În cazul în care persoana interesată nu sesizează instanţa de administrativ în termenul prevăzut de articolul 11 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea va fi respinsă ca prescrisă.
Secţia comercială şi contencios administrativ – Decizia civilă nr.507/27.02.2006 a Curţii de Apel Alba Iulia
Reclamanta SC “ N.C.” SRL Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu să fie anulată decizia nr.165/2004, procesul-verbal de control nr.491/2004 şi să fie exonerată de plata datoriei bugetare în sumă de 213.201.703 lei ROL. În motivarea cererii reclamanta a arătat că în mod nejustificat a fost stabilită această datorie în sarcina sa pentru lipsa facturilor fiscale.
Secţia comercială şi contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentinţa nr.1564/29.11.2005 a respins cererea reclamantei . Instanţa a constatat că reclamanta a sesizat instanţa cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 şi ca atare cererea este tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta solicitând casarea hotărârii atacate în sensul constatării ca neîntemeiată a excepţiei reţinute de instanţa şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greşit organul fiscal a procedat la comunicarea deciziei către reclamantă prin publicitate deoarece în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cerute de art.39 din Codul fiscal şi anume lipsa contribuabilului de la domiciliul său sau refuzul de a primi actul. În situaţia în care fila de comunicare a fost restituită cu menţiunea mutat de la adresă pârâta avea obligaţia de a efectua cercetări pentru a afla noul sediu al reclamantei şi să comunice actul în acel loc. De asemenea se consideră că nu a fost îndeplinită condiţia publicităţii prin anunţul publicat în ziarul local, în situaţia în care legea impune publicarea într-un cotidian naţional.
În drept s-au invocat prev. art.312 (5) Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Examinând sentinţa atacată sub aspectul motivelor de recurs formulate, Curtea constată urmatoarele:
În urma unui control efectuat la sediul reclamantei s-a constatat că această societate datorează către bugetul statului suma de 213.201.703 lei reprezentând datorii sub forma TVA şi impozit pe profit suplimentar, cu accesoriile aferente, scop în care a fost întocmit procesul-verbal nr. 491/2004. Împotriva acestui act reclamanta a depus contestaţie la D.G.F.P., fiind soluţionată prin Decizia nr.165/12 11 2004. Decizia a fost comunicată reclamantei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 12.11.2004, dar dovada de primire a fost returnată cu menţiunea “mutat în comuna Orlat”. În aceste condiţii pârâta a procedat la publicarea deciziei într-un cotidian local, Tribuna de Sibiu, la data de 23.12.2004. Reclamanta a sesizat tribunalul cu acţiune în contencios administrativ la data de 21.09.2005.
Regulile privind comunicarea actelor administrativ-fiscale sunt cuprinse în art.43 din Codul de procedura fiscală şi se completează cu dispoziţiile dreptului comun privind comunicarea actelor de procedură (dispoziţiile art.85-100 Cod procedură civilă.). Astfel, comunicarea se face prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal, prin persoanele imputernicite ale organului fiscal, prin poşta la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandată. În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a persoanei îndreptăţite cu primirea corespondenţei de la domiciliul fiscal comunicarea se va face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial. Aşa după cum se constată pârâta a efectuat comunicarea actelor fiscale potrivit normelor procedurale fiscale, prin scrisoare recomandată la sediul contribuabilului, iar în lipsa acestuia de la sediul fiscal prin publicitate într-un ziar local. Este neîntemeiată susţinerea pârâtei privind vicierea procedurii de comunicare prin nepublicarea anunţului într-un cotidian naţional, din moment ce legea nu impune această condiţie, redactarea textului fiind de maniera “şi/sau”, sub acest aspect norma fiind dispozitivă şi nu imperativă, alegerea aparţinând organului fiscal. Pe de altă parte, organul fiscal nu avea obligaţia de a efectua cercetări privind noul sediu al reclamantei, deoarece legea nu impune o astfel de obligaţie, ci dimpotrivă reclamanta avea obligatia de a comunica schimbarea de sediu, potrivit dispoziţiilor art.98 Cod procedură civilă, dispoziţii care completează Codul de procedură fiscală.
În aceste condiţii în mod corect prima instanţă a constatat că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de reclamantă cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.11 (1) lit.a din Legea nr.554/2004 pentru introducerea sesizării. Comunicarea ulterioară pe baza de semnatură cu administratorul societaţii nu are nici o relevanţă juridică în cauză, atâta timp cât comunicarea initială s-a desfăşurat procedural.
Faţă de aceste considerente se apreciază ca neîntemeiate criticile reclamantei privind soluţia pronunţată care este legală şi temeinică, iar recursul formulat fiind nefondat urmează a fi respins.
