Art. 254 al. 9 Cod fiscal
Art. 37 şi art. 39 din Legea 50/1991
În opinia recurentului, instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că înscrierea în evidenţele fiscale este condiţionată de respectarea autorizaţiei de construire. În sprijinul punctului său de vedere, recurentul invocă prevederile art. 254 al. 9 Cod fiscal.
Interpretarea pe care recurentul o dă textului de lege invocat, în sensul că înscrierea în evidenţele fiscale nu este condiţionată, în nicio situaţie, de obţinerea sau de respectarea autorizaţiei de construire, nu poate fi primită, deoarece codul fiscal nu a abrogat dispoziţiile Legii 50/1991, care impun, în cazul construcţiilor pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire, drept etapă premergătoare înscrierii în evidenţele fiscale, recepţionarea acesteia şi respectarea documentaţiei de execuţie.
Astfel, din interpretarea coroborată a art. 37 şi art. 39 din Legea 50/1991, declararea construcţiei în vederea impunerii se efectuează la terminarea completă, însă construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.
Construcţia recurentului se află în această situaţie, fiind efectuată cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi fără a avea recepţia la terminarea lucrărilor efectuată potrivit legii, motive pentru care instanţa de fond în mod legal a concluzionat că refuzul intimatei pârâte de a o înscrie în evidenţele sale este justificat, reclamantul neputând pretinde un drept potrivit definiţiei legale precitate (art. 2 al. 1 lit.n) din Legea 554/2004), care să-i fi fost încălcat, câtă vreme nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii impuse de lege.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2681/R-CONT/05 Iunie 2014)
La data de 11.10.2012, reclamantul a chemat în judecată pe intimaţii Primarul Comunei Limanu şi Comuna Limanu – prin Primar, solicitând obligarea acestora să înregistreze în evidenţele fiscale ale primăriei imobilul construcţie, situat în comuna Limanu, sat Vama Veche, judeţul Constanţa, să-i elibereze certificatul fiscal şi adeverinţa de rol, iar în cazul în care refuză să-şi îndeplinească obligaţiile, să li se impună plata în solidar a penalităţilor de 100 lei/zi de întârziere şi stabilirea unui termen de executare.
În motivare, a arătat că la data de 5.06.2012, a realizat procesul verbal de recepţie finală la terminarea lucrărilor pentru imobilul proprietatea lui, situat în comuna Limanu sat Vama Veche şi a invitat şi reprezentantul primăriei, dar acesta nu s-a prezentat. Solicitând înscrierea în evidenţele fiscale ale primăriei, i s-a răspuns că se refuză semnarea procesului verbal de recepţie, deoarece există obiecţiuni la aceasta.
Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se pe larg istoricul litigiilor dintre părţi, cu menţiunea că este întemeiat refuzul de a înregistra imobilul în evidenţele fiscale şi de rol.
Intimaţii au considerat că procesul verbal de recepţie nu este întocmit conform legii, pentru că vizează o clădire ce nu a respectat prevederile autorizaţiei de construire, în litigiile purtate anterior între părţi, petentul arătând că imobilul a fost finalizat în anul 2005.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr.1576/4.03.2013 a respins cererea, reţinând următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12.08.2012, reclamantul a solicitat înregistrarea în evidenţele oficiale a imobilului construcţie situat în satul Vama Veche, anexând procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.1/5.06.2012. La această cerere i s-a răspuns prin adresa nr.6857/4.09.2012, în care s-a arătat că nu poate fi semnat de către reprezentantul Primăriei Limanu procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, deoarece nu s-au anexat cartea tehnică a construcţiei, declaraţia de regularizare, referatul de prezentare, cu atât mai mult cu cât, există diferenţe între construcţia pentru care se solicită înregistrarea în evidenţele oficiale, D+P+2E, în proiect se vorbeşte de construcţie S+P+E+M, iar în realitate construcţia executată are regim de înălţime S+P+2E+M.
De asemenea, s-a mai arătat că deoarece construcţia are o suprafaţă desfăşurată de peste 200 mp., la întocmirea procesului verbal de recepţie trebuie să participe şi un reprezentant al ISU şi datorită clasei construcţiei, se impune şi prezenţa unui reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii al judeţului Constanţa.
