Dosar nr. 4233/83/2008
SENTINŢA CIVILĂ NR.528/CA/10 decembrie 2008
Domeniu asociat: administrativ; anulare hotărâre adoptat de consiliul
local.
Prin condiţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a deţinerii
de de companie de către o anumită categorie de persoane (locatarii unor
blocuri de locuinţe sau locatarii unor imobile cu curţi şi dependinţe comune) de
blocuri de locuinţe sau locatarii unor imobile cu curţi şi dependinţe comune) de
acordul scris al vecinilor se adaugă la lege, această condiţionarea nefiind în acord cu
acordul scris al vecinilor se adaugă la lege, această condiţionarea nefiind în acord cu
spiritul şi litera actelor normative de valoare superioară interne şi internaţionale care
spiritul şi litera actelor normative de valoare superioară interne şi internaţionale care
reglementează deţinerea de animale de către persoanele fizice.
reglementează deţinerea de animale de către persoanele fizice.
În plus, prin art. 15 lit. a) din hotărârea de consiliu local contestată, autoritatea
publică locală a încălcat prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, deoarece a avut iniţiativă şi a hotărât într-un domeniu
care prin lege a fost dat în competenţa unei alte autorităţi publice centrale.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.
de mai sus, reclamanta SI a chemat în judecată în calitate de pârât CONSILIUL
LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o
va pronunţa în cauză să anuleze ca nelegal art. 15 din HCL nr. 50/2007 pentru
modificarea HCL nr. 243/2006 adoptată de pârât.
În motivarea cererii se arată că, prin art. 15 din hotărârea atacată este în
contradicţie cu legislaţia în vigoare privind protecţia animalelor reglementate de OUG
nr. 55/2002, Legea nr. 205/2004 precum şi Legea nr. 9/2008, precum şi normele
privind proprietatea.
Normele juridice referitoare la protecţia animalelor stabilesc condiţiile speciale
pentru deţinerea şi creşterea animalelor de companie, condiţii privind înregistrarea,
vaccinarea, asigurarea adăpostului, a hranei, a asistenţei medicale de specialitate
precum şi a condiţiilor de mişcare a animalului, Legea nr. 9/2008 chiar interzicând
abandonarea animalului a cărui existenţă depinde de persoana deţinătoare şi, aşa
cum rezultă din actele depuse la dosar, toate aceste condiţii sunt respectate de către
reclamantă.
Nicio lege în vigoare nu cere vreun acord scris al vecinilor sau a altei
persoane, astfel condiţionarea deţinerii unui de vreun acord scris contravine
legislaţiei române şi europene în materie.
În drept invocă Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul solicită respingerea acţiunii
înaintată de reclamant ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 din OG nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Asociaţiei de proprietari, „Consiliile Locale ale municipiilor … vor sprijini activitatea
asociaţiilor de pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare”, creând în acest sens, în cadrul
aparatului propriu, un compartiment specializat în sprijinirea şi îndrumarea asociaţiilor
de proprietari. Consiliul Local are atribuţii în domeniul edilitar-gospodăresc, iar HCL
50/2007 a fost adoptată tocmai cu privire la stabilirea şi sancţionarea unor
contravenţii în domeniu.
Apreciază că nu este deloc de neglijat această prevedere legală, care permite
consiliului local, ca în virtutea atribuţiilor conferite de lege, să reglementeze şi situaţia
deţinătorilor de animale, prin adoptarea de hotărâri în acest sens. Reclamanta se
prevalează în acţiunea sa de faptul că, legiuitorul prin diverse acte normative,
ocroteşte animalele. Dar, oare legiuitorul nu ocroteşte în egală măsură, dacă nu şi
mai mult, viaţa umană? Or, locuind într-o asociaţie de proprietari, mai precis într-un
bloc cu mai multe apartamente, este evident că există şi părţi din imobil care se află
în proprietatea comună pe cote părţi, forţată şi perpetuă a tuturor proprietarilor
apartamentelor din imobilul respectiv. Una din aceste limite este tocmai aceea de a
nu stingeri dreptul de proprietate al celorlalţi proprietari. Pentru soluţionarea în mod
echitabil a speţei este esenţial: a se face distincţie între dreptul de proprietate şi
modalităţile dreptului de proprietate şi a se observa că dreptul de proprietate este un
drept exclusiv şi absolut, dar trebuie exercitat în limitele legii şi fără a stingeri în
vreun fel dreptul de proprietate al celorlalţi proprietari
Or, este posibil de pildă ca un „câine periculos” să latre la ore târzii şi să
deranjeze proprietarii apartamentelor vecine în liniştita şi utila folosinţă a bunului lor,
la fel cum este posibil ca în momentul în care se află pe proprietatea comună pe
cote-părţi, forţată şi perpetuă, (casa scării), câinele să fie nevoit să treacă pe lângă
un copil mic, sau pe lângă o persoană care are fobie la câini, locuitor şi el al blocului
respectiv. Acestea sunt nişte realităţi care au fost avute în vedere de Consiliul Local,
şi nu natura relaţiilor dintre vecini. Aşadar, refuzul sau acordul vecinului nu poate fi
arbitrar, adică bazat pe simple simpatii sau antipatii, eventual relaţii de prietenie sau
duşmănie. In cazul refuzului, acesta trebuie motivat în scris, si acesta, adică refuzul
proprietarului vecin este susceptibil de a fi contestat în fata instanţelor de judecată,
nicidecum o măsură cu caracter general, cu este prevederea art. 15 din HCL
50/29.03.2008.
