Regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr. 50/2008, versiunea iniţială – aplicabilă în perioada 1.07.2008-14.12.2008 – nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, faţă de formula de calcul instituită de această ordonanţă, care în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi uzură importante impun taxe care se pot apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravenind art. 110 TFUE.
Obiectivul protecţiei mediului menţionat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulaţia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 şi Euro 2 şi care au o capacitate cilindrică mare, şi, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanţarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.
Fiind unul principial, raţionamentul Curţii este valid şi în legătură cu reglementările succesive, astfel încât, competenţa statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naţionale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 844 din 15 septembrie 2011
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr. 13063/118/2010, reclamantul B.C. a chemat în judecată pârâta DGFP Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de calcul nr. 1001951/12.07.2010 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1749 lei și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 12.07.2010, în urma achiziției din România a unui autoturism marca Toyota, cu norma de poluare Euro 4-M1, i-a fost emisă Decizia nr. 1001951/12.07.2010 de calcul al taxei pe poluare, care a stabilit o taxă în sumă de 1749 lei, sumă ce a fost achitată de reclamant la 14.07.2010. Ulterior, reclamantul a urmat procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A susținut reclamantul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt discriminatorii, taxa fiind datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în țară si care sunt deja în circulație. A doua constă în faptul că deținătorii autovehiculelor înmatriculate ulterior datei de 31.12.2009 nu beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare instituită prin articolul unic din O.U.G. nr. 117/2009.
Cea de-a treia discriminare, a arătat reclamantul în continuare, constă în instituirea raționamentului conform căruia, cu cât autovehiculul este mai vechi, cu atât gradul de poluare în timp este mai redus. Prin urmare, pentru un autovehicul vechi cu un grad de poluare extrem de ridicat, se va plăti o taxă de înmatriculare mai mică decât una pentru un autoturism nou cu un grad de poluare scăzut.
Or, discriminarea este interzisă, potrivit dispozițiilor art. 16 din Constituția României si Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 16 din Constituția României și Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A depus la dosar actele autovehiculului, chitanță de achitare a taxei pe poluare, decizie de calcul al taxei pe poluare, contestație administrativă, Decizia nr. 9023/30.08.2010 emisă de DGFP Constanța.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că prezenta cauză se referă la un litigiu între o persoană fizică și unitatea administrativă în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului persoană fizică, acestea fiind subiecte ale raportului fiscal. în cauza de față, competența aparține AFP Constanța, plata taxei efectuându-se la Trezoreria Constanța, care este subordonată teritorial de AFP Constanța.
Reclamantul a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a AFP Constanța, instanța dispunând citarea acesteia.
în ședința publică din 09.12.2010 instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Constanța, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la termenul menționat.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâta AFP Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Totodată, a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, arătând că în ceea ce privește cererea de restituire a taxei pe poluare, titularul dreptului este Administrația Fondului pentru Mediu.
Pârâta a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar.
Sub aspectul cererii de arătare a titularului dreptului, pârâta a arătat că acesta este Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece suma achitată la Trezoreria Constanța a fost virată în contul acestei instituții, AFP Constanța nefiind beneficiara taxei pe poluare.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată abia la 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 110 din TFUE.
A susținut pârâta că nici CJUE si nici Comisia Europeană nu au considerat că taxa pe poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau că nu ar trebui plătită, ci au solicitat doar modificarea modului de calcul si criteriile la care se raportează nivelul taxării.
CJUE a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile art. 110 TFUE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Comisia pentru Petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul la petiția nr. 1717/2008 adresată de I.G. a constatat faptul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt conforme cu dreptul comunitar.
A arătat pârâta că în apărare înțelege să se folosească de Raportul de ședință al CJUE care propune la pct. 33 și 34 să se răspundă că „Tratatul CE nu le interzice statelor membre să supună unei taxe de poluare autovehiculele de ocazie înmatriculate anterior într-un alt stat membru, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul statului membru în cauză.”
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 64, art. 115-118 C.proc.civ.
Totodată, pârâta a depus la dosar documentația aferentă emiterii deciziei de calcul al taxei pe poluare contestate în cauză.
