Calitatea procesuală pasivă a persoanei juridice care deţine arhiva, indiferent de condiţiile preluării sau de conformitatea cu reglementările în vigoare a faptului deţinerii acesteia. Obligare la eliberarea informaţiilor. Respectarea exigenţelor legate de protecţia datelor personale
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 990 din 19 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr.2571/5 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a admis cererea precizată de către C.I. împotriva pârâtei DIRECŢIA DE MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ SĂLAJ, care a fost obligată să-i elibereze o adeverinţă care să ateste stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, condiţiile de muncă, sporurile şi majorările de retribuţii de care a beneficiat în calitate de angajat al Filaturii de Bumbac S.A. Zalău.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulata de reclamantul C.I. se solicita chemarea in judecata a piritei DIReCtIA DE SI PROTECTIA SOCIALA SALAJ si obligarea acesteia să-i elibereze copii si extrase de pe documentele pe care le deţine si care atesta stagiile de cotizare in sistemul public de pensii .
Iniţial cererea a fost admisa prin Sentinţa nr. 194/2009 a Tribunalului Sălaj.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta, care a solicitat casarea primei hotărâri pe care a considerat-o ca fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale.
Prin Decizia 1899/2009 a Curţii de Apel Cluj, recursul a fost admis considerând ca tribunalul nu a stăruit pentru clarificarea cererii de chemare in judecata, întrucât reclamantul nu a făcut nici o referire la faptul că in speţă este vorba despre informaţii de interes public, ci a invocat refuzul nejustificat al pârâtei dedus din modul in care a procedat la rezolvarea cererii reclamantului. Prin aceasta, s-a considerat că s-a încălcat principiul disponibilităţii din perspectiva reclamantului, cât şi al dreptului de apărare al piritei.
In rejudecare pârâta a solicitat pe cale de excepţie, constatarea lipsei calităţii sale procesuale pasive. Considera ca eliberarea acestor dovezi nu intră in atribuţiile sale si in consecinţă nu dispune de personal de specialitate autorizat in acest domeniu. Singura instituţie autorizata este Direcţia Generala a Arhivelor Naţionale.
La rândul său, reclamantul depune o precizare a cererii iniţial formulate prin care arata că solicita eliberarea de către pârâtă a unei adeverinţe din care să rezulte perioada stagiului de cotizare in sistemul public de pensii si sporurile de care a beneficiat in calitate de angajat al S.C. Filatura de Bumbac S.A. Zalău.
Asupra cererii de faţă, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul a solicitat să i se elibereze adeverinţe prin care să i se ateste perioada de cotizare in sistemul public de pensii si sporurile de care a beneficiat in perioada in care a avut calitatea de angajat la SC Filatura de Bumbac Zalău. Această societate a fost declarata ca fiind falimentara, iar preluarea arhivei de către pârâtă s-a făcut in urma adresei 53853/2001 a Ministerului Muncii.
Pârâta a menţionat tot timpul ca nu ea era cea care trebuia sa preia arhiva. Conform prevederilor Legii nr.16/1996,in cazul desfiinţării unor creatori de documente, persoane juridice, documentele cu valoare practică vor fi depuse la Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale sau la direcţiile judeţene ale acestora.
Aceasta apărare a pârâtei nu poate fi luata in considerare, atâta vreme cât ea este cea care a preluat toate actele ce au aparţinut S.C. Filatura de Bumbac Zalău. Acesta este motivul pentru care a fost respinsă excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Inadvertenţele legate de funcţionarea instituţiilor statului nu pot fi opuse reclamantului, care nu are nici o vină.
Apărarea pârâtei potrivit căreia nu deţine personal de specialitate pentru aceasta activitate nu poate fi reţinută de instanţă, atâta vreme cât reclamantul nu are o alta instituţie la care să solicite actele de care are nevoie.
Mai mult, cererea reclamantului poate fi considerată ca o cerere privind o informaţie de interes public aşa cum este ea definita de art. 2 lit. b din Legea 544/2001.