În virtutea legii şi a principiului autonomiei locale, Consiliul Local a reglementat
situaţia deţinătorilor de animale şi a celor care nu deţin animale, dar sunt nevoiţi să
convieţuiască împreună
În drept, invocă art. 115 şi urm. art. 158 C.proc.civ., Legea nr. 215/2001 /R/A a
administraţiei publice locale, art. 16 din OG nr. 85/2001, privind organizarea şi
funcţionarea Asociaţiei de proprietari, Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
În baza art. 242 C.proc.civ. Cpc solicită judecarea şi în lipsă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 50/29.03.2007, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a
modificat şi completat prevederile HCL nr. 243/2006 privind stabilirea şi sancţionarea
unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei
publice în Municipiul Satu Mare, la capitolul IV din acest act administrativ cu caracter
normativ fiind stabilite reguli şi obligaţii privind creşterea animalelor.
Deşi prin cererea introductivă reclamanta solicitată constarea nelegalităţii art.
15 din HCL nr. 50/2007, din analiza motivelor de fapt şi de drept invocate, rezultă
însă faptul că, în realitate, reclamante critică doar prevederile alineatului 1, lit. a) a
art. 15 din hotărârea amintită, potrivit căruia, „deţinerea de câini, pisici şi alte animale
de companie în blocuri de locuinţe este permisă numai cu acordul scris al vecinilor ce
au pereţi comuni cu deţinătorul acestora, iar în cazul imobilelor cu mai mulţi locatari
ce au curţi şi dependinţe comune, este permis numai cu acordul scris al locatarilor.”
Nelegalitatea acestui articol este invocată în cauză prin prisma dispoziţiilor
Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor prin care se reglementează măsurile
necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau
fără deţinător.
În sensul acestei legi, prin deţinător de animale se înţelege proprietarul,
persoana care deţine cu orice titlu valabil, precum şi orice persoană fizică sau juridică
în îngrijirea căreia se află un animal.
Aceşti deţinători de animale au obligaţia printre altele,de a asigura aplicarea
normelor sanitare veterinare şi de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea,
reproducţia, exploatarea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de a asigura acestora,
în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie,
următoarele:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie.
e) asistenţă medicală.
Această lege, stabileşte în mod expres la art. 8, faptul că, Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea
naţională în domeniul protecţiei animalelor şi că, “condiţiile de deţinere, adăpostire şi
întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.”
Prin urmare, se constată că, stabilirea condiţiilor de deţinere, adăpostire şi
întreţinere a animalelor în general sunt în competenţa unei autorităţi publice
centrale, această materie constituind deja un domeniu reglementat de către legiuitor.
În privinţa unor anumite categorii de animale, prin reglementări speciale, s-au
stabilit anumite condiţii speciale privind deţinerea acestora, cum ar fi de exemplu
OUG nr. 55/2002 invocat de către reclamantă, prin care s-au stabilit anumite obligaţii
suplimentare în sarcina deţinătorilor de câini Rottweiller.
Prin condiţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a deţinerii
de animale de companie de către o anumită categorie de persoane (locatarii unor
În plus, instanţa constată că prin art. 15 lit. a) din hotărârea de consiliu local
contestată, autoritatea publică locală a încălcat prevederile art. 36 din Legea nr.
215/2001 privind administraţia publică locală, deoarece a avut iniţiativă şi a hotărât
într-un domeniu care prin lege a fost dat în competenţa unei alte autorităţi publice
centrale.
Faţă de cele de mai sus instanţa de contencios administrativ apreciază că în
cauză, sunt circumscrise suficiente motive de nelegalitate a actului administrativ cu
caracter normativ, motiv pentru care, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004,
art. 2 pct. 1 lit. d) C.proc.civ. şi a textelor de lege amintite, instanţa a admis în parte
acţiunea reclamantei şi a dispus anularea doar a literei a) a art. 15 din HCL nr.
50/2007 ca nelegal, fără a acorda cheltuieli de judecată în cauză potrivit art. 274
C.proc. civ. acestea nefiind solicitate şi nici justificate de părţi.
3
