Contencios administrativ fiscal – prescripţia dreptului de a stabili datorii vamale. PrescripţiiVamă


SENTINŢA CIVILĂ NR.39/CA/ 6 februarie 2008

Domeniu asociat: administrativ fiscal; prescripţia dreptului de a stabili

datorii vamale.

Pentru ca actul constatator al unei creanţe vamale să devină titlu de creanţă

era şi este necesar ca debitorul datoriei vamale să ia cunoştinţă de cuprinsul

acestuia prin comunicarea acestui înscris cu acesta în condiţiile prevăzute de Codul

de procedură civilă.

În speţă s-a constatat că Actul Constatator nr. 1626/10.09.2001 întocmit de

În speţă s-a constatat că Actul Constatator nr. 1626/10.09.2001 întocmit de

Biroul Vamal Petea a fost comunicat reclamantului şi acesta a devenit titlu de creanţă

Biroul Vamal Petea a fost comunicat reclamantului şi acesta a devenit titlu de creanţă

în anul 2007, cu mult peste termenul de cinci ani în care organele vamale aveau

în anul 2007, cu mult peste termenul de cinci ani în care organele vamale aveau

dreptul de a constata printr-un titlu de creanţă creanţele vamale pentru bunul introdus

dreptul de a constata printr-un titlu de creanţă creanţele vamale pentru bunul introdus

în ţară în anul 1997 şi pentru care a expirat termenul de încheiere a operaţiunii

în ţară în anul 1997 şi pentru care a expirat termenul de încheiere a operaţiunii

vamale, astfel că dreptul de a cere plata taxelor vamale datorate este prescris.

vamale, astfel că dreptul de a cere plata taxelor vamale datorate este prescris.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.

unic de mai sus, reclamantul FD a chemat în judecată în calitate de pârâţi DIRECŢIA

GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, DIRECŢIA REGIONALĂ

PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ şi AUTORITATE NAŢIONALĂ A

VĂMILOR BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în

cauză, să anuleze Decizia nr. 32829/29.06.2007 emisă de D.G.F.P. Satu Mare, prin

care i s-a respins contestaţia împotriva Actului Constatator nr. 1626/10.09.2001 şi

anularea acestui Act Constatator privind datoriile vamale la care se referă inclusiv la

majorările şi penalităţile ce le cuprinde, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că în anul 1997 la cererea unui prieten care nu avea

permis de conducere, a condus un autoturism marca „Audi 80” proprietatea faptică a

numitului A G. Nu i s-a întocmit şi nu a semnat (aşa cum se susţine în decizie) nici o

declaraţie vamală.

Autoturismul, după afirmaţiile lui AG a fost legal înmatriculat în Baia Mare,

având ca proprietate pe SC T S O.N.G. şi are nr. de înmatriculare MM-02-XSH.

Separat de chestiunea de fond mai sus arătată, decizia atacată şi D.R.V.I.

Oradea nu fac însă nici o referire la prescripţia dreptului de a urmări silit o astfel de

creanţă, pe care reclamantul a invocat-o în contestaţia iniţială. Se referă la faptul că

în 1997 (chiar dacă ar fi ultima zi din an) şi până în 20 martie 2007, au trecut 10 ani.

Decizia atacată recunoaşte (pag. 2 alin. 1) că a fost depusă contestaţia în termenul

legal, dar ignoră a observa intervenirea prescripţiei dreptului de urmărire a acestor

creanţe.

În drept, invocă art. 177 alin. 1, Titlul IX din OG 92/2003.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta DIRECŢIA REGIONALĂ

PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ solicită respingerea acţiunii

reclamantului şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrativ fiscale

contestate.

În motivare se arată că deşi reclamantul prin acţiunea formulată arată că nu

este titularul declaraţiei vamale de călători şi nu ar fi semnat nici o declaraţie vamală,

în realitate, în data de 17.07.1997 cu declaraţia vamală de călători nr.

1534/17.07.1997, acesta a introdus în ţară, prin Biroul Vamal Petea un autoturism

marca „Audi”. Această declaraţie vamală de călători este semnată de reclamant.

Reclamantul nu s-a prezentat în termenul stabilit prin declaraţia vamală de

călători la Biroul vamal de destinaţie pentru a încheia operaţiunea de import, ca

urmare s-a trecut la încheierea acesteia din oficiu.

Prin actul constatator nr. 1626/10.09.2001 autoritatea vamală a stabilit în

sarcina reclamantului suma de 1566 lei reprezentând drepturi vamale rezultate din

operaţiunea privind importul autoturismului.

Reclamantul fiind titularul regimului de tranzit vamal, potrivit art. 99 din Legea

141/1997 privind Codul vamal şi art. 164 din HG 1114/2001 privind Regulamentul

vamal trebuia să prezinte biroului vamal de destinaţie mărfurile în stare intactă, în

termenul stabilit de autoritatea vamală.

