Condiţiile de admisibilitate a cererii de completare a unei hotărâri judecătoreşti


Curtea a apreciat că cererea de completare a dispozitivului sentinţei sus-citate este de fapt o nouă acţiune care are ca obiect pretenţii şi că petentul nu a solicitat expres acest aspect în petitul principal.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că cererea completatoare a dispozitivului sentinţei atacate este de fapt o cerere în pretenţii şi nu are vreo legătură cu cererea de chemare în judecată iniţială, astfel că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art.2812 Cod procedură civilă.

De fapt, tribunalul în prima fază procesuală nu a omis să se pronunţe pe capătul de cerere privind obligarea celor două pârâte în solidar, la plata sumei 6.183 lei, întrucât nu a fost investit cu un asemenea capăt de cerere principal sau accesoriu, astfel că, a pronunţat o hotărâre nelegală.

Curtea reaminteşte că încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv, atunci când instanţa a omis a se pronunţa, lăsându-l complet nesoluţionat asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanţa a soluţionat un capăt de cerere ori o cerere conexă sau incidentală, acordând petentului ceea ce a cerut, iar acesta este în continuare nemulţumit, în această din urmă situaţie, calea procedurală recunoscută părţii este o nouă acţiune formulată în termenul de prescripţie şi raportată la competenţa corespunzătoare instanţei conform legii şi nu completarea dispozitivului sentinţei pronunţate.

(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 1865/R- CONT/16 Aprilie 2014)

Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2013, reclamantul PB a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – C.A.S. Argeş şi   – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, completarea dispozitivului sentinţei civile nr.2496/17 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.22510/109/2012, în sensul de a fi obligate în solidar pârâtele la plata sumei de 6.183 lei reprezentând cheltuieli medicale probate cu actele depuse la dosarul cauzei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art.2812 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa a fost învestită şi cu acest capăt de cerere, însă nu s-a pronunţat în nici un fel.

Prin sentinţa civilă nr.3985 din 20 septembrie 2013, Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat administrativ şi fiscal,a admis cererea şi a dispus completarea  dispozitivului sentinţei civile nr.2496/17 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.22510/109/2012, în sensul  că a obligat, în solidar,  pe  pârâte la  plata  sumei de 6.183 lei către  reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin sentinţa a cărei completare s-a solicitat a fost anulată decizia privind obligaţiile  de  plată şi calculul accesoriu, emisă de  pârâta CAS Argeş în  dosarul  nr.52/2012.

Conform art.2811 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe  asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara apel, sau după caz, recurs.

În consecinţă, în baza textului legal sus-menţionat a fost admisă cererea şi completat dispozitivul sentinţei, aşa cum s-a arătat.

Împotriva sentinţei civile nr.3985/20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâteleCasa de Asigurări de Sănătate Argeş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, care au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.

Recursul promovat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş se referă, în sinteză, la faptul că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii atacate, în condiţiile în care aceasta era de fapt o cerere în pretenţii, care nu are nici o legătură cu petitul acţiunii iniţiale, iar Tribunalul Argeş – Completul specializat de contencios administrativ şi fiscal nu avea competenţă materială să se pronunţe.

Astfel, s-a arătat că în acţiunea principală reclamantul a solicitat instanţei de judecată compensarea sumelor corespunzătoare intervenţiei chirurgicale efectuate în anul 2011, cu sumele datorate cu titlu de contribuţie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.) pentru perioada 2007-2012 şi nicidecum obligarea la plată a CAS Argeş.

