintre acestea, făcând o confuzie între actele atacate ca motiv de recurs nu poate fi primit având în vedere că instanţa de fond a analizat succesiunea actelor emise şi atacate de contestatoarea recurentă în raport cu efectele acestora în economia litigiului.
Motivul de recurs circumscris sferei prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. de către recurentă care afirmă că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii, interpretând textele de lege într-un mod greu de înţeles, considerentele fiind o preluare a motivelor care se găsesc în toate actele emise de către D.G.F.P. Sălaj, articolele aplicate reglementând situaţii diferite, aplicabile în domenii diferite nu poate fi primite întrucât aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale s-a realizat în mod corect .
Astfel aprecierea recurentei că deducerea taxei pe valoarea adăugată nu are nici o legătură şi nu este condiţionată de prevederile art. 21 alin. 3 din este contrazisă de interpretarea dispoziţiilor legale incidente .
Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o alta persoana impozabilă potrivit dispoziţiilor art. 145 alin.3 lit. a din Legea nr. 517/2003.
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare iar următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: cheltuielile sociale, în limita unei cote de pana la 2%, aplicată asupra fondului de salarii realizat. Intra sub incidenta acestei limite cu prioritate…, inclusiv transportul.. .„conform art. 21 alin3 din acelaşi act normative.
Condiţia instituită prin prevederile art. 145 pentru ca persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată să aibă dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată poate fi apreciată ca fiind îndeplinită doar în măsura în care bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi acestea devin astfel doar în măsura în care pot fi circumscrise sferei art. 21 alin.1,2, şi 3 din Legea 571/2003 în sensul că pot fi considerate ca fiind incluse în categoria cheltuielilor deductibile sau a celor cu deductibilitate limitată .
Analiza în vederea acordării deductibilităţii cheltuielilor de transport şi cazare în ţara şi străinătate, efectuate de către salariaţi şi administratori, se efectuează pe baza rezultatului curent, respectiv reportat.
Profitul în exerciţiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice. În cazul în care, prin cumularea rezultatului curent cu cel reportat, contribuabilul înregistrează profit contabil, cheltuielile prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal sunt deductibile în baza dispoziţiilor art. 28 din HG 44/2004, dispoziţii legale care pledează în sensul reţinut anterior .
Instanţa de fond a analizat toate actele care au fost contestate prin acţiunea introductivă de instanţă şi a interpretat şi aplicat corect prevederile legale incidente astfel că recursul promovat apare ca nefondat şi în consecinţă în temeiul dispoziţiilor art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta. (Judecător Augusta Chichişan)