Administrația Fondului pentru Mediu (în continuare AFM) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu atacă un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004 iar, pe de altă parte, acesta nu a formulat contestație administrativă împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că din concluziile avocatului general în Cauza C-402/09 Tatu rezultă cu evidență faptul că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu art. 110 TFUE si nu reprezintă o măsură discriminatorie doar pentru că pe piața națională existau deja autovehicule echivalente anterior introducerii taxe, care nu sunt supuse acestei taxe. De asemenea, din aceste concluzii rezultă compatibilitatea taxei pe poluare și deoarece cuantumul acestei taxe aplicate unui vehicul de ocazie importat nu depășește cuantumul rezidual inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent, care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou.
S-a mai susținut că CJUE a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar este faptul că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Reclamantul a formulat răspuns la cele două întâmpinări, prin care a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM, arătând că aceasta nu este parte în judecată. Pe de altă parte, reclamantul a arătat că art. 64 C.proc.civ. invocat de pârâtă se referă la arătarea titularului unui drept real, or, în cauză, AFM nu are nici calitatea de chemat în garanție și nici de intervenient.
în ședința publică din 10.03.2011, instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFM, invocată de reclamant, în acord cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ., instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, este formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP Constanța, respectiv AFP Constanța, în calitate de emitent al actului contestat.
Cum AFM a fost chemată în judecată prin intermediul unei cereri incidentale (de arătare a titularului dreptului) formulată de pârâta AFP Constanța și, prin urmare, nu figurează ca pârâtă în prezenta cauză, instanța va respinge excepția invocată.
în ceea ce privește cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâta AFP Constanța, instanța reține următoarele:
în motivarea acestei cereri incidentale, pârâta a arătat că titularul dreptului este AFM deoarece suma achitată la Trezoreria Constanța a fost virată în contul acestei instituții, AFP Constanța nefiind beneficiara taxei pe poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 64 C.proc.civ. pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
Din analiza acestui text de lege a reieșit că acest tip de intervenție forțată poate fi făcută doar de pârâtul chemat în judecată într-o acțiune reală și care deține un lucru – sau exercită un drept – pentru altul, fiind așadar un detentor precar.
Or, reține instanța de fond, acțiunea de față, având ca obiect anularea unui act emis de pârâtă și restituirea, în consecință, a unei sume de bani, cu titlu de despăgubiri, nu constituie o acțiune reală, întrucât prin intermediul acesteia nu se urmărește valorificarea unui drept real, ci o acțiune personală, prin care se valorifică un drept personal, de creanță (fiscală, în speță).
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că formularea unei cereri de arătare a titularului dreptului într-o acțiune personală este inadmisibilă, astfel că a respins ca atare cererea incidentală formulată de pârâta AFP Constanța.
Prin Sentința civilă nr. 433/10.03.2011, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM, invocată de reclamant, a respins cererea privind arătarea titularului dreptului formulată de pârâta AFP Constanța în contradictoriu cu AFM, ca inadmisibilă;
A admis acțiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta AFP Constanța;
A anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 1001951/12.07.2010;
A dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 1749 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 14.07.2010 și până la restituirea efectivă;
A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta DGFP Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 09.06.2010 a fost cumpărat de către reclamant autoturismul marca Toyota tip Yaris, seria de șasiu …, norma de poluare E4, auto M1.
Pentru prima înmatriculare în România a acestui autoturism reclamantul a plătit taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 1749 lei, potrivit Deciziei de calcul nr. 1001951/12.07.2010 emisă de către A.F.P. Constanța și chitanței de plată seria TS3B nr. 3943238/14.07.2010.
Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii de calcul al taxei pe poluare, căreia i s-a răspuns prin Decizia nr. 91/27.08.2010, prin care contestația sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Analizând actul administrativ suspus controlului judecătoresc și anume Decizia nr. 1001951/12.07.2010 emisă de către A.F.P. Constanța, s-au constatat următoarele:
Taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 117/2009 – această formă fiind în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de înmatriculare.
