Sentinţă având ca obiect obligarea la plata unei sume de bani. Respingerea acţiunii. Posibilitatea executării silite
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, 8545 din 13 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 13744 din 20.12.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului N.I..
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului B.G..
S-a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantele D.C.R. si in contradictoriu cu paratii Agentia Nationala pentru Restituirea Porprietatilor.
S-a respins actiunea formulata de reclamantele D.C.R. si C.G.A. in contradictoriu cu paratul N.I..
S-a dispus aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, paratului B.G., in calitate de presedinte al ANRP, amenda calculata incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj.
A fost obligată parata ANRP sa plateasca reclamantelor despagubiri reprezentand dobanda legala calculata la suma stabilita prin titlul executoriu-sentinta civila nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj incepand incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj si pana la plata efectiva a sumei cuprinse in titlul executoriu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
In motivarea actiunii reclamantele arata, in esenta, ca prin sentinta civila nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj, irevocabila la data de 14.06.2012, parata ANRP a fost obligata sa plateasca despagubiri in cuantum total de 603.723 lei si chletuieli de jduecata in cuantum de 4960 lei.
Prin petitia inregistrata la ANRP la data de 30.07.2012 reclamantele au solicitat punerea in a sentintei civile nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj, insa parata nu a răspuns in termen acestei solicitari.
In conditiile neexecutarii hotararii instantei de contencios administrativ in termenul legal de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a fost promovata actiunea de fata in temeiul art. 24 alin 1 si 2 din Legea nr 554/2004.
La data de 24 octombrie 2012 reclamantele au depus la dosarul cauzei extindre a actiunii introductive solicitand introducerea in cauza a paratului I.N., vicepresedintele Autoritatii nationale pentru Restituirea Proprietatilor solicitand sa fie obligat paratul I.N. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de intarziere, incepand cu data de 16.07.2012 si pana la executarea efectiva a sentintei civile nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj.
Paratul B.G., a depus intampinare in cauza prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a presedintelui ANRP , invederand, in esenta, ca Seriviciul pentru aplicarea legii nr 290/2003 este coordonat de vicepresedintele ANRP, in temeiul art 17 alin 2 din HG nr 1120/2006 modificata prin HG nr 57/2008.
Paratul a solicitat respingerea actiunii introductive invederand ca prevederile art 24 din Legea nr 554/2004, invocate de reclamante in sustinerea actiunii de fata, nu sunt incidente in cauza atat timp cat niciuna dintre ipotezele imaginate de legiuitor nu se verifica in situatia supusa atentiei instantei de contencios administrativ .De asemenea, a invederat ca cererea reclamantelor privind acordarea de despagubiri reprezentand dobanda legala calculata la suma din titlul executoriu este neantemeiata in conditiile in care reclamantele nu fac dovada indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru antrenarea raspunderii ANRP , mai precis nu dovedesc existenta si intinderea prejudiciului suferit, legatura cauzala dintre prejudiciu si fapta paratului precum si vinovatia paratului.
Paratii N.I. si ANRP au depus intampinari in cauza solicitand respingerea actiunii pentru aceleasi argumente invocate si detaliate in intamoinarea formulata de paratul B.G..
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a reţinut urmatoarele:
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul B.G. instanta a reţinut urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
In cauza se solicita aplicarea dispozitiilor legale mai sus citate avand in vedere ca nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a titlului executoriu prin care s-a stabilit obligatia paratei ANRP de plata catre reclamante a sumei de 603.723 lei cu titlu de despagubiri.
Rezulta din interpretarea dispozitiilor legale mai sus citate ca scopul urmarit de aceste prevederi este unul de natura coercitiva menit sa asigure cadrul necesar pentru executarea efectiva a unei hotarâri prin care o autoritate publica este obligata sa încheie, sa înlocuiasca sau sa modifice un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative.
Acesta fiind scopul urmarit de legiuitor prin respectiva legiferare, apare logic ca aplicarea sanctiunilor prevazute de articolul mai sus aratat se poate face numai asupra persoanei care la data luarii acestei masuri exercita functia de conducator al autoritatii publice pentru ca altfel, efectul coercitiv al acestei sanctiuni devine iluzoriu.
Stabilind ca la data promovarii actiunii cat si la data pronuntarii hotararii functia de presedinte al ANRP era/este ocupata de domnul B.G. acesta are calitate procesuala pasiva raportat la prevederile legale mai sus citate, prin urmare a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de acest parat.
