Dosar nr. 3005/88/2008R O M Â N I ATRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIVSENTINTA CIVILA NR.309Şedinţa publică din data de 20 Februarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.3005/88/2008, reclamanţii “…” “…”, “…”, au chemat în judecată Spitalul Judeţean Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care nu au beneficiat potrivit Legii nr.142/1998 şi care nu au fost acordate, retroactiv, respectiv, începând cu data de 27.11.2005 până la data pronunţării hotărârii, precum şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, în funcţie de data angajării şi cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt în raporturi contractuale cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, fiind angajaţi ca medici şi asistenţi medicali în dispensarele şcolare şi grădiniţele din municipiul Tulcea.
S-a precizat că cererea lor este în conformitate cu art.1 din Legea nr.142/09.07.1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi a celorlalte persoane juridice şi fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Au subliniat faptul că personalul sanitar şi personalul TESA din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, beneficiază de aceste drepturi legale, ei fiind singurii care nu au beneficiat niciodată de aceste drepturi legale.
Consideră că acordarea acestor tichete în funcţie de voinţa angajatorului şi anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie şi o restrângere a dreptului la protecţie socială care nu se impune în condiţiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică, adică să, fie determinate de o împrejurare care să impună imperios luarea unei asemenea măsuri.
Mai mult chiar, prevederea acordării tichetelor în funcţie de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporţională întrucât, este pur şi simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea lor, fie va aloca după preferinţe, sume, numai anumitor salariaţi, creându-se astfel o situaţia discriminatorie între ei şi ceilalţi salariaţi din cadrul Spitalului Judeţean Tulcea, ceea ce este inadmisibil.
În drept, şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr.53/2003 şi prevederilor art.1 alin.(1) şi (2) din Legea nr.142/1998.
În dovedire au depus la dosarul cauzei: adresa nr.15643/2008, tabel nominal, practică judiciară şi concluzii scrise.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2006, 2007, 2008, adresa nr.95/2009, Legea nr.379/2005, OUG nr.90/2007, OUG nr.226/2008, contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, dispoziţii de încadrare, C.C.M. la nivel de ramură pentru 2005.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 “Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri din angajator”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol “tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori”.
Rezultă deci, că Legea nr. 142/1998 nu stabileşte în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda acest drept ci constituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităţilor bugetare să acorde sau nu această bonificaţie.
Art. 40 din Legea nr. 511/204 – legea bugetului de stat pe anul 2005 prevede că: “În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.
În art. 24 din Legea n r.379/2005 legea bugetului de stat pe anul 2006 se p revede că: În bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă”.
Art. 3 din O.U.G nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, statuează că “Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanţare şi de sub ordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007”.
Pentru anul 2008, O.U.G. nr. 90/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate reglementează în domeniul cheltuielilor de personal, la art. II prevede că: “Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora”.
Inclusiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005 – 2006 la ar. 41 (2) şi Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 – 2010 la art. 42 (23) prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.
Ori, Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, dispoziţiile art. 1 din prezenta lege nu instituie o obligaţie pentru angajator, ci lasă la aprecierea acestuia acordarea/neacordarea tichetelor de masă în funcţie de posibilităţile economico-financiare reale de care dispune.
Pentru ca tichetele de masă să poată fi acordate trebuie ca în buget să fie prevăzute sume cu această destinaţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 14/18 februarie 2008 s-a pronunţat în recursul în interesul legii formulat de către Procurorul General referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, în sensul că “Dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţei şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzută în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă”.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea ca nefondată.
????????3