în preambulul acestui act normativ sunt expuse considerentele pentru care s-a adoptat și anume, „având în vedere concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională, faptul ca Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare, ținând cont de faptul că toate aceste elemente constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și totodată având în vedere că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.”
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili daca O.U.G nr. 50/2008 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 lit. a) din acest act normativ, obligația de plata a taxei de poluare intervine odată cu prima înmatriculare a unui autovehicul în România, fără nici o distincție după cum acesta a fost produs în România sau in afara acesteia ori daca acestea sunt noi sau second-hand. Rezultă, așadar, că taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Din interpretarea teleologică a expunerii de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, consecința ar fi fost intrarea in România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand mai vechi de 10 ani, achiziționate cu un preț foarte mic. în consecință, se urmărește în realitate ca principiul „poluatorul plătește” sa aibă un alt efect imediat, respectiv acela al limitării introducerii în țară a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate in alt stat membru al Uniunii Europene.
Reglementările ulterioare creează la rândul lor o diferența de tratament fiscal intre mașinile noi si cele vechi înmatriculate in România după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008. Astfel, O.U.G. nr. 208/2008 prevede că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2008. Aceste prevederi se aplică până ia data de 31 decembrie 2009 inclusiv.
O.U.G. nr. 208/2008 a fost însă abrogată prin O.U.G. nr. 218/2008. Potrivit art. lll, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 si 2.
în privința reglementarilor comunitare în materie, instanța retine că, potrivit art. 90 parag. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
în temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normele comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscala.
Din dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa de poluare la o noua înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe însă dacă autoturismul produs în tară sau in alt stat membru este înmatriculat prima data în România,
O.U.G. nr. 218/2008, prin discriminarea pe care o creează în funcție de capacitatea cilindrica a autoturismului, influențează în mod evident alegerea cumpărătorilor, aceștia fiind direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre unul deja înmatriculat în România, în acest mod protejându-se industria internă, aspect ce rezultă și din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 si O.U.G. nr. 218/2008.
în consecință, instanța reține ca O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, fiind destinată să diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate intr-un alt stat membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
O a doua discriminare se înregistrează între persoanele care au solicitat înmatricularea unui autoturism anterior date de 01.07.2008 si cele care au solicitat același lucru ulterior acestei date, doar ultima categorie de persoane fiind obligată la plata taxei de poluare. Discriminarea este realizata de legiuitor prin faptul ca leagă plata taxei de poluare de înmatriculare, deși scopul menționat in preambulul ordonanței se refera la protejarea mediului.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 90 din Tratatul CE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa de poluare nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniență din alte state, este evident caracterul său de echivalent al unei taxe vamale.
în consecința, instanța apreciază ca taxa de poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Trebuie avut în vedere de asemenea că Tratatul CE a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeană de Justiție în cazul Van Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
în consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 din tratatul UE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța de fond a constatat prezenta acțiune ca fiind întemeiată și a admis-o.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept expuse mai sus, instanța de fond a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1001951/12.07.2010 emisă de AFP Constanța. Pe cale de consecință a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1749 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 14.07.2010 și până la restituirea efectivă.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Constanța.
în motivarea recursului se arată că apreciază hotărârea nelegală.
Astfel, instanța de fond s-a pronunțat asupra restituirii sumei achitate, deși obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate viza în principal anularea unui act administrativ emis în procedura prealabilă și în subsidiar, anularea actului prin care s-a stabilit taxa de poluare, iar ca măsură reparatorie, acordarea unei sume egale cu prejudiciul material suferit și evident daune moratorii constând în acordarea dobânzii legale.
Decizia nr. 91/27.08.2010 emisă de DGFP Constanța reprezintă un act administrativ fiscal, posibilitatea de contestare, sub sancțiunea decăderii, în termen de 6 luni de la comunicare fiind menționată în chiar decizia de soluționare a contestației.
Câtă vreme toate măsurile dispuse prin decizia de calcul taxa pe poluare sunt menținute prin decizia de soluționare în procedura prealabilă, efectul anulării actului administrativ inițial fără anularea și a actului administrativ jurisdicțional este zero.