împotriva soluţiei arătate a declarat recurs pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PRESTAŢII SOCIALE SĂLAJ, instituţie care a preluat atribuţiile DMPS Sălaj, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei ce a vizat obligaţia la eliberarea unei copii după statele de plată în care intimatul a figurat ca salariat al S.C. Filatura de Bumbac S.A. Zalău.
În motivare, se susţine că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prev. Legii nr. 16/1996, privind Legea Arhivelor Naţionale, a Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public şi a Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Dezvoltându-şi argumentele, recurenta arată că instituţia nu are calitate procesuală datorită lipsei competenţei materiale în privinţa eliberării de documente ce să ateste stagiile de cotizare a salariaţilor, în special al foştilor salariaţi ai S.C. Filatura de Bumbac S.A. Zalău, dat fiind în acest context, situaţia unică în care se găseşte instituţia, dintr-o eroare la care şi-a adus aportul şi legislaţia.
Astfel, arată recurenta că deşi iniţial prin Legea nr. 16/1996 a fost instituită obligaţia de a fi depuse documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate, extrase privind drepturile individuale ale cetăţenilor, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau la direcţiile judeţene ale acesteia şi i-au fost aduse asemenea acte, ulterior, prin Legea nr. 358/2000 şi implicit
H.G. nr. 51/2003, O.U.G. nr. 39/2006, această obligaţie a fost modificată în sensul preluării documentelor de către casele de pensii, respectiv arhiva naţională sau direcţiile judeţene, astfel că eliberarea documentelor nu mai revine în competenţa sa.
În acest context, mai arată recurenta, că, dată fiind preluarea arhivelor, în baza legislaţiei şi intervenirea modificărilor ulterioare s-a adresat instituţiilor abilitate de lege să preia arhiva, însă a fost refuzată prin lipsa de spaţiu şi personal. În aceste condiţii şi întrucât în prezent nici un act normativ nu stabileşte atribuţii în sarcina sa, în sensul eliberării de acte referitoare la stagiu, lipsa competenţei ar face ca asemenea adeverinţe eliberate să fie lovite de nulitate.
În plus, arată recurenta, extinderea aplicării Legii nr. 16/1996, respectiv obligarea direcţiei la eliberarea de adeverinţe, pe lângă faptul că ar duce la blocaje în activitatea instituţiei, întrucât nu deţine spaţiu şi nici personal specializat, ar duce şi la încălcarea dispoziţiilor actului normativ ce reglementează aspectele de prelucrare a datelor cu caracter personal şi ar nesocoti excepţia prevăzută de art. 12 alin. d din Legea nr. 544/2001 întrucât pe statul de plată figurează nu numai un singur salariat, ci mai mulţi.
De asemenea, se relevă că singurele documente aflate în arhiva pârâtei sunt statele de plată, neexistând documente care ateste stagiul de cotizare, iar menţionarea aspectelor la care face referire reclamantul presupune efectuarea unor calcule de către persoane specializate în domeniu, angajaţii pârâtei neavând astfel de competenţe.
Prin întâmpinare, intimatul C.I. s-a opus admiterii recursului, susţinând că M.M.P.S. îndeplineşte orice atribuţii stabilite prin acte normative şi implicit şi atribuţii de eliberare a actului solicitat, iar lipsa personalului nu poate constitui motiv de refuz. De asemenea, s-a relevat că prev. art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 au fost invocate ca temei de drept subsidiar al cererii formulate.
Examinând argumentele aduse prin recursul declarat, în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente şi disp. art. 304 C.pr.civ., Curtea reţine că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Pentru a aprecia astfel, s-a luat în considerare faptul că, ulterior trimiterii cauzei spre rejudecare, acţiunea reclamantului a fost precizată, în sensul în care se invocă un refuz nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona favorabil cererea privind eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi sporurile de care a beneficiat în calitate de angajat al SC Filatura de Bumbac Sa Zalău, persoană juridică radiată, a cărei arhivă a fost preluată de către Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale Sălaj.
