SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 431/CA/ 08 octombrie 2008
Irevocabilă prin respingerea recursului.
Domeniu asociat: administrativ fiscal; taxă de primă înmatriculare.
Constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în
discordanţă cu prevederile Constituţiei României, cu prevederile Tratatului C.E., dar
şi cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma deciziilor de interpretare adoptate de
aceasta, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, s-a apreciat că
actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea şi executarea
dispoziţiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se
impune anularea acestora şi obligarea autorităţii publice pârâte să procedeze la
restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141 achitate pentru
înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.
unic de mai sus, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta SC „ GT” SRL a
chemat în judecată în calitate de pârâte ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE
SATU MARE şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU, solicitând
instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să anuleze actul administrativ nr.
33465/30.04.2008 ca nelegal şi să oblige pârâta la restituirea sumei de 9.462,06 lei
şi a dobânzii aferente acestei sume raportat la cursul de referinţă al BNR socotit
până la data plăţi de restituire, cu cheltuieli de judecată. .
În motivare, reclamanta arată că la data de 25.04.1008 a adresat pârâtei o
cerere de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare care a fost înregistrată
sub nr. 32325/25.04.2008. Cererea a fost motivată cu faptul că reclamanta a
achiziţionat dintr-un stat membru CE, 6 autoturisme second-hand pe care le-a
înmatriculat în România, fiind obligată în mod nelegal să plătească o taxă specială
de prima înmatriculare în cuantum total de 9.462,06 lei, care se solicită a fi restituită.
La această cerere pârâta a emis răspunsul nr. 33465/30.04.2008, prin care a
comunicat reclamantei faptul că nu poate soluţiona favorabil cererea sa, de vreme
ce, textele de lege care instituie obligativitatea achitării taxelor speciale pentru
autoturisme nu sunt abrogate şi, în plus, reclamanta nu a anexat cererii sale o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se dispună restituirea
acestei taxe. Apreciază că răspunsul nr. 33465/30.04.2008 emis de pârâta este un
act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 şi se
impune a fi anulat deoarece refuzul soluţionării favorabile a cererii de restituire se
bazează pe texte de lege – în concret prevederile art. 214 indice 1 şi 3 din Codul
Fiscal – care sunt incompatibile cu dispoziţiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul
instituind Comunitatea Europeana care primesc prioritate de aplicare şi înlătură
dispoziţiile din dreptul intern contrare acestuia.
Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în Codul
Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate începând
cu data de 01.01.2007. Din interpretarea textelor art. 214 indice 1 şi 3 din Codul
Fiscal, rezultă că această taxă se datorează cu ocazia reînmatriculării pentru prima
dată în România a autoturismelor şi autovehiculelor înmatriculate iniţial în ţara de
provenienţă din Comunitatea Europeana, în timp ce pentru reînmatricularea
autoturismelor şi autovehiculelor înmatriculate deja în România o astfel de taxă nu se
percepe.
Legiuitorul roman a instituit prin urmare un regim juridic fiscal discriminatoriu în
România ca stat membru al Uniunii Europene faţă de produsele altor state membre.
Intr-o atare situaţie se constata o încălcare a dispoziţiilor art. 90 paragraful 1
din Tratatul instituind Comunitatea Europeana potrivit cărora: “nici un stat membru nu
aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice
natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale
similare”.
Prioritatea de aplicare a acestor dispoziţii comunitare este dată de incidenţa
dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din României care statuează că prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare
din dreptul intern.
Faţă de aceste considerente actul administrativ prin care pârâta a refuzat
restituirea taxei speciale de prima înmatriculare la cererea reclamantei, este nelegală
şi în opinia sa se impune a fi anulată.
Ca o consecinţă firească pârâta urmează a fi obligată şi la restituirea taxei
speciale pentru cele 6 autoturisme, proprietatea reclamantei pentru care, în mod
nelegal, a fost obligată la plata acestei taxe.
