Contencios administrativ fiscal – lipsa titlului de creanţă fiscală Restituiri


SENTINŢA CIVILĂ nr. 64/CA/20 Februarie 2008

Domeniu asociat: administrativ fiscal; lipsa titlului de creanţă fiscală.

Potrivit art. 117 C.proc.fiscală, „se restituie, la cerere, debitorului următoarele

sume:

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe

competente potrivit legii;

competente potrivit legii;

competente potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin

poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea

poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea

poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea

executării silite”.

executării silite”.

„Nota de constatare” nr. 1512/313 din 09.03.1999 întocmită de comisarii

Gărzii Financiare Satu Mare în urma controlului efectuat la reclamantă privind modul

de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 14/1999, prin care s-a dispus în sarcina

reclamantei obligaţia de a „cuprinde cantitatea de 37.333 litri de benzină în situaţia

reclamantei obligaţia de a „cuprinde cantitatea de 37.333 litri de benzină în situaţia

care va sta la determinarea diferenţelor de accize care se vor vira la bugetul de stat”

nu are natura juridică a unui titlu de creanţă prin care să fie individualizată vreo

obligaţie de plată în sarcina reclamantei acesta neîndeplinind condiţiile de fond şi de

formă prevăzute de O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare în

vigoare la data întocmirii acestora.

Prin urmare, solicitarea reclamantei de a i se restitui sumele achitate în lipsa

unui titlu de creanţă valabil este întemeiată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.

de mai sus, astfel cum aceasta a fost precizată în şedinţa publică din 16.01.2008,

reclamanta SC „ YP” SRL a chemat în judecată în calitate de pârâtă DIRECŢIA

GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SATU MARE, solicitând

instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să oblige pârâta la plata sumei

de 23.619 lei reprezentând contravaloarea ordinelor de plată nr. 266 şi 267 din data

de 28.11.2003, pe care reclamanta a achitat-o cu titlu de accize nedatorate şi care s-

a constituit în la bugetul de stat, să oblige pârâtul la plata dobânzilor legale

aferente pe perioada 28.11.2003 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii se arată următoarele:

O dată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 14/1999, reclamanta a fost supusă

unui control al comisarilor Gărzii Financiare, la data de 3 martie 1999 (respectiv la

două zile după intrarea în vigoare a OUG nr. 14/1999), care a avut ca obiectiv

verificarea modului de aplicare a ordonanţei mai sus menţionate de către reclamantă.

Cu ocazia acestui control, comisarii Gărzii Financiare au constatat că s-au

îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 14/1999 care prevedea că

agenţii economici care desfăşoară activităţi de comercializare a carburanţilor auto

aveau obligaţia de a-şi inventaria stocurile de astfel de produse şi să-şi recalculeze

obligaţia de plată faţă de bugetul de stat rezultată din diferenţa de accize şi să o

vireze pe măsura valorificării acestor stocuri, în sensul că a comunicat D.G.F.P. lista

stocurilor de carburanţi auto şi diferenţa de acciză datorată.

În continuare, pe baza actelor din evidenţa societăţii organul de control a

dispus actualizarea listei de inventariere prin cuprinderea în aceasta şi a cantităţii de

37.333 litri de benzină premium, cantitate care la data controlului nici măcar nu se

află pe stoc! Aceasta era pe traseu, fiind expediată de către S.C. Petrotel Lukoil S.A.,

în baza notei de greutate nr. 3230 din data de 1 martie 1999.

Aşadar, comisarii Gărzii Financiare au săvârşit un abuz în momentul în care

au inclus printre bunurile de inventar şi această cantitate de benzină care nu se afla

efectiv în posesia reclamantei.

Ca urmare a acestui control s-a întocmit o „Notă de constatare” la data de

9 martie 1999, prin care s-a constatat faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile

prevăzute deOUG nr. 14/1999.