Reclamantul nu şi-a respectat această obligaţie, astfel că s-a dispus

încheierea operaţiunii vamale din oficiu pe bază de act constatator în conformitate cu

art. 95 alin. 2 şi art. 158 alin. 2 din Legea nr. 141/1997 în care se prevede „În cazul

unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală a

unui regim vamal suspensiv, debitorul ia cunoştinţă despre acea nouă datorie pe

baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală”.

Conform art. 158 alin. 3 Declaraţia Vamală şi actul constatator sunt titluri

executorii, care se onorează de către societatea bancară, fără accept, poprire şi

validare.

Faţă de cele de mai sus, solicită respingerea acţiunii în contencios

administrativ şi menţinerea ca legale şi temeinice actele administrative atacate.

Pârâta D.G.F.P. Satu Mare, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Actul Constatator nr. 1626/10.09.2001 întocmit de Biroul Vamal Petea, în

sarcina reclamantului FD s-a stabilit obligaţia plăţii unor taxe vamale în cuantum total

de 15.660.169 lei ROL, pentru nerespectarea prevederilor art. 97, 98, 99 din Legea

nr. 141/1997 respectiv pentru neîncheierea operaţiunii de import cuprinsă în

Declaraţia Vamală de Călători nr. 1534/17.07.1997.

Împotriva acestui Act Constatator, debitorul creanţei fiscale vamale a formulat

contestaţie sub nr. 32829/19.04.2007, contestaţie respinsă prin Decizia nr.

32829/29.06.2007 emisă de pârâta D.G.F.P: Satu Mare (filele nr. 23, 24 din dosar).

În cuprinsul acestei decizii se arată următoarele: ”actul administrativ fiscal

atacat a fost trimis pe adresa de domiciliu a d-lui FD, prin corespondenţă poştală, cu

confirmare de primire, la data de 14.09.2001, care este returnată.

Din contestaţia formulată de petent reiese că actul contestator contestat i-a

fost comunicat la data de 20.03.2007.”

Constatând lipsa de la dosarul cauzei a vreunui înscris prin care să se facă

dovada datei comunicării cu reclamantul a actului constatator al creanţelor vamale,

existând indicii serioase privind comunicarea acestui act constatator doar odată cu

Somaţia nr. 5840/20.03.2007 emisă de D.R.V. Cluj, reţinând susţinerile pârâtei

anterior citate, instanţa constată că actul constatator contestat a fost comunicat

reclamantului abia în anul 2007.

Prin prisma acestei reţineri, instanţa, verificând temeinicia excepţiei prescripţiei

dreptului organelor fiscale de a urmări creanţa fiscală stabilită în sarcina

reclamantului constată că aceasta este fondată.

Astfel potrivit art. 187 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal în vigoare la

data stabilirii creanţei vamale prin actul constatator contestat, „termenul de

prescripţie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani şi curge de la data

acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import.

Termenele prevăzute în prezentul cod şi în alte reglementări vamale se

calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedura civilă.”

În speţă se constată lipsa unei declaraţii vamale de import şi existenţa unei

Declaraţii vamale de călători de tranzit căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 95 alin.

2 din Legea nr. 141/1997: „Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea

regimului vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operaţiunile acestui

regim în termenul aprobat”; art. 98 şi 99 din acelaşi act normativ „regimul de tranzit

vamal se încheie atunci când mărfurile şi documentele corespunzătoare sunt

prezentate la biroul vamal de destinaţie.

În cazul în care acesta este un birou vamal de interior, la cererea declarantului

vamal, mărfurile primesc o alta destinaţie vamală”; „ titularul regimului de tranzit este

obligat să prezinte biroului vamal de destinaţie mărfurile în stare intactă, cu măsurile

de marcare şi sigilare aplicate potrivit art. 58, în termenul stabilit de autoritatea

vamală”.

În măsura în care titularul declaraţiei vamale nu prezintă în termenul de tranzit

bunul introdus în ţară, operaţiunea vamală se încheie de către autorităţile vamale din

oficiu şi devin aplicabile dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 141/1997 „în cazul unor

diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui

regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoştinţă despre acea nouă datorie pe

baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală.

Declaraţia vamală şi actul constatator sunt titluri executorii care se onorează

de către societatea bancară, fără accept, poprire şi validare.”

Din cele de mai sus instanţa reţine că înscrisul prin care s-a stabilit creanţa

vamală datorată de persoana care a introdus în ţară autoturismul în litigiu este Actul

Constatator şi nu Declaraţia vamală de tranzit.

Faţă de dispoziţiile legale amintite raportate la prevederile art. 4 art. 25 din

O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare în forma în vigoare la data

emiterii actului constatator contestat, se apreciază că, pentru ca actul constatator al

unei creanţe vamale să devină titlu de creanţă era şi este necesar ca debitorul

datoriei vamale să ia cunoştinţă de cuprinsul acestuia prin comunicarea acestui

înscris cu acesta în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Prin urmare, instanţa a apreciat că acţiunea în contencios administrativ

înaintată de reclamant este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 209 C.proc.

fiscală, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 274 C.proc.civ. şi a textelor de lege

amintite a admis-o şi a anulat actele administrativ fiscale contestate ca nelegale,

conform dispozitivului sentinţei.

3