Pentru acealsi rationament instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului N.I., invocata din oficiu, retinand ca doar conducatorul autoritatii publice poate fi obligat la plata unei amenzi
pentru neexecutarea culpabila a unei hotarari judecatoresti.Conducatorul ANRP fiind identifcat in persoana domnului B.G. instanta a reţinut ca domnul I.N. nu are calitate procesuala pasiva in cauza de fata.
In privinta fondului, instanta a reţinut ca prin sentinta civila nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj , sentinta ramasa irevocabila la data de 14.06.2012 prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Cluj, parata ANRP a fost obligata sa plateasca reclamantelor suma de 603.723 lei reprezentand despagubiri, conform Hotararilor nr 129 si 130 din 23.04.2010 emise de Comisia Judeteana Cluj pentru aplicarea Legii nr 290/2003 precum si la plata cheltuieilor de judecata in cuantum de 4960 lei.
La data de 30.07.2012 reclamantele au formulat o petitie adresata paratei ANRP prin care au solicitat punerea in executare a sentintei civile nr 2530/2012 a tribunalului Cluj, petitie ramasa fara raspuns pana la data promovarii actiunii de fata.
Referitor la nerespectarea termenului de 30 de zile pentru executarea hotararii judecatoresti irevocabile instanta a apreciat ca solutia legislativa instituita prin art 24 din Legea nr 554/2004 constituie un veritabil mijloc de constrangere pentru obtinerea executarii unei hotarari judecatoresti pronuntata de instanta de contencios administrativ, insa ea nu exclude constatarea unor eventuale imposibilitati de indeplinire a obligatiei in acest termen, ce pot fi constatate in raport de circumstantele concrete ale cauzei, respectiv atitutinea autoritatilor publice carora le revenea obligatia de executare a hotararii irevocabile.
Instanta a invalidat apararile paratilor potrivit carora in cauza nu sunt incidente dispozitiile art 24 alin 1 din Legea nr 554/2004.Este real ca din analiza textului art 24 alin1 mai sus citat rezulta ca acesta se refera la o obligatie de „a face” stabilita printr-o hotarare judecatoreasca si nu la o obligatie de „ a da”(de a plati o suma de bani). Cu toate acestea, tinand seama de prevederile art 6 alin 7 din OUG nr 25/2007 plata despagubirilor se poate face exclusiv prin emiterea unei decizii de catre conducatorul ANRP, prin urmare in cauza sunt deplin aplicabile prevederile art 24 alin 1 din legea nr 554/2004.
Pe de alta parte, instanta a reţinut ca in mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătoreşti este garanţia unui proces echitabil şi că punerea în executare a unei obligaţii ce incumbă statului sau agenţilor săi trebuie să se facă din oficiu. Curtea reaminteşte părţilor că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din “proces” în sensul art. 6 al. 1 din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei păţi.Or, administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. (Şandor c. României hot. din data de 24 martie 2005). Curtea reaminteşte că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părţi. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. (Ruianu c. României hot. din data de 17 iunie 2003).
De asemenea, în Hotărârea Hornsby c. Greciei din 19.03.1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis in sensul ca „protecţia efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia administraţiei de a se plia unei sentinţe sau hotărâri pronunţate de o asemenea instanţă”, iar „dacă administraţia refuză sau omite să execute sau întârzie să o facă, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul, în cursul fazei judiciare a procedurii, şi-ar pierde raţiunea de a fi”.
Este real, pe de alta parte ca jurisprudenta CEDO recunoaste, in situatiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin masuri legislative ce pot avea consecinte economice importante asupra ansamblului unui stat,autoritatile nationale trebuie sa dispuna de o mare putere discretionara, nu numai in a alege masurile de natura a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate dar si pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea masuri.
Coroborand toate aspectele mai sus retinute instanta a constatat ca argumentul lipsei de resurse financiare invocat de catre parati in justificarea neexecutarii sentintei irevocabile a Tribunaluilui Cluj
nu poate fi primit in cauza in conditiile in care de la momentul ramanerii irevocabile a titlului executoriu parata ANRP nu a intreprins nicio masura de natura a conduce la concluzia ca s-a incearcat executarea voluntara a obligatiei, simpla afirmatie, în sensul executarii voluntare, nesustinuta de probe, neputand fi primita.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse instanta a dispus aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, paratului B.G., in calitate de presedinte al ANRP, amenda calculata incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj.
