Acordarea stimulentelor personalului din compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale a fost reglementată prin dispoziţiile art. 187 alin. (4)-(7) C.proc.fisc. completat prin art. I pct. 136 din Legea nr. 174/2004, dispoziţii menţinute atât la republicarea de la data de 24.06.2004 prin art. 195 alin. (5)-(9), cât şi de republicarea ulterioară, inclusiv cea de la data de 31.07.2007 prin art. 227 alin. (4) şi urm., ce au reprezentat temeiul H.C.L. Oituz nr. 60/2011.
În consecinţă, aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 nu conducea la înlăturarea posibilităţii instituirii fondului de stimulente, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, în condiţiile abrogării dispoziţiilor art. IV din O.G. nr. 29/2004. Drept urmare, în mod legal a fost adoptată H.C.L. nr. 60/2011.
Cuantumul sumelor stabilite în favoarea salariaţilor reprezintă un aspect de oportunitate a dispoziţiilor contestate, ca element al dreptului de apreciere al autorităţii, după cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, având în vedere că nivelul total al stimulentelor acordate este inferior cuantumului fondurilor alocate.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1634 din 12 aprilie 2012
Prin sentinţa nr. 1385 din 4.10.2012, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 6760/110/2011, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Bacău în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al comunei Oituz şi Primarul comunei Oituz, dispunându-se anularea dispoziţiilor nr. 710, 713, 714 din 19.07.2011, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 60 din 7.07.2011 Consiliul Local al comunei Oituz a aprobat constituirea fondului pentru acordarea de stimulente prin reţinerea unei cote de 15% din sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin executarea silită, sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei, impozite, taxe, contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale, stinse prin încasare sau compensare, sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare, sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare, sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate şi valorificate.
Prin dispoziţiile nr. 707, 708, 709, 710, 711, 712, 713, 714 din 19.07.2011 emise de Primarul comunei Oituz s-a stabilit includerea în salariul de bază a unor stimulente în sumă de 1.000 lei pentru L.L., şef serviciu contabilitate, A.N., consilier superior în cadrul aparatului de specialitate, B.L., consilier principal în cadrul aparatului de specialitate al primarului, M.A.M., secretar comună, B.C.E., consilier asistent, C.E., casier, B.M., arhivar, O.I., primar.
Prin hotărârea nr. 116 din 22.12.2011 s-a dispus menţinerea prevederilor hotărârii nr. 60/2011.
Un prim motiv de nelegalitate a hotărârii l-a reprezentat încălcarea dispoziţiilor legale în emiterea actului, reclamanta susţinând faptul că dispoziţiile art. IV alin. (1)-(5) din O.G. nr. 29/2004 a fost abrogat prin art. I pct. 144 din Legea nr. 174/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.G. nr. 29/2004, „(1) Unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de creditor fiscal local, pot constitui lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din compartimentele de specialitate, cu atribuţii în stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea creanţelor fiscale locale, prin aplicarea unei cote de 5% asupra sumelor încasate:
a) prin executarea silită, conform legii;
b) în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului;
c) din impozitele şi taxele locale stabilite ca urmare a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori taxabile, stabilite suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil, rezultat al inspecţiilor fiscale efectuate, precum şi din dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora”, text de lege care într-adevăr a fost abrogat prin Legea nr. 174/2004 de aprobare a O.G. nr. 92/2003 [„la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: art. IV alin. (1)-(5) din O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004 (M.Of. nr. 90 din 31 ianuarie 2004)”], dar care nu este incident în speţă, actul fiind emis în baza dispoziţiilor art. 227 din O.G. nr. 92/2003.
Instanţa a înlăturat primul motiv invocat de reclamantă, apreciind faptul că este străin cauzei, textul de lege la care s-a făcut trimitere neavând legătură cu fondul de stimulente constituit în cazul de faţă. Fondurile constituite conform art. 227 din O.G. nr. 92/2003 şi cele constituite conform art. IV din O.G. nr. 29/2004 sunt distincte, aspect care rezultă şi din interpretarea textului art. 14 din Legea nr. 285/2010 care se referă la drepturile băneşti primite de personalul din autorităţile şi instituţiile publice acordate din fondurile constituie conform O.G. nr. 92/2003 şi al O.G. nr. 29/2004.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv referitor la încălcarea competenţelor stabilite de lege, instanţa a reţinut că nu este întemeiat, având în vedere faptul că aprobarea stimulentelor reprezintă o etapă ulterioară constituirii fondului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 227 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 în vigoare la data emiterii actelor, „Ministerul Economiei şi Finanţelor şi unităţile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din unităţile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, după caz, prin reţinerea unei cote de 15% din:
a) sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin silită, potrivit prevederilor prezentului cod;
b) sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei;
c) sumele reprezentând impozite, taxe şi contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
d) sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
e) sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare;
f) sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate şi valorificate.
(6) Aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate”.