Tot ca urmare a acestui control, reclamanta am fost sancţionată cu suma de

181.270.802 lei reprezentând accize asupra produselor de benzină şi motorină, plus

suma de 317.586.445, reprezentând majorări datorate pentru accize.

Problema se pune în legătură cu actul prin care i s-a imputat această sumă, în

condiţiile în care acesta nu se constituie într-un titlu executoriu valabil, în acea „Notă

de constatare” întocmită de către organele de control ale Gărzii Financiare nefiind

făcută nici măcar o menţiune de spre faptul că ar fi obligată la plata vreunei sume de

bani.

În continuare, cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale, prin procesul

verbal din data de 26 aprilie 1999 întocmit de către Administraţia Finanţelor Publice

Satu Mare, reclamantei i-a fost aplicat sechestrul asigurător asupra autocisternei

marca „Scania” care valorează 191.610.269 lei ROL. Sechestrul i-a fost aplicat în

vederea realizării creanţelor bugetare în cuantum de 181.270.802 lei-rol,

reprezentând accize aplicate conform OUG nr. 14/1999.

Împotriva acestui proces verbal de aplicare a sechestrului a formulat o

contestaţie care s-a judecat sub dos. nr. 4651/2001 al Judecătoriei Satu Mare şi care

s-a soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 4510/3 mai 2001, pronunţată în dosarul mai sus

indicat şi prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă ca urmare a

renunţării la judecată pe care a formulat-o în condiţiile în care OUG nr. 14/19999 a

fost abrogată.

La data de 28 aprilie 1999 a formulat o cerere de amânare la plată pe o

perioadă de un an şi anume până la data de 28 aprilie 2000, cerere care a fost

încuviinţată, dar „preventiv „ şi nelegal a fost întocmit procesul verbal de sechestru, în

lipsa unui titlu executoriu valabil!

Mai mult, reclamanta a formulat la D.G.F.P. o contestaţie înregistrată sub nr.

4772 în data de 14 mai 2001, care a fost, de asemenea respinsă.

Văzând toate acestea, reclamanta, fiind de bună-credinţă, a achitat suma de

236.195.854 lei rol prin ordinele de plată nr. 266 şi 267 din data de 28 noiembrie

2003.

Raportat la considerentele expuse mai sus şi în lipsa altei posibilităţi de

soluţionare a acestui diferend a formulat prezenta acţiune, care se fundamentează

pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei, proporţional cu însărăcirea

reclamantei, prin reţinerea sumei de 236.195.854 lei rol cu titlu de accize – sumă ce

s-a constituit în venit la bugetul de stat, în condiţiile în care fără nici un titlu executoriu

valabil sau a vreunui alt document de imputare a acestei sume a fost obligată la plata

acesteia către D.G.F.P. şi astfel a ajuns în incapacitate de plată.

Măsurile luate de către pârâtă au avut ca temei legal la vremea respectivă

OUG nr. 11/1996 privind realizarea creanţelor bugetare, în această ordonanţă se

face vorbire în capitolul al II-lea intitulat „Titlul de creanţă”, care potrivit art. 4 din

ordonanţa mai sus indicată este actul prin care potrivit legii se constată şi se

individualizează plata privind creanţele bugetare, despre actele care pot fi clasificate

ca fiind titluri de creanţă. Or, în cazul său, acest titlu de creanţă lipseşte cu

desăvârşire. Un astfel de act nu a fost întocmit, acea „Notă de constatare” întocmită

de către organele de control ale Gărzii Financiare nu îndeplineşte condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească un titlu de creanţă, adică nu menţionează măsurile luate

la adresa subscrisei, nu face vorbire despre aplicarea vreunei amenzi sau a unei alte

penalităţi.

Acel document este pur şi simplu, astfel cum l-au intitulat comisarii Gărzii

financiare o simplă „Notă de constatare” prin care, de altfel, se ia act de modul în are

şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de OUG nr. 14/1999.