Nu poate fi primit argumentul paratilor potrivit carora prin plata reactualizată a debitului, conform prevederilor Legii nr 290/2003, urmeaza a fi acoperit prejudiciul prezumat creat reclamantelor, întrucât potrivit principiului reparării integrale, consacrat de art 1531 alin 1 si 2 din Codul civil: „ Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutarii.Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita si beneficiul de care acesta este lipsit. (…) ”.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.
De asemenea, potrivit prevederilor art 1535 „In cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii , in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu”.
Astfel fiind precum si in temeiul art 2 si art3 din OG nr 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar instanta a obligat parata ANRP sa plateasca reclamantelor despagubiri reprezentand dobanda legala calculata la suma stabilita prin titlul executoriu-sentinta civila nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj incepand incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj si pana la plata efectiva a sumei cuprinse in titlul executoriu.
In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta a obligat paratii ANRP si B.G. sa plateasca reclamantelor cheltuieli de judecata in cuantum de 8,30 lei, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar mobil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
I.1. Instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1120/2006 coroborate cu dispoziţiile art, 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2007, respingând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui A.N.R.P.
Potrivit art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 1120/2006 modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 57/2008: „Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este coordonat de un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru, care organizează, conduce si răspunde de activitatea acestui serviciu, denumit în continuare vicepreşedinte”.
Conform art. 17 alin. (3) din acelaşi act normativ: „în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, vicepreşedintele emite decizii şi
ordine”.
În acest sens, prin art. 6 alin. 7 al O.U.G. nr. 25/2007, cu modificările ulterioare, este statuat în mod expres că „prin decizie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti”.
În acest context, citează dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Aşadar, textul de lege care reglementează instituţia aplicării amenzii administrative pentru neexecutarea unei sentinţe irevocabile pronunţate în materia contencios-administrativ prevede aplicarea amenzii conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, prin lege, la executare.
Or, potrivit legii (art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1120/2006, art. 6 alin. 7 din O.U.G. nr. 25/2007), persoana obligată la îndeplinirea obligaţiei prevăzute în hotărârea judecătorească este vicepreşedintele A.N.R.P., care are atribuţiile legale în acest sens, iar nu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
2. Totodată, solicită a se constata faptul că, în speţa de faţă, solicitarea reclamantelor D.C.R. şi C.G.A. cu privire la amendarea Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu 20 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere este inadmisibilă.
Pentru realizarea creanţelor lor, reclamantele nu sunt îndreptăţite să ceară, prin acţiunea dedusă judecăţii, aplicarea unei amenzi pentru neexecutare, ci au posibilitatea valorificării dreptului pe calea executării silite.
În raport de cele menţionate, solicită să se respingă ca inadmisibilă aplicarea conducătorului autorităţii pârâte a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Mai mult decât atât, învederează faptul că, reclamantele D.C.R. şi C.G.A. au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării despăgubirilor băneşti stabilite prin Hotărârile nr. 129 şi 130/2010 şi a cheltuielilor de judecată, aşa cum a fost stabilit prin Sentinţa civilă nr. 2530 din 09.03.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 336/2012 de către B.E.J. B.C..
B.E.J. B.C. a procedat la emiterea somaţiei în dosarul de executare nr. 336/2012. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina pârâtei, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligaţia de plată a sumei de 623.160,11 lei reprezentând totalul despăgubirilor acordate şi a cheltuielilor de judecată în baza sentinţei amintite anterior plus suma de 14.477,11 lei reprezentând cheltuieli de executare.
3. Cu privire la punerea în executare a obligaţiilor stabilite de către instanţele judecătoreşti prin care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor trebuie să plătească sume de bani în favoarea persoanelor îndreptăţite, precizează următoarele:
În realizarea funcţiilor sale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor gestionează, coordonează şi controlează procesul de restituire a proprietăţilor şi de acordare a despăgubirilor pentru proprietăţile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român şi pentru gestionarea eficientă, corectă şi responsabilă a banului public, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său şi implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă de executare silită pe calea popririi şi existenţa numărului foarte mare de popriri dispuse, consecinţa inevitabilă este blocarea conturilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fapt ce pune instituţia în imposibilitatea de a plăti voluntar a despăgubirilor de care beneficiază persoanele îndreptăţite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003.