în ce privește restituirea de către AFP Constanța a taxei de poluare, soluția este nelegală, deoarece cel care a beneficiat de sumă este AFM.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului este nefondată.
Obligativitatea plății taxei de poluare a fost prevăzută prin O.U.G. nr. 50/2008, care stabilește în formă modificată prin O.U.G. nr. 117/2009 – cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare în conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona), luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară aduce prejudicii importante în relația României cu Uniunea Europeană.
Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, se constată că această taxă nu încalcă dispozițiile art. 90 din TCE (actualmente art. 110 din TFUE).
Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificata a O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, se constată că, în speță, această taxă nu încalcă dispozițiile art. 90 din TCE (actualmente art. 110 din TFUE).
Astfel, potrivit art. 90 din TCE „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Or, taxa de poluare instituita de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Aceasta taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze și sa utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze și sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezulta din dispozițiile art. 1 alin. (2) care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Nu trebuie omis nici faptul ca instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
Nu se poate vorbi în speța de o discriminare intre autovehiculele second-hand ce se înmatriculează pentru prima data în România și autovehiculele second-hand deja înmatriculate, ele neaflându-se intr-o situație similara. Astfel, în cazul celei de a doua categorii mai sus-menționate nu se mai poate stabili o taxa de poluare în vederea admiterii în circulație, câtă vreme ele deja au fost admise în circulație anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale ce reglementează aceasta taxa.
Practica judiciara a statuat ca forma modificată a O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, în care se prevedea ca „autovehiculele cu Euro 4 și cu o capacitate cilindrică de cel mult 2.000 cmc sunt scutite de plata taxei de poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima data în orice stat din Uniunea Europeana în perioada 15 decembrie 2008-15 decembrie 2009”, contravine prevederilor dreptului comunitar având în vedere preambulul O.U.G. nr. 218/2008 în care se arata ca ea este adoptata având în vedere criza financiara și economica, care a dus la scăderea piețelor auto și având în vedere scutirea de la plata taxei de poluare ce se acorda unei categorii de autoturisme în care se încadrează producția interna auto. Ca atare aceasta forma modificata a fost considerata contrara prevederilor dreptului comunitar, întrucât urmarea, în mod indirect, sa încurajeze industria auto interna prin mărirea taxei de poluare și scutirea acordata.
Urmare a modificării O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, la data de 26.06.2009, astfel cum precizează Departamentul pentru Afaceri Europene, autorităților romane le-a fost comunicata punerea în întârziere, prin intermediul căreia Comisia a declanșat împotriva României prima etapa a fazei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, cu referire la compatibilitatea legislației romanești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în România cu art. 90 din TCE. Declanșarea procedurii precontencioase are semnificația aprecierii ca neconforme normelor comunitare și a acestei taxe numita de poluare, care a înlocuit taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, tocmai în considerarea neconformității taxei speciale cu normele comunitare.
Potrivit însă O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule:
(1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima data intr-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima data în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
Pentru a-si fundamenta intervenția legislativa pe calea delegării legislative autorizate de Constituție, Guvernul a arătat în nota de fundamentare următoarele argumente:
Pentru punerea de acord a O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu prevederile art. 110 din TFUE, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona), luând în considerare faptul ca neasigurarea concordantei cu reglementarea comunitara va aduce prejudicii importante în relația României cu UE, pentru a asigura un timp rezonabil de 45 de zile pentru înmatricularea autovehiculelor care provin din statele membre ale UE înmatriculate în România pana la 31 decembrie 2009, ținând cont de faptul ca aceste elemente constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânata și vizează interesul public.
Astfel, punerea de acord a actului normativ de drept intern cu art. 110 din TFUE, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona) a asanat și a eliminat regimul protectiv și discriminator în materia plații taxei de poluare introdus în O.U.G. nr. 50/2008 prin art. 3 din O.U.G. nr. 218/2008, găsit incompatibil cu norma consacrata de art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE intrat în vigoare la 1 decembrie 2009- conform modificărilor survenite prin tratatul de reforma de la Lisabona din anul 2007).