De asemenea, s-a arătat că înţelege să invoce în sprijinul pretenţiilor formulate şi prev. art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001.
Prima instanţă a admis cererea precizată, obligând DMPS Sălaj la eliberarea adeverinţei solicitate de către reclamant.
Recursul declarat este nefondat, Curtea reţinând că, potrivit disp. Legii nr. 544/2001, fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice informaţiile enunţate la art. 5, informaţii ce pot implica şi realizarea de copii de pe documentele deţinute/aflate în posesia instituţiei publice. Asigurarea accesului la informaţii, conform aceluiaşi act normativ, se face din oficiu sau la cerere prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
În speţă, recurenta susţine că informaţiile solicitate nu pot fi comunicate, întrucât nu dispune de personal, de mijloace şi aceasta i-ar îngreuna activitatea. Aceste susţineri nu pot fi primite, câtă vreme, conform normei mai sus arătate, pentru asigurarea accesului la informaţii, instituţia publică are obligaţia de a organiza compartiment specializat sau a desemna persoane cu atribuţii în acest sens.
Totodată, lipsa de valoare practică şi juridică a documentelor ce vor fi eliberate în baza sentinţei recurate este o chestiune care depăşeşte limitele în care a fost învestit tribunalul de către reclamant, ea netrebuind să facă obiectul preocupărilor pârâtei, în acest cadru procesual, stabilit de către petent.
Pe de altă parte, lipsa mijloacelor nu poate constitui un impediment, întrucât există posibilităţi de copiere şi tehnoredactare în măsură să asigure comunicarea informaţiilor, într-o manieră care să fie conformă şi cu prevederile legale care impun protecţia datelor cu caracter personal al celorlalte persoane care figurează pe aceleaşi state de plată cu reclamantul.
În plus, se susţine de către recurentă că Legea nr. 544/2001 exceptează anumite categorii de informaţii şi că în acestea s-ar include şi cele solicitate de intimat. Aceste susţineri nu pot fi reţinute ca motiv de justificare a refuzului comunicării informaţiilor solicitate, deoarece în sensul disp. art. 12 din Legea nr. 544/2001, nu trebuie avute în vedere şi datele ce îl privesc personal pe solicitant, acesta fiind în măsură să le facă sau nu publice, după comunicare şi acestea cu atât mai mult cu cât îi sunt necesare pentru a justifica şi dovedi un drept recunoscut prin legea pensiilor.
A accepta teza indusă de recurentă, înseamnă a îngrădi dreptul intimatului de a realiza un drept recunoscut de lege, ceea ce nu este scopul legii evocate. În plus, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru a nu încălca legislaţia vizând protecţia datelor cu caracter personal a altor persoane şi, respectiv, a evita aducerea la cunoştinţa intimatului a altor date ce nu îl vizează, recurenta are posibilitatea tehnică să procedeze la creionarea acestor informaţii cu marker, fie la o nouă tehnoredactare, respectiv să emită un act care să cuprindă date din statele de plată numai cu privire la perioada şi persoana intimată, aşa cum, de altfel, s-a şi solicitat. Or, în condiţiile existenţei posibilităţilor arătate, susţinerile recurentei sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
Nefondate sunt şi susţinerile recurentei constând în aceea că nu are competenţă şi că nu se justifică calitatea sa procesuală, întrucât se omite a se avea în vedere disp. Legii nr. 544/2001 ce impun obligaţia instituţiilor publice de a comunica informaţii cu privire la activitatea şi implicit decurgând din documentele ce le au posesie, cât şi faptul că în demersul iniţiat calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel ce se pretinde că este obligat în raportul dedus judecăţii, iar această identitate a fost justificată de intimat prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt şi de drept, respectiv prin fundamentarea acestuia, dată fiind deţinerea documentelor ce îl vizează pe reclamant, de către recurentă.
Or, în condiţiile deţinerii documentelor relevante pentru situaţia intimatului, pârâta necontestând că acestea se afla in posesia sa, ea fiind aceea care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, a preluat arhiva documentelor cu valoare practică de la Filatura de Bumbac, nu se poate susţine lipsa calităţii procesuale a recurentei.