În cazul de faţă instanţa a reţinut faptul că prin H.C.L. nr. 60 din 7.07.2011 s-a constituit fondul de stimulente, prin reţinerea unei cote de 15%, iar prin dispoziţiile nr. 707-714 din 12.07.2011 primarul a aprobat stimulentele, pentru fiecare salariat în parte. Textul de lege mai sus citat prevede în mod expres competenţa de constituire a fondurilor în sarcina unităţii administrativ-teritoriale, şi nu a ordonatorului principal de credite, căruia îi revine doar sarcina aprobării stimulentelor. În raport de aceste prevederi şi în raport de atribuţiile Consiliului local, în calitate de autoritate deliberativă, instanţa a apreciat faptul că actul administrativ a fost emis de autoritatea competentă, în limitele competenţei sale.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv referitor la modul de calcul al valorii medii incluse în salariile de bază instanţa a reţinut faptul că aspectele invocate de reclamant ţin de oportunitatea actului emis de primar, acordarea unei sume egale tuturor salariaţilor constituind un element al dreptului de apreciere al autorităţii.
Autorităţilor administraţiei publice li se conferă, prin lege, un drept de apreciere în ceea ce priveşte realizarea unei acţiuni sau emiterea unui act, puterea discreţionară neputând face obiectul unei acţiuni în justiţie, instanţa putând fi sesizată doar cu o acţiune întemeiată pe exces de putere. Puterea discreţionară a administraţiei implică dreptul de a aprecia motivele actelor administrative, administraţia putând să decidă dacă este oportun să facă actul, care să fie conţinutul acestuia şi când să săvârşească actul respectiv. Principiul separaţiei puterilor în stat este incompatibil cu posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a se pune în locul autorităţilor publice şi a aprecia chestiunile care exced legalităţii acţiunii administrative.
În cazul de faţă instanţa a reţinut faptul că primarul nu a depăşit limitele dreptului de apreciere şi nu a acţionat cu exces de putere, motivul invocat de reclamant fiind astfel nefondat.
În ceea ce priveşte motivele 4 şi 5 referitoare la nelegalitatea dispoziţiilor nr. 710, 713, 714, instanţa a reţinut că sunt întemeiate, fiind depăşit dreptul de apreciere al autorităţii, prin încălcarea dispoziţiilor art. 227 din O.G. nr. 92/2003. Din analiza fişei postului pentru cei trei salariaţi vizaţi de dispoziţiile nr. 710, 713, 714, instanţa a reţinut faptul că aceştia nu au atribuţii în domeniul administrării creanţelor fiscale locale, primarul aplicând în mod eronat dispoziţiile legale referitoare la stimulente.
Astfel, prin dispoziţia nr. 710 s-a hotărât includerea în salariul domnului M.A.M., secretar al comunei, a sumei de 1.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 215/2001:
„Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
b) participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;
d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;
e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a), în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, şi redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia;
h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz”.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 92/2003, prin administrarea creanţelor fiscale se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea, colectarea sumelor datorate bugetului, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Din analiza atribuţiilor legale ale secretarului comunei, instanţa a reţinut faptul că acestea nu au legătură cu stabilirea, verificarea sau colectarea amenzilor, susţinerile pârâtului nefiind întemeiate, notificările, punerea în întârziere, promovarea de acţiuni în justiţie neintrând în sarcina secretarului, competenţele acestuia fiind clar determinate de lege.
Prin dispoziţia nr. 713 din 19.07.2011 s-a hotărât includerea în salariul doamnei B.M., arhivar, stimulente în sumă de 1.000 lei. Faţă de aspectele indicate mai sus referitoare la noţiunea de administrare a creanţelor fiscale, instanţa a reţinut faptul că gestionarea arhivei nu are legătură cu stabilirea, colectarea sau verificarea amenzilor, activitatea desfăşurată de salariat fiind distinctă de activitatea vizată de dispoziţiile art. 227.
Prin dispoziţia nr. 714 din 19.07.2011 s-a hotărât includerea în salariul domnului O.I., primar al comunei, stimulente în sumă de 1.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, „Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege”, legea interzicând astfel acordarea de sporuri în favoarea primarului, singura formă de remunerare a activităţii desfăşurate fiind reprezentată de indemnizaţia lunară.
Prin dispoziţia nr. 714 primarul a încălcat prevederile legale imperative, actul fiind emis astfel cu exces de putere.
În ceea ce priveşte motivul 6 indicat în acţiune, referitor la faptul că fondul de stimulente a fost calculat conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, dar nu a fost acordat şi încasat efectiv de salariaţii nominalizaţi, instanţa a apreciat faptul că susţinerile reclamantului nu pot constitui un motiv de nulitate a unui act administrativ, cauzele de nulitate fiind anterioare sau cel mult concomitente emiterii actului, şi nu ulterioare, reclamantul criticând actul prin raportare la neexecutarea efectivă a actului.