Din acest motiv, până la această dată, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost în imposibilitatea de a pune în executare Sentinţa civilă nr. 2530 din 09.03.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj.
II. în ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. să plătească reclamantelor despăgubiri reprezentând dobânda legală stabilită prin titlul executoriu Sentinţa civilă nr, 2530/09.03.2012 a Tribunalului Cluj începând cu data expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la plata: efectivă a sumei cuprinse în titlul executoriu, face următoarele precizări.
Legea nr. 290/2003 sau în Normele metodologice pentru aplicarea acesteia aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 completată şi modificată, nu există nicio dispoziţie legală în această materie prin care să se arate că obligaţia de plată este purtătoare de
dobânzi.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, astfel cum arată şi titlu ei, este o lege de reparaţie specială, ale cărei dispoziţii sunt de strictă interpretare.
Pentru actualizarea compensaţiilor băneşti se aplică dispoziţiile art. 18 din H.G. 1120/2006, alin. 6 potrivit cărora „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.”
Astfel, legiuitorul în dispoziţiile Legii nr. 290/2003 a stabilit clar calea de urmat în situaţia în care nu se respectă termenele de plată ale compensaţiilor băneşti, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică faţă de luna decembrie a anului anterior. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legai existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Astfel, în temeiul art. art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9. art. 304 ind. 1 C.proc.civ., solicită sa se admită recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 13744/20.12.2012 pronunţata de Tribunalul Cluj şi sa se modifice sentinţa atacata în sensul respingerii acţiunii formulata în fond de reclamantele D.C.R. şi C.G.A. ca fiind neîntemeiată.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr.1120/2006.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat recurs şi Băeşu George, în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, fiind reiterate motivele de nelegalitate mai sus redate.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin sentinţa atacată, Tribunalul Cluj a admis în parte actiunea formulata si precizata de reclamantele
D.C.R. si C.G.A., fiind dispusă aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie paratului
B.G., in calitate de presedinte al ANRP, amenda calculata incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj.
A fost obligată parata ANRP sa plateasca reclamantelor despagubiri reprezentand dobanda legala calculata la suma stabilita prin titlul executoriu-sentinta civila nr 2530/2012 a Tribunalului Cluj incepand cu data expirarii termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2530/9.03.2012 pronuntata de Tribunalul Cluj si pana la plata efectiva a sumei cuprinse in titlul executoriu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că pârâtul, în calitate de preşedinte al ANRP, se face vinovat de neefectuarea demersurilor pentru punerea în aplicare a dispozitivului Sentinţei Civile nr. 2530/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 2530/2012 a Tribunalului Cluj, irevocabila la data de 14.06.2012, parata ANRP a fost obligata sa plătească reclamantelor despăgubiri in cuantum total de 603.723 lei si cheltuieli de judecata in cuantum de 4960 lei.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, preşedintele ANRP, apreciind că acestuia îi revenea obligaţia de a pune în executare hotărârea instanţei de contencios administrativ, obligându-l pe acesta la plata amenzii, în cuantumul prevăzut de textul legal pe care reclamantele şi-au întemeiat pretenţiile.
Cu privire la aceste statuări, două sunt chestiunile esenţiale ridicate de către pârâţi prin recursurile declarate, respectiv se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui ANRP şi se arată că titlul pronunţat în dosarul 3631/117/2011 al Tribunalului Cluj nu este susceptibil a fi pus în executare prin procedura specială prevăzută de textul art. 24 şi 25 din LCA, fiind expuse şi argumente legate de imposibilitatea obiectivă de a se conforma celor dispuse pe cale judecătorească în care s-a aflat autoritatea.
Dintre aceste critici, Curtea urmează a o analiza, cu prioritate, pe cea referitoare la inadmisibilitatea cererii, având în vedere efectele pe care ea le produce în economia cauzei, deoarece, trebuie stabilit, în primul rând, dacă hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ intră sub incidenţa prev. art. 24 alin. 1 din LCA, abia apoi trebuind a fi analizate apărările referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive şi cele de fond.
În doctrină s-a relevat că executarea hotărârilor de contencios administrativ poate parcurge mai multe etape, fiecare având propriile mijloace de constrângere.