Din această perspectivă, sunt pe deplin justificate reţinerile conform cărora inadvertenţele legate de funcţionarea instituţiilor statului, precum şi sincopele intervenite datorită modificărilor legislative nu pot fi opuse reclamantului.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, că în baza actelor depuse, a normelor juridice incidente hotărârea atacată este temeinică şi legală, Curtea, în baza art. 312 C.pr.civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va da o soluţie de respingere a recursului declarat. (Judecător Mirela Budiu)
Acte ale administraţiei publice locale. Dispoziţie de desfiinţare a unei construcţii pe un teren aflat în domeniul public. Competenţă
Decizia nr. 820 din 31 martie 2010
Prin sentinţa civilă nr.3990 pronunţată la data de 10.11.a Tribunalului Maramureş a fost respinsă acţiunea promovată de reclamanta S.C. V.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Baia Mare.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că în baza art.346 alin.2 lit.c din Legea nr.215/20012 a administraţiei locale Consiliul Local al municipiului Baia Mare este administratorul domeniului public şi privat. Potrivit art.36 alin.5 lit.a din Legea nr.215/230012 Consiliul local hotărăşte încheierea bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Baia Mare. Consiliul local ca orice administrator al unui bun nu poate fi obligat să-l închirieze în situaţia în care aceasta nu consideră oportună această închiriere.
Potrivit art.136 din României „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”. Potrivit acestor prevederi unitatea administrativ-teritorială nu poate fi lipsită de dreptul de folosinţă fără acordul Consiliului Local.
Împotriva soluţiei menţionate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea, modificarea hotărârii în sensul anulării HCL nr.2/2009 adoptată de intimat, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea celor solicitate recurenta arată că raportat la contractul şi actele încheiate reţinerile primei instanţe cu privire la justificarea refuzului de prelungire a închirierii, şi la legalitatea hotărârii consiliului sunt greşite. În mod nelegal a fost dispusă prin hotărârea consiliului demolarea construcţiei aflate în proprietatea sa invocându-se dispoziţii străine de natura pricinii. Este adevărat mai arată recurenta că în anumite situaţii, autoritatea locală are posibilitatea de a proceda la ridicarea unor construcţii fără autorizaţie de construire pe terenul aflat în proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale, posibilitatea conferită de art.32 alin.4 din Legea nr.50/1991, însă acest text de lege nu este incident în cauză.
Astfel arată recurenta construcţia din litigiu a fost edificată în baza unei autorizaţii de construire emisă în urma întocmirii documentaţiei tehnice aferente cu obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare. În plus nu este vorba de o construcţie provizorie deoarece caracteristicile acestei construcţii precum şi menţiunile din cuprinsul autorizaţiei atestă existenţa unei construcţii de sine stătător iar dobândirea dreptului de proprietate s-a făcut cu bună credinţă.
Mai mult arată recurenta nici invocarea dispoziţiilor OUG nr.195/2002 nu justifică măsura demolării aşa cum a fost luată prin hotărârea deliberativului dat fiind edificarea legală şi deţinută cu bună credinţă.
Analizând recursul declarat Curtea reţine următoarele:
Prin hotărârea nr.2 adoptată la data de 29.01.2008 de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a fost respinsă solicitarea recurentei de prelungire a termenului de închiriere a terenului ocupat de spaţiul comercial deţinut de acesta din urmă.
Prin acelaşi act s-a aprobat demolarea construcţiei de către proprietar (recurenta în cauză) iar în caz de refuz prin împuternicirea Primarului de către serviciul abilitat pe cheltuiala proprietarului.
Din preambulul actului menţionat rezultă că măsura a fost dispusă ţinând seama de raportul comisiilor de specialitate, ţinând seama de HCL nr.48/2008; dispoziţiile art.5 alin.5 din OUG nr.195/2002 a Legii nrf.215/2001, art.36 şi prevederile Legii nr.50/1990.