Lecturând procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.1/5.06.2012 înregistrat sub nr.6857/20.08.2012 la Primăria comunei Limanu, instanţa a observat că la lucrarea modernizare şi extindere locuinţă D+P+E1+E2+M – pensiune, executată în regie proprie, pentru recepţie, au fost prezenţi ME, specialist, ing. UB şi subing. CM, proiectantul BM – arhitect, BA, SN avocat. Din partea Primăriei comunei Limanu nu a participat nicio persoană.
Comisia astfel alcătuită a propus admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor, ca urmare a verificării componentelor cărţii tehnice a construcţiei, a referatului proiectantului şi a sentinţei civile nr.1205/2011 a Tribunalului Argeş. De asemenea, a fost secretar al comisiei de recepţie dirigintele de şantier-ing.VM.
La data de 1.06.2012, către Primăria comunei Limanu s-a înaintat comunicarea privind încheierea lucrărilor la imobilul modernizare şi extindere locuinţă D+P+2E, fiind terminate 100% lucrările de construcţie autorizate şi solicitându-se participarea reprezentantului primăriei la recepţia pentru terminarea lucrărilor, stabilită la 5.06.2010 ora 10.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, între părţi s-au derulat nenumărate litigii legate de legalitatea construirii imobilului despre care se face vorbire în procesul verbal de recepţie.
Tribunalul a mai observat şi că în autorizaţia de construire nr.27/21.04.2004, s-a aprobat executarea lucrărilor de modernizare şi extindere locuinţă D+P+E+M.
De asemenea, durata de execuţie a lucrărilor este de 24 luni, calculate de la data începerii efective, anunţată în prealabil. Aşa cum reiese din cererile formulate chiar de petent şi din menţiunile aflate în cererea înregistrată sub nr.3047/21.04.2011, imobilul a fost finalizat încă din anul 2005, deoarece atunci s-a înregistrat prima cerere pentru a se întocmit recepţia finală şi încheierea procesului verbal de recepţie finală.
Lecturând adresa nr.1675/4.03.2011, instanţa a remarcat că intimaţii s-au adresat Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, arătând că deşi s-a aprobat modernizarea şi extinderea locuinţei D+P+E+M, privind din exterior, imobilul este o clădire P+2E+M.
Astfel, conform procesului verbal de inspecţie încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa la data de 17.05.2011, stadiul fizic al lucrărilor arată că acestea sunt finalizate 100%, că regimul de înălţime al imobilului este D+P+2E+M, iar destinaţia construcţiei este: locuinţă, spaţii cazare şi alimentaţie publică.
Ca urmare a controlului efectuat, s-a constatat că autorizaţia emisă în 2004, nu a fost respectată, în ce priveşte regimul de înălţime, executându-se un etaj în plus.
Chiar dacă acest proces verbal a fost anulat prin Sentinţa civilă nr.1205/2011 a Tribunalului Argeş, aceeaşi situaţie de fapt a fost constatată şi prin procesul verbal de inspecţie nr.3177/3.05.2006 şi ulterior prin alte înscrisuri aflate la dosar.
În conformitate cu dispoziţiile art.39 din Legea nr.50/1991, toate construcţiile proprietate particulară se declară, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
De asemenea, înainte de această operaţiune, beneficiarul autorizaţiei de construire este obligat să regularizeze taxa pentru autorizaţie potrivit legii, constatându-se la art.37 alin.5 că imobilele pentru care nu a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară.
În speţă, s-a reţinut că data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire este 21.04.2006, iar data la care s-a formulat cererea pentru întocmirea procesului verbal de recepţie finală şi de înregistrare în evidenţele oficiale ale primăriei este luna iunie 2012, la 6 ani diferenţă, depăşindu-se cu mult termenul de 15 zile arătat mai sus.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, imobilul a fost finalizat complet încă din prima jumătate a anului 2005.
Mai mult, procesul verbal de recepţie nr.1/2012, nu este legal întocmit câtă vreme nu a participat reprezentantul administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire, conform art.37 alin.2 din Legea nr.50/1991.