Din înscrisurile depuse în probaţiune rezultă că reclamanta a achitat această
taxa specială diferenţiat ca şi cuantum şi dată, după cum urmează:
– la data de 25.10.2007 prin chitanţa nr. 6922305 suma 1293,14 lei pentru un
autoturism marca Ford Focus C Max;
– la data de 28.11.2007 prin chitanţa nr. 6923777 suma de 1293,14 lei pentru
un autoturism marca Ford Focus;
– la data de 10.12.2007 prin chitanţa nr. 6932881 suma de 5.649,38 lei pentru
un autoturism renault Laguna;
– la data de 28.02.2008 prin chitanţa nr. 6957773 suma de 1226,401 lei pentru
un autoturism marca Ford Focus.
În temeiul dispoziţiilor art. 1082-1084 apreciază că pentru o reparare
integrală a prejudiciului suferit de reclamantă se impune obligarea pârâtei şi la
dobânzi legale care urmează a fi calculate începând de la data plaţii fiecărei taxe
până la restituirea efectivă.
În drept, invocă art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. c, art. 2 pct. 1 lit. f, art. 7 din
Legea nr. 554/2004, art. 214 indice 1-3 Cod Fiscal, art. 148 alin. 2 şi 4 Constituţia
României, art. 90 paragraf 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, art.
1082-1084 Cod civil, art. 274 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta invocă excepţia lipsei
calităţii procesual pasive a pârâtei AFP Satu Mare, excepţia neîndeplinirii procedurii
prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi solicită respingerea acţiunii
înaintată de reclamantă.
În motivare se arată că regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat
in vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, a înlocuit în fapt regimul accizelor
prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele şi automobilele de teren, inclusiv cele
rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condiţiile desfiinţării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii
Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus
la reaşezarea acesteia, totodată avându-se în vedere şi eliminarea reglementarilor
privind înmatricularea autoturismelor a căror vechime depăşea 8 ani şi care aveau o
normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situaţie a fost necesar a se
întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr
exagerat de mare de autoturisme vechi cu un grad ridicat de poluare.
Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept
consecinţă transformarea în deşeuri a autovehiculelor second hand la scurt timp
după introducerea în România, ţara noastră urmând să suporte costurile aferente
reciclărilor, în locul ţărilor de unde au fost achiziţionate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre
Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federală
Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica
Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica
Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Malta, Regatul Ţărilor
de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica
Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica
Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea
Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: “Legea-cadru
europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce
priveşte rezultatul care trebuie obţinut, lăsând în acelaşi timp autorităţilor naţionale
competenţa în ceea ce priveşte alegerea formei şi a mijloacelor”.
Totodată precizează faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituţia României
instituie supremaţia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispoziţiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru
sunt obligatorii pentru statele membre în privinţa rezultatului, însă autorităţile
naţionale au competenţa de a alege forma şi mijloacele prin care dispoziţiile legilor
cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 alin.(1) din Tratatul Comunităţilor Europene
consideră faptul ca dispoziţiile acestui articol nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa
de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toţi proprietarii unor autoturisme şi
autovehicule, indiferent de provenienţa acestora, la momentul primei înmatriculări în
România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o
perioada de 8 ani, se va plăti aceeaşi taxă de înmatriculare ca şi în cazul unui produs
din oricare alt stat comunitar, cu condiţia existenţei aceloraşi specificaţii tehnice.
Prin urmare dispoziţiile art. 90 alin.(1) din Tratatul Comunităţilor Europene are
în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru
produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acelaşi context trebuie menţionat şi faptul că nici Comisia Europeană nu
este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci
doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul
“poluatorul plăteşte”, pe care se bazează şi instituirea taxei speciale pentru
autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, arătând, de
asemenea, că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se
percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Grecia,
Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenţa unei taxe de prima înmatriculare nu este contrară
dispoziţiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei
reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plaţii taxei de primă înmatriculare numai în
cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un
regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri şi cele care aduc în
ţară bunuri din spaţiul comunitar.