Actul normativ invocat în hotărârea deliberativului local Legea nr.215/2001 prin dispoziţiile art.36 stipulează că autoritatea respectiv consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte în condiţiile legii în toate problemele de interes local cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
Consiliul local, stipulează alin.2 al aceluiaşi articol din legea menţionată exercită următoarele categorii de atribuţii: a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local; b) atribuţii privind dizolvarea economică-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului; c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.2 lit.b, prevede alin.4 al articolului 36 consiliul local : a) aprobă la propunerea primarului bugetul local virările de credit, modul de utilizare a rezervei bugetare; b) aprobă la propunerea primarului contractarea sau garantarea împrumuturilor.
Totodată prin alin.5 din articolul menţionat al legii arătate se mai prevede că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.2 lit.c consiliul local: a) hotărăşte darea în administrare, concesionare sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei oraşului sau municipiului; b) hotărăşte vânzarea concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului după caz, în condiţiile legii; c) avizează şi aprobă în condiţiile legii documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism a localităţii.
Acelaşi act normativ prin art.63 prevede că primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii: a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului; b) atribuţii referitoare la buget; c) alte atribuţii stabilite prin lege.
Mai prevede actul normativ arătat că pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin primarul emite dispoziţii iar consiliul local adoptă hotărâri.
Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie prin art.7 alin.12 prevede că autorizaţiile de construire/desfiinţare se emite numai pe baza unei documentaţii complete în conformitate cu conţinutul cadru prevăzut în anexa 1.
Tot astfel prin art.8 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ se prevede că demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parţială sau totală a construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor, instalaţiilor şi utilajelor tehnologice inclusiv elemente de construcţii de substituire a acestora precum şi a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizaţiei de desfiinţare obţinute în prealabil de la autorităţile prevăzute la art.4, iar autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire.
Potrivit art.4 alin.1 lit.b din actul normativ menţionat autorizaţiile de construire se emit de primăriile municipiilor pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ .
Ordonanţa nr.195/2002 invocată de asemenea prin hotărârea consiliului local prin dispoziţiile art.5 prevede că administratorul domeniului public antreprenorul sau executantul lucrărilor conform competenţelor ce le revin cu avizul poliţiei rutiere este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale.
De asemenea prin alin.5 al articolului arătat se prevede că în perimetrul staţiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spaţii de aşteptare pentru călători şi pentru comercializarea legitimaţiilor de călătorie.
Din normele enunţate reiese că autoritatea locală – consiliul local – are anumite atribuţii prevăzute de lege respectiv are competenţa de a iniţia şi lua hotărâri în privinţa dării în administrare, concesionare, închiriere a bunurilor proprietate publică/proprietate privată, precum şi alte probleme locale cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi.
Normele enunţate nu conferă consiliului local atribuţii, competente în privinţa demolării, desfiinţării de construcţii ci doar cu privire la organizarea aparatului de specialitate la administrarea domeniului public privat prin hotărârea dării în concesionare, închiriere în condiţiile legii a bunurilor aparţinând domeniului public/privat al statului, la aprobarea bugetului. Atribuţii şi competenţe în privinţa demolării sunt date potrivit legii nr.50/1991 primarului.
În speţă se observă că s-a luat de către consiliul local hotărârea în privinţa administrării, închirierii în limitele competenţelor dar şi hotărârea demolării deşi în condiţiile actelor normative enunţate cu privire la desfiinţare/demolare construcţie nu avea atribuţii competente.
Cum nu a fost dată posibilitatea de a lua măsuri asupra desfiinţării construcţiilor consiliului local ci primarului raportat la competenţa dată de actele normative enunţate statuarea consiliului prevăzută în art.2 din HCL nr.2/2009 atacată este nelegală.
Legat de cele dispuse prin hotărârea atacată susţine intimatul că a fost doar un acord demarându-se procedura prevăzută de art.33 alin.1 şi 2 din Legea nr.215/2001. Cele susţinute nu pot fi primite câtă vreme se prevede că serviciul este abilitat să recurgă la demolare şi de vreme ce prin norma invocată nu se prevede nici o procedură şi nici posibilitatea luării unor măsuri de desfiinţare.
Aşadar, faţă de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20, art.18 din Legea nr.554/2004 şi dispoziţiile actelor normative mai sus enunţate, Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea conform dispozitivului. (Judecător Floarea Tămaş)
Autorizaţie de construire. Cerere pentru modificare. Condiţii Decizia nr. 830 din 1 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă 3452/25.11.2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul 5012/117/2008, s-a respins cererea formulată de reclamantele SC O.C. SRL şi SC A.P.I.V. SRL împotriva Primarului municipiului Cluj-Napoca precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantelor formulată de către intervenienţii accesorii.
În motivarea sentinţei instanţa de fond a arătat că suprafaţa construită desfăşurată propusă a fi autorizată este de 4453,60 mp ceea ce depăşeşte CUT-ul iniţial aprobat prin HCL 868/2004 şi în ce priveşte POT-ul propus acesta deşi se încadrează în regulamentul local de urbanism depăşeşte valorile stabilite prin PUD-ul aprobat prin HCL 868/2004. Prin urmare, modificarea indicilor urbanistici face imposibilă emiterea autorizaţiei solicitate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele SC O.C. SRL şi SC A.P.I.V. SRL solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii introductive.
În motivarea recursului se arată că prin autorizaţia de construire 337/2005 s-au autorizat lucrările de construcţie pentru două imobile de locuinţe S+P+3E+M, 30, 32 apartamente iar prin procesul verbal de contravenţie 162/2007 a fost sancţionată SC S.A. ISRL pentru nerealizarea adăpostului pentru protecţie civilă considerându-se că prin aceasta nu se respectă autorizaţia de construire şi s-a dispus ca măsură cu caracter complementar, luarea măsurilor de încadrare în prevederile autorizaţiei de construire.
Reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului vizat de autorizaţia de construire menţionată şi au depus la data de 4.11.2008 o cerere pentru modificarea autorizaţiei de construire nr.337/2005, cerere ce a fost respinsă, refuzul fiind comunicat la data de 17.11.2008. Solicitarea reclamantelor a constat în modificarea autorizaţiei de construire eliberată justificat de anumite modificări interioare la construcţie şi în ceea ce priveşte adăpostul de protecţie civilă.
Aceste modificări sunt interioare construcţiei şi nu modifică cu nimic condiţiile de amplasament.
Reclamantele apreciază că procesul verbal de contravenţie priveşte pe beneficiarul autorizaţiei de construire SC S.A. SRL întrucât răspunderea contravenţională este eminamente personală.
De asemenea, se arată că întrucât prin HG 37/2006 a fost înlăturată cerinţa asigurării unui adăpost de protecţie civilă, nu se mai poate impune realizarea acestui adăpost. Se mai arată faptul că în mod neîntemeiat s-au înlăturat concluziile expertului nesocotindu-se prevederile art.201, 212 şi 268 alin.3 C.proc.civ. În continuare, se arată că modificările propuse de reclamante nu pot conduce la mărirea indicilor urbanistici şi analiza caracterului justificat sau nu al refuzului urmează a fi analizat în raport de modificările autorizaţiei de construire 337/2005 şi nu de analiză a acestei autorizaţii care în calitate de act administrativ se bucură de o prezenţă de legalitate.
Intervenienţii au declarat recurs împotriva sentinţei civile 3452/2009 a Tribunalului Cluj solicitând modificarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă şi admiterea cererii de intervenţie accesorie.
Intervenienţii arată faptul că au încheiat cu reclamantele în cursul anului 2006 antecontracte de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentele edificate de către reclamante în baza autorizaţiei de construire 337/2005 şi în prezent se află în situaţia imposibilităţii perfectării contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică deoarece Primarul municipiului Cluj-Napoca refuză să elibereze autorizaţia modificatoare.
Mai arată faptul că sentinţa privitoare la menţinerea sancţiunii contravenţionale nu reprezintă autoritate de lucru judecat relativ la solicitarea reclamantelor de a se acorda o autorizaţie de construire modificatoare cu respectarea normelor legale în vigoare.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de fond, intervenienţii arată că argumentele invocate de pârât, trebuie analizate la etapa recepţiei unei lucrări şi nu autorizaţiei acesteia. Pe de altă parte, intervenienţii nu-şi explică concluzia instanţei de fond raportat la raportul de expertiză dispus în cauză unde se arată faptul că indicii urbanistici nu sunt încălcaţi.
Astfel, consideră intervenienţii că instanţa de fond a înlăturat proba cu expertiza fără nici un fel de motivare.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Pârâtul apreciază că din moment ce la data intrării în vigoare a HG 37/2006 a fost încheiat un proces verbal de sancţionare şi constatare a contravenţiei care a fost menţinut, soluţia de eliberare a autorizaţiei de construire pentru modificarea soluţiei constructive contravine principiului autorităţii de lucru judecat.
Se mai arată faptul că situaţia existentă nu mai corespunde autorizaţiei de construire astfel că nu se poate elibera o nouă autorizaţie de construire cu depăşire indicilor urbanistici.
Asupra recursurilor, Curtea va reţine următoarele:
Prin autorizaţia de construire 337 din 24.03.2005, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru două imobile de locuinţe S+P+3E+M în favoarea beneficiarului SC S.A. SRL.
Prin procesul verbal de contravenţie nr.162 din 14.02.2007 s-a constatat că SC S.A. SRL nu a realizat adăpostul pentru protecţie civilă încălcând autorizaţia de construire şi dispunându-se ca măsură cu caracter complementar luarea măsurilor de încadrare în prevederile autorizaţiei de construire 337/2005. Acest proces verbal de contravenţie a fost menţinut în urma soluţiei de respingere a plângerii contravenţionale de către instanţele de judecată.
În urma divizării SC S.A. SRL imobilul vizat de autorizaţia de construire a fost înstrăinat către reclamante.
La data de 4.11.2008 reclamantele au depus cerere de modificare autorizaţiei de construire nr.337/2005 înregistrată cu nr.194999/43/2.11.2008 la pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Documentaţia prezentată pentru autorizare s-a apreciat că nu poate fi promovată întrucât prin procesul verbal de contravenţie nr.162 din 14.02.2007 s-a dispus luarea măsurilor de încadrare în prevederile autorizaţiei de construire 337/2005 care urmează a fi respectată.
Proiectul de modificare propus de către reclamantă prevedea neexecutarea subsolului cu destinaţia de adăpost de protecţie civilă, executarea parterului peste 32 de garaje prevăzute la subsol în locul adăpostului de protecţie civilă ,parter ce urma să aibă 10 apartamente, 3 etaje pentru 30 de apartamente iar la mansardă 4 studiouri dotate cu băi. Suprafaţa de teren existentă la data emiterii autorizaţiei de construire nr.337/2005 era de 4418 mp suprafaţa construită de 937,60 mp , suprafaţa construită desfăşurată de 2885,94 mp, suprafaţa utilă de 3020,66 mp rezultând un POT de 27,16% şi un PUD de 0,69. Suprafaţa de teren aflată în proprietatea reclamantelor şi pe care urmează a fi construit imobilul vizat de proiectul modificator este de 2774 mp.
Potrivit prevederilor art.7 alin.15 din Legea 50/1991 în situaţia în care în timpul execuţiei lucrărilor şi în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construcţie survin modificări de temă privind construcţia autorizată care conduc la necesitatea modificării acesteia, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construcţie. Documentaţia trebuie elaborată cu condiţia încadrării în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate şi în limitele avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia iniţială.
În cazul de faţă, reclamantele au depus documentaţii în perioada de valabilitate a vechii autorizaţii de construire şi există modificări de temă constând în lipsa adăpostului de protecţie civilă existenţa unor modificări anterioare care conduc la mărirea numărului de apartamente, astfel că s-a aflat în situaţia prevăzută de acest articol. Este real faptul că procesul verbal de contravenţie obliga primul beneficiar al autorizaţiei de construire nr.337/2005 să respecte autorizaţia de construire în sensul execuţiei adăpostului de protecţie civilă. Totuşi, deşi reclamantele nu au fost sancţionate ele însele şi răspunderea contravenţională este o răspundere personală, le revine în calitate de beneficiar ca urmare a cumpărării imobilului unei părţi din terenul vizat de autorizaţia de construire 337/2005 să respecte prevederile acestei autorizaţii.
Această cale nu a fost urmată de către reclamante care au înţeles că propună o modificare de temă constând în neexecutarea adăpostului de protecţie civilă, situaţie permisă ca urmare a faptului că prin HG 37/2006 a fost înlăturată cerinţa asigurării adăpostului de protecţie civilă în cazul construcţiilor cu regim de înălţime similar celui prezentat de construcţiile edificate de reclamante.
Reclamantele însă, au propus şi alte modificări care încalcă indicii urbanistici a căror respectare este cerută de lege.
Art.52 alin.1 lit.c din Ordinul 1430/2005 arată că în cazul modificării condiţiilor, datelor sau conţinutului documentaţiei care a stat la baza emiterii autorizaţiei aceasta îşi pierde valabilitatea. De asemenea, schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei este posibilă cu respectarea art.62 din Ordinul 1430/2005 care prevede încadrarea proiectului în documentaţia de urbanism aprobate.
Prin proiectul depus suprafaţa construită deşi rămâne 937,60 mp, suprafaţa construită desfăşurată este de 4453,60 mp iar suprafaţa utilă de 3733 mp.
Expertul tehnic a apreciat fără a justifica concluziile sale că indicii urbanistici sunt respectaţi de proiectul modificator fiind corespunzători PUD-ului aprobat prin HCL 868/2004.
Prin urmare, instanţa de fond a înlăturat concluziile acestei expertize apreciind că aceste afirmaţii sunt nesusţinute arătând şi modalitatea în care au fost depăşiţi aceşti indici ca urmare a măririi suprafeţei construite desfăşurate raportată la suprafaţa de teren actuală aferentă celor două blocuri pe care reclamantele intenţionează să le construiască.
Aşa cum indicii sunt definiţi de anexa 2 a Legii 350/2001 şi anume raportul dintre suprafaţa construită desfăşurată (suprafaţa desfăşurată a tuturor planşeelor) şi raportul dintre suprafaţa construită (amprenta la sol a clădirii) şi suprafaţa parcelei luând în considerare suprafeţele mai sus arătate, rezultă că indicii urbanistici au fost încălcaţi prin proiectul de modificare a autorizaţiei de construire. Excepţia arătată de reclamante de la calculul indicatorilor urbanistici nu poate fi luată în considerare pentru că ar fi presupus ca şi construcţia ce se doreşte a fi autorizată să fie edificată pentru o parte de teren dezmembrată dintr-un teren deja construit.
În consecinţă, Curtea va reţine depăşirea indicilor urbanistici prevăzuţi în planul urbanistic de detaliu aprobat prin HCL 868/2004 fiind corect calculul efectuat de către instanţa de fond.
Curtea, chiar dacă opinează că se putea propune nerealizarea adăpostului civil deoarece s-a solicitat o nouă autorizaţie de construire modificatoare în condiţiile în care obligativitatea construirii acestuia nu mai este prevăzută de normele legale, cererea reclamantelor nu putea fi admisă pentru că modificările proiectului de autorizare a lucrărilor de construire presupun depăşirea indicilor urbanistici astfel că, sub acest aspect va fi menţinută soluţia Tribunalului Cluj.
În conformitate cu art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.7-9 C.pr.civ. , Curtea va respinge atât recursul reclamantelor cât şi recursul formulat de intervenienţi, menţinând în întregime sentinţa civilă atacată. (Judecător Radu Rareş Duşa)