Astfel, s-a mai arătat că lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Nu s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie, aceasta nefiind respectată cu ocazia edificării imobilului, motiv pentru care, procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nu a fost semnat de emitentul autorizaţiei de construire, prin reprezentant.
Art.76 din Ordinul 839/2009 prevede că anunţarea finalizării lucrărilor de construcţie autorizate trebuie adusă la cunoştinţă emitentului autorizaţiei şi Inspectoratului teritorial în Construcţii, cu dată şi oră finalizare.
Or, petentul nu a făcut dovada că ar fi adus la cunoştinţă Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa despre data şi ora finalizării lucrărilor, cu utilizarea formularului model F.15.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut şi că imobilul este clădire de locuit colectivă, având destinaţie de comerţ, alimentaţie publică, desfăşurând şi servicii hoteliere, astfel că pentru acesta art.1 din H.G. nr.1738/2007 prevede obligaţia autorizării/avizării privind securitatea la incendiu, fiind necesară prezenţa unui reprezentant al instituţiei de specialitate la încheierea procesului verbal de recepţie finală.
Împotriva sentinţei civile nr.1576/4.03.2013, a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul obligării pârâţilor la înregistrarea în evidenţele fiscale şi în registrul agricol al comunei Limanu în configuraţia actuală a clădirii pe care o deţine în satul Vama Veche (configuraţie finalizată în primăvara anului 2005).
În motivare, se arată că într-o interpretare vădit greşită a art.39 din Legea nr.50/1991, republicată, instanţa consideră că termenul de 15 zile din acest text ar fi unul de decădere din dreptul de a declara imobilele în vederea impozitării, iar nu un termen de recomandare, fiind reluate susţinerile greşite ale pârâţilor privind obligativitatea sa de a asigura participarea reprezentantului autorităţii publice locale la recepţia finală.
În realitate, în calitate de investitor, are obligaţia de a alcătui o comisie de recepţie formată din 5 (cinci) persoane, inclusiv un reprezentant al administraţiei publice locale, în conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.1 din Anexa nr.1 la H.G. nr.273/1994, cu modificările ulterioare aduse prin H.G. nr.940/2006 şi H.G. nr.1303/2007.
Reprezentantul administraţiei publice locale a fost invitat prin tipizatul intitulat „Comunicare privind încheierea execuţiei lucrărilor” (pus la dispoziţie de către Serviciul de Urbanism), din 1 iunie 2012, însă acesta a fost singurul membru al Comisiei de recepţie care nu s-a prezentat la întrunirea acesteia din data de 5 iunie 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art.13 alin.2 la Anexa 1 a aceleiaşi H.G. nr.273/1994 comisia de recepţie poate funcţiona în prezenţa a 2/3 dintre membrii numiţi ai acesteia.
La data convocării, 5.06.2012, s-au prezentat 4 dintre cei 5 membri ai Comisiei, astfel încât s-a constatat că aceasta poate funcţiona în mod legal. Membrii prezenţi ai comisiei, dintre care 3 (trei) specialişti independenţ,i au hotărât în unanimitate aprobarea recepţiei finale.
Mai mult, arată petentul, procesul verbal de recepţie finală nu a fost atacat, deci este un act perfect valabil, iar în ceea ce priveşte posibilitatea aplicării de sancţiuni contravenţionale se poate observa că a intervenit de mult împlinirea termenului de prescripţie a aplicării acestora, prin raportare la termenul real de finalizare al clădirii-primăvara anului 2005.
În realitate, considerentele de mai sus nu au nicio influenţă în soluţionarea cauzei, aplicabile fiind prevederile art.254 şi art.62 din Normele de aplicare ale acestui act normativ.
Aşadar, nu numai că înscrierea unei clădiri în evidenţele administraţiei publice locale nu poate fi condiţionată de încadrarea în termenul de 15 zile sau de îndeplinirea unor proceduri inexistente, dar ea reprezintă o obligaţie chiar dacă în speţă nu ar fi existat nici autorizaţie de construire.
În concluzie, arată petentul, obligaţia sa de a plăti impozit prin raportare la dimensiunile actuale ale clădirii, care a fost modificată prin extindere, nu este condiţionată de nicio dispoziţie legală.