Mai mult, astfel cum este prevăzut în art. 25 al OUG nr. 11/1996, executarea

silită a creanţelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis

de organul competent în condiţiile legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi

recunoaşte caracterul de titlu executoriu. Ulterior, la alin. 2 se menţionează că titlul

de creanţă devine titlu executoriu la data scadenţei creanţei bugetare la expirarea

termenului de plată, prevăzut de lege sau stabilit de către organul competent potrivit

legii. Or, în condiţiile în care nu a existat niciodată un titlu de creanţă în sensul

ordonanţei mai sus invocate rezultă cu prisosinţă faptul că nu există nici un titlu

executoriu valabil în temeiul căruia să ni se pretindă plata unor sume, pe care de

altfel le-a achitat deja. Mai mult, raportat la acestea, procesul-verbal de aplicare a

sechestrului este nul de drept, în condiţiile în care acesta se constituie într-o măsură

asigurătorie pentru realizarea creanţelor care sunt constatate printr-un titlu

executoriu. Or, un astfel de titlu nu există!

În drept, invocă prevederile legale la care a făcut referire în acţiune, precum şi

prevederile art. 128 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Prin întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, pârâta DIRECŢIA GENERALĂ

A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, solicită respingerea acţiunii înaintată de

reclamantă ca netemeinică şi nelegală.

În motivare se arată că, potrivit art. 117 din O.G. 92/2003 cu modificările şi

completările ulterioare privind Codul de procedura fiscala “Se restituie, la cerere,

debitorului următoarele sume:

executării silite”.

Întrucât S.C. YPS.R.L. prin cererea de restituire depusă nu face dovada

existentei vreunui act prin care sa poată fi încadrata în prevederile art. 117

enumerate anterior şi întrucât sumele pentru care s-a depus cererea au stins

obligaţiile stabilite in sarcina sa prin Titlul Executoriu nr. 1620 din 31.07.2001 care nu

a fost anulat de către nici o instituţie sau autoritate abilitata de a face acest lucru,

consideră cererea ca fiind nefondată.

De asemenea, consideră tardivă introducerea în acţiunea înaintata instanţei

de judecata a menţiunilor privitoare la procedurile de silita întrucât în acel

moment orice formă de executare silită încetase prin plata, de către reclamanta S.C.

Y P S.R.L., a obligaţiilor financiare stabilite in sarcina acesteia.

În drept, invocă dispoziţiile legale la care a făcut referire în întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin „nota de constatare” nr. 1512/313 din 09.03.1999 întocmită de comisarii

Gărzii Financiare Satu Mare (fila nr. 6 verso şi nr. 7 din dosarul nr. 6337/83/2006 al

Tribunalului Satu Mare ataşat), în urma controlului efectuat la reclamantă privind

modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 14/1999, s-a dispus în sarcina

care va sta la determinarea diferenţelor de accize care se vor vira la bugetul de stat.”

În fapt, instanţa constată că această notă de constatare nu stabileşte în

sarcina reclamantei vreo obligaţie de plată a vreunei sume cu titlu de accize, ci în

baza actului normativ în vigoare la acel moment, dispune înregistrarea viitoare în

evidenţele privind plata viitoare de accize a reclamantei a unei cantităţi de benzină

ce a fost achiziţionată de către reclamantă şi care nu a intrat încă în posesia

acesteia.

De asemenea, instanţa de judecată constată că acest înscris nu are natura

juridică a unui titlu de creanţă prin care să fie individualizată vreo obligaţie de plată în

sarcina reclamantei acesta neîndeplinind condiţiile de fond şi de formă prevăzute de

O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare în vigoare la data întocmirii

acestora.

