Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, caz în care instanţa, constatând ca de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de administrativ competentă, suspendând cauza.
Prin urmare, atunci când excepţia este invocată de către parte, instanţa în faţa căreia este ridicată trebuie să reţină, prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ, împrejurarea că de actul administrativ atacat depinde soluţionarea litigiului pe fond, legătură funcţională care lipseşte în speţă deoarece procesul de fond reprezintă o contestaţie la prin care se solicită anularea formelor de executare silită pornite în baza unor titluri executorii reprezentând hotărâri judecătoreşti, precum şi lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării unuia dintre titluri.
Decizia nr. 617 din 16 martie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 5272 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Maramureş s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecată invocată de intimata I.L. şi excepţia de nelegalitate a înscrierii de pe actul de stare civilă a lui A.P., trecut la poziţia nr.1 din Registrul de Stare Civilă pentru născuţi pe anul 1961 volumul I al fostului Sfat Popular al comunei Buteasa, excepţie invocată de contestatorul A.P.
S-a restituit dosarul Judecătoriei Şomcuta Mare, în vederea continuării judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin încheierea din 25.04.2006 pronunţată de Judecătoria Şomcuta Mare s-a dispus sesizarea Tribunalului Maramureş în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a înscrierii de pe actul de stare civilă a lui A.P., trecut la poziţia I din Registrul de Stare Civilă pentru născuţi pe anul 1961, volumul I al Sfatului Popular al comunei Buteasa, a menţiunii „anulat în baza sentinţei nr.913/7.11.1962 a Tribunalului Popular Raional Şomcuta Mare”.
Excepţia de nelegalitate a înscrierii menţiunii vizând anularea înfierii făcută pe actul de stare civilă a lui A.P., a fost invocată de acesta într-un dosar având ca obiect contestaţie la executare, executare pornită în baza unei sentinţe pronunţate într-o acţiune de partaj succesoral dintre contestatorul A.P. şi intimata I.L..
S-a apreciat de instanţa fondului că verificarea legalităţii actului administrativ prin care s-a anulat menţiunea înfierii contestatorului de către tatăl său – a cărei s-a dezbătut – are înrâurire asupra fondului, fiind necesară sesizarea instanţei de contencios administrativ.
Excepţia de nelegalitate a fost motivată şi în scris de contestator şi s-a arătat că această menţine este un act administrativ nelegal pentru că sentinţa civilă nr.913 din 7.11.1962 a fostului Tribunal Popular Raional Şomcuta Mare nu există şi că toate demersurile făcute în scopul aflării acestei sentinţe au eşuat.
S-a mai reţinut că prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Şomcuta Mare se comunică contestatorului că sentinţa nr. 913/1962 a Tribunalului Popular Raional Şomcuta Mare nu a fost găsită nici la Arhivele Statului şi chiar dacă menţiunea ar fi fost notată în fals, nu se poate angaja răspunderea penală a făptuitorului, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat prin care se alega faptul că menţiunea în discuţie, anularea ei, legalitatea ei, a mai făcut obiectul unor astfel de dosare existente între părţi, dosare care s-au anexat la prezenta cauză, considerând că lipseşte identitatea de cauză ca temei juridic al cererii. Astfel, instanţa a constatat că menţiunea înscrierii desfacerii înfierii care face obiectul prezentei excepţii de nelegalitate, nu a mai fost analizată prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care reglementează procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral.
Tribunalul a respins excepţia reţinând că o atare menţiune, făcută în anul 1962, de un funcţionar al fostului Sfat Popular al comunei Şomcuta Mare nu mai poate fi actuală în raport de exigenţa principiului neretroactivităţii legii, sprijinindu-se pe opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, pe care a împărtăşit-o, în sensul că este inadmisibilă excepţia ce vizează un act administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
De asemenea, a mai considerat că nu este îndeplinită o cerinţă obligatorie, ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepţie raportat la obiectul cauzei de fond care este contestaţie la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivare, contestatorul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a procedat greşit respingând excepţia pe de o parte, ca inadmisibilă, iar pe de altă parte, pentru lipsa unei legături cu obiectul cauzei de fond.
Cu privire la primul aspect, recurentul a dezvoltat pe larg susţinerea sa potrivit căreia nu este vorba în speţă de o retroactivare a unor prevederi legale.