În altă ordine de idei, regimul juridic al “taxei auto” este reglementat prin
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – act normativ adoptat de Parlamentul
României. În această situaţie, Ministerul Economiei si Finanţelor nu are competenţa,
potrivit Constituţiei, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunţe
dacă un act normativ este sau nu constituţional, este Curtea Constituţionala. De
asemenea, când se constată că legislaţia naţională a unui stat membru încalcă
reglementări ale legislaţiei comunitare, asupra acestui fapt se pronunţă Curtea
Europeană de Justiţie, conform unor proceduri speciale, cum ar fi de exemplu,
procedura de infringement. Menţionează, de asemenea, că în cazul Ungariei şi al
Poloniei, Curtea le-a obligat doar la restituirea diferenţei dintre taxa instituită de
aceste state şi cea impusă de Comisia Europeană. în această ordine de idei, este
evident că taxa este în acord cu Comisia Europeană.
În concluzie, având în vedere că taxa de înmatriculare este percepută în
prezent în temeiul legislaţiei în vigoare, D.G.F.P. a judeţului Satu Mare nu poate da
curs favorabil cererii petentului de restituire a sumei reprezentând taxa specială de
înmatriculare autoturisme.
În drept, invocă prevederile legale la care a făcut referire în întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamanta a achiziţionat din
diferite state membre UE un nr. de 6 autoturisme folosite, înmatriculate în statul de
origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern şi normele
comunitare, reclamant a solicitat autorităţii publice române competente, să
înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiţionat înmatricularea autoturismului de
plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141 – art. 2143 Cod
fiscal.
Potrivit chitanţelor fiscale depuse la dosar, reclamanta a achitat taxa specială
prevăzută de Codul Fiscal.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială,
reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod
nelegal.
Prin răspunsul înregistrat la organul fiscal sub nr. 33465/30.04
.2008 acesta comunică reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii
reclamantei, invocând în motivarea răspunsului două adrese comunicate acesteia de
către organele fiscale ierarhic superioare.
Refuzul exprimat de autorităţile publice pârâte de a restitui sumele de bani
solicitate de către reclamantă printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria
cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute
de art. 117 C.proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă a autorităţii
publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură
cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act
administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 şi următoarele din
Codul de procedură fiscală.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o
persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege – dreptul de a i se restitui
sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal şi necuvenit
este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâţii practic au exprimat
un refuz de soluţionare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este
prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanţa a apreciat că acesta poate fi
cenzurat sub aspectul legalităţii pe calea acţiunii în contencios administrativ, fără a fi
necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.
554/2004, fiind aplicabilă excepţia prevăzută de alin. 5 din acelaşi text de lege.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei invocată în
cauză, instanţa a apreciat că şi aceasta este neîntemeiată.
Într-adevăr administraţia finanţelor publice a unităţii administrativ teritoriale nu
are personalitate juridică, dar este de necontestat şi faptul că aceste administraţii ale
finanţelor publice sunt îndreptăţite să încaseze, prin trezorerii, taxa specială
prevăzută de art. 214 ind. 1 C. fiscal.
În condiţiile în care, pârâta, s-a comportat ca un veritabil organ împuternicit cu
calcularea şi încasarea taxei speciale, aceasta a şi emis acte administrative prin care
a refuzat restituirea acestei taxe, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de
contestare lipsa competenţei sale legale de a emite aceste acte şi fără a indica un alt
organ administrativ care ar avea o astfel de competenţă şi, în condiţiile în care în
cauză a fost citat şi organul administrativ cu personalitate juridică, DGFP Satu Mare,
instanţa a apreciat că acest organ al autorităţii publice are calitate procesuală pasivă
în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 137 C.proc civ. urmează să respingă
excepţia invocată de pârâtă în acest sens.
În contextul celor de mai sus, instanţa de contencios administrativ a apreciat
că este competentă să soluţioneze litigiul intervenit între reclamantă şi organele
fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte şi să
dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale
achitată de către reclamantă.