La data de 29 mai 2014, pârâţii Primarul Comunei Limanu şi Comuna Limanu prin Primar au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În considerente au arătat că acest demers judiciar este menit ca, pe o cale ocolită, să eludeze dispoziţiile legale ce reglementează aspectele legate de edificarea în mod legal a unui imobil, pe baza unei autorizaţii eliberate de autorităţi, precum şi recepţionarea sa, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, după finalizarea acesteia, recepţie care presupune participarea tuturor organelor în drept, care verifică astfel în ce măsură a fost respectată autorizaţia de construire de către beneficiar.
Reclamantul cunoaşte faptul că la adresa menţionată în cuprinsul acţiunii, comuna Limanu, sat Vama Veche, a edificat o construcţie fără respectarea autorizaţiei de construire, eliberată în mod legal de autorităţile publice locale, atât în ceea ce priveşte dimensiunea sa pe orizontală, cât şi pe verticală, respectiv depăşind cu 219 mp. suprafaţa construită la sol şi edificând încă un nivel faţă de cel autorizat, cu atât mai mult cu cât construcţia se află pe domeniul public al comunei.
Pe rolul instanţelor de judecată există un dosar civil încă din anul 2007, în care se dispută aceste aspecte, instanţa fiind învestită în mod expres cu grăniţuirea proprietăţilor, dar şi cu o cerere a pârâţilor de revendicare şi demolare a construcţiei ce face obiectul litigiului, edificat cu nerespectarea autorizaţiei de construire nr.27/2004, dar şi cu încălcarea domeniului public al autorităţii publice locale. Dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în prezent fiind casat de Tribunalul Constanţa şi trimis spre rejudecare la Judecătoria Mangalia, de unde a fost strămutat la Judecătoria Iaşi (dosarul civil nr.17775/245/2012, cu termen de judecată la data de 15.09.2014).
În dorinţa de a intra într-o aşa zisă legalitate cu construcţia sa, reclamantul a mai promovat o altă acţiune pe rolul Tribunalului Argeş, respectiv dosarul nr.243/105/2012, în care a solicitat obligarea autorităţilor publice locale să-i întocmească un proces verbal de recepţie finală pentru acelaşi imobil ca şi cel din prezentul litigiu. Dosarul a fost strămutat la Tribunalul Ploieşti, unde reclamantul a renunţat la judecata cererii.
Autorităţile locale şi cu atât mai puţin instanţa de judecată nu poate dispune înregistrarea în rolul fiscal a unui imobil edificat fără respectarea normelor legale în vigoare, în ceea ce priveşte autorizarea edificării sale.
Conform Planului General de Urbanism aprobat, potrivit legii, regimul maxim de înălţime admis în zonă este de P+1+mansardă. Fără a ţine cont însă de faptul că autorizaţia de construcţie constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor, reclamantul, ca persoană fizică şi ca administrator al S.C. BN 2003 S.R.L. a construit un imobil D+P+2 etaje + mansardă.
Mai mult decât atât, depăşirea pragului de înălţime admis de autoritatea locală a fost numai un început de încălcare a prevederilor legale, deoarece a urmat şi depăşirea în lăţime şi lungime a construcţiei edificate, ajungându-se chiar la extinderea construcţiei pe drumul public.
Cele de mai sus menţionate au fost constatate şi prin procesul verbal de inspecţie nr.3177/3.05.2006, întocmit de I.S.C. Constanţa şi prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.3325/5.05.2006, emis de I.S.C. Constanţa.