Se consideră că tribunalul nu a analizat argumentele prezentate de instituţia pârâtă şi nu a enunţat în mod concret motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, pe de o parte trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Totodată s-a arătat în motivarea recursului că CAS Argeş nu are competenţa de a proceda la compensarea cheltuielilor de spitalizare cu contribuţiile datorate F.N.U.A.S.S., în primul rând pentru că începând cu data de 1.07.2012, colectarea şi administrarea creanţelor datorate F.N.U.A.S.S. nu mai este atributul instituţiei recurente, ci al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

Recurentei-pârâte îi revine doar responsabilitatea întocmirii deciziilor prin care s-a individualizat obligaţia de plată restantă la 30.06.2012 pentru toţi contribuabilii persoane fizice care au realizat şi venituri din activităţi independente şi, după aprecierea recurentei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş poate compensa cheltuielile de spitalizare cu creanţe datorate bugetului general consolidat al statului, în temeiul dispoziţiilor Codului fiscal.

Se concluzionează de această recurentă, că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş nu putea, în baza dispoziţiilor Codului fiscal, să compenseze cheltuielile de spitalizare cu creanţe datorate bugetului general consolidat al statului.

Cu privire la soluţionarea cauzei nr.22963/280/2010, prin sentinţa civilă nr.11285/2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1738/2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, sentinţe pe care le menţionează petentul în prezentul ,litigiu ca autoritate de lucru judecat, se consideră de CAS Argeş că acestea nu fac decât să anuleze actele de silită pornite împotriva contestatorului de către această recurentă, pe considerentul că nu a fost emis un titlu de creanţă şi nu a fost înştiinţat în prealabil, de depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale şi nicidecum să-i recunoască acestuia calitatea de asigurat la F.N.U.A.S.S.

Totodată, în acest recurs se precizează că CAS Argeş decontează servicii medicale numai furnizorilor de asemenea servicii, cu care se află în relaţie contractuală, pentru persoanele asigurate la F.N.U.A.S.S., adică pentru asiguraţii care fac dovada plăţii la sănătate, ceea ce nu este cazul petentului.

Dacă contribuabilul achită obligaţia de plată datorată F.N.U.A.S.S., iar  pe timpul internării serviciile medicale, materialele şi/sau medicamentele, unitatea sanitară este obligată să-i restituie contravaloarea acestora, întrucât pe timpul spitalizării aceasta este obligată să asigure toate serviciile medicale şi nu CAS Argeş (art.73 HGR nr.1389/2010 privind aprobarea contractului cadru pe anii 2011-2012).

Recurenta CAS Argeş a menţionat, în recurs şi aspectul că, dacă petentul avea calitatea de asigurat beneficia de servicii medicale gratuite pe timpul spitalizării, acestea fiind decontate de recurent.

Contestatorul este o persoană care realizează venituri impozabile din activităţi independente, se susţine de recurentă şi acestuia îi revine obligaţia plăţii contribuţiei la F.N.U.A.S.S., atât în conformitate cu dispoziţiile art.257 alin.2 lit.b din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cât şi potrivit cu dispoziţiile art.29621 alin.2 şi art.29622 alin.2 din Codul fiscal, cu completările şi modificările ulterioare, dobândind în acest fel calitatea de asigurat.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, casarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr.2496/2013, pronunţată de Tribunalul Argeş – complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.22510/109/2012 şi menţinerea obligaţiei de plată aşa cum a fost stabilită, prin decizia nr.52/2012, întocmită de CAS Argeş.

Acest recurs a fost întemeiat în drept, pe dispoziţiile art.304 pct.3, 6 şi 7 din şi pe art.3041 Cod procedură civilă.

Pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş (subrogată în drepturile DGFP Argeş) a criticat sentinţa nr.3985/20.09.2013, pronunţată de Tribunalul Argeş pentru motive de nelegalitate, în sensul că, în mod greşit s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr.2496/17.04.2013, având în vedere că acest petit este de fapt o cerere în pretenţii, care nu are legătură cu acţiunea iniţială, iar instanţa de contencios administrativ şi fiscal nu avea competenţa materială să se pronunţe.

De asemenea, se apreciază de această recurentă că instanţa de fond nu a analizat argumentele prezentate de instituţiile pârâte şi nu a precizat în mod concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea tribunalului, referitor la soluţia pronunţată, considerente care, pe de o parte trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În speţă, se consideră de această recurentă că nu sunt îndeplinite cerinţele art.2812  Cod procedură civilă, în sensul că, instanţa de judecată ar fi fost investită cu o cerere de obligare la plata sumei de 6.183 lei, însă nu s-a pronunţat pe aceasta.

