Contencios administrativ – anulare hotărâre adoptat de consiliul local. Acte ale autorităţilor publice


Dosar nr. 4233/83/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR.528/CA/10 decembrie 2008

Domeniu asociat: administrativ; anulare hotărâre adoptat de consiliul

local.

Prin condiţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a deţinerii

de de companie de către o anumită categorie de persoane (locatarii unor

blocuri de locuinţe sau locatarii unor imobile cu curţi şi dependinţe comune) de

blocuri de locuinţe sau locatarii unor imobile cu curţi şi dependinţe comune) de

acordul scris al vecinilor se adaugă la lege, această condiţionarea nefiind în acord cu

acordul scris al vecinilor se adaugă la lege, această condiţionarea nefiind în acord cu

spiritul şi litera actelor normative de valoare superioară interne şi internaţionale care

spiritul şi litera actelor normative de valoare superioară interne şi internaţionale care

reglementează deţinerea de animale de către persoanele fizice.

reglementează deţinerea de animale de către persoanele fizice.

În plus, prin art. 15 lit. a) din hotărârea de consiliu local contestată, autoritatea

publică locală a încălcat prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind

administraţia publică locală, deoarece a avut iniţiativă şi a hotărât într-un domeniu

care prin lege a fost dat în competenţa unei alte autorităţi publice centrale.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.

de mai sus, reclamanta SI a chemat în judecată în calitate de pârât CONSILIUL

LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o

va pronunţa în cauză să anuleze ca nelegal art. 15 din HCL nr. 50/2007 pentru

modificarea HCL nr. 243/2006 adoptată de pârât.

În motivarea cererii se arată că, prin art. 15 din hotărârea atacată este în

contradicţie cu legislaţia în vigoare privind protecţia animalelor reglementate de OUG

nr. 55/2002, Legea nr. 205/2004 precum şi Legea nr. 9/2008, precum şi normele

privind proprietatea.

Normele juridice referitoare la protecţia animalelor stabilesc condiţiile speciale

pentru deţinerea şi creşterea animalelor de companie, condiţii privind înregistrarea,

vaccinarea, asigurarea adăpostului, a hranei, a asistenţei medicale de specialitate

precum şi a condiţiilor de mişcare a animalului, Legea nr. 9/2008 chiar interzicând

abandonarea animalului a cărui existenţă depinde de persoana deţinătoare şi, aşa

cum rezultă din actele depuse la dosar, toate aceste condiţii sunt respectate de către

reclamantă.

Nicio lege în vigoare nu cere vreun acord scris al vecinilor sau a altei

persoane, astfel condiţionarea deţinerii unui de vreun acord scris contravine

legislaţiei române şi europene în materie.

În drept invocă Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul solicită respingerea acţiunii

înaintată de reclamant ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 din OG nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea

Asociaţiei de proprietari, „Consiliile Locale ale municipiilor … vor sprijini activitatea

asociaţiilor de pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare”, creând în acest sens, în cadrul

aparatului propriu, un compartiment specializat în sprijinirea şi îndrumarea asociaţiilor

de proprietari. Consiliul Local are atribuţii în domeniul edilitar-gospodăresc, iar HCL

50/2007 a fost adoptată tocmai cu privire la stabilirea şi sancţionarea unor

contravenţii în domeniu.

Apreciază că nu este deloc de neglijat această prevedere legală, care permite

consiliului local, ca în virtutea atribuţiilor conferite de lege, să reglementeze şi situaţia

deţinătorilor de animale, prin adoptarea de hotărâri în acest sens. Reclamanta se

prevalează în acţiunea sa de faptul că, legiuitorul prin diverse acte normative,

ocroteşte animalele. Dar, oare legiuitorul nu ocroteşte în egală măsură, dacă nu şi

mai mult, viaţa umană? Or, locuind într-o asociaţie de proprietari, mai precis într-un

bloc cu mai multe apartamente, este evident că există şi părţi din imobil care se află

în proprietatea comună pe cote părţi, forţată şi perpetuă a tuturor proprietarilor

apartamentelor din imobilul respectiv. Una din aceste limite este tocmai aceea de a

nu stingeri dreptul de proprietate al celorlalţi proprietari. Pentru soluţionarea în mod

echitabil a speţei este esenţial: a se face distincţie între dreptul de proprietate şi

modalităţile dreptului de proprietate şi a se observa că dreptul de proprietate este un

drept exclusiv şi absolut, dar trebuie exercitat în limitele legii şi fără a stingeri în

vreun fel dreptul de proprietate al celorlalţi proprietari

Or, este posibil de pildă ca un „câine periculos” să latre la ore târzii şi să

deranjeze proprietarii apartamentelor vecine în liniştita şi utila folosinţă a bunului lor,

la fel cum este posibil ca în momentul în care se află pe proprietatea comună pe

cote-părţi, forţată şi perpetuă, (casa scării), câinele să fie nevoit să treacă pe lângă

un copil mic, sau pe lângă o persoană care are fobie la câini, locuitor şi el al blocului

respectiv. Acestea sunt nişte realităţi care au fost avute în vedere de Consiliul Local,

şi nu natura relaţiilor dintre vecini. Aşadar, refuzul sau acordul vecinului nu poate fi

arbitrar, adică bazat pe simple simpatii sau antipatii, eventual relaţii de prietenie sau

duşmănie. In cazul refuzului, acesta trebuie motivat în scris, si acesta, adică refuzul

proprietarului vecin este susceptibil de a fi contestat în fata instanţelor de judecată,

nicidecum o măsură cu caracter general, cu este prevederea art. 15 din HCL

50/29.03.2008.