De asemenea, în urma controlului realizat pe tot litoralul românesc, în anul 2011, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului-Inspectoratul de Stat în Construcţii-Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa a fost întocmit şi procesul verbal de inspecţie nr.240/17.05.2011, înregistrat la Primăria comunei Limanu sub nr.3774/17.05.2011, prin care se menţionează că s-a realizat „controlul privind legalitatea execuţiei lucrărilor de modernizare şi extindere locuinţă D+P+E+M, situată în comuna Limanu, sat Vama Veche, , judeţul Constanţa, proprietatea d-lui CG, constatându-se următoarele: stadiu fizic al lucrărilor 100% … nu s-au respectat prevederile autorizaţiei emise, nu s-a respectat regimul de înălţime din autorizaţia de construire nr.27/21.04.2004, executându-se un etaj în plus”. La capitolul măsuri dispuse se menţionează: „conform art.2 alin.1 din Legea nr.3/2011, pentru aprobarea O.U.G. nr.41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii se va înştiinţa Direcţia Generală Lucrări Publice din cadrul M.D.R.T. privind starea de nelegalitate a construcţiei şi aplicarea art.1 din legea menţionată”.
Se subliniază că imobilul în litigiu, edificat de reclamant cu nerespectarea autorizaţiei de construire nr.27/2004, se află amplasat în limita celor 200 metri de la linia de coastă, în apropiere de malul Mării Negre. Măsura referitoare la aplicarea art.1 din Legea nr.1/2003 a fost dispusă de însăşi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Totodată, se menţionează că din punct de vedere legal, nu este posibilă întocmirea unui astfel de proces verbal de recepţie finală la acest moment, şi de înscriere în rolul fiscal şi nici măcar eliberarea unei alte autorizaţii de construire, şi de faptul că între reclamant, pe de o parte şi autorităţile locale, pe de altă parte, respectiv Comuna Limanu prin Primar şi Consiliul Local Limanu, se derulează în prezent un litigiu având ca obiect grăniţuirea imobilelor deţinute de aceste părţi, respectiv terenul pe care se află în prezent construcţia în litigiu, D+P+2E+M, aparţinând reclamantului, şi drumul public, proprietatea autorităţilor locale, învecinat cu acesta. În acelaşi litigiu autorităţile locale au solicitat demolarea construcţiei deţinute de reclamant şi aflate pe domeniul public-stradă şi revendicarea corespunzătoare.
Aşadar, în privinţa procesului verbal intitulat „Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.1/5.06.2012”, se susţine că acesta nu poate avea nicicum valoarea unui astfel de proces verbal întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare, cu semnificaţia cerută de Legea nr.50/1991 etc., acesta neatestând în niciun caz respectarea autorizaţiei de construire nr.27/2004 eliberată de autorităţile locale către reclamant pentru o cu totul altă construcţie decât cea existentă în prezent la adresa în litigiu.
Participarea reprezentantului legal al autorităţii publice locale este obligatorie (spre deosebire de alţi membri ai Comisiei constituite). H.G. nr.273/1994 nu poate fi interpretată astfel în niciun caz, atâta timp cât în ierarhia actelor normative legea ocupă un rang superior, iar după cum se ştie, hotărârile de guvern sunt date în aplicarea legii, fără a putea să le contrazică, fără a putea crea reguli noi, în afara legii.
Art.10 din H.G. nr.273/1994, invocat de reclamant, prevede că „La recepţia clădirilor cu înălţimea de peste 28 m, cu săli aglomerate, cu capacitate pentru mai mult de 150 persoane, a hotelurilor, a spitalelor, căminelor pentru copii şi bătrâni sau a altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, investitorii sunt obligaţi ca în comisiile de recepţie să includă şi o persoană desemnată de inspecţiile teritoriale din cadrul Comandamentului trupelor de pompieri şi care va fi solicitată în scris de către investitor.
Numele persoanei desemnate de inspecţiile teritoriale ale Comandamentului trupelor de pompieri va fi comunicat în scris investitorului în intervalul de timp de la primirea solicitării până la data întrunirii comisiei de recepţie”.
Aşadar, pentru înregistrarea în evidenţele fiscale a clădirilor construite conform Legii nr.50/1991 este necesară întocmirea unor procese verbale de către autorităţile locale, respectiv cele menţionate la art.254 pct.8 din codul fiscal, articol care arată şi când se întocmesc aceste procese verbale.
În niciun caz nu se poate concluziona că dispoziţiile citate de reclamantul-recurent ar exclude aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.50/1991 şi chiar şi de instanţa de fond.
Curtea, analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, sub toate aspectele, conform art. 3041 C.proc.civ., constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
O primă critică se referă la constatarea instanţei de fond a nelegalităţii procesului verbal de recepţie nr. 1/2012.