Astfel, potrivit art. 4 din actul normativ amintit, „titlul de creanţă este actul prin

care, potrivit legii, se constata şi se individualizează obligaţia de plata privind

creanţele bugetare prevăzute, la art. 1, întocmit de organele de specialitate sau de

persoanele împuternicite potrivit legii, astfel:

a) pentru obligaţiile bugetare provenite din impozite şi taxe, care se determina de

către organele de specialitate pe baza declaraţiilor de impunere, titlul de creanţă îl

constituie procesul-verbal de impunere sau, după caz, actul declarativ al

contribuabilului;

b) în cazul obligaţiilor bugetare care se stabilesc, potrivit legii, de către plătitor, titlul

de creanţă îl reprezintă documentul de evidenta întocmit de acesta. Pe baza acestor

evidente, plătitorul întocmeşte deconturile sau declaraţiile fiscale, după caz, care se

depun la organul de specialitate, potrivit legii;

c) pentru diferenţele constatate între obligaţiile de plata determinate de plătitor şi

cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a

impozitelor, a taxelor şi a altor venituri, stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare

efectuate de organele abilitate de lege în acest scop, titlul de creanţă este

documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării;

d) pentru obligaţiile de plata în vama, titlul de creanţă îl constituie declaraţia

vamală;

e) pentru obligaţiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentând taxe

pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanţă îl reprezintă

documentul de plata sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile

fiscale;

f) pentru obligaţiile de plata datorate, potrivit legii, din alte prestări de servicii decât

cele prevăzute la lit. e) rezultate din contracte, titlul de creanţă îl constituie actul

încheiat între părţi;

g) pentru obligaţiile privind plata amenzilor, titlul de creanţă este procesul-verbal

de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii, întocmit de organul prevăzut

de lege;

h) în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe bugetare stabilite,

potrivit legii, de procuror sau de instanţă judecătorească, titlul de creanţă este, după

caz, ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei

judecătoreşti, ori un extras, certificat, întocmit în baza acestor acte;

i) pentru obligaţii bugetare provenind din majorări, titlul de creanţă îl constituie

actul prin care se constata şi se individualizează suma de plata;

j) în cazul în care asupra unei obligaţii de plata privind creanţele bugetare, dintre

cele prevăzute la art. 1, s-a pronunţat o instanţa judecătorească, suma datorată este

cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitiva şi irevocabilă, iar în cazul unei

contestaţii sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii, suma

datorată este cea prevăzută în decizia emisă de acesta;

k) alte documente emise de organele competente, prin care se constata şi se

individualizează creanţe bugetare.”

Cu toate că potrivit art. 25 din O.G. nr. 11/1996, „executarea silită a creanţelor

bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul

competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de

titlu executoriu.

Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţă bugetară este

scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul

competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Pentru obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi,

majorări de întârziere şi alte sume datorate şi neachitate la termenul legal de plata,

titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care

acestea se stabilesc”, la data de 26 aprilie 1999, faţă de reclamantă se iau măsuri

de executare silită prin înfiinţarea unui sechestru asupra bunurilor mobile (fila nr. 8

din dosarul ataşat). Reclamanta a formulat contestaţie la executare împotriva acestui

act de executare silită la soluţionarea căreia însă în ideea că actul normativ care a

reglementat obligaţia sa la plata unor accize a fost abrogat, a renunţat.

Prin cererea adresată pârâtei la 28.04.1999 sub nr. 3206 ( fila nr. 17 din

dosarul ataşat, reclamanta a solicitat amânarea la plată a sumei de 181.270.802 lei

ROL indicată ca fiind datorată prin procesul verbal de sechestru. Cererea acesteia a

fost aprobată prin adresa nr. 8337/28.04.1999, iar ulterior, prin adresa nr.

7723/22.05.2000 societatea este înştiinţată de pierderea valabilităţii înlesnirii ( fila nr.

53 din dosarul ataşat).

La data de 06.04.2001, Serviciul de Control şi Intern din cadrul D.G.F.P.