În virtutea legii şi a principiului autonomiei locale, Consiliul Local a reglementat

situaţia deţinătorilor de animale şi a celor care nu deţin animale, dar sunt nevoiţi să

convieţuiască împreună

În drept, invocă art. 115 şi urm. art. 158 C.proc.civ., Legea nr. 215/2001 /R/A a

administraţiei publice locale, art. 16 din OG nr. 85/2001, privind organizarea şi

funcţionarea Asociaţiei de proprietari, Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

În baza art. 242 C.proc.civ. Cpc solicită judecarea şi în lipsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 50/29.03.2007, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a

modificat şi completat prevederile HCL nr. 243/2006 privind stabilirea şi sancţionarea

unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei

publice în Municipiul Satu Mare, la capitolul IV din acest act administrativ cu caracter

normativ fiind stabilite reguli şi obligaţii privind creşterea animalelor.

Deşi prin cererea introductivă reclamanta solicitată constarea nelegalităţii art.

15 din HCL nr. 50/2007, din analiza motivelor de fapt şi de drept invocate, rezultă

însă faptul că, în realitate, reclamante critică doar prevederile alineatului 1, lit. a) a

art. 15 din hotărârea amintită, potrivit căruia, „deţinerea de câini, pisici şi alte animale

de companie în blocuri de locuinţe este permisă numai cu acordul scris al vecinilor ce

au pereţi comuni cu deţinătorul acestora, iar în cazul imobilelor cu mai mulţi locatari

ce au curţi şi dependinţe comune, este permis numai cu acordul scris al locatarilor.”

Nelegalitatea acestui articol este invocată în cauză prin prisma dispoziţiilor

Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor prin care se reglementează măsurile

necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau

fără deţinător.

În sensul acestei legi, prin deţinător de animale se înţelege proprietarul,

persoana care deţine cu orice titlu valabil, precum şi orice persoană fizică sau juridică

în îngrijirea căreia se află un animal.

Aceşti deţinători de animale au obligaţia printre altele,de a asigura aplicarea

normelor sanitare veterinare şi de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea,

reproducţia, exploatarea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de a asigura acestora,

în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie,

următoarele:

a) un adăpost corespunzător;

b) hrană şi apă suficiente;

c) posibilitatea de mişcare suficientă;

d) îngrijire şi atenţie.

e) asistenţă medicală.

Această lege, stabileşte în mod expres la art. 8, faptul că, Autoritatea

Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea

naţională în domeniul protecţiei animalelor şi că, “condiţiile de deţinere, adăpostire şi

întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale

Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.”

Prin urmare, se constată că, stabilirea condiţiilor de deţinere, adăpostire şi

întreţinere a animalelor în general sunt în competenţa unei autorităţi publice

centrale, această materie constituind deja un domeniu reglementat de către legiuitor.

În privinţa unor anumite categorii de animale, prin reglementări speciale, s-au

stabilit anumite condiţii speciale privind deţinerea acestora, cum ar fi de exemplu

OUG nr. 55/2002 invocat de către reclamantă, prin care s-au stabilit anumite obligaţii

suplimentare în sarcina deţinătorilor de câini Rottweiller.

Prin condiţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a deţinerii

de animale de companie de către o anumită categorie de persoane (locatarii unor

În plus, instanţa constată că prin art. 15 lit. a) din hotărârea de consiliu local

contestată, autoritatea publică locală a încălcat prevederile art. 36 din Legea nr.

215/2001 privind administraţia publică locală, deoarece a avut iniţiativă şi a hotărât

într-un domeniu care prin lege a fost dat în competenţa unei alte autorităţi publice

centrale.

Faţă de cele de mai sus instanţa de contencios administrativ apreciază că în

cauză, sunt circumscrise suficiente motive de nelegalitate a actului administrativ cu

caracter normativ, motiv pentru care, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004,

art. 2 pct. 1 lit. d) C.proc.civ. şi a textelor de lege amintite, instanţa a admis în parte

acţiunea reclamantei şi a dispus anularea doar a literei a) a art. 15 din HCL nr.

50/2007 ca nelegal, fără a acorda cheltuieli de judecată în cauză potrivit art. 274

C.proc. civ. acestea nefiind solicitate şi nici justificate de părţi.

3