În ceea ce priveşte interpretarea eronată a dependenţei soluţionării litigiului de fond de actul administrativ atacat, recurentul a arătat că toate hotărârile judecătoreşti a căror executare silită s-a solicitat au ca temei menţiunea în discuţie, care face ca A.P. să nu mai fie fratele după tată a lui I.L., fiind astfel privat de drepturile succesorale care derivă din înfierea cu efecte depline, iar dacă menţiunea este nelegală, consideră recurentul că va fi admisă contestaţia la executare.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În motivare, a arătat că nu poate fi neglijată natura contestaţiei la executare, art. 399 alin. 3 şi 4 C. pr. civ. prevăzând că numai în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti pot fi invocate de apărări de fond. În plus, a mai arătat că problema litigioasă a fost verificată în cadrul tuturor dosarelor formate în cauză începând cu 1994.
Analizând recursul declarat, Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, caz în care instanţa, constatând ca de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Prin urmare, atunci când excepţia este invocată de către parte, instanţa în faţa căreia este ridicată trebuie să reţină, prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ, împrejurarea că de actul administrativ atacat depinde soluţionarea litigiului pe fond, legătură funcţională care lipseşte în speţă. Astfel, procesul de fond reprezintă o contestaţie la executare prin care se solicită anularea formelor de executare silită pornită în baza unor titluri executorii reprezentând hotărâri judecătoreşti, precum şi lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării unuia dintre titluri.
Motivarea contestaţiei vizează presupusa inexistenţă a sentinţei civile nr. 913/1962 a fostului Tribunal Popular Raional Şomcuta Mare, pe baza căreia s-a făcut menţiunea anulării înfierii pe actul de stare civilă al contestatorului, inexistenţă care ar fi fost ignorată în mod greşit de toate instanţele care au emis titlurile executorii.
Potrivit art. 399 alin. 3 C. pr. civ., împotriva unui titlu executoriu se pot face apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare numai atunci când acesta nu este emis de o instanţă de judecată. În speţă, toate titlurile executorii puse în executare sunt hotărâri judecătoreşti, astfel încât apărările de fond depăşesc cadrul procesual al contestaţiei. După cum însuşi recurentul recunoaşte în motivarea recursului, este neîndoios că pretenţiile sale îndreptate împotriva menţiunii în discuţie au caracter de apărări de fond. Astfel, recurentul urmăreşte înlăturarea menţiunii ca nelegală, operaţiune care să-i deschidă calea admiterii contestaţiei la executare. În plus, petitele concrete ale contestaţiei se referă la anularea formelor de executare şi lămurirea înţelesului unei sentinţe. Legătura dintre formele de executare şi menţiune este evident inexistentă, iar lămurirea înţelesului unei hotărâri trebuie să aibă acest caracter, nu să urmărească înlăturarea celor statuate judiciar. Prin urmare, obiectul litigiului de fond nu are legătură cu excepţia de nelegalitate.
Pe de altă parte, motivul respingerii la fond a excepţiei de nelegalitate a fost acela că dispoziţiile noi din Legea nr. 554/2004 nu pot retroactive. Această statuare a instanţei de fond nu este corectă deoarece consacrarea prin norme exprese a excepţiei de nelegalitate s-a efectuat doar sub aspect procedural, iar legea nouă de procedură este de imediată aplicare, aşa cum stabileşte art. 725 alin. 1 C. pr. civ. Excepţia de nelegalitate exista şi sub imperiul reglementărilor anterioare, regimul său procedural fiind trasat de regulile generale de procedură civilă.
Din aceeaşi perspectivă însă, instanţa fondului a procedat greşit respingând excepţia puterii de lucru judecat, cauza nouă având acest caracter numai prin faptul consacrării exprese a unei proceduri anterior consacrate prin norme generale, prin jurisprudenţă şi prin doctrină, astfel încât este evident că înscrierea în discuţie pe fond a mai făcut obiect al examinării judiciare. De asemenea, cauza care este avută în vedere de art. 1201 C. civ. se referă la raportul juridic şi nu la forma procedurală prin care partea încearcă să-l valorifice, iar art. 4 din Legea nr. 554/2004 este, aşa cum s-a arătat, doar o normă de procedură.
Faţă de cele de mai sus, Curtea urmează ca, în baza art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, să respingă recursul. (Judecător Sergiu-Leon Rus)