Satu Mare, a încheiat procesul verbal de control cu nr. 179/06.04.2001 prin care s-a

verificat regularitatea înlesnirii acordate, consecinţele fiscale ale nerespectării

înlesnirii la plată anterior acordate şi s-a constatat printre altele că, pentru sumele cu

care societatea figurează în evidenţele organelor fiscale cu titlu de accize în

cuantum de 181.270.802 lei ROL se datorează majorări şi penalităţi de întârziere (

fila nr. 60 din dosarul ataşat).

În legătură cu acest act de control, instanţa constată că prin acesta Serviciul

de Control şi Audit Intern din cadrul D.G.F.P. Satu Mare nu a stabilit obligaţia de

plată a creanţei principale în sarcina reclamantei ci doar a recalculat accesoriile la

această creanţă a cărei a fost amânată. Prin urmare, nici acest înscris nu are

valoarea juridică de titlu de creanţă pentru suma de 181.270.802 lei ROL astfel cum

au prevăzut dispoziţiile O.G. nr. 11/1996.

Faptul că suma de 181.270.802 lei nu a fost stabilită prin procesul verbal al

inspecţiei de audit intern rezultă şi din Decizia nr. 4772/27.06.2001 emisă de

D.G.F.P. Satu Mare în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva

procesului verbal de audit intern amintit (fila nr. 64), organul fiscal apreciind că „

această sumă a fost recunoscută ca fiind de plată în sarcina petentei prin faptul că

pentru această sumă a cerut şi i-a fost aprobată amânarea la plată pe o perioadă de

un an”.

Faţă de această afirmaţie din partea pârâtei, instanţa readuce în atenţie

prevederile art. 4 din O. G. nr. 11/1996, anterior citat din care nu rezultă că

„recunoaşterea debitorul” indiferent de modalitatea în care aceasta a fost exprimată

ar constitui titlu de creanţă valabil.

Prin ordinele de plată nr. 266 şi 267 din 28.11.2003, reclamanta achită la

bugetul de stat suma de 181.270.802 lei ROL, respectiv suma de 54.925.052 lei

RON reprezentând accize şi accesorii (fila nr. 51 dosar ataşat).

În urma respingerii ca prematură a acţiunii în contencios administrativ prin

care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea acestor sume prin sentinţa

civilă nr. 144/CA/ 28.03.2007 dată în dosar nr. 6337/83/2006 al Tribunalului Satu

Mare, prin cererea nr. 3546/02.05.2007 adresată pârâtei reclamanta a solicitat

restituirea sumelor de mai sus, cerere respinsă de către pârâtă prin adresa nr.

78417/05.12.2007 (filele nr. 16, 27).

Deşi reclamanta nu a indicat în mod expres temeiul de drept în baza căreia

solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de accize, instanţa

reţine ca fiind incidente speţei, în drept, dispoziţiile art. 117 alin. 1 C.proc.fiscală în

vigoare în momentul formulării cererii de restituire:

„ Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

Potrivit stării de fapt anterior descrise şi a dispoziţiilor legale amintite instanţa a

reţinut că, „nota de constatare” emisă în anul 1999, actele de executare silită,

Raportul de audit intern din anul 2001 şi „recunoaşterile” societăţii în baza cărora

reclamanta a achitat sumele de bani a căror restituire o solicită prin prezenta acţiune

în contencios administrativ,nu constituie titlu de creanţă.

Prin urmare, instanţa constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 117

alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că

reclamanta a achitat la bugetul de stat sumele solicitate fără existenţa unui titlu de

creanţă, astfel că este îndreptăţită la restituirea acestora cu dobânda prevăzută de

art. 124 din C.proc.fiscală.

În consecinţă, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin. 2,

art. 117 alin. 1 lit. a , art. 124 C.proc.fiscală, art. 274 C.proc.civ., instanţa a admis

acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantă, în sensul a obligat

pârâta să restituie reclamantei sumele solicitate cu dobânzile legale prevăzute de

Codul de procedură fiscală şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată

suportate de reclamantă reprezentând onorariu de avocat şi taxe judiciare.

2