Astfel, de principiu, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă constituie titlu executoriu şi trebuie adusă la îndeplinire fie în termenul stabilit de instanţă, fie în cel prevăzut de lege (30 de zile).
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat că procedura de executare este diferită, în funcţie de conţinutul titlului executoriu, arătându-se că hotărârile de anulare a actelor administrative cu caracter normativ sunt supuse prev. art. 23, iar nu celor ale art. 24 din LCA, respectiv modalitatea specifică de aducere a lor la îndeplinire este aceea a publicării în Monitorul Oficial al României, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor, la solicitarea instanţelor, operaţiunea de publicare fiind scutită de taxe.
Fiind analizate textele art. 24 şi 25 din lege, s-a relevat că executarea silită, în maniera specifică domeniului contenciosului administrativ, este necesară, în primul rând, în cazul hotărârii de obligare a autorităţii publice la rezolvarea cererii, indiferent dacă ea dublează hotărârea de anulare a actului sau nu.
Astfel, sunt vizate: hotărârile de anulare a actului administrativ şi, în acelaşi timp, de obligare a autorităţii publice la emiterea unui alt act sau la efectuarea unei operaţiuni administrative, precum şi hotărârile date în urma tăcerii administrative sau a refuzului nejustificat explicit.
Drept urmare, sancţiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezintă un mijloc de constrângere, prin constrângerea pe care o prezintă pentru conducătorul autorităţii publice, spre a determina pârâta (autoritatea publică) să execute obligaţia de ”aface” stabilită prin hotărârea judecătorească.
Este un mijloc indirect de a executării obligaţiei de a încheia, înlocui, modifica actul administrativ, respectiv de a elibera conform dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti un act, adeverinţă, numai în acest caz nefiind necesară apelarea la prevederile dreptului comun în materie de executare silită.
Deşi prima instanţă face apel la prev. 6 alin. 7 din OUG nr. 25/2007, conform cărora plata despăgubirilor se poate face exclusiv prin emiterea unei decizii de catre conducatorul ANRP, nu trebuie ignorat că cererea de executare trebuie raportată la cele cuprinse în dispozitivul titlului obţinut de reclamante, iar nu la alte elemente, exterioare acestuia. Numai în ipoteza în care sentinţa privea obligaţia pârâtului de a se conforma acestor prevederi, în sensul de a se dispune, în mod expres, emiterea deciziei la care face referire tribunalul, ar fi devenit incident textul invocat de reclamante în susţinerea cererii.
Ca atare, Curtea va achiesa considerentelor expuse de cei doi recurenţi, conform cărora, în prezenta cauză, această solicitare nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât obligaţia la plata unei sume de bani stabilită prin hotărâre judecătorească poate şi trebuie pusă în executare prin procedura de drept comun antamată în Codul de procedură civilă, aceasta nefăcând obiectul dispoziţiilor art. 24-25 din Legea contenciosului administrativ.
Prin sentinţa a cărei executare o solicită reclamantele, A.N.R.P. nu a fost obligată să încheie, să înlocuiască, sau să modifice un act administrativ să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, ci să plătească o sumă de bani, obligaţie care nu face obiectul procedurii speciale de executare instituită de Legea nr. 554/2004.
Orice debitor, chiar şi o autoritate administrativă, poate semna un titlu de plată pentru satisfacerea creditorului său, fără ca acest fapt să reprezinte o operaţiune administrativă supusă dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 554/2004.
Pentru neîndeplinirea unei obligaţii de plată a unei sume de bani se poate declanşa executarea silită potrivit art. 371/2 C.pr.civ., prin intermediul executorului judecătoresc, fără a fi necesară pronunţarea unei alte sentinţe de către instanţă.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal a pronunţat decizia nr. 4496 din 30.09.2011, prin care a statuat în sensul celor susţinute de recurenţi.
În concluzie, având în vedere că titlul executoriu invocat de către reclamante nu este unul ce intră sub incidenţa prev. art. 24 alin. 1 din LCA, nu se poate susţine cu temei că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi text, motiv pentru care recursul pârâţilor va fi admis, în baza prev. art. 25 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., cu consecinţa modificării sentinţei şi a respingerii cererii reclamantelor, aceste apărări, ce au fost validate de către Curte, având, în fapt, valenţele unui fine de neprimire.
Aşa fiind, Curtea este dispensată de a analiza celelalte critici de nelegalitate.