Susţinerea recurentului, că prezenţa reprezentantului administraţiei publice locale nu era necesară, câtă vreme au fost prezenţi 2/3 dintre membrii comisiei, nu poate fi primită.
Conform art. 13 al. 2 din HG 273/1994, comisia de recepţie poate funcţiona numai în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii numiţi ai acesteia.
Această dispoziţie legală nu se aplică izolat, desprinsă din contextul din care face parte, ci trebuie să se ţină seama şi de alte dispoziţii incidente. Astfel, art. 7 din acelaşi act normativ prevede că din comisie obligatoriu vor face parte un reprezentant al investitorului şi un reprezentant al administraţiei publice locale pe teritoriul căreia este situată construcţia. Legea, actul normativ cu forţă juridică superioară, în aplicarea căreia a fost edictată hotărârea de guvern menţionată, prevede, de asemenea, că recepţia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire(art. 37 al. 2 din Legea 50/1991).
Aşadar, aceste texte se aplică împreună, în mod coroborat, iar faţă de caracterul imperativ al prezenţei în comisie a reprezentantului administraţiei publice locale, aşa cum o impune art. 37 al. 2 din Legea 50/1991 şi art. 7 din HG, rezultă că lipsa acestuia afectează însăşi validitatea recepţiei, cu excepţia situaţiei în care este vorba de un refuz nejustificat de a participa la aceasta.
În cauză, reclamantul a comunicat încheierea execuţiei lucrărilor către Primăria Limanu la data de 01. 06 2012, solicitând participarea reprezentantului Primăriei la recepţia la terminarea lucrărilor la data de 05.06.2012, ora 10.
Cu toate acestea, întrunirea şi activitatea comisiei de recepţie a avut loc, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 1la data de 01.06.2012 (menţionată în tot cuprinsul procesului verbal, la punctele 1 şi 8), adică la aceeaşi dată la care reclamantul a finalizat lucrările şi a anunţat primăriei acest lucru.
Dincolo de acest aspect, chiar şi în condiţiile în care comisia de recepţie s-ar fi întrunit la data menţionată în titlul procesului verbal (5.06.2012), neparticiparea reprezentantului autorităţii locale la aceasta şi, ca un corolar, refuzul de înscriere în evidenţele oficiale a imobilului edificat de reclamant nu constituie un refuz nejustificat în sensul prevederilor legale, care să poată fi cenzurat pe cale judiciară.
Astfel, un refuz nejustificat de soluţionare a cererii presupune, potrivit art. 2 al. 1 lit.i) din Legea 554/2004, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane. Excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (art. 2 al. 1 lit.n) din aceeaşi lege).
Verificând condiţiile de existenţă a refuzului nejustificat, Curtea reţine că acestea nu se regăsesc în cauză, deoarece pârâţii Comuna Limanu şi Primarul acesteia în soluţionarea cererii reclamantului, şi-au exercitat dreptul de apreciere în limitele competenţei instituite de lege şi fără a încălca vreun drept al acestuia.
Prin procesul verbal de inspecţie nr. 3177/03.05.2006 încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcţii s-a constatat că imobilul construcţie nu respectă prevederile autorizaţiei de construire şi s-a dispus ca Primăria Limanu să nu recepţioneze construcţia decât în condiţiile prevăzute de Legea 50/1991 (art. 28) şi Ordinul 1430/2005 (art. 50).
În acest context, neparticiparea reprezentantului Primăriei Limanu la recepţia la terminarea lucrărilor la imobilul reclamantului nu reprezintă un refuz nejustificat, ci este determinat de împrejurările menţionate.
Potrivit art. 1 din HG 273/1994, scopul recepţiei este de a certifica faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.
În cauză, prin actul încheiat de către reclamant şi ceilalţi membri ai comisiei, intitulat procesul verbal de recepţie, un atare scop nu avea cum să fie atins, deoarece construcţia nu respectă prevederile documentaţiei de execuţie, aspect care rezultă din actele emise de-a lungul timpului de către instituţiile şi persoanele abilitate abilitate, depuse la dosarul cauzei.