Pe fondul cererii, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituţia României, “Statul Român se obligă să
îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care
este parte.”
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005,
România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la
Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 şi
4 din Constituţia României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
” Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă
de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de
aderare.
Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească
garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din
prevederile alineatului 2.”
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77
din 09.03.1978, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a statuat cu titlu de
principiu că „judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale,
dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin
al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice
dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta
eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu
constituţional”.
Din această soluţie de principiu dată de Curtea De Justiţie a Comunităţilor
Europene a cărei jurisprudenţă în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie
pentru instanţele naţionale, instanţa constată că instanţele române de drept comun
sunt competente să procedeze, în executarea obligaţiei de a asigura realizarea
efectului deplin şi direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei
dispoziţii contrare din legislaţia naţională, fără a fi necesară aşteptarea eliminării
prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esenţial problemei deduse judecăţii în prezenta cauză, întemeiată de către
reclamant pe dispoziţiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene este
stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român
şi în lipsa plăţii căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea
reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această
încălcare este evidentă şi suficientă pentru a îndreptăţi judecătorul naţional să facă
aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică,
direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură
mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.
Referitor la principiul nediscriminării, C.J.C.E., în cauza Michel Humblot,
similară cazului taxei speciale din legislaţia românească, a arătat că ”statele au
libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice,
însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidenţa articolului 90 din Tratatul
C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.
Prevederile menţionate în Tratat şi cele cuprinse în jurisprudenţa C.J.C.E,
limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricţiona libera circulaţie a
mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste, respectiv
a între produsele importate şi cele provenind de pe piaţa internă şi care
sunt de natură similară.
În privinţa reglementărilor interne, instanţa constată că taxa specială pentru
autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006,
sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După
modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate
autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de
persoane exceptate de la plata acesteia precum şi situaţii concrete de la plata taxei.
Potrivit reglementării naţionale, taxa specială se datorează la data importului
unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia
în România.Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează
după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 C. fiscal, în funcţie de capacitatea
cilindrică, vechimea autovehiculului şi unii coeficienţi de corelare sau de reducere a
taxei prevăzuţi în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în
România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state
comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferenţiată a taxei, instituie un regim juridic
discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană
în scopul reînmatriculării lor în România, în situaţia în care acestea au fost deja
înmatriculate în ţara de provenienţă, în timp ce pentru reînmatricularea
autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în
acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct şi evident dispoziţiile art. 90 din Tratat
anterior citat.
În privinţa consecinţelor aplicării dispoziţiilor art. 90 din Tratatul instituind
Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanţa constată că, în interpretarea
acestui articol Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a emis o serie de
principii. Astfel, în Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 5
decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 şi C-333/05, Akos Nadasdi c.
Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv Ilona
Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga – Curtea
Europeană de Justiţie a arătat următoarele:
„45. Aşa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind
Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispoziţiile referitoare la abolirea
taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia aste acela de a
asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de
concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie care pot rezulta din aplicarea
unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre
(cauzele reunite C-393/04 şi C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006
p.l-0000, par. 65 şi jurisprudenţa acolo citată).
46. În ceea ce priveşte a importarea autoturismelor second-hand importate,
Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea
impozitării interne sub raportul concurenţei între produsele care se află deja piaţa
naţională şi produsele importate (cauza C-387/01, Weigel, Culegere 2004, p.I-4981,
par. 66 şi jurisprudenţa acolo citată).
47. Conform unei jurisprudenţe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci
când taxa aplicată produselor importate şi taxa aplicată produselor naţionale similare
sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite
cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza
Weigel, par. 67, precum şi jurisprudenţa acolo citată). Totuşi, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile pentru existenţa unei asemenea discriminări, impozitarea poate
fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea
regulilor de concurenţă între autoturismele uzate aflate deja pe piaţa naţională şi
autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de
înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria
cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele
similare înmatriculate deja în Ungaria şi cărora, pentru acest scop, le-a fost deja
aplicată această taxă.