Așa fiind, începând cu data expirării termenului de 45 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2009, regimul de stabilire și plata a taxei de poluare revine practic la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008 aplicată în perioada 01.07.2008-15.12.2008, regim conform cu normele instituite de tratatele europene în materie.
Se poate concluziona așadar că, începând cu data de 16 februarie 2010, toate cererile de înmatriculare a autovehiculelor care intră sub incidența O.U.G. nr. 50/2008 sunt condiționate de plata taxei de poluare.
De altfel, Curtea Europeana de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele, un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în Cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorul serviciilor fiscale, parag. 12; Cauza C-132/88 Con. Comisia Europeană c. Republica Elenă parag. 17).
De asemenea, Curtea Europeana de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performantele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum capacitatea cilindrică, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lăsa loc unei decizii arbitrare.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cât și prin modul de impunere, ținând cont ca elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus.
Principala critica adusa noului sistem de taxare este aceea ca, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național.
Sub acest aspect este relevanta decizia C.E.J. în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezulta ca un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reala a acestui autovehicul de import si, în consecința, se impune o taxa mai mare decât valoarea reziduala a taxei rămasa neamortizată, incorporată intr-un autovehicul național similar.
Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene, prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de piața și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil daca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o măsura mai mare decât cea indicata de grila fixa.
Tot în privința comparației cu autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin Tratatul de reformă de la Lisabona din anul 2007) nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi, sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akos Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49).
Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil, prin omologarea de tip fiind instituite valorile limita pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște – pe baza documentelor mașinii – cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul si-l dorește.
Se poate, așadar, concluziona ca O.U.G. nr. 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamant) respecta exigentele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din TCE (art. 110 din TFUE).
Astfel, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixa de reducere prevăzuta în anexa 4 este stabilita în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnica și nivelul de dotare au autovehiculului.
Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixa, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgenta.
Pe de alta parte, așa cum rezulta din art. 8: „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).
(2) Valoarea reziduala a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național”.
Așadar, atâta timp cât taxa de poluare perceputa pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care aceasta taxa nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită si, evident, nici nu se poate pune problema restituirii ei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008, în forma sa actuala, cu normele comunitare, este confirmata prin propunerea de clasare a plângerii nr. 2009/2002, care se refera la taxa pe poluare din România, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 29/8 din 5 februarie 2010 și care au concluzionat ca, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 1 ianuarie 2010, a scutirii acordate în temeiul O.U.G. nr. 218/2008, departamentul responsabil al Comisiei este de părere ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, în momentul de fata, se pare ca legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă cu art. 110 din TFUE.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurente, dar^#și potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că este nefondat.
Analizând refuzul organului fiscal privind restituirea taxei, în mod corect instanța de fond a apreciat cererea ca fiind întemeiată.
Astfel, dispozițiile art. 90 parag. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în versiunea consolidată) prevăd că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene, că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității dinainte de aderare.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o asemenea manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. în această situație, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (Cauza Simmenthal II din anul 1978).
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare – art. 3 alin. (2) și art. 9 alin. (1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România – art. 4 lit. a) – fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 – art. 14 alin. (1) – rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă – art. 5 alin. (1).
Instanța de control reține că scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Soluția instanței de fond este confirmată de Hotărârea preliminară a Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-402/09 Tatu, prin care s-a statuat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autovehicule cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
în raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr. 50/2008, versiunea inițială – aplicabilă în perioada 1.07.2008-14.12.2008 – nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante impun taxe care se pot apropia de 30% din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravenind art. 110 TFUE.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât, competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea dată în Cauza Nisipeanu, în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, Curtea stabilind că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea Tatu, Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (parag. 27), concluzie ce contrazice poziția constant exprimată de autoritățile statului român în sensul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în parag. 28 al hotărârii Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Totodată, Curtea a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că Hotărârea Nisipeanu (ca de altfel și Hotărârea Tatu) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010. Curtea a remarcat că nu s-a probat faptul că restituirea taxelor de poluare ar avea efecte negative asupra economiei naționale.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 C.proc.civ. să fie respins.
(Judecător Adriana Pintea)