În ceea ce priveşte motivul referitor la nelegalitatea H.C.L. nr. 116 din 22.12.2011, instanţa, având în vedere considerentele expuse mai sus prin care s-a analizat H.C.L. nr. 60/2011, a apreciat faptul că actul de menţinere a efectelor H.C.L. nr. 60/2011 este legal, autoritatea refuzând în mod întemeiat revocarea actului administrativ.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins capătul de cerere referitor la nulitatea H.C.L. nr. 60/2011, H.C.L. nr. 116/2011, a dispoziţiilor nr. 707-709, 712 din 19.07.2011 şi a admis în parte acţiunea doar în ceea ce priveşte nulitatea dispoziţiilor nr. 710, 713, 714 din 19.07.2011, motivat de acordarea de stimulente şi către salariaţi care nu au atribuţii în administrarea creanţelor bugetare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul Prefectul judeţului Bacău, cât şi Primarul comunei Oituz, judeţul Bacău, recursuri scutite de plata taxei de timbru conform dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului, Prefectul judeţului Bacău a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinându-se că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile personalului care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul atât al O.G. nr. 92/2003, cât şi al O.G. nr. 29/2004.
Pe de altă parte, s-a susţinut că invocarea art. 14 din Legea nr. 285/2010 în preambulul H.C.L. Oituz nr. 60/2011 este nelegală, ca şi aprobarea constituirii fondului de stimulente în cuantum de 15% pentru includerea în salariile personalului din compartimentul pentru colectarea creanţelor fiscale. Un alt motiv de recurs a vizat modalitatea de calcul a stimulentelor financiare, susţinându-se că acordarea unei sume egale tuturor salariaţilor nu poate constitui un element al dreptului de apreciere al autorităţii, iar neîncasarea efectivă a stimulentelor financiare în luna octombrie 2010 evidenţiază modul total abuziv şi artificial în care au fost aplicate dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 de către pârâţi.
În motivarea recursului, pârâtul Primarul comunei Oituz a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că, raportat la atribuţiile incluse în fişa postului secretarului comunei Oituz şi ale consilierului principal B.M., nu se impunea anularea dispoziţiilor nr. 710, 713 din 2011, iar în ceea ce îl priveşte pe primarul comunei Oituz, calitatea acestuia de ordonator de credite şi atribuţiile stabilite de Legea nr. 215/2001 îl îndreptăţeau la beneficiul sumei stabilite prin dispoziţia nr. 714/2011.
Examinând recursurile promovate pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304 şi 3041 C.proc.civ., instanţa le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea stimulentelor personalului din compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale a fost reglementată prin dispoziţiile art. 187 alin. (4)-(7) C.proc.fisc. completat prin art. I pct. 136 din Legea nr. 174/2004, dispoziţii menţinute atât la republicarea de la data de 24.06.2004 prin art. 195 alin. (5)-(9), cât şi de republicarea ulterioară, inclusiv cea de la data de 31.07.2007 prin art. 227 alin. (4) şi urm., ce au reprezentat temeiul H.C.L. Oituz nr. 60/2011.
În consecinţă, aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 nu conducea la înlăturarea posibilităţii instituirii fondului de stimulente, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, în condiţiile abrogării dispoziţiilor art. IV din O.G. nr. 29/2004. Drept urmare, în mod legal a fost adoptată H.C.L. nr. 60/2011.
În aplicarea aceloraşi dispoziţii ale art. 14 din Legea nr. 285/2010, includerea în salariile de bază a acestor drepturi băneşti a fost realizată prin dispoziţiile contestate, procedura şi modul de stabilire fiind reglementate prin prevederile art. 14 alin. (2)-(4) din Legea nr. 285/2010.
Cuantumul sumelor stabilite în favoarea salariaţilor reprezintă un aspect de oportunitate a dispoziţiilor contestate, ca element al dreptului de apreciere al autorităţii, după cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, având în vedere că nivelul total al stimulentelor acordate este inferior cuantumului fondurilor alocate.
Împrejurarea neîncasării efective a stimulentelor financiare corespunzătoare lunii octombrie 2010, avute în vedere de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 285/2010, nu reprezintă un element de natură a caracteriza ca fiind nelegale actele administrative contestate, în condiţiile în care încasarea constituie executarea obligaţiilor corelative drepturilor recunoscute de dispoziţiile art. 227 C.proc.fisc., neafectând însăşi existenţa dreptului reglementat normativ şi transpus prin actele administrative contestate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantului Prefectul judeţului Bacău.
Referitor la recursul promovat de pârâtul Primarul comunei Oituz, judeţul Bacău, instanţa apreciază că beneficiul dreptului prevăzut de dispoziţiile art. 227 C.proc.fisc. şi de art. 14 din Legea nr. 285/2010 este condiţionat de desfăşurarea activităţii specifice compartimentelor de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, activitate desfăşurată de personalul angajat în cadrul acestor compartimente.
Din această perspectivă instanţa constată că nici secretarul comunei Oituz, nici consilierul principal în cadrul aparatului de specialitate al primarului, B.M., nici primarul comunei Oituz nu îşi desfăşurau activitatea în cadrul compartimentului menţionat. Atribuţiile acestora, astfel cum rezultă din fişa postului fiecăruia şi dispoziţiile legale invocate prin recursul promovat, au o natură administrativă, organizatorică, în cadrul autorităţii publice, fără a reprezenta elemente în procedura specifică administrării creanţelor fiscale, astfel cum este reglementată de dispoziţiile speciale ale Codului de procedură fiscală.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost respins ca nefondat şi acest recurs.
(Judecător Morina Napa)