49. O comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în
Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este
relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă
noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor
impozite existente.
51. Cât priveşte criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe,
Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea
fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care are diferenţieri între anumite
produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din
Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi
provenienţa materiilor prime folosite sau procesul de producţie aplicat. Totuşi, o
asemenea diferenţiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmăreşte
obiective care sunt ele însele compatibile cu cerinţele Tratatului şi ale legislaţiei
comunitare secundare şi dacă regulile în cauză sunt de natura să evite orice formă
de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state
membre sau orice altă formă de protecţie a produselor naţionale concurente (cauza
Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul
motorului, capacitatea cilindrică şi clasificarea fundamentată pe motive de protecţie
a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un
asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerinţă ca valoarea taxei să fie
legată de preţul autoturismului.
53. Totuşi, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele
provenind din alte state membre mai mult decât produsele naţionale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în
Ungaria îşi pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piaţă. Pe măsura deprecierii
autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse
în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism
folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preţ ce corespunde unei părţi din
valoarea sa iniţială, care conţine valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informaţiile transmise de instanţele naţionale, că un
autoturism de acelaşi model, vechime, cu acelaşi număr de kilometri parcurşi,
cumpărat într-un alt stat membru şi înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea
integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme.
Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-
hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria,
cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deşi scopul înmatriculării este acela de protecţie a mediului şi nu ţine
cont de valoarea de piaţă a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul
instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii
autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această
taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată
înregistrat în vederea punerii în circulaţie în statul membru în cauză, fiind încorporată
în această valoare.
57. Rezultă din consideraţiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate
Curţii în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia şi întrebarea a
patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela ca art. 90 par. 1 din Tratatul instituind
Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei
prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
– taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima
dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru;
– valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice
ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) şi clasificarea din punct de
vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului,
de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand
importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme
second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care, sunt
importate.
O comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în acest stat
membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este
relevantă”.
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanţa nu observă nici
o diferenţă între taxa instituită de legislaţia maghiară – care a făcut obiectul examinării
Curţii Europene de Justiţie în cauza citată mai sus – şi art. 2141 din Codul fiscal
român.
Ca şi în cazul legislaţiei maghiare – constatată a fi neconformă cu art. 90 din
Tratatul instituind Comunitatea Europeană – şi în cazul art. 2141 din Codul fiscal
român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima
dată în circulaţie pe teritoriu! României – stat membru al Uniunii Europene de la
01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la
caracteristicile tehnice ele autoturismului (tipul motorului; capacitatea cilindrică) şi
clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul
deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât – atunci când se aplică
autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene –
aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au
fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din
Tratat şi a constatării că dispoziţiile art. 2141 – art. 2143 Cod fiscal sunt contrare
acestei norme din dreptul comunitar, instanţa apreciază că, în soluţionarea prezentei
cauze se impune înlăturarea dispoziţiei din dreptul intern , respectiv a dispoziţiilor din
Codul fiscal amintite şi care stau la baza refuzului autorităţii publice pârâte de a
restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al
Comunităţilor Europene.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are
un vădit caracter ilicit, fiind în discordanţă cu prevederile Constituţiei României, cu
prevederile Tratatului C.E., dar şi cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma
deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre,
instanţa a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea
şi executarea dispoziţiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv
pentru care se impune anularea acestora şi obligarea autorităţii publice pârâte să
procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141 Cod fiscal achitate
pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
În consecinţă, în temeiul art. 1,2,8,10,18 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ , art. 137 C.proc civ. şi a textelor de lege anterior amintite,
instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesul pasive a pârâtei şi cea a
neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâtă şi a admis acţiunea în
contencios administrativ formulată de reclamantă astfel cum aceasta a fost formulată,
cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 274
C.proc.civ .