De altfel, motivarea admiterii recepţiei de către comisia de recepţie se bazează pe trei elemente: verificarea documentelor componente ală cărţii tehnice, verificarea referatului proiectantului şi Sentinţa civilă nr. 1205/2011 (punctul 6 din procesul verbal).
Curtea constată că, din referatul proiectantului, depus la dosarul de fond al fila 314, rezultă că nu s-a respectat proiectul iniţial, fiind aduse modificările sesizate prin procesul verbal de inspecţie nr. 3177/03.05.2006 încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa, recomandându-se totuşi admiterea recepţiei, întrucât sunt respectate cerinţele de calitate a lucrărilor.
Cu toate acestea, Sentinţa civilă nr. 1205/2011 pe care se întemeiază, între altele, recepţia, nu era irevocabilă la data efectuării acesteia, iar în contenciosul administrativ declararea recursului suspendă de drept executarea, potrivit art. 20 al. 2 din Legea 554/2004. Ulterior această hotărâre judecătorească a fost casată în totalitate, ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva acesteia şi trimiterii cauzei spre rejudecare, prin Decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1546/2013. Nici la data soluţionării prezentei cauze litigiul respectiv nu a fost finalizat, astfel încât recepţia nu se putea întemeia pe o hotărâre judecătorească ale cărei efecte nu se puteau produce, fiind suspendate de drept la acea dată.
Ce-a de-a doua critică din recurs se referă la faptul că instanţa de fond în mod greşit, în opinia recurentului, a considerat că înscrierea în evidenţele fiscale este condiţionată de respectarea autorizaţiei de construire. În sprijinul punctului său de vedere, recurentul invocă prevederile art. 254 al. 9 C.fisc.
Curtea observă, în primul rând, că prevederile legale invocate de recurent impun o obligaţie în sarcina proprietarilor de imobile – aceea a declarării clădirilor – fără să impună şi în sarcina autorităţii locale obligaţia de a înscrie imobilele astfel declarate, indiferent de condiţiile în care au fost realizate. Astfel, textul de lege stipulează că declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.
Din faptul că proprietarii au obligaţie declarării construcţiilor, în vederea impunerii, nu rezultă în mod automat obligaţia autorităţii locale de a înscrie construcţia astfel declarată în evidenţele fiscale. Declaraţia proprietarului nu este suficientă prin ea însăşi pentru a conduce la înscrierea în evidenţele fiscale, ci autoritatea procedează la analizarea ei în funcţie de cadrul legal incident.
Interpretarea pe care recurentul o dă textului de lege invocat, în sensul că înscrierea în evidenţele fiscale nu este condiţionată, în nicio situaţie, de obţinerea sau de respectarea autorizaţiei de construire, nu poate fi primită, deoarece codul fiscal nu a abrogat dispoziţiile Legii 50/1991, care impun, în cazul construcţiilor pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire, drept etapă premergătoare înscrierii în evidenţele fiscale, recepţionarea acesteia şi respectarea documentaţiei de execuţie.
Astfel, din interpretarea coroborată a art. 37 şi art. 39 din Legea 50/1991, declararea construcţiei în vederea impunerii se efectuează la terminarea completă, însă construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.
Construcţia recurentului se află în această situaţie, fiind efectuată cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi fără a avea recepţia la terminarea lucrărilor efectuată potrivit legii, motive pentru care instanţa de fond în mod legal a concluzionat că refuzul intimatei pârâte de a o înscrie în evidenţele sale este justificat, reclamantul neputând pretinde un drept potrivit definiţiei legale precitate (art. 2 al. 1 lit.n) din Legea 554/2004), care să-i fi fost încălcat, câtă vreme nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii impuse de lege.
În aceste condiţii, cererea reclamantului nu putea fi admisă, deoarece unul din principiile de bază care stă la baza desfăşurării activităţii în administraţia publică este principiul legalităţii, conform căruia activitatea autorităţilor administrative trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în conformitate cu legea, urmărindu-se organizarea executării şi executarea în concret a acesteia.
În consecinţă, pentru aceste motive, Curtea a respins recursul ca nefondat.