Recurenta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş precizează că această instituţie nu are competenţa de a efectua o compensare aşa cum a cerut petentul, ţinând cont de faptul că a preluat activitatea de colectare şi administrare a creanţelor datorate F.N.U.A.S.S, începând cu data de 01.07.2012, în baza deciziilor de individualizare a obligaţiilor de plată, astfel cum au fost întocmite de CAS Argeş, dispoziţie din care rezulta obligaţia de plată.

Tot recurenta menţionează că în mod corect CAS Argeş a apreciat că petentul nu avea calitatea de asigurat, pentru a beneficia de servicii medicale gratuite, pe timpul spitalizării şi că, asemenea servicii se decontează doar furnizorilor cu care se află în relaţie contractuală, pentru persoanele asigurate la F.N.U.A.S.S, adică pentru asiguraţii care fac dovada plăţii la sănătate, ceea ce nu a fost cazul contestatorului.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.3, 6 şi 7 din Codul de procedură civilă şi pe art.3041 Cod procedură civilă şi s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă CAS Argeş a întocmit şi concluzii scrise aflate la filele 19-22 din dosarul de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate în recurs şi din ansamblul probelor de la dosar, care au fost coroborate şi a textelor legale în materie, Curtea a reţinut că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Curtea a analizat împreună cele două recursuri, întrucât au critici comune.

Cererea de chemare în judecată iniţială, avea ca obiect anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată şi calcul accesoriu, emisă în cadrul dosarului nr.52/11.06.2012 al CAS Argeş şi compensarea sumelor corespunzătoare intervenţiei chirurgicale efectuate în anul 2011 cu sumele datorate, cu titlu de contribuţie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S), pentru perioada 2007-2012.

Petitul privind completarea sentinţei civile nr.2496/17.04.2013 avea ca obiect completarea celor două pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor medicale în cuantum de 6.183 RON, iar petentul a susţinut să a solicitat acest aspect în acţiunea principală şi a probat suma cu actele depuse la dosarul cauzei.

Curtea a apreciat că cererea de completare a dispozitivului sentinţei sus-citate este de fapt o nouă acţiune care are ca obiect pretenţii şi că petentul nu a solicitat expres acest aspect în petitul principal.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că cererea completatoare a dispozitivului sentinţei atacate este de fapt o cerere în pretenţii şi nu are vreo legătură cu cererea de chemare în judecată iniţială, astfel că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art.2812 Cod procedură civilă.

De fapt, tribunalul în prima fază procesuală nu a omis să se pronunţe pe capătul de cerere privind obligarea celor două pârâte în solidar, la plata sumei 6.183 lei, întrucât nu a fost investit cu un asemenea capăt de cerere principal sau accesoriu, astfel că, a pronunţat o hotărâre nelegală.

Curtea reaminteşte că încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv, atunci când instanţa a omis a se pronunţa, lăsându-l complet nesoluţionat asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanţa a soluţionat un capăt de cerere ori o cerere conexă sau incidentală, acordând petentului ceea ce a cerut, iar acesta este în continuare nemulţumit, în această din urmă situaţie, calea procedurală recunoscută părţii este o nouă acţiune formulată în termenul de prescripţie şi raportată la competenţa corespunzătoare instanţei conform legii şi nu completarea dispozitivului sentinţei pronunţate.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că tribunalul a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în speţă fiind incidente prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea a admis recursurile promovate de pârâteleCasa de Asigurări de Sănătate Argeş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeşşi a modificat sentinţa civilă nr.3985/20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal,în sensul de a se respinge cererea privind pretenţiile băneşti, formulată de reclamantul PB.

A fost menţinută în restsentinţa civilă nr.3985/20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.