Contencios administrativ. Concurs pentru ocuparea unei funcţii. Nerespectarea normelor imperative de organizare. Consecinţe


Nicio dispoziţie legală incidenţă speţei nu stabileşte că vreuna din probele de concurs organizat pentru ocuparea unei funcţii de conducere are o pondere mai mare în raport cu cealaltă sau că valoarea acestora este diferită, legiuitorul lăsând la latitudinea instituţiei organizatoare a concursului să stabilească măsura în care pot fi valorificate rezultatele probelor susţinute, respectarea normelor imperative de organizare a concursului şi de valorificare a rezultatelor acestuia fiind, însă, obligatorii, iar nesocotirea lor atrage anularea concursului organizat.

Decizia nr. 734 din 2 aprilie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 251, pronunţată la data de 31 ianuarie 2007 de Tribunalul Maramureş s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta P.R.S. împotriva dispoziţiei nr. 349/28 noiembrie 2006 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei nu este întemeiată întrucât deşi la proba scrisă există întrebări care nu se regăsesc în bibliografie iar regulamentul de concurs este nesocotit, anularea concursului este exagerată deoarece este posibilă doar anularea probei cu atât mai mult cu cât din conţinutul OG nr. 26/2005 rezultă că accentul se pune pe proiectul de management iar contracandidatul reclamantei a obţinut o notă mai mare. Se susţine, de asemenea, că adoptarea acestei soluţii este justificată şi de faptul că şi după înlăturarea notelor la proba scrisă, evaluarea rămâne defavorabilă pentru reclamantă astfel că desemnarea în calitate de câştigător al concursului pentru contracandidatul reclamantei este corectă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal reclamanta P.R.S. solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiteri acţiunii sale şi a anulării dispoziţiei nr. 349 din 29 noiembrie 2006 a preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, cu consecinţa reorganizării concursului pentru ocuparea postului de director al Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta învederează instanţei faptul că bibliografia a fost restrictivă şi proba de concurs a cuprins 6 întrebări, 3 dintre acestea au fost în afara bibliografiei publicate, împrejurare recunoscută de către intimată, în decizia pe care a atacat-o; instanţa a reţinut susţinerea reclamantei în sensul că la proba scrisă s-au formulat întrebări care nu au figurat în bibliografie, lucru pe care l-a apreciat ca nefiind regulamentar, dar a conchis că anularea concursului pentru acest considerent nu poate fi făcută, motivat de faptul că şi în această ipoteză se pot anula numai rezultatele obţinute la proba criticată.

S-a susţinut că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea greşită a legii, deoarece un concurs organizat, pentru ocuparea unui post de director, trebuie privit ca un tot unitar şi nu luat pe segmente sau felii iar din moment ce o probă a concursului este organizată cu încălcarea legii, aceasta duce la anularea întregului concurs.

Analizând recursul declarat de către reclamanta P.R.S. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041 C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din probele existente la dosar, la data de 22 noiembrie 2006, pârâtul Consiliul Judeţean Maramureş a organizat concursul pentru ocuparea postului de director al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, concurs organizat – după cum reiese din anunţul de organizarea a acestuia – în conformitate cu dispoziţiile art.1, 2 şi 9 din OG nr.26/2005. S-a stabilit că pentru înscrierea la acest concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: candidaţii să fie absolvenţi ai unor studii universitare cu diplomă de licenţă în domeniile: istorie, arhitectură, litere şi să aibă 5 ani vechime în specialitate, fiind indicată, totodată, bibliografia obligatorie.

Procesul-verbal încheiat de către comisia de concurs relevă împrejurarea că aceasta a hotărât că pentru ocuparea funcţiei vacante, candidaţii trebuie să treacă două probe: evaluarea candidatului şi evaluarea proiectului; evaluarea candidatului urma a se face „în scris cu întrebări din bibliografia afişată (6 întrebări) şi interviu, care vor fi notate separat cu note de la 1 la 10”, notarea probei scrise şi a interviului făcându-se distinct iar nota pentru evaluarea candidatului va fi media aritmetică dintre cele două probe (proba scrisă şi interviu), nota finală fiind media aritmetică dintre cele două note reprezentând evaluarea candidatului şi evaluarea proiectului.

Urmare a desfăşurării etapelor de concurs şi a rezultatelor obţinute, comisia a stabilit că este câştigător numitul R.G., reclamanta obţinând o notă finală inferioară acestuia.

Probele administrate în cauză atestă împrejurarea că la proba scrisă, din cele 6 întrebări, 3 întrebări au fost din afara bibliografiei obligatorii stabilite de către organizatorul concursului. Această împrejurare este recunoscută şi de către pârât, însă, apreciază că acestea „sunt formulate în baza legislaţiei din bibliografie sau din legislaţia complementară bibliografiei recomandate”.

Potrivit art.1 alin.1 din OG nr.26/2005, în vederea asigurării eficienţei activităţii instituţiilor publice de cultură şi a continuităţii actului managerial, angajarea directorilor generali sau a directorilor, (…) din cadrul instituţiilor publice de cultură, se face prin contract de management, pe baza unui concurs de proiecte de management, care, conform art.4 din acelaşi act normativ, cuprinde evaluarea candidaţilor şi a proiectelor de management.

Actele normative amintite anterior nu cuprind dispoziţii referitoare la conţinutul şi desfăşurarea concursului care stă la baza ocupării funcţiei publice din etapa evaluării candidatului, însă, acestea se regăsesc în HG nr.281/1993 respectiv HG nr.1209/2003. Astfel, în secţiunea “Procedura de desfăşurare a concursului” se regăsesc regulile specifice de organizare a concursului care debutează cu publicarea anunţului, selectarea dosarelor, proba scrisă, proba de interviu şi stabilirea rezultatelor finale; dispoziţii similare se regăsesc şi în pct.7 din Anexa 12 a HG nr.281/1993.

Potrivit pct.7 din HG nr.281/1993, concursul constă dintr-o probă scrisă, o probă orală sau interviu.

Conform art.10 din Anexa 1, subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior se poate conchide că procedura de concurs organizată de către pârât a fost corect stabilită de către organizator, probele impuse – evaluarea candidatului şi evaluarea proiectului – înscriindu-se în limitele impuse de legiuitor.

Nicio dispoziţie legală incidentă speţei nu stabileşte că vreuna din probe are o pondere mai mare în raport cu cealaltă sau că valoarea acestora este diferită, legiuitorul lăsând la latitudinea instituţiei organizatoare a concursului să stabilească măsura în care pot fi valorificate rezultatele probelor susţinute, respectare normelor imperative de organizare a concursului şi de valorificare a rezultatelor acestuia fiind, însă, obligatorii.

În speţă, pârâtul a stabilit că evaluarea candidatului urma a se face „în scris cu întrebări din bibliografia afişată (6 întrebări) şi interviu, care vor fi notate separat cu note de la 1 la 10”, notarea probei scrise şi a interviului făcându-se distinct iar nota pentru evaluarea candidatului va fi media aritmetică dintre cele două probe (proba scrisă şi interviu), nota finală fiind media aritmetică dintre cele două note reprezentând evaluarea candidatului şi evaluarea proiectului.

Se poate observa, însă, că deşi s-a stabilit modalitatea de organizare a concursului şi de valorificare a rezultatelor obţinute, pârâtul nu a respectat prescripţiile impuse de legiuitor cu privire la desfăşurarea probei scrise. Astfel, deşi s-a stabilit o bibliografie obligatorie care ar fi trebuit să stea la baza concursului organizat, pârâtul, prin comisia de concurs desemnată, a formulat 6 întrebări din care 3 întrebări sunt în afara bibliografiei stabilite, împrejurare recunoscută de către pârât.

În aceste condiţii, se constată că o etapă a concursului organizat respectiv cel care vizează evaluarea candidatului s-a desfăşurat cu încălcarea normelor legale incidente astfel că se poate conchide că întreaga procedură de concurs desfăşurată de către pârât este nelegală; cele două etape de concurs – evaluarea candidatului şi evaluarea proiectului – nu pot fi privite separat ci ca un întreg întrucât atât legiuitorul cât şi instituţia organizatoare au înţeles să o privească astfel. Prin urmare, soluţia instanţei de fond este nelegală iar statuările acesteia referitoare la anularea parţială a concursului pentru neregulile sesizate şi de asanare a nulităţii cu motivarea că anularea întregului concurs apare ca fiind exagerată sunt neîntemeiate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către reclamanta P.R.S. ca fiind fondat şi în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată iar în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 va rejudeca pe fond acţiunea reclamantei în aceste limite.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor legale amintite anterior instanţa va admite acţiunea reclamantei, va anula dispoziţia nr.349 din data de 28 noiembrie 2006 a preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş şi va dispune organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de director al Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară cu respectarea tuturor termenelor, etapelor şi cerinţelor impuse în acest sens